Videoclipul inserat aici ţine de campania regimului de la Teheran, menită a da încredere populaţiei iraniene şi – eventual – de a pune pe gânduri pe diplomaţii şi generalii americani şi israelieni.
Astfel, pentru a descuraja intenţia SUA şi a Israelului, de a nu tolera trecerea Iranului la producţia propriilor arme nucleare, televiziunea de stat a prezentat un sistem de muniţie inteligentă intitulat “BASIR”, a cărui obiectiv este de a spori capacitatea de apărare a Republicii Islamice Iran.
Infanterişti marini americani, din forţa expediţionară de peste Ocean continuă antrenamentele pentru misiuni specifice de recunoaştere, a subunităţilor de tăria unui pluton, acestea fiind antrenate pentru preluarea controlului unei nave prin abordarea de pe mare şi din aer.
Imaginile de mai sus indică capturarea unor militari fără semnalmente, dar bine înarmaţi, ca aceia de pe vasele Forţelor Navale Iraniene…
Agenţia Associated Press a transmis că Garda Revoluţionară din Iran a anunţat că a început un exerciţiu programat a se derula două zile, focalizat pe fortificarea capacităţilor forţelor terestre de a apăra statul islamic împotriva ameninţărilor posibile contra obiectivelor de interes strategic.
Acest video a fost realizat special de structura de operaţiuni psihologice a Forţelor Armate Iraniene şi difuzat acum 72 de ore, publicul ţintă vizat fiind occidentalii în general şi americanii în special, pentru a înţelege, aceştia, diferenţa dintre Iran şi Irak, la nivelul puterii militare şi faptul că declanşarea unui conflict cu armata iraniană ar fi similară cu o…tentativă de sinucidere.
Nordul Africii se reconfigurează pentru ca atacul asupra Iranului să nu aibă… opreliști.
Și ca ultimul aliat al rușilor, în nordul Africii, Algeria, să nu aibă parte de o Primăvară arabă, pentru moment, primul ministru algerian Ahmed Ouyahia a anuțat alegeri parlamentare, primele din 2007. Ministrul internelor din Algeria a aprobat 10 noi partide, incluzând 3 islamiste (probabil ca o măsură a divizării votului islamic).
Algeria se află și ea în pragul războiului.
Conflictul izbucnit în orașul Tiaret, cu prilejul funeraliilor unui civil, care și-a dat foc din cauza condițiilor de trai și a terorii guvernamentale, s-a răspândit cu repeziciune în orașele apropiate Sougueur și Rahaouiya. Sheikh Abdallah Djaballah, liderul celui mai popular partid islamic algerian, avertiza că dacă se va produce o fraudă la viitoarele alegeri din mai, revoltele se vor amplifica în toată țara.
Primăvara arabă continuă cu varianta “Primăvara arabă 1.2.2012” (generația 1, versiunea 2, varianta 2012)
Postul de televiziune RT/Rusia Azi a transmis că Iranul este gata să reia negocierile asupra programului său nuclear cu grupul de şase mediatori – conform declaraţiei făcute de ambasadorul iranian la Moscova.
Diplomatul iranian Seyed Mahmoud Reza-Sajjadi a mai precizat agenţiei Interfax că discuţiile pot avea loc la Istanbul: “Dacă Turcia spune că este dispusă să fie gazdă, suntem de acord să aibă o astfel de întâlnire acolo. În ceea ce priveşte calendarul, aşteptăm punctul de vedere al şefului diplomaţiei Uniunii Europene, doamna Catherine Ashton.”
El a adăugat că ministrul de externe iranian Ali Akbar Salehi s-a întâlnit anterior cu Catherine Ashton, la conferinţa privind Afganistanul, organizată la Bonn, în luna decembrie anul trecut, pentru a discuta problema aceasta.
Ar mai fi de menţionat că numai cu o săptămână înainte, Pentagonul a trimis un nou portavion – cu navele de însoţire aferente – în misiune …de rutină, în Golful Persic.
Postul de televiziune american CBS şi agenţia de ştiri Associated Press au transmis că un tribunal iranian a judecat un american, care ar fi lucrat pentru CIA şi l-a condamnat la moarte. Cel puţin aşa a comunicat postul de radio de stat , pe 9 ianuarie a.c., acest caz confirmând creşterea tensiunii între Statele Unite şi Iran.
Cel incriminat este un fost puşcaş marin, Amir Mirzaei Hekmati, care a avut iniţial o instruire specială, în virtutea căreia a activat la bazele militare americane din Irak şi Afganistan, înainte de a merge în Iran pentru misiunea sa pretinsă de culegere de informaţii. Postul iranian de radio nu a spus când a fost pronunţat verdictul.
Oficial, Amir Mirzaei Hekmati a acţionat ca traducător. El are 28 de ani şi s-a născut născut în Arizona. A absolvit liceul în Michigan. Familia lui este de origine iraniană. Tatăl său, un profesor la un colegiu din Flint, Michigan, a spus că fiul său nu este un spion CIA şi era în vizită la bunicile sale, în Iran, atunci când a fost arestat.
