În Franţa, ca şi în România, trecerea în revistă a gărzii de onoare este proba publică a preluării comenzii la nivel prezidenţial. Televiziunile pot transmite secundele marcate de atmosfera plină de culorile plutoanelor reprezentând categoriile de forţe armate şi de chipul evident serios al noului şef de stat. Nu şi gândurile celor echipaţi în uniformele militare…
…despre, de pildă, cum a discutat noul preşedinte François Hollande, cu predecesorul său, Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsai, pe…Facebook…
…sau care a fost conţinutul convorbirii secrete dintre Hollande şi Sárközy:
Deoarece, din vremea ex-preşedintelui Ion Iliescu suntem percepuţi, la Paris, ca o ţară francofonă nu am mai făcut traducerile dialogurilor din cele două videoclipuri.
În schimb, fac o constatare şi formulez o întrebare retorică.
Constatarea? Bun. Sárközy a plecat de la conducerea Franţei. Dezavantaj – Budapesta. Clar. Fără echivoc. Bilă albă pentru Bucureşti.
Întrebarea retorică? A venit François Hollande. Va fi replica, în timp, a conduitei celui de-al 21-lea preşedinte al Republicii Franceze, François Maurice Adrien Marie Mitterrand? Dacă răspunsul este afirmativ…avantaj – Moscova.
Bilă neagră pentru Bucureşti.
Preşedintele Barack Obama a participat la teleconferinţa cu preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, în…
…sala rezervată situaţiilor de criză, la 12 aprilie 2012. Read more »
Imagini înregistrate şi reconstituiri animate ale lichidării teroristului Mohamed Merah, ucigaşul a trei copii evrei şi a unui învăţător de la şcoala iudaică Ozar Hatorah, după ce anterior ucisese, cu sânge rece, şi trei militari din garnizoana Montauban. Read more »
Jack Kemp – politician american: Democraţia nu este o deducţie matematică dovedită o dată pentru totdeauna. Democraţia este doar o credinţă susţinută fervent, un angajament care este testat, iar şi iar, în furnalul arzător al istoriei. Read more »
După cum a consemnat agenţia Associated Press, schiorii amatori de un slalom spectaculos, la o staţiune de schi, din regiunea franceză Savoie, au fost martorii uluiţi la o avalanşă şocantă. Una care a măturat teleschiul ce îi ducea pe muntele St. Francois Longchamp. După cum informează şi ziarul britanic Telegraph, nu există răniţi, din cauza avalanşei, dar unii schiori, rămaşi suspendaţi la mare înălţime, au putut fi salvaţi doar cu elicopterul!
Următorii ani vor fi foarte grei şi pentru UE, dar şi pentru România. Ce s-a hotărât la Bruxelles nu este ceea ce şi-ar fi dorit pieţele şi anume o integrare fiscală europeană. Este vorba de un pact care asigură disciplina şi care ne aminteşte de pactul de stabilitate. Şi ştim foarte bine că acela prevedea şi sancţiuni, dar primele ţări care au încălcat acest pact au fost Germania şi Franţa.
Ne place, sau nu, trăim în plin război psihologic. Unul dintre efectele acestuia fiind prostirea populaţiei cu ştiri bombastice, menite a genera temeri, în faţa unei grozăvii imaginabile, comparativ cu care realitatea imediată, de la noi, din ţară, este …la dolce vita.
Opusul acesteia fiind sugerat de un titlu precum:“Vom apăra Iranul chiar dacă asta ar însemna Al Treilea Război Mondial”
Ei, aş!
Şi intoxicarea cititorilor naivi continuă: “Dușmanii Iranului sunt și dușmanii chinezilor, indiferent ce ar însemna acest lucru. Asta este concluzia trasă în urma afirmației lui Zhang Zhaozhong, un important general chinez, care a declarat că ei, chinezii nu vor ezita să apere Iranul”
O afirmație generată, din Înalt Ordin, emis la Beijing, unde oficialităţile cred că “sancţiunile occidentale împotriva Iranului vor complica, vor agrava situaţia şi vor conduce la intensificarea confruntării pe tema programului nuclear al Teheranului.”
