GENERALUL PETRAEUS, DOLARUL ŞI MILITARII MOLDOVENI

Read more

Motivele reale ale înlocuirii generalului David Petraeus

După cum am aflat de la unul dintre generalii români cu ani buni de activitate la Cartierul General al NATO, este foarte posibil ca C.I.A. să intre – precum Departamentul de Stat – într-o viitoare perioadă de… matriahat, la conducerea acestei instituţii celebre şi utile, pentru unii, malefică pentru alţii, urmând, probabil, a fi nominalizată Jane Harman, o figură publică cunoscută în arealul oamenilor politici din Washington D.C., ex-membră a Congresului Statelor Unite.

Ei, bine, abia acum începe darea la o parte a vălului de pe motivele reale ale înlocuirii celebrului general David Petraeus, extrem de popular în armata de peste Ocean, iubit şi de femei frumoase, ex-potenţial candidat al partidului republican la alegerile prezidenţiale americane din anul 2012, tocmai de aceea mătrăşit de Barack Obama din structurile centrale ale Forţelor Armate Americane taman în Afganistan, apoi rupt de camarazi şi pus director la C.I.A., unde a continuat să fie incomod, prin viziunea sa pragmatică privind implicarea americană în unele zone fierbinţi de pe mapamod.

Jane Harman nu va fi incomodă. Ba chiar previzibilă.

EDITORIALUL INTEGRAL, CONSACRAT ACESTEI NOI PROVOCĂRI PENTRU PREŞEDINTELE BARACK OBAMA, POATE FI CITIT APĂSÂND AICI.

PRINCIPIUL DOMINOULUI: După Petraeus…Stavridis!

Teleastul Balazs Barabas are meritul de a fi gândit – de o manieră complexă – o emisiune în care s-au succedat informaţii nedifuzate, până atunci, de alte structuri de presă. Cum este şi cazul unei succesiuni deloc întâmplătoare:

DIGI 24: …un alt militar american, amiralul James Stavridis are probleme cu viitorul lui, pentru că tocmai acum s-a dezvăluit, în presa americană, că a acceptat o invitație, cu ani în urmă, din partea unei companii din domeniul viticol. Această companie i-a invitat pe el și pe soția lui la activitățile lor, care nu au fost aprobate de către superiorii săi, a reliefat Ion Petrescu, analist militar. Acesta a mai spus că aceste două întâmplări duc la o modificare a echipei politice și militare care îl va seconda pe Obama, în al doilea mandat prezidențial.

DETALII SUPLIMENTARE PUTEŢI AFLA APĂSÂND AICI!

Şahul dat de generalul Petraeus

Într-un moment în care America este cu ochii pe modul în care Casa Albă va rezolva problema deficitului bugetar, generalul David Petraeus a dat un semnal important privind evoluţia trupelor americane în Afganistan. La debutul acestei săptămâni, sub pretextul ultimului său discurs, în uniformă militară,

de Ziua Naţională a SUA, el a făcut o declaraţie extrem de semnificativă.

De ce? Petraeus a afirmat că Statele Unite îşi vor concentra eforturile pe un areal nou din Afganistan, mutându-şi atenţia, în următoarele luni, de la rezistenţele talibane, încă puternice, din sudul teritoriului afgan, la graniţa cu Pakistanul, unde combatanţii al-Qaida şi grupurile afiliate, de militanţi islamici, şi-au consolidat bazele de plecare la atac.

El a şi explicat această veritabilă mutare de şah, pe tabla securităţii interne a Afganistanului:
”Este o translaţie a structurilor de informaţii. A elicopterelor de transport şi de luptă şi probabil o mutare a unor forţe terestre relativ mici ale coaliţiei şi a unor substanţiale forţe afgane.”

Generalul Petraeus a precizat că strategia adoptată acum a evoluat faţă de cea precedentă, când a preluat comanda trupelor americane şi aliate din Afganistan.

Practic, translaţia menţionată a început pe 15 februarie 2011, atunci când forţele aliate au început o retragere iniţială în valea Pech, din provincia Kunar, în estul Afganistanului, la frontiera cu Pakistanul.