Behnaz Hekmati, mama sa, a declarat într-un e-mail pentru Associated Press că ea şi soţul ei, Ali, sunt “şocaţi şi îngroziţi”, că fiul lor a fost condamnat la moarte. Ea a spus că verdictul este “rezultatul unui proces care nu a fost nici transparent, nici echitabil.”
În conformitate cu legislaţia iraniană, Hekmati are 20 de zile pentru recurs. El a beneficiat de un avocat numit de instanţă, care a fost identificat doar prin prenumele său, Samadi.
Gholam Hossein Mohseni Ejehei, purtătorul de cuvânt al sistemului judiciar al Iranului a spus că în cazul în care verdictul este atacat, acesta va merge la Curtea Supremă a Iranului – a precizat agenţia oficială IRNA.
Procesul lui Hekmati a avut loc exact în perioada în care Statele Unite ale Americii a anunţat noi sancţiuni, mai dure, împotriva dezvoltării de către Iran a programului său nuclear, care poate fi folosit pentru producerea în serie a armelor atomice.
Iranul, care a declarat că urmăreşte să aibă numai reactoare nucleare pentru energie şi cercetare, a crescut brusc ameninţările sale şi demonstraţiile militare de forţă contra presiunilor puternice asupra Teheranului, inclusiv sancţiunile SUA vizând Banca Centrală iraniană, pentru a complica capacitatea sa de a vinde petrol.
Purtătorul de cuvânt al Consiliul Naţional de Securitate, Tommy Vietor, a declarat că la Casa Albă sunt monitorizate informaţiile despre condamnarea la moarte a lui Hekmati şi a spus că, dacă acestea sunt adevărate, administraţia Obama condamnă cu fermitate verdictul şi va conlucra cu parteneri din SUA, ca “să transmită condamnarea noastră la guvernul iranian . “
Vietor a mai spus că acuzaţiile conform cărora Hekmati a lucrat pentru sau a fost trimis în Iran de către CIA sunt false. El a mai precizat că Iranul are obiceiul de a acuza pe nedrept oameni de a fi spioni şi deţine periodic americani nevinovaţi, pentru motive politice.
Tommy Vietor a cerut Iranului, de o manieră imperativă, să îl elibereze pe Hekmati fără întârziere.
În timp ce guvernul interimar de la Tripoli își alege noul șef al forțelor armate, în persoana lui Yousef al-Manqoush, un general în rezervă din Misrata, în Golful Persic exercițiul iranian Velayat 90 se apropie de final. Sunt două zone fierbinți, care merită atenție în 2012. La acestea adăugăm Marea Chinei de Sud (Nan Hai) și Marea Galbenă și avem o imagine sugestivă a posibilelor conflicte ale anului Dragonului negru de apă.
Nu este nicio eroare de formulare în titlu. Videoclipul de mai jos, despre armata germană de azi, nu va fi difuzat la televiziunea de stat din Teheran. De ce? Dintr-un singur motiv.
Dacă Israelul va fi atacat, Germania este obligată, de tratatul bilateral, ca să acţioneze pe plan militar, pentru descurajarea operaţiunilor ofensive ale agresorului.
Priviţi sinteza realizată de televiziunea militară – aţi citit bine, nu emisiunea… – germană şi trageţi singuri concluziile privind efectele previzibile ale unei măsuri pripite a Iranului, contra Israelului. În 2012.
Merită să urmăriţi imaginile de mai jos, pentru a observa calmul cu care postul chinez de televiziune, CCTV NEWS, în limba engleză, ilustrează ştirea conform căreia Forţele Navale Iraniene au testat mai multe rachete, în ultima zi a exerciţiilor menite a crea iluzia propagandistică conform căreia Strâmtoarea Hormuz poate fi închisă în orice moment, ca măsură de represalii la sancţiunile economice occidentale, generate de refuzul autorităţilor de la Teheran de a stopa programul nuclear, cu finalităţi militare greu de negat.
Faptul că pe 2 ianuarie a.c., colonelul Vadim Koval, împuternicit de Ministerul rus al Apărării a declarat că Iranul nu are tehnologiile necesare pentru a fabrica rachete balistice intercontinentale, ci doar pentru a produce pe cele cu rază mică şi medie de acţiune, arată că Moscova a dorit – şi parţial a reuşit – o diminuare a efectelor declaraţiilor belicoase ale unor oficiali civili şi militari iranieni.
Mai puţin credibilă a fost afirmaţia aceluiaşi colonel, conform căreia Teheranul nu are potenţialul industrial pentru construirea nici măcar a… rachetelor balistice experimentale. Serios?
Anterior, comandantul Forţelor Strategice Ruse, Serghei Karakaiev, a declarat reporterilor că premisele sunt create, în apropiere de graniţa rusă, pentru conflicte regionale între ţările care deţin arme nucleare, sau sunt pe cale de a le obţine, şi anume între:
1.Iran şi Israel,
2.India şi Pakistan,
3. Coreea de Nord şi Coreea de Sud.
Bomboana pe colivă?
Ministerul rus al Apărării regretă faptul că a existat o tendinţă de extindere a “clubului nuclear”, în ciuda descurajării curente a proliferării armelor nucleare.