“China a fost totdeauna împotriva sancţiunilor unilaterale faţă de Iran”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Liu Weimin, după ce SUA, Marea Britanie şi Canada au anunţat sancţiuni împotriva Iranului. Da, dar Beijingul s-a opus oricărei medieri internaţionale, inclusiv a SUA, atunci când a fost vorba de ameninţările sale la adresa unor state vecine, cu care are diferende teritoriale. Echitabil, nu-i aşa?
Potrivit Chinei, presiunile şi sancţiunile ” vor agrava situaţia şi vor intensifica disputa, mergând împotriva păcii şi a stabilităţii regionale” a mai declarat Liu Weimin. Dar oficialii de la Beijing trec sub tăcere presiunile pe care le fac asupra unor state precum Japonia şi Taiwanul, prin organizarea şi derularea unor ample exerciţii militare navale în apropierea acestor ţări.
Noile sancţiuni vizează, în special, sectoarele bancar şi petrolier, fiind decise în urma unui raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), care menţionează o “posibilă dimensiune militară” a programului nuclear iranian. Un raport pentru creduli, din moment ce, conform serviciului secret german, BND, prima rachetă nucleară iraniană este o realitate din primăvara anului 2010, iar Mossadul susţine că Teheranul a achiziţionat deja arme nucleare, probabil de la regimul comunist nord-coreean.
China este primul partener comercial al Iranului, cu schimburi bilaterale în valoare de 30 miliarde $. Era partener şi al Libiei, de unde şi-a retras rapid muncitorii. După cum este şi al Siriei, unde nu mai are ce face, deoarece situaţia de acolo are trei repere ce indică ireversibilitatea procesului declanşat de revolta a cărei reprimare manu militari a dus la moartea a mii de sirieni: 1. răsculaţii au deja structuri proprii de conducere civilă şi formaţiuni paramilitare; 2. Liga Arabă a decis sancţiuni împotriva guvernului de la Damasc; 3. Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa, eliberate de obligaţiile bunei desfăşurări a operaţiunilor aliate aeriene şi navale vizând Libia, au determinarea de a se focaliza iniţial pe Siria, ulterior pe Iran.
Chiar dacă, recent, guvernul sirian a finanţat o documentare a unor jurnalişti străini, în anumite zone afectate anterior de revoltă – în ideea de a demonstra că situaţia este sub control – au murit prea mulţi oameni pentru ca preşedintele Bashar al-Assad să mai spere că va rămâne şeful statului. O convingere împărtăşită şi de diplomaţii arabi acreditaţi la Bucureşti.
Sigur. Rusia a trimis un portavion şi alte nave militare spre Siria. China ce măsuri ar putea lua? Are doar un singur portavion. Iar forţele sale aeriene nu au nici capacitatea, nici experienţa de a survola state amicale sau neutre, pentru a veni, cu un număr de escadrile, în eventualul ajutor acordat guvernului sirian actual. Iar despre ajutor militar cu trupe terestre nici nu poate fi vorba. Atunci, despre ce Al Treilea Război Mondial bătea câmpii generalul chinez?
O fi şi Rusia, aliatul Iranului – cu poziţii apropiate de cele ale Chinei, dovadă eticheta dată noilor măsuri: “inacceptabile” -, dar generalii ruşi măcar fac diferenţa dintre măsuri disuasive cu impact la alegătorii ruşi, precum trimiterea portavionului Kuzneţov, şi ipotetica confruntare cu flota americană din Marea Mediterană, net superioară, la toate capitolele.
Că Iranul nu va da ceda, în legătură cu programul său nuclear, era de aşteptat. Noile sancţiuni occidentale l-au motivat pe preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, să peroreze alte ameninţări, la adresa statelor ostile ţării sale, în cadrul unei alocuţiuni televizate. Un discurs care nu face mai puternice Forţele Armate Iraniene, decât la capitolul: moralul ridicat personal de prezidentul Iranului.