După cum menţionează diplomatul indian M.K. Bhadrakumar – care a activat, succesiv, la ambasadele Indiei din URSS, Coreea de Sud, Sri Lanka, Germania, Afganistan, Uzbekistan, Kuweit şi Turcia -, încă din acel moment Departamentul de Stat al SUA a menţionat că retragerea amintită era parte a unui plan de dislocare a unităţilor americane şi aliate în zonele mai populate.

Concomitent, mai multe unităţi afgane au fost redislocate în acelaşi timp. Pe acest fond, unele grupuri de insurgenţi s-au mutat în arealul de teren unde s-a creat un vid temporar de securitate.

Conform Agenţiei Centrale de Investigaţii/CIA, grupurile menţionate includ talibani afgani şi pakistanezi, precum şi structuri mobile din cunoscutele organizaţii al-Qaida, Lashkar-e-Taiba, Hizb-i- Islami.

Printr-o coincidenţă deloc întâmplătoare, la câteva săptămâni de la eliberarea, la finele lunii martie a.c., a agentului CIA numit Davis – arestat de autorităţile pakistaneze cu circa douăzeci de zile înainte – , un război considerat „de intensitate scăzută” a început dincolo de Linia Durand, care separă Afganistanul de Pakistan.

Motivul? Grupările de insurgenţi, care folosesc provincia Kunar ca refugiu, au început să atace trupele de securitate pakistaneze, postate dincolo de graniţa cu statul afgan.

Oficialii de la Islamabad s-au plâns că, în urma acestor încălcări repetate ale frontierei de stat, finalizate cu puternice schimburi de focuri cu militarii pakistanezi, 56 de soldaţi au fost ucişi şi 8 au fost răniţi.

În replică, autorităţile de la Kabul au comunicat presei că aproximativ 800 de rachete au fost trase de la începutul lunii iunie a.c. fiind ucişi 30 de bărbaţi, 12 femei şi fete, alţi 55 de afgani fiind răniţi, iar 120 de case distruse.

Populaţia paştună, din provincia Kunar, a reacţionat imediat, o demonstraţie a celor aparţinând acestei etnii fiind derulată în capitala acestei zone, oraşul Asadabad.

Fraidoon Momand, un parlamentar afgan, din provincia Nangarhar, locuită de o populaţie majoritară paştună, i-a cerut preşedintelui Afganistanului, Hamid Karzai, să întrerupă legăturile cu Pakistanul din cauza bombardamentelor non-stop, care ucid civili nevinovaţi.

Presa indiană a semnalat că furia paştunilor afgani va avea ecou şi în rândurile paştunilor care trăiesc în Pakistan. Nefiind exclusă extinderea ostilităţilor.

Pe 3 iulie a.c., 300 de insurgenţi islamici au trecut frontiera pe teritoriul pakistanez şi au atacat un punct de control de la graniţă, acesta fiind al şaselea atac armat, în ultima lună.

Purtătorul de cuvânt al armatei pakistaneze, generalul-maior Attar Abbas a declarat că, de câtva timp, există adăposturi sigure, pentru grupurile teroriste, de-a lungul graniţei cu Afganistanul şi “ceva trebuie făcut cu acestea.”

Postul de radio “Vocea Americii” a comentat această stare explozivă chiar pe 4 iulie a.c.:”Tensiunea este alimentată de faptul că această graniţă – aşa numita Linia Durand – a fost disputată încă de la crearea sa, în secolul 19, de autorităţile britanice. Triburile de etnie paştună îşi menţin visul de a unifica naţiunea lor şi refuză să recunoască ceea ei numesc linie arbitrară.”

Starea de spirit în acest areal paştun este favorabilă unei revolte armate împotriva trupelor pakistaneze, dacă bombardamentele artileriei Pakistanului vor continua.

Situaţia din teren?
Cum nu se poate mai clară.
Trupele americane şi afgane s-au retras în valea Pech.
Asta a permis grupurilor de insurgenţi afgani să atace forţele pakistaneze de-a lungul Liniei Durand.