Altfel spus, ce a declarat colonelul Vadim Koval este pentru opinia publică… dorită a fi îmbrobodită,
iar în realitate Iranul are tendinţa de… a intra în Clubul Nuclear.
Игры две головы, не шутка …/Joc la două capete, nu glumă…
Postul de televiziune iranian Press Tv a difuzat informaţia că amiralul Habibollah Sayyari, comandantul Forţelor Navale Iraniene a declarat că marinarii militari din subordinea sa sunt în orice moment gata de acţiune, pentru a bloca strategica Strâmtoare Hormuz, dacă asta li se va cere.
Miercuri, 28 decembrie a.c., prea plinul amiral, de propria înfumurare – caracteristică detectabilă şi la un ex-amiral autohton, comparabil cu un tomberon…- a declarat, sub pretextul comentării evoluţiei exerciţiului Velayat 90, demarat pe 24 decembrie, cu o rază de acţiune a navelor de luptă între strâmtoarea menţionată şi Marea Oman:“Închiderea Strâmtorii Hormuz este foarte uşoară pentru Forţele Navale Iraniene. Iranul are un control cuprinzător asupra acestei căi maritime strategice.”
Afirmaţia lui Sayyari nu a fost întâmplătoare. Cu 24 de ore înainte, însuşi vicepreşedintele Mohammad Reza Rahimi a avertizat că nicio picătură de ulei nu va trece prin Strâmtoarea Hormuz, dacă sancţiunile internaţionale vor afecta exporturile de petrol ale Iranului.
Amiralul iranian a ţinut totuşi să precizeze că Republica Islamică Iran îşi menţine interesul“de stabilire a securităţii şi stabilităţii durabile în regiune.”
El a mai spus că Iranul speră să transmită un mesaj de prietenie şi de reasigurare a intenţiilor sale paşnice, pentru naţiunile din Orientul Mijlociu, prin exerciţiul naval Velayat 90, în curs de desfăşurare. O glumă involuntară, desigur, dar la care până şi aliaţii declaraţi ai regimului de la Teheran or fi surâs cu amărăciune…
Dacă ar fi să îi dăm crezare amiralului Habibollah Sayyari, manevrele forţelor navale de sub comanda sa au fost proiectate pentru a materializa strategii defensive ale Marinei Militare a Iranului, fiind planificate ca răspuns la ameninţările repetate ale unor inamici, împotriva intereselor Republicii Islamice.
Sayyari a mai anunţat, de asemenea, dorinţa Iranului de a se angaja în manevre navale comune cu alte naţiuni, în special cu ţările din regiunea limitrofă.
Printre obiectivele manevrelor denumite Velayat-90 se numără extinderea prezenţei forţelor navale iraniene, în apele internaţionale şi antrenarea pentru acţiuni specifice împotriva pirateriei, a terorismului sau a perturbării voite a comerţului regional.
Press Tv afirmă că “Strâmtoarea Hormuz este un canal de transport maritim îngust, care duce în/şi la ieşirea din Golful Persic, între Iran şi Oman. Statistic, această cale navigabilă este una dintre cele mai importante existente în lume, cu un flux zilnic de aproximativ 15 milioane de barili de petrol.”
Cantitatea menţionată reprezintă 90 la sută din exporturile ţărilor bogate în petrol, de pe coasta Golfului Persic şi aproape 40 la sută din întregul consum de petrol la nivel mondial.
Informaţie suficient de clară pentru a trage telespectatorul iranian conluzia logică: o decizie proastă a conducerii de la Teheran va atrage un răspuns masiv, militar, fără echivoc, din partea puterilor aliate occidentale.
Guvernul iranian a anunţat că a fost demarată producţia rachetelor de croazieră Qader pentru forţele navale ale Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice, care au misiunea să apere frontierele iraniene maritime.
Racheta Qader/Capabil (în Farsi), care a fost inaugurată de preşedintele Mahmoud Ahmadinejad, pe 23 august, cu ocazia marcării Zilei Naţionale a Industriei de Apărare,
este acum obiectul unei producţii de serie, a declarat pe 28 septembrie, ministrul iranian al apărării, generalul de brigadă Ahmad Vahidi.
El a respins ca fiind “false şi răuvoitoare” aserţiuni ale presei occidentale, conform cărora Qader nu este o rachetă concepută, testată şi fabricată de iranieni.
Conform canalului PRESS TV, Vahidi a declarat că producţia de rachete este un alt indiciu elocvent al capacităţii inginerilor iranieni, de a găsi soluţii pragmatice nevoilor de apărare ale statului islamic.
Cu o rază de acţiune de 200 km, Qader este arma menită să redea populaţiei iraniene încrederea în sine, printr-o impresionantă modalitate de descurajare militară a potenţialilor agresori.
La Teheran se afirmă că menţionata rachetă poate distruge navele de război precum şi obiective de pe coasta inamică. Qader este o rachetă de croazieră, care acţionează la o altitudine mică, cu maximă precizie. Asemenea detalii sugerând că racheta are potenţialul de a contracara prezenţa navală americană, în Golful Persic.