Simpla scoatere, din ecuaţia politică viitoare, a actualului preşedinte sirian, ar detensiona situaţia. Ipoteză pe care diplomaţia arabă nu o mai trece la capitolul evoluţii posibile, ci la alternativa lucidă faţă de o confruntare militară în care cine face acum declaraţii ameninţătoare nu are decât de pierdut. Pe termen scurt, mediu şi lung.
Forumul euro-atlantic democratic, de la Bucureşti, s-a dovedit util şi pentru reglarea umorilor naţionale, abil manipulate la Moscova, Kiev şi Paris. Cu ce scopuri?Puteţi citi detalii AICI.
Imaginile filmate de echipa agenţiei de ştiri - bine ţintite – France-Presse, în oraşul Baia Mare şi difuzate pe 31 iulie a.c. nu pot fi contestate. Manipularea telespectatorului occidental începe când citeşti titlul ales pentru cele două minute de prezentare a unui sugerat ghetou din nordul Transilvaniei:“România: construirea unui zid într-un cartier rom determină o dezbatere.”
În mod evident, nu urmează nicio dezbatere, ci o succesiune de inserturi, cu fraze rostite de persoane care – indiferent ce spun – nu au decât un impact negativ, bine evidenţiat de un montaj inteligent.
Deci, cineva a semnalat agenţiei subiectul, o echipă a fost deplasată la Baia Mare şi a pus practic la zid pe cei ce au construit stupizenia din beton, de 100 metri lungime, într-un areal rom din Baia Mare.
Ceea ce repugnă privirii oricărui om de bună credinţă este mizeria înfăţişată cu o vizibilă plăcere, despre care nici Cătălin Cherecheş, primarul din Baia Mare, nici Marian Mandache, de la un ONG pentru romi, nu spun – culmea! – niciun cuvinţel.
Uimitor este şi faptul că nu sunt luaţi la întrebări şi oficiali de la ministerul dezvoltării sau de la acela al mediului. Deşi ar fi trebuit informaţi că urmează inaugurarea zidului…
Ce le oferă în schimb autorităţile franceze, în Hexagon, romilor plecaţi din România?
Imaginile realizate tot de jurnalişti din Franţa, nu mai au nevoie de niciun comentariu.
Aceasta este esenţa fluxului de informaţii oferit de postul de radio“Vocea Rusiei”, în legătură cu contractul încheiat cu compania franceză “Arc International”, specializată în articole de bucătărie, care va furniza armatei ruse 5.000.000 de piese de veselă.
Contractul menţionat a fost încheiat de Ministerul rus al Apărării, la începutul lunii iunie.
Comanda vizează tot tacâmul necesar servirii în condiţii moderne, civilizate, a micului dejun, dejunului şi cinei de către 750.000 militari ruşi.
Federaţia Rusă a devenit astfel a treia mare piaţă europeană de desfacere pentru “Arc International”, probabil cea mai promiţătoare, apreciază postul amintit de radio.
În afara celor două uzine care funcţionează pe teritoriul Franţei, compania “Arc International” mai deţine întreprinderi în SUA, Emiratele Arabe Unite, Africa de Sud şi China. În total are 12.000 angajaţi, dintre care 7000 în Franţa.
Anul trecut, cifra de afaceri s-a ridicat la suma de 1,1 miliarde euro.
Ce nu a reuşit Napoleon, în campania sa din Rusia, cu cei 600.000 de militari francezi, au obţinut acum, pe alt plan, comercial, fie şi secvenţial, conaţionalii lui de azi.
Un paradox istoric.
Postul public de radio-televiziune din Irlanda/RTÉ a difuzat, pe 14 iulie a.c., informaţia potrivit căreia Belgia va deveni al doilea stat membru al UE care va interzice burqa şi niqab-ul, după ce o decizie similară a luat Franţa, statul care găzduieşte cea mai mare populaţie musulmană din Europa.