Iar la statul major al armatei Pakistanului există o evidentă nemulţumire, generată de faptul că SUA şi Afganistanul şi-au repoziţionat calculat forţele, iar acum doar asistă la incursiunile armate peste graniţa afgano-pakistaneză.

Abil, preşedintele Hamid Karzai a dat ordin trupelor afgane să nu răspundă bombardamentelor forţelor pakistaneze. Astfel, el nu oferă Pakistanului niciun pretext pentru ca forţele acestui stat să treacă la urmărirea insurgenţilor pe teritoriul afgan.

În acelaşi timp, adevărul este că doar trupele americane pot controla decisiv provincia Kunar, forţele afgane având o influenţă insignifiantă în zonă.

Drept urmare, conducerea armatei pakistaneze a decis desfăşurări de noi trupe, la finele săptămânii trecute,

în zona căii de refugiu a militanţilor islamici, din Waziristanul de Nord în munţii Tora Bora. Trupele terestre vor beneficia de sprijin de artilerie şi lovituri aeriene, în cadrul unei operaţiuni de mare amploare.

La o asemenea situaţie tensionată nu s-ar fi ajuns dacă autorităţile de la Kabul şi Islamabad ar fi controlat anterior arealul marcat central de Linia Durand.

Aşa cum scria influentul ziar pakistanez „Daily Times”, politica duală a guvernului de la Islamabad – de a împărţi talibanii în „buni” şi “răi” – a expus teritoriul şi poporul Pakistanului la riscuri grave, ale căror efecte negative sunt tot mai evidente acum.

Le place, sau nu, generalilor pakistanezi, realitatea din teren demonstrează necesitatea recurgerii la ajutorul forţelor americane staţionate pe teritoriul afgan.

Dar generalul David Petraeus a declarat, pe 4 iulie a.c., că redislocarea trupelor va dura câteva luni. În traducere liberă, trupele pakistaneze “vor fierbe în suc propriu”, în confruntarea cu insurgenţii, câteva luni bune, de acum înainte.

Rămâne de văzut dacă sub presiunea crescândă a insurgenţilor ce trec Linia Durand, Islamabadul va face, în sfârşit, ceea ce solicită Washingtonul de multă vreme – să înceapă operaţiunea de curăţire a provinciei Waziristanul de Nord de terorişti. Timp în care – nota bene – americanii s-ar lămuri privind şansele reale, sau nu, de finalizare pozitivă a convorbirilor lor directe cu unii lideri talibani afgani.

De altfel, şeful armatei pakistaneze, generalul Ashfaq Kayani

ştie prea bine şi
alte două exigenţe ale generalului Petraeus:
capturarea liderului suprem al talibanilor afgani, Mullah Omar, ascuns şi el în Pakistan şi
decimarea – termen sugestiv – structurii paramilitare Haqqani.

Din noua sa postură, de director al CIA, David Petraeus nu numai că va monitoriza acţiunile militarilor pakistanezi, ci şi va superviza finalul războiului din Afganistan. Doar strategia antiteroristă a SUA, prezentată de consilierul Casei Albe, John Brennan indică focalizarea pe eliminarea teroriştilor prin recursul la tehnologia militară sofisticată, fără a mai angaja substanţiale forţe terestre în luptă – cum este situaţia acum, în provinciile afgane Helmand şi Kandahar, din sudul Afganistanului.

Pe 18 iulie a.c. va avea loc ceremonia preluării comenzii trupelor americane şi a celor aliate, din Afganistan, de către generalul-locotenent, din infanteria marină, John Allen.

Un lider care va beneficia de sprijinul constant al generalului Petraeus, ce are ambiţia ca după reuşita sa din Irak să aibă una similară şi în Afganistan, fie aceasta şi dintr-o altă postură. CIA fiind o trambulină utilă şi altor înaintaşi, ajunşi ulterior titulari la Casa Albă.