Un asemenea anunţ propagandistic nu putea stârni la Pentagon decât o singură reacţie – o privire pe calendarul anului 2012, după alegerile prezidenţiale. Evident, cele din SUA.
Cum ar trebui să înceapă ziua de lucru a preşedintelui celui de-al doilea stat românesc? Dar a premierului de la Chişinău? Şi chiar a ex-preşedintelui Republicii Moldova, hâtrul Mihai Ghimpu? Cu revista presei americane! Pentru că, începând din 2012, Casa Albă va accelera integrarea, în arealul occidental, a landului dintre Prut şi Nistru. Washingtonul pariind pe generaţia tânără. Iar Moscova? A mizat (în virtutea încremenirii în proiectul sovietic) pe cei care viaţa îi scoate treptat din arealul activ al societăţii. Una aparent prostită cu iluzia fluturării Drapelului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Asta într-o lume unde contează ce produci, din ce trăieşti, la ce te pricepi mai bine. Nu pe umărul cui încerci să plângi. Fie acesta liderul imperial care savurează un pahar de vodcă, sau cel democrat, care degustă liniştit “The Best Bourbon Whiskey”.
Şi ce indică mass-media de peste Ocean? Postul TV ABC News, cu cele mai bune conexiuni la actuala administraţie americană, a difuzat, pe 19 iulie a.c., un sondaj interesant. Conform acestei testări a convingerilor alegătorilor americani, majoritatea dintre aceştia cred că republicanii din Congres susţin interesele marilor corporaţii, în timp ce preşedintele Obama protejează clasa de mijloc şi întreprinderile mici.
59% dintre repondenţii la sondaj afirmă că reprezentanţii partidului republican, în Congresul SUA, sunt mai preocupaţi, decât actualul şef al statului, de soarta instituţiilor financiare americane. Iar 67% dintre cetăţenii Statelor Unite nu au niciun dubiu că acelaşi partid are drept prioritate vizibilă grija faţă de interesele marilor societăţi de afaceri. Asta fiind „pajura”, de pe reversul monedei mediatice lansate cu sondajul menţionat.
„Capul?” Are, pe faţa aceleiaşi monede, imaginare, chipul lui Obama. 53% dintre americani susţin moral politica actualului preşedinte, de sprijinire a clasei de mijloc, faţă de doar 35% care o dezavuează. Barack Obama îi învinge, la puncte, pe republicani – cu 47% pentru şi 37% contra – şi în privinţa preocupării sale constante pentru cei ce dezvoltă mici afaceri, deci au interese economice „pentru dumneavoastră şi familia proprie.”
Acest sondaj a fost realizat pentru ABC News de “Langer Research Associates”, indicând că Barack Obama este mai simpatizat, decât republicanii, în rândurile alegătorilor independenţi, 52% dintre aceşti repondenţi fiind de partea sa, datorită politicii lui de ajutorare a clasei de mijloc şi numai 33% împotrivă.
Mesajul esenţial al sondajului? Grija lui Obama pentru concetăţenii de condiţie medie şi modestă este un element cheie al durabilităţii sale la Casa Albă. Asta fiind vestea bună pentru fărâma de speranţă, nemărturisită, a lui Dmitri Medvedev, al cărui dorit secund mandat la Kremlin ar beneficia de un substanţial sprijin, din partea realesului de peste Ocean.
Şi ştirea nedorită de centurionii premierului Vladimir Putin. Un politician care pare a nu putea trăi decât cu gândurile la trecut. Un şef de executiv ce nu numai că are controlul presei ruse, dar şi induce teme publice false, menite a aţâţa ura împotriva liderilor unor ex-republici sovietice, precum Georgia şi Estonia.
De pildă, acum conducerea statului georgian este acuzată de faptul că s-a decis reamplasarea unui obelisc – dedicat memoriei victimelor celui de-Al Doilea Război Mondial – din centrul oraşului Batumi, la marginea acestei localităţi. În buna tradiţie stalinistă, oficialităţi de la Moscova şi lideri ai ultimelor organizaţii a veteranilor de război au criticat – “cu asprime”, bine că nu au gafat să folosească expresia sovietică „cu mânie revoluţionară” – măsura redislocării monumentului menţionat.
În aceeaşi zi, tot în presa din capitala rusă, era difuzată ştirea:”cimitir militar vandalizat în Estonia.” Actul, evident condamnabil, fiind atribuit unor vandali. Din nou, vigilente, şi la comanda clară a Moscovei, organizaţiile locale de veterani sovietici – ca să nu fie niciun dubiu – au cerut o investigare a celor petrecute cu mormintele soldaţilor care au luptat pentru interesele hegemoniste ale URSS şi pedepsirea celor vinovaţi, ca şi cum autorităţile estoniene nu ştiau ce au de făcut.
Asta va însemna un eventual al treilea mandat prezidenţial al lui Putin. Ameninţări. Condamnări. Zăngănit de arme. Şi aliaţi pe măsură. Unul fiind Iranul.
La Teheran fiind aceeaşi isterie a condamnării în contumacie.