În Franţa, o femeie, care apare, în mod repetat, cu voalul pe faţă, poate fi amendată cu 150 de euro şi trimisă la ore de…reeducare!
Începând din 23 iulie, în Belgia, femeile musulmane care continuă să poarte îmbrăcămintea orientală – ce include accesoriul vestimentar care le acoperă chipul – vor fi amendate cu 137,50 euro şi vor petrece şapte zile în spatele gratiilor.
Noua lege a fost publicată pe 13 iulie, în buletinul oficial al regatului belgian, după ce deputaţii au aprobat-o, în unanimitate, în luna aprilie.
Se estimează că, în Belgia, aproximativ 270 de persoane poartă pânza de acoperit faţa – niqab-ul – şi aceea de acoperit întreg corpul – burqa.
RTÉ menţionează că Belgia şi Franţa nu sunt singurele ţări care au o asemenea opţiune. De pildă, în această săptămână, Australia a introdus obligativitatea ca femeile cu chipul acoperit să îşi descopere faţă, la solicitarea unui om al legii.
În schimb, în Marea Britanie, organizaţia musulmanilor a transmis presei că sunt puţine şanse ca o asemenea iniţiativă să fie implementată în Regatul Unit/United Kingdom.
Saïf Al-Islam, fiul colonelului Muammar Muhammad Gaddafi, a acordat un interviu jurnalistului Jean-Philippe Rémy, publicat de cotidianul francez „Le Monde”. Titlul arde ochii cititorului:”Cu sau fără NATO, rebelii vor pierde”. Evident cei din Libia. Aşa crede şi îşi argumentează convingerea Saïf Al-Islam, al doilea fiu al preşedintelui libian, căruia îi place să îşi cultive şi să îşi menţină imaginea de reformator în Libia.
La 20 iunie a.c., a fost emis un mandat de arestare, de către Curtea Penală Internaţională pe numele lui Saïf Al-Islam, precum şi alte două – pentru tatăl său şi şeful serviciilor de informaţii libiene.
Interviul are o relevanţă aparte, confirmând tenacitatea, de netăgăduit, a intervievatului. Răspunsurile? Aidoma tirului unei mitraliere.
De pildă, Saïf Al-Islam îi declară jurnalistului francez că el nu crede că în rezoluţia nr. 1973, a Consiliului de Securitate, se prevede uciderea expresă a lui Gaddafi, sau a fratelui său, Saïf Al-Arab. Asta în condiţiile în care, în luna mai, cel din urmă a fost totuşi ucis, cu familia sa, pe timpul unui bombardament al avioanelor trimise de NATO…
Pentru Al-Islam nu eventuala judecare la Curtea Penală Internaţională este o preocupare, ci bătălia în curs, pe timpul căreia rebelii din Benghazi – susţine el – au comis orori şi au încurajat apariţia şi proliferarea, peste tot, a teroriştilor.
Dur, fiul preşedintelui îi consideră pe cei ce s-au revoltat fiinţe demne de a fi comparate cu…şobolanii. Care nu au nicio şansă să preia controlul Libiei cu sprijinul NATO, implicit al Franţei – iniţiatoarea recurgerii la soluţia manu militari.
În viziunea intervievatului, chiar dacă reprezentanţii teroriştilor sunt primiţi, succesiv, de liderii Franţei, Marii Britanii şi SUA, războiul este dus, în numele lor, de avioane şi submarine care nu le aparţin. Un detaliu ştiut de libienii simplii, care – afirmă fiul preşedintelui – nu susţin pe trădătorii de ţară, ce cooperează acum cu europenii, americanii, pentru ca aceştia să bombardeze propriul lor…popor.
Saïf Al-Islam a afirmat că Franţa are …valeţii săi în Africa, din raţiuni pragmatice. De pildă, spionajul libian i-a furnizat informaţia că Abdoulaye Wade, preşedintele senegalez, a fost atras în tabăra anti-libiană cu suma de 20 milioane de euro, destinată fiului său Karim, succesorul neoficial, de o bancă din Qatar.