LA POSTUL PUBLIC DE RADIO/ Cu Victor Boştinaru și Radu Dobrițoiu

Retrospectivă 2023: sub auspiciile zeului Marte

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (28 decembrie, ora 21:05) – Emisiunea: “Euroatlantica” – realizator: Radu Dobriţoiu.
Bun găsit! Încheiem un an în care forţa militară s-a impus în foarte multe regiuni ale globului, cu Marte, zeul războiului prezent în Europa, Orientul Mijlociu, Asia, America de Sud şi Africa.
Agresiunea militară a Rusiei în Ucraina a continuat şi războiul va fi prezent în ţara vecină şi anul viitor. În Israel, 7 octombrie a fost data de începere a unui nou război, odată cu atacul terorist al organizaţiei Hamas.
În Africa subsahariană am avut lovitura de stat militară din Niger în continuarea altor lovituri de stat similare din acea regiune. După lovitura de stat şi violenţa jihadistă este în creştere.
În Asia, Coreea de Nord a făcut noi teste cu rachete balistice, a lansat un satelit militar, a masat trupe la graniţa cu Coreea de Sud.
În America de Sud, Venezuela a ameninţat că va anexa două treimi din teritoriul ţării vecine, Guyana. Statele Unite au trimis în F-16 în zonă, Marea Britanie va deplasa în acea regiune o navă de patrulare.
Susţinut de Iran, Hezbollah-ul a atacat din Liban Israelul cu rachete. Din Yemen, rebelii Houthi, cu sprijinul Teheranului, au început să atace navele comerciale din Marea Roşie, determinând Statele Unite să înfiinţeze operaţiunea “Prosperity Guardian”, cu o forţă navală militară la care vor participa aproximativ 20 de ţări.
Sunt cele mai importante evenimente în care forţa militară a înlocuit în lume diplomaţia şi dialogul politic în anul 2023. Vom face o retrospectivă la Euroatlantica împreună cu invitaţii ediţiei: Victor Boştinaru – istoric, fost membru al comisiei de securitate şi apărare din Parlamentul European şi colonelul în rezervă Ion Petrescu – analist militar, fost şef al trustului de presă al Armatei.
Eu sunt Radu Dobriţoiu şi, alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă invit să rămâneţi alături de Radio România Actualităţi pentru a asculta Eurotlantica. Tema ediţiei: Retrospectivă 2023 sub auspiciile zeului Marte. Bună seara, domnule Victor Boştinaru!