De data asta, înalţii prelaţi iranieni anunţând, nici mai mult, nici mai puţin, decât judecarea, în absenţă, a 26 de oficiali americani, acuzaţi de violarea drepturilor umane. Pe listă se află ex-secretarul apărării Donald Rumsfeld, adjunctul lui, din acea vreme, Paul Wolfowitz, şefii fostelor centre de detenţie a insurgenţilor islamişti, de la Guantanamo şi Abu Ghraib şi comandantul crucişătorului american „USS Vincennes”, care a doborât un avion al companiei Iran Air, în 1988, ce nu s-a supus avertismentelor de a schimba ruta iniţială, în zona aflată sub protecţia forţei expediţionare a SUA. Motivul acestui proces mimat? Sancţiunile impuse de Statele Unite Iranului, care continuă să îşi dezvolte programul militar, ce va fi finalizat cu producerea în serie a armei nucleare.
Tocmai acum, la Moscova, generalul Nikolai Makarov, şeful Statului Major General al Forţelor Armate Ruse a anunţat decizia de a se trece, pe plan autohton, la construirea dronelor – avioane fără pilot -, produse până acum de concernul VEGA. Makarov a mai precizat că Rusia a cumpărat anterior un număr de drone produse de israelieni, pe care le utilizează pentru a antrena personalul propriu, din forţele aeriene. Rusia fiind statul care condamna utilizarea, de către americani, a dronelor în Afganistan şi Pakistan, pentru lichidarea unor lideri ai militanţilor islamici.
Din fericire, Obama menţine iniţiativa acţiunilor constructive, în relaţia cu tandemul politic de la Moscova. Aşa se explică faptul că Rusia şi SUA au convenit acum facilitarea eliberării vizelor între cele două state, acordul bilateral urmând a intra în funcţiune înainte de finele acestui an! Noul document prevede prelungirea duratei vizei cu intrări multiple, de la 1 la 3 ani.
Conform Departamentului rus pentru Statistică, în primele trei luni ale anului 2011, a existat o creştere cu 54% a ruşilor care vor să vadă, cu ochii lor, America la ea acasă. Cât de mare este dorinţa de libertate a conaţionalilor lui Putin!
Iar prelungirea menţionată nu va face decât să dubleze fluxul actual spre Ţara Libertăţii, conştient asumată.
Expertul rus Serghei Zatsepilov crede că noul acord va mări şi numărul turiştilor americani care vor veni în Rusia nu doar să o viziteze, ci şi să identifice oportunităţi de investiţii, menite a contribui la modernizarea statului rus.
Până când Obama se va decide la un gest politic care să indice alegătorilor ruşi că merită să voteze pentru democraţie, nu pentru autocraţie, la Moscova – „locul de unde încă iau lumină” nu puţini dintre preşedinţii ex-republicilor sovietice – s-au publicat primele rezultate ale celei de-a 13 consultări,
pe probleme bilaterale, între Rusia şi Germania.
Ce a discutat Dmitri Medvedev cu Angela Merkel? „Probleme cheie ale relaţiilor economice bilaterale, situaţia politică din lume, inclusiv conflictele din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, preocupările societăţii civile din Rusia şi Germania.” Cei doi au abordat şi situaţia din Libia şi Siria – unde Moscova pierde teren văzând cu ochii -, relaţiile dintre Israel şi autorităţile palestiniene, conflictele îngheţate din Nagorno-Karabah şi…Transnistria.
Concluzia finală? Bună de trimis naivii în ceaţă! Participanţii la aceste discuţii „îşi vor sincroniza ceasurile lor”, pe fiecare dintre problemele enunţate. Adică… vor rămâne ca acum. Cel puţin până când noul preşedinte de la Kremlin va da mâna cu câştigătorul alegerilor prezidenţiale, din SUA, anul următor.
Atenţionat de opoziţie, că revenirea sa la Kremlin va genera un boicot economic tacit al Occidentului, premierul Vladimir Putin a dat o replică inteligentă, pe 20 iulie a.c., afirmând că investiţiile străine în economia Rusiei au crescut cu 39% în perioada ianuarie-iunie 2011, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Asta însemnând o infuzie de 27 miliarde $ în economia rusă.
Cu toată privirea, aparent liniştită, a fostului ofiţer KGB, ajuns acum liderul de facto al Federaţiei Ruse, societatea rusă fierbe, pe plan politic, departajările fiind tot mai vizibile, de la o zi la alta.
Astfel, tot pe 20 iulie a.c., vicepremierul Igor Suvalov a aderat la făcătura politică a lui Putin, caraghioslâcul numit Frontul Popular al Tuturor Ruşilor. Un cadru electoral în care au fost băgate, la grămadă, sindicate, organizaţii neguvernamentale, asociaţii de afaceri şi grupuri de tineri. Unele dintre aceste structuri şi-au exprimat public indignarea de a fi fost introduse în Frontul lui Putin, fără ca să li se ceară consimţământul.
Este incredibil cum – dincolo de declaraţiile absolut aiuritoare ale unor grupuscule, precum „armata feminină a lui Putin”, cea mai proastă opţiune în campania electorală declanşată neoficial – premierul rus nu înţelege exact ce nu a priceput, multă vreme, şi Vladimir Voronin.
