JURNAL DE INTERNAUT (4)

Fostul preşedinte al României – cel care pare a fi azi singura voce a opoziţiei necesare, în orice stat cu pretenţii democratice, cum este şi republica serviciilor stimabile, care ne ajută, pe noi, insignifianţii cetăţeni, nu care cumva să vorbim limba chineză, iar pe ai noştri palizi, inguidibili, buşificatori, bilibizdrocizanţi şi trecători lideri să facă, obligatoriu… “frumos”, precum Bubico, la Berlin – susţinea, o vreme, ideea Statelor Unite ale Europei/S.U.E., carevasăzică…

Suna frumos. La modul ideal, o construcţie democratică multinaţională, bazată pe actualele reuşite, câte mai sunt, ale Uniunii Europene, ar fi fost garanţia unei evoluţii în care dezirabila prosperitate economică a tuturor popoarelor europene ar fi ferit generaţiile viitoare de repetarea tragediilor din cele două conflagraţii mondiale.

Realitatea anului 2016 şi evenimentele cunoscute ale anului recent încheiat au dovedit altceva. În faţa unui pericol extern, cum a fost acest tsunami al refugiaţilor, fiecare stat membru al U.E. a preferat revenirea la sistemul feudal al cetăţilor cu porţile brusc închise.

Doamna Merkel visează la grăniceri europeni, dar şi la teleghidarea premierilor statelor europene, cum a făcut recent cu Dacian Cioloş, la Berlin – când a încheiat conferinţa de presă, fără să îl prevină, apoi l-a pus să îi strângă mâna în faţa fotoreporterilor dornici de imortalizarea acestui moment clasic, în faţa drapelelor celor două ţări -, deşi Cancelarul Germaniei ignoră voit disoluţia construcţiei europene.

O disoluţie explicabilă prin faptul că nu în puţine capitale europene se observă dezaganjarea, de facto, a Statelor Unite, din relaţia economică cu U.E., lucru vizibil şi în România, unde investiţiile americane sunt sublime, cum mai scriam, dar cele aşteptate nu numai că lipsesc cu desăvârşire, ci se reorientează spre Pacific, timp în care contabilii mioritici, din mediul privat, cumpără dicţionare de limbă rusă.

La Bruxelles, afirmă voci ale unor conaţionali ce ştiu situaţia de la faţa locului, Uniunea Europeană a devenit locul unde corul armoniei de acum câţiva ani, a fost înlocuit cu vociferările celor ce văd diferenţa dintre idealuri clamate, de reprezentanţi ai unor metropole tradiţional imperiale, şi realităţile ce confirmă U.E. pe două nivele, primul fiind cel care pune la colţ, trage de urechi, pe cei din eşalonul doi.

Mai există instituţia NATO. Din punct de vedere militar, aceasta funcţionează după reguli bine stabilite. Dar în ipoteza diminuării implicării SUA, în situaţii de criză, atât pe timpul mandatului lui Obama, deţinător al Premiului Nobel pentru Pace, cât şi pe timpul succesorului său ipotetic, la fel de preocupat de chestiuni interne, decât de cele externe, ne vom da, probabil, curând seama că valul de refugiaţi a fost un simplu joc pentru adulţi, faţă de surprizele viitoare.

La Moscova se speră restartarea Consiliului NATO-Rusia, ceea ce este bine pentru pacea pe bătrânul continent. Chiar secretarul general al NATO anunţa, în anul 2015, o asemenea revenire, la normalitate, pentru 2016.

Dar să nu uităm lecţiile ultimilor doi ani.

Când imprevizibilul a uluit Ucraina, a surprins Siria, iar liderii Germaniei şi Franţei au făcut frumos, precum Bubico, în faţa liderului de la Kremlin.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~