Victor Boştinaru: Bună seara!
Radu Dobrițoiu: Bună seara, domnule colonel Ion Petrescu!
Ion Petrescu: Am onoarea să vă salut şi mulţumesc frumos pentru invitaţie!
Radu Dobrițoiu: Domnilor vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să participaţi la emisiunea “Euroatlantica”. Bun venit la Radio România Actualităţi! Domnule Victor Boştinaru, 2023 a început sub auspiciile zeului războiului Marte. Occidentul aştepta ca Ucraina să obţină victorii în războiul patriotic împotriva invadatorilor ruşi. Un raport recent al Ministerului Apărării de la Moscova anunţă că Armata Rusiei şi-a îndeplinit obiectivele în 2023 în operaţiunea specială, aşa cum denumeşte Kremlinul invadarea Ucrainei – blocarea contraofensivei ucrainene. Privind în urmă la operaţiile militare de pe fronturile din ţara vecină, domnule Boştinaru, cum putem caracteriza războiul din Ucraina în 2023, an în care am aşteptat o contraofensivă cu rezultate?
Victor Boştinaru: A fost un an extrem de complicat, un an dincolo de dezamăgirea pe care a produs-o în Occident, pentru că a existat o anumită doză de optimism vecin cu naivitatea care consider că a făcut ca o bună parte din lumea occidentală să creadă că acea contraofensivă va putea fi finalizată cu succes până la sfârşitul anului în aşa fel încât, dacă să nu încheie războiul, cel puţin să-l seteze pe un traiect care să conducă la eliberarea teritoriilor ocupate de invadatorul rus. Numai că lucrurile acestea – şi de asta am şi folosit termenul de naivitate şi lipsă de realism – este vorba, pe de o parte de o subapreciere a capacităţii Rusiei de a duce războaie lungi, războaie sângeroase, pe de altă parte o supraapreciere a factorului tehnologiei în acest război. Occidentul a considerat că dacă vor fi furnizate toate echipamentele şi toate ajutoarele, lucrurile acestea vor conduce în mod inevitabil la victorie. Lucrurile nu s-au întâmplat aşa şi cine mizează pe capacităţi de a ghici într-ale războaielor face o mare greşeală.
Nu în ultimul rând, au fost şi elemente de vulnerabilitate care au apărut din partea Ucrainei şi care nu puteau conduce la alt rezultat. Vulnerabilităţile la care mă refer vizează, pe de o parte, restrângerea dramatică a capacităţii de a mobiliza şi trimite pe front resursă umană pentru a înlocui fie efectivele epuizate, fie pierderile mari, iar, pe de altă parte, apariţia unor tensiuni, şi acestea de aşteptat până la un punct, între conducerea politică şi conducerea militară. Iar nu în ultimul rând, Occidentul, fiind şi cu gândul la alegerile foarte, foarte numeroase şi foarte importante de anul viitor, s-a încurcat în efortul de a furniza la timp ajutorul necesar, mai ales în condiţiile în care economia lumii occidentale, netrecută pe picior de război, n-a putut să facă faţă ritmului de consum de pe teatrul de luptă. Şi, de aici, tabloul acesta complicat şi greu predictibil pentru anul 2024.
Radu Dobrițoiu: Domnule colonel Ion Petrescu, generalul în rezervă Ben Hodges a făcut mai multe declaraţii în acest an – anunţa că Ucraina va ajunge cu forţele sale militare în Crimeea. Cât de reale pot fi predicţiile fostului comandant militar ale Statelor Unite în Europa în privinţa contraofensivei Ucrainei?
Ion Petrescu: Emisiunea dvs. coincide ca zi cu momentul apariţiei peste ocean, într-o revistă a Institutului Quincy a unui electrizant articol scris de Kelley Beaucar Vlahos, care, şi redau scurtă ideea care ne interesează şi vă răspund la interogaţie, spune clar:
anul acesta, generalii şi amiralii în retragere care au vorbit despre un joc mare al contraofensivei ucrainene şi eşecul armatei ruse au fost forţaţi să-şi mănânce cuvintele.
O atenţie deosebită ar trebui acordată tuturor acestor patru stele şi steaguri – Petraeus, Stavridis, Keene, McCaffrey, Hodges – care fac rotaţii neîncetate pe mass-media majore şi oferă evaluări strategice greşite, care nu sunt niciodată corectate. Pur şi simplu apar din nou în următorul conflict.
Fac însă precizarea că corecţiile ar fi trebuit să le facă structura de relaţii publice a Pentagonului, pentru că deţine informaţiile de ansamblu, datele de ultimă oră şi viziunea, inclusiv din satelit, a situaţiei de pe frontul de est. Pentagonul însă nu a reacţionat, iar generalii menţionaţi au exprimat mai degrabă deziderate decât realităţi de pe frontul ucrainean.
Este o realitate, trupele ruse n-au cedat teren, decât insignifiant, iar trupele ucrainene nu mai pot înainta. Cât priveşte aceste predicţii, atât în America, cât şi în România, prudenţa şi o reţinere majoră trebuie să se manifeste, pentru că, totuşi, deoparte este maşina de război a unei puteri imperiale, mă refer la Federaţia Rusă, iar de cealaltă parte este un stat care a fost cândva sovietic şi care are un deficit major de populaţie, milioane de ucraineni fiind cei care au părăsit propria ţară şi acum trăiesc în Occident.
Iar chemările la arme ale tinerilor care nu se mai află în Ucraina, dar sunt necesari pe frontul de est, deşi sunt, sigur, emoţionante, nu au efect în rândul acelora care vor să trăiască bine, în pace, în comunitatea transatlantică, şi nu în război, pe pământul propriei ţări.