O epocă istorică s-a încheiat. America a ajuns la punctul zero al slăbiciunii sale economice, de unde va decola spre echilibrul care i-a asigurat prosperitatea. Ruşii lucizi vor să trăiască demn la ei acasă, într-o democraţie necruţătoare cu corupţia şi abuzurile liderilor cu mentalitate stalinistă. Ex-republicile sovietice, de la marginea muribundei Comunităţi a Statelor Independente au o şansă de a fi stăpâne la ele acasă. Cu condiţia să nu întoarcă spatele exigenţelor, de ordin democratic, ale Occidentului.
Nici Marian Lupu, nici Vlad Filat şi nici Mihai Ghimpu nu sunt pe veci în fruntea celui de-al doilea stat românesc. Orice deraiere spre Răsărit nu va readuce pe comunişti la putere. Ci o nouă generaţie de lideri. Tineri. Şi care ştiu că la Washington D.C. sunt primiţi cu onoruri, în Congresul SUA, doar cei care reuşesc să taie nodul gordian dintr-o lovitură.
În cazul Basarabiei fiind vorba de cordonul politic ombilical cu moştenitorii autocraţi ai Imperiului Sovietic.
Pe 7 iunie 2011, preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a ţinut o conferinţă de presă la Teheran, la care au participat 350 de jurnalişti din presa naţională şi cea străină. În acest context, el a declarat că Statele Unite vor să saboteze facilităţile nucleare ale Pakistanului, cu scopul de a slăbi puterea guvernului şi poporului acestei ţări.
Ahmadinejad a mai afirmat că americanii au folosit pretextul atentatelor teroriste, din 11 septembrie 2001, pentru a declanşa cea mai mare invazie a SUA în regiunea Orientului Mijlociu, cu scopul de a „salva de la distrugere economia lor suferindă şi a regimului sionist (din Israel), ca bază principală a colonialismului ultramodern.”
Când nu ai soluţii pentru prosperitatea internă, identifici inamici externi, evident diabolici, şi amplifici propaganda oficială, pentru a menţine atenţia opiniei publice naţionale pe pericolele militare străine.
O asemenea campanie este continuă la Teheran, care presimte că oricât de mult amână Statele Unite o reacţie militară, aceasta se va produce, într-un final, dovadă fiind şi întărirea, de către Federaţia Rusă, a dispozitivului sudic al propriei apărări antirachetă.
Anterior conferinţei menţionate a ieşit în faţa presei Ali Ardashir Larijani, preşedintele parlamentului iranian/Majlis. El a declarat, în acest weekend, că ţara sa va contracara orice act de agresiune cu puterea rachetelor proprii, remarcând, în acelaşi timp: „Iranul a apărut ca o ţară independentă, influentă şi inspiratoare în regiune…Ostilitatea inamicilor nu este din cauza unor probleme precum programul nuclear.”
În viziunea lui, adversitatea duşmanilor este generată de rolul şi influenţa Iranului în regiunea strategică a musulmanilor.
Agenţia iraniană de ştiri Fars reproduce şi un alt citat, semnificativ, din luarea de poziţie a liderului Majlis-ului: ”Duşmanii, cu agenţii lor infiltraţi, au încercat să îşi atingă obiectivele lor, cum ar fi crearea de disensiuni…Dar şi-au dat seama că nu pot învinge revoluţia prin lovituri de stat sau alte măsuri similare. Inamicii revoluţiei…au eşuat (să preia puterea în stat) din cauza conducerii exercitate de suprema jurisprudenţă.” Ultima sintagmă fiind o trimitere străvezie spre omnipotentul lider spiritual – ayatolahul Seyyed Ali Khamenei.
Ali Ardashir Larijani a precizat că oficiali israelieni, în colaborare cu unele puteri occidentale, au profitat de fiecare nouă ocazie pentru a susţine teza că Iranul este o ameninţare pentru regiunea limitrofă şi pentru întreaga lume.
De pildă, ministrul israelian pentru afaceri strategice, Moshe Ya’alon, a declarat, pe 6 iunie a.c., că întreaga lume trebuie să ia măsuri comune pentru a opri activităţile nucleare iraniene, inclusiv prin recurgerea la un atac aerian preventiv, dacă va fi necesar.
Ironia sorţii face ca de fiecare dată, când apare o nouă acuzaţie occidentală, vizând tentativa iraniană de a fabrica bombe atomice, sub acoperirea programului nuclear civil, guvernul de la Teheran neagă o astfel de intenţie.
Mai mult, Iranul reaminteşte că fiind parte semnatară a tratatului de neproliferare a armelor nucleare şi membru al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, are dreptul de a deţine şi utiliza o tehnologie nucleară paşnică.
Teheranul mai observă că deşi Israelul este singurul posesor de arme nucleare, la ora actuală, din Orientul Mijlociu, având în depozite subterane secrete nu mai puţin de 200 rachete atomice, nu este deloc transparent în privinţa intenţiilor sale reale în acest domeniu.
Tot luni, 6 iunie a.c., comandantul Forţelor Terestre Iraniene, generalul de brigadă Ahmad Reza Pourdastan, a declarat agenţiei IRNA că armata Iranului este pregătită să extindă prezenţa sa în „spaţiul cibernetic, pentru a contracara atacurile cibernetice.”
