Aşa ceva nu ar fi fost tolerat în Israel, care este totuşi o democraţie, nu-i aşa?

Cu exact opt ani în urmă mă aflam la Carei, un oraş parcă pustiu pe timpul festivităţii dedicate aniversării Zilei Armatei României.

La ceremonialul militar, derulat pe o vreme de toamnă, cu cerul înnorat, a luat parte şi Preşedintele României, cel în funcţie atunci.

La final, însoţit de şeful Statului Major General, azi aflat în retragere, şeful statului s-a îndreptat spre maşina din capul coloanei oficiale.

Eram la un metru în spatele celor doi oficiali, când l-am auzit pe Preşedinte spunându-i scurt, însoţitorului său înstelat, ca să rămână pe loc.

Spre uluirea gărzilor de corp şi a altor oficiali, maşina a pornit în viteză şi a dispărut după primul colţ, la dreapta.

Au urmat secunde bune de uluire generală.

Apoi a avenit informaţia că Preşedintele a intrat pe intrarea opusă a parcului şi merge singur pe alee.

Se oprea la fiecare cetăţean întâlnit. Om în vârstă. Mamă cu copil în cărucior. Tineri în trecere…

Când a sosit la locul de unde plecase, peste douăzeci de persoane îl însoţeau, cu ochii lucind de surpriza uriaşă de a îl vedea pe Preşedinte, aşa cum este.

Acolo, lângă limuzina prezidenţială, am asistat la un dialog inedit, în care şeful statului era atent la reacţii, solicitări, întrebări şi nu se pripea cu răspunsurile, altfel rostite cu un surâs natural, deloc artificial.

Nimic despre armată, totul despre viaţa cea de toate zilele.

S-a urcat apoi în maşină şi a mers la aeroport împreună cu şeful Statului Major General / S.M.G., care stătea alături de Preşedinte.

După ce avionul cu şeful statului a decolat, spre Bucureşti, cel ce conducea S.M.G. a revenit printre militarii cu grade şi responsabilităţi mari. Era nervos.

A explicat că a aflat, cu stupoare, de la şeful statului, că acesta ştia exact şi i-a şi precizat cu ce lipsuri materiale şi cu ce dificultăţi se confruntă militarii care se aflau în misiune în Afganistan.

A întrebat uluit: cine îi putea furniza asemenea date şefului statului?

1111

Atunci m-am convins, dacă mai era cazul… că unii joacă la două capete în armia mioritică.

Iar dincolo de lipsurile cunoscute, alocuţiunile de ocazie şi fotografiile puse pe website-uri oficiale nu se mişcă 1 LEU spre Armata României!

Dar cu largul concurs al unor paţachine aflate în slujba unor servicii de informaţii străine, se aruncă cu lături mediatice, în instituţia de apărare naţională, chiar de ziua sa, cu o bucurie care aminteşte de aceea a pacienţilor de la Spitalul nr.9.

Aşa ceva nu ar fi fost tolerat în Israel, care este totuşi o democraţie, nu-i aşa?

~