Un scriitor, un istoric şi un ex-consilier prezidenţial

O discuţie difuzată la 24 de ore distanţă de concursul vorbelor goale rostite în preajma simbolicului monument de la Carei. Cei care au ridicat mănuşa unei asemenea provocări la abordarea, fără fard, a unor adevăruri şi azi ignorate au fost un scriitor, un istoric şi un ex-consilier prezidenţial. Au fost aduse în atenţie fotografii rare, situaţii inedite, precum aceea a militarului român care a comandat opt soldaţi germani, în punctul cel mai înaintat de pe Frontul de Est, unde a ajuns, purtat de soartă, conaţionalul nostru. A fost evocat rolul Majestăţii Sale Regele Mihai I, în evenimentele derulate în vara şi toamna anului 1944, dar şi rosturile soldaţilor anonimi, în evoluţia luptelor din linia întâi. A fost, cum remarca unul dintre cei trei invitaţi speciali, o dezbatere despre datoria la militari şi înţelegerea acesteia în societatea noastră. A fost rostit adevărul şi azi ascuns, precum realitatea că, în condiţiile existenţei unei republici socialiste, în România, sentimentul dominant, în rândul cadrelor militare, era unul antisovietic clar. Devoalările din platou au vizat şi detalii necunoscute despre evenimentele anilor 1968 şi 1989.

Citiţi mai mult dacă daţi click aici.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~