Instrumentele necesare acţiunii eficiente în spaţiul cibernetic sunt pregătite de industria naţională de apărare, a mai precizat generalul Pourdastan.
El a constatat că:”problemele legate de domeniul cibernetic domină discursul internaţional şi preocupă armatele de pe toate continentele, care utilizează instrumente şi echipamente moderne.”
După cum se cunoaşte, în luna octombrie 2010, Iranul a anunţat că a detectat şi a dejucat un atac cibernetic cu viermele electronic Stuxnet, despre care se presupune că a fost special creat pentru a infecta industria şi centralele nucleare iraniene.
Declaraţia generalului de brigadă Ahmad Reza Pourdastan a fost provocată de publicarea parţială recentă, de către Pentagon, a documentului prin care se propune Casei Albe ca orice atac cibernetic, care afectează principalele căi de comunicaţie, la nivel înalt, din Statele Unite, să fie considerat aidoma unei declaraţii de război şi să i se răspundă printr-o reacţie militară, aeriană, navală şi terestră – după caz.
O reacţie navală a existat, dar nu din partea americană, ci din aceea iraniană.
Exact în ziua când preşedintele Mahmoud Ahmadinejad a ţinut conferinţa de presă la Teheran, agenţia de presă Associated Press a difuzat fotografii şi detalii privind trimiterea de către Iran a unor submarine în Marea Roşie.
Este pentru prima oară când aceste submersibile execută o deplasare la distanţă mare de Iran.
Din punctul de vedere al Pentagonului, o asemenea demonstraţie de forţă confirmă eforturile Iranului de a prezenta lumii – prin intermediul presei internaţionale – puterea sa navală.
Teheranul a devenit deja celebru pentru frecvenţa cu care anunţă modernizări diferite ale sistemelor de apărare antiaeriană şi ale marinei militare.
Aceste două atuuri ar fi suficiente pentru consolidarea imaginii de cea mai temută putere militară regională. În acelaşi timp indică şi convingerea regimului de la Teheran că orice atac inamic va surveni, cel mai probabil, fie din aer, fie de pe mare.
O concluzie receptată cu surâsuri ironice, la Statul Major al Forţelor Terestre Americane…
Agenţia iraniană de ştiri Fars a precizat că submarinele au misiunea de a identifica navele de război – amice şi inamice – din apele internaţionale şi de a culege date relevante pentru Forţele Navale Iraniene.
Aceeaşi sursă afirmă că, anterior, submarinele au însoţit nave de război iraniene, pe ruta afectată de acţiunile de piraterie din Golful Aden.
Iranul are în dotare trei submarine fabricate în Rusia şi
patru construite în porturile iraniene, de dimensiuni mai mici.
Ultimele patru sunt din clasa Ghadir, utilizează atât rachete, cât şi torpile, fiind extrem de utile pentru acţiuni subacvatice în Golful Persic.
Cert este că misiunea submarinelor iraniene a declanşat alarmarea navelor americane şi israeliene aflate în zonele limitrofe Mării Roşii.
De ce agită Iranul acum apele din lumea islamică?…
În seara zilei de 31 mai 2011, agenţia de presă Associated Press/AP a actualizat brusc o ştire difuzată laconic la prânz. Într-o manieră pe care o utilizează rar, AP a citat copios din prestigioasa publicaţie Wall Street Journal. Aceasta, sub semnătura lui Siobhan Gorman şi Julian E. Barnes au dat un titlu inspirat unui material comandat evident de Departamentul Apărării al Statelor Unite: Atacul cibernetic – act de război.
Subtitlul fiind şi mai surprinzător: Pentagonul pregăteşte etapa în care SUA va răspunde la sabotarea computerelor cu forţa militară.
Drept urmare, atacurile cibernetice care îşi au originea în străinătate pot fi calificate acte de război, ce ar merita un răspuns militar al Washingtonului. Ţintă vizată – Iranul, care ameninţa recent cu atacuri cibernetice peste Ocean.
Practic, Pentagonul a pus la dispoziţia celor doi jurnalişti menţionaţi o parte a unui raport despre strategia securităţii cibernetice – cea vizată de o declasificare imediată.
În acest document, orice atac cibernetic contra instituţiilor guvernamentale, infrastructurii strategice – precum centralele nucleare, sistemul public de transport, băncile etc. – va putea genera o reacţie a Forţelor Armate Americane.
Ideea de la care au pornit experţii Departamentului Apărării?
Dacă un atac cibernetic produce decesul, distrugerea sau întreruperea comunicaţiilor la nivel înalt, aşa cum s-ar întâmpla şi în cazul unui atac militar tradiţional, atunci ar fi o situaţie de luare în considerare a unei măsuri de retaliere, prin recurgere la forţă.
Raportul va genera certe controverse, deoarece nu clarifică modul în care guvernul american va fi capabil să stabilească repede şi corect cine sunt atacatorii.