Radu Dobrițoiu: Domnule Victor Boştinaru, 2023 aduce un nou război în Israel. Războiul hibrid funcţionează şi aproape că s-a uitat atacul din 7 octombrie, un 11 septembrie pentru Israel. Este Huntington în actualitate versus Francis Fukuyama? Ne oferă 2023, în Orientul Mijlociu, un nou exemplu de ciocnire a civilizaţiilor?
Victor Boştinaru: Remarca este, mi se pare, cheia cu care ar trebui să citim evoluţiile din Orientul Mijlociu, pentru că, deşi n-am ajuns încă la acel punct, există riscul astăzi, ca urmare, pe de o parte, a atacului criminal din 7 octombrie, de departe cea mai mare tragedie din istoria statului Israel, dar şi un enorm eşec al serviciilor secrete şi instituţiilor de securitate din Israel, iar, pe de altă parte, ce a urmat, atacul IDF-ului în Gaza şi efectele acestei intervenţii au condus la o escaladare fără precedent.
Este cel mai sângeros episod din istoria de 75 de ani a confruntărilor dintre israelieni şi palestinieni şi este momentul ce mai periculos pentru relaţiile internaţionale, pentru că putem ajunge într-adevăr, există riscul real de a ajunge la o confruntare a civilizaţiilor, care ar fi de natură a periclita grav pacea şi securitatea mondială.
Cred că astăzi, din toate conflictele din lista, de altfel impresionant de lungă pe care aţi menţionat-o dvs. în debutul emisiunii, acesta este conflictul cu cel mai mare potenţial destabilizator, pentru că el are impact asupra intereselor tuturor marilor jucători, nu doar a Israelului şi palestinienilor, nu doar a relaţiilor dintre Israel şi lumea arabă, toate marile puteri, toţi marii… toţi membrii Consiliului de Securitate, din varii motive, au un anume interes în regiune. Şi, nu în ultimul rând, se poate ajunge, dacă soluţia militară nu va fi urmată rapid de o soluţie politică, aici mă detaşez net de cei care susţin că doar soluţia militară reprezintă rezolvarea conflictului din Orientul Apropiat; nu, soluţia militară trebuie la lichidarea organizaţiei criminale Hamas, urmată imediat sau cel mai rapid posibil de soluţia politică, cu o exprimare simplă: formula celor două state. Pentru că s-a dovedit că soluţia militară în sine nu poate rezolva problema securităţii Israelului, soluţia militară nu reface relaţiile Israelului cu lumea arabă. Şi, mai rău de atât, soluţia militară riscă să pună Statele Unite ale Americii într-un conflict major în relaţiile cu lumea arabă, despre care, de altfel, diplomaţi americani din diverse locaţii au comunicat sistematic la Washington. Şi de aici aşa citesc eu, de altfel, opinii extrem de pertinente precum a lui George Friedman, care spunea despre politica lui Netanyahu în Orientul Mijlociu ca contrară intereselor Statelor Unite ale Americii, şi poziţiile repetate ulterioare ale preşedintelui, ale secretarului de stat Blinken şi a secretarului de stat al apărării, Lloyd Austin, pentru că este clar – trebuie să se ajungă la o formulă politică, chiar dacă astăzi Netanyahu, confruntat cu propriile probleme şi confruntat cu viitorul sau lipsa perspectivei unui viitor politic după încheierea războiului, /…/ realiza exclusiv pe cartea militară. De aceea rămâne foarte încurcată, foarte complicată, dar nu există în niciun fel niciun fel de altă soluţie decât negocierea politică, pentru că cele două părţi au traversat toate treptele infernului. Mai rău de atât şi mai adânc nu poate fi acest hău. Şi el nu poate fi închis decât printr-o formulă negociată politică.

Radu Dobrițoiu: Domnule colonel Ion Petrescu, vă rog să ne referim la China, la Coreea de Nord, la regiunea Indo-Pacific. Este 2023 anul în care s-a croit, s-au aşezat alianţele pentru acea regiune extrem de importantă de pe glob?

