Balul Internaţional al Cadeţilor

8

Pe 8 decembrie Kremlinul a găzduit Balul Internaţional al Cadeţilor, la care au participat peste 1.000 de copii din toate regiunile din Rusia, precum şi invitaţi din Spania, Grecia şi Europa de Est. Printre ei erau şi elevi ai școlilor militare și din instituții sociale.

Primul bal al cadeţilor, în forma sa modernă a fost organizat în anul 2012. Cel din 8 decembrie coincide cu a zecea aniversare a eroilor Zilei Patriei, cu a 75-a aniversare a bătăliei de la Moscova și cu aniversarea a 120 de ani de la nașterea mareșalului Gheorghi Jukov.

Balul Internaţional al Cadeţilor a fost organizat în cadrul programului de stat “Educația patriotică a cetățenilor din Federația Rusă 2016-2020 ani”. În România educaţia patriotică pare a fi devenit o sintagmă condamnată la inexistenţă, în viaţa publică, în schimb educaţia alogenilor are toate condiţiile necesare.

~