Adevăratele motive ale intervenţiei militare străine? Banii şi petrolul! Pentru anumite state din Europa, Libia este comparabilă cu un imens tort, care trebuie împărţit.
Iar înverşunarea cu care preşedintele Sarkozy s-a întors împotriva fostului său amic, colonelul Gaddafi ar fi motivată doar de faptul că Libia nu a achiziţionat celebrul avion militar francez Rafale.
În evaluarea conducerii libiene de la Tripoli, rebelii nu însumează mai mult de 1000 de combatanţi, la nivelul întregii ţări.
Pe micul ecran, la radio şi în presa scrisă/electronică cei ce au declanşat revolta par tari pentru că…NATO se bate pentru ei – implicând presa internaţională, furnizând bani, arme, elicoptere, avioane de bombardament şi cele de supraveghere.
Cu toate astea, a remarcat maliţios Saïf Al-Islam, ei pierd zilnic teren…
Tot el a reamintit faptul că, în Vietnam, americanii au susţinut pe liderii de la Saigon, dar războiul s-a terminat cu retragerea lor şi unificarea ţării. Iar în Afganistan, în mod paradoxal, acum se negociază cu talibanii – inamicii iniţiali ai Statelor Unite.
Saïf Al-Islam a comparat operaţiunea NATO – pregătită insuficient, parcă în silă – cu o campanie…fast-food, gen McDonald.
Asta în timp ce armata libiană mai are muniţie, arme şi un moral deloc scăzut.
În numele lui Gaddafi, fiul său a spus că oficialii de la Tripoli sunt gata să negocieze tot – pacea, democraţia, alegerile libere, un viitor precum cel al Elveţiei, noua Constituţie – dar dacă opţiunea aliaţilor rămâne războiul sunt pregătiţi pentru acesta. Şi se vor bate până la moarte.
Mesajul principal al lui Saïf Al-Islam?
Clar şi concis: ”Lăsaţi-i pe libieni să decidă. Dacă ei vor o monarhie, o republică, sau tot ce se poate imagina. Lăsaţi-ne să organizăm alegerile, cu observatori din lumea întreagă, de o manieră transparentă. Se poate pune în funcţiune un guvern de tranziţie, cu tehnocraţi din toată ţara, pentru o durată de trei patru luni. Apoi se poate adopta o nouă Constituţie. Urmează alegerile şi se revine la pace. Libia nu este Irakul. Copiii s-ar putea reîntoarce la şcoală. Oamenii ar putea călători, înota în mare, derula afaceri, punct final. Nu suntem decât cinci milioane de libieni, suntem bogaţi, ne putem înţelege. Nu este atât de complicat ca în cazul altora, din NATO, precum Franţa, Marea Britanie, Italia, America, Turcia. Şi Qatar.”
Negând necesitatea unui nou preşedinte al Libiei, Saïf Al-Islam a afirmat că ţara sa are nevoie de puteri locale cu responsabilităţi mărite, în cadrul unui sistem federal.
Tatăl său? Nu face parte din categoria problemelor ce vor fi negociate, fiind vorba de un conflict intern, cu loiali şi trădători, cu miliţii şi terorişti.
O soluţie care nu îl implică pe colonelul Muammar Gaddafi fiind – în opinia fiului său – imposibil de găsit. Un mesaj politic care nu poate fi deloc ignorat la sediul NATO, din Bruxelles.
A fost o vreme când televiziuni mioritice, deci depresive – ce bat câmpii cu graţie, pe măsura naivităţii telespectatorilor avizi măcar de circ, dacă de altceva nu mai au parte -, îl lăudau pe micuţul napoleon, în visele sale, Nicolas Sarkozy,
acest preşedinte occidental despre care conaţionalii săi au lansat o glumă cu tâlc: Read more »
FRANŢA, Interesul general, Trasoare | Ion Petrescu | 
05/15/2012 21:06 | 
Comments (0) 
Subscribe
Loading ...