Ion Petrescu: Din perspectiva jurnaliştilor americani lucizi, anul 2023 a fost un an de catastrofă şi eşec politic pentru Statele Unite ale Americii. Pentru cei pe care i-aţi numit dumneavoastră 2024 este un an al unor speranţe, dar lipsite de certitudine. China, de pildă, sigur că îşi doreşte să ocupe Taiwanul, cum a făcut precizarea preşedintele Xi Jinping la întâlnirea sa cu preşedintele Biden, dar uită avertismentul Pentagonului. În momentul în care se întâmplă acest posibil atac ireparabil va intra în funcţiune Corpul Infanteriei Marine a Statelor Unite ale Americii, profesionist, extrem de bine dotat şi cu experienţă în luptă. Ori, Corpul Infanteriei Marine va restabili echilibrul în zonă, dacă se va ajunge la o asemenea situaţie.
Şi, pentru că a spus lucruri interesante distinsul istoric pe care l-aţi invitat în această emisiune, aş vrea totuşi să fac câteva precizări. Deci, chiar dacă într-adevăr a fost regretabilă pe 7 octombrie uciderea a 1.200 de israelieni şi luarea a 240 de ostatici de către organizaţia Hamas, de cei care au atacat atunci kibuţurile aflate în nordul Israelului,
totuşi să nu uităm că numărul palestinienilor morţi în Gaza în această săptămână a depăşit cu mult 21.000 de oameni, echivalentul a două divizii de luptă. Asta vorbesc pe plan militar. Iar Israelul…

Victor Boştinaru: Domnule colonel, vă salut cu respect! După surse israeliene, doar vreo 8.000 dintre ei ar fi fost combatanţi Hamas.

Ion Petrescu: Da, e corect ce spuneţi. Eu, din sursele pe care le am, Israelul susţine că a ucis 7.000 de luptători Hamas, dar potrivit New York Times nu explică cum s-a ajuns la acest număr.
Este deja o o depăşire a unui mod de a fi. Şi eu subscriu, am mai zis-o asta şi în alte emisiuni la care am fost invitat, că s-a depăşit,
s-a reacţionat disproporţionat cu ceea ce s-a întâmplat pe 7 octombrie.
Eu ca eu, dar preşedintele turc Erdogan a declarat miercuri că premierul israelian Benjamin Netanyahu nu este diferit de Adolf Hitler şi a fost aplaudat la scenă deschisă de o sală plină de oameni de vârste diferite, cetăţeni turci, care e clar că au încredere în liderul lor, deoarece Turcia la ora actuală îşi menţine ambiţia de a face diferenţa specifică, nu numai în Marea Neagră, ci şi pe litoralul sudic al Mării Mediterana. Cuvintele pot părea tari, dar în condiţiile în care Consiliul de Securitate al ONU ia în discuţie rezoluţii de oprire a focului între Israel şi combatanţii Hamas şi asemenea rezoluţii ajung în derizoriu, e o problemă.
Totuşi, acolo mor în Gaza, în blocurile care se prăbuşesc spectaculos femei, bătrâni, copii. Şi această comparaţie cu Hitler trebuie să fie un semnal pentru populaţia statului Israel că e prea mult. unde s-a ajuns. Şi da, soluţia este, cum a zis domnul Boştinaru, crearea statului palestinian. La întrebarea pentru ce ar trebui să funcţioneze un asemenea stat, pentru că ar avea o armată palestiniană care ar rezolva imprevizibilul acestor fracţiuni înarmate dizidente şi care sunt greu de controlat, după cum se vede, de forţele statului israelian.

Radu Dobrițoiu: Domnule Victor Boştinaru, Africa subsahariană, lovitură de stat militară în Niger, lovituri manu militari în cele mai multe dintre ţările din acea regiune. Are Rusia influenţe în acele zone?
Victor Boştinaru: Rusia are, a avut, are şi va avea pe termen previzibil, mediu cel puţin, instrumente suficiente care vin toate din epoca de eliberare a Africii. Uniunea Sovietică şi succesoarea sa Rusia se identifică cu acea moştenire a luptei anticoloniale din Africa, un episod care a lăsat, chiar dacă Occidentul nu este foarte fericit cu această realitate, Occidentul european, în primul rând, a lăsat urme adânci în relaţia dintre statele africane şi lumea occidentală. Moştenirea colonială e un episod dureros, care cu greu putea fi şters şi cu atât mai mult anumite accente neocoloniale au accentuat acest lucru. Deci, Rusia rămâne un actor în Africa. Rusia rămâne un actor în Africa inclusiv în ce priveşte pregătirea acestor lovituri asistate de către forţe paramilitare de tip Wagner.
Şi, pe de altă parte, Africa, astăzi, economic este incomparabil mai mult dependentă în China decât de către orice alt actor global, aşa încât datele principale pe care evoluează astăzi Africa s-au schimbat considerabil. Numai că, referire la loviturile de stat în succesiune şi la reluarea obiceiurilor forţelor armate sau părţi din forţele armate ale acestor state în a aresta conducerea politică şi a institui regimul de dictatură, asta vine să confirme o dată în plus, dramatic, dacă mai era nevoie de aşa ceva, că democraţia n-a prins rădăcini suficiente în Africa de natură a face procesele democratice ireversibile. Oricând, asemenea lucruri pot fi schimbate. Şi mă tem cu crizele, cu foametea, criza climatică şi fluxurile enorme de refugiaţi climatici care vor pleca din Africa spre toate orizonturile, dar în primul rând către Europa, vor accentua aceste procese de instabilitate şi de lovituri de stat şi vor crea un spaţiu şi mai mare de operare pentru forţe de tipul celor pe care Rusia le utilizează acolo.
Europa a avut un timp istoric de aur în care putea face ca procesele acestea să fie, dacă nu ireversibile, cel puţin consolidate. Dar închei cu o singură remarcă: secretarul general ONU, Antonio Guterres, spunea prin 1998, la Geneva, era preşedintele Internaţionale Socialiste, şi m-a obsedat definiţia lui. Spunea: prima mare victimă a globalizării este Africa. Asta se întâmpla după două decenii eşuate ale dezvoltării. Ştiţi că erau deceniile dezvoltării pentru Africa. Se decreta ca atare deceniul dezvoltării de către ONU, numai că nu se produceau efectele. Astăzi, Africa rămâne mai mult decât oricând o mare victimă a proceselor de globalizare şi lucrurile nu se vor schimba pe termen scurt, mediu în mai bine.
Radu Dobrițoiu: Domnule colonel Ion Petrescu, să privim scurt spre Africa de Sud. În 2023, Venezuela a ameninţat militar Guyana, fostă colonie britanică, parte din alianţă cu Marea Britanie. Avem un nou punct de conflict?
Ion Petrescu: E o întrebare interesantă şi nu m-aş pripi cu un răspuns, deoarece acolo un raport de forţe, dacă facem, între armata Venezuelei şi Guianei este clar copleşitor în favoarea Venezuelei. Dar mai sunt şi alţi jucători în zonă. Brazilia – care a şi promis că va acţiona militar dacă situaţia se degradează. Şi Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie au manifestat interes pentru a nu se degrada situaţia în zonă. Ba cea mai frumoasă afirmaţie a făcut-o preşedintele Braziliei, spunând că acolo nu este loc pentru război, ci doar pentru pace. E, într-adevăr, o zonă care poate deveni una care să favorizeze exporturile de petrol în favoarea unor terţi.
Dar deocamdată văd că acest conflict este oficial sub control. Nu s-a ajuns la o confrutare armată.

Radu Dobrițoiu: Vă mulţumesc foarte mult, “Euroatlantica”, la final. Titlul ediţiei: retrospectivă 2023 sub auspiciile zeului Marte. Invitaţii emisiunii au fost Victor Boştinaru, istoric, fost membru al Comisiei de securitate şi apărare din Parlamentul European, şi colonelul în rezervă Ion Petrescu, analist militar, fost şef al Trustului de Presă al Armatei.
Sunt Radu Dobriţoiu, Radu Dobrițoiu, “Euroatlantica”, şi alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de noi pe frecvenţele Radio România Actualităţi.

Dialog strategic

CONTINUAREA AICI.