În acelaşi timp rămâne de văzut modul în care reacţia militară americană va afecta atacurile cibernetice derulate sub acoperire, cel mai celebru caz fiind acela al viermelui electronic Stuxnet, despre care Iranul – ca ţară căreia i-au fost afectate mii de calculatoare, din sistemul naţional de apărare, inclusiv de la reactoarele nucleare – crede că a fost opera Pentagonului.
În acelaşi raport se menţionează faptul că executivul american îşi rezervă dreptul de a utiliza toate mijloacele necesare – diplomatice, informaţionale, militare şi economice – funcţie de amploarea atacului cibernetic.
De ce a dispus Pentagonul întocmirea unui asemenea raport?
Pentru simplul motiv că, în ultimele luni, au fost semnificative atacuri ale unor hackeri străini, vizând firme precum Epsilon, o companie de marketing online, care lucrează cu parteneri giganţi precum Capital One, Walgreens, Citigroup.
Au fost puse astfel în pericol informaţiile personale ale peste 100.000.000 de utilizatori.
Iar Lockheed Martin, un furnizor arhicunoscut al Departamentului Apărării, care a fost victima unui atac “semnificativ şi tenace” a pus o întrebare sensibilă la Pentagon: - Este America un sat fără câini?…
Ultima trăznaie pusă la cale de înalţii prelaţi din Iran este promisiunea de a deconecta ţara de la… Internet!
Despre acest mod nou de instituire a cenzurii, în statul condus de ayatolahi, au scris Christopher Rhoads, Farnaz Fassihi şi Andres Gonzalez, în prestigioasa publicaţie “The Wall Street Journal”. Ideea este pe cât de simplă, pe atât de eficace. Va fi introdus un Internet naţional. Din acel moment, Iranul va fi deconectat de la spaţiul cibernetic mondial.
Avantajele unui asemenea proiect? Ar fi: 1. încetarea demersurilor actuale de cenzurare a Internetului; 2. introducerea unor tarife mai mici pentru utilizatorii Internetului naţional şi…3. canalizarea tinerei generaţii spre website-uri ce nu contravin regulilor morale ale Islamului.
Taman în luna februarie 2011, când începeau manifestaţiile de protest în lumea arabă, pentru democraţie, libertate şi progres, Reza Bagheri Asl, nimeni altul decât directorul institutului de cercetare a ministerului de telecomunicaţii, a primit mandat să declare agenţiei de ştiri oficiale a Iranului, că, în curând, 60% dintre utilizatorii individuali şi cei de stat, ai Internetului, vor fi racordaţi la noua reţea – cea naţională. Urmează ca, în următorii doi ani, toate computerele iraniene să fie conectate doar la Internetul naţional!
Astfel va fi stopată invazia online, a ideilor occidentale dezavuate de liderul spiritual suprem, aiatolahul Ali Khamenei, care s-au strecurat până acum, în minţile tinerilor iranieni, ca urmare a propagării noului conflict, numit de înaltul prelat drept „războiul soft”!
Pe 27 mai a.c., presa de la Teheran a difuzat ştirea conform căreia Iranul urmează să lanseze propriul sistem de operare pe calculator, în lunile următoare, pentru a înlocui pe cele utilizate acum, de producţie americană. Reza Taghipour, ministrul iranian al comunicaţiilor, a lansat vestea ce confirmă intenţia instituirii unei reţele electronice locale, în acord cu exigenţele legii islamice.
Şi ca tacâmul să fie complet, în lumea ciudată a ayatolahilor, Ali Aghamohammadi, şeful relaţiilor economice iraniene, a precizat că noua reţea de Internet, cea naţională, va fi iniţial funcţională, în paralel cu aceea mondială, la sediile ministerelor, băncilor şi companiilor de interes naţional.
Ulterior, reţeaua naţională ar putea înlocui pe cea internaţională, aşa cum se procedează deja într-o serie de state musulmane.
Totuşi, dincolo de declaraţiile menţionate, lucrurile sunt mai complicate. De pildă, unul dintre cei care au un blog relevant şi îl utilizează ca atare este chiar preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad.
Conform datelor oficiale, din 100 de iranieni, 11 sunt conectaţi la Internet, acesta fiind cel mai înalt indicator printre ţările din regiunea limitrofă Iranului.
Tocmai datorită acestei particularităţi, în 2009 au putut fi transmise în lumea largă – îndeosebi prin Twitter şi Facebook – manifestaţiile de protest ce au urmat după alegerile prezidenţiale ale cărui rezultate oficiale au fost contestate de opoziţie.
Paradoxul acestei situaţii? La începutul ultimului deceniu, din veacul trecut, Iranul devenea prima naţiune musulmană conectată online, din Orientul Mijlociu şi a doua din regiunea sa limitrofă, după Israel.
Explicaţia? Tineri, educaţi şi locuind în majoritatea lor în oraşe, iranienii erau atraşi de noua tehnologie.
La finalul deceniului amintit situaţia se schimba, ca urmare a întăririi la putere a radicalilor islamici.
O serie de ziare au fost desfiinţate. Iar jurnaliştii s-au refugiat pe bloguri, cititorii lor urmându-i cu fidelitate.
În anul 2003, pe lista website-urilor periculoase se aflau 15.000 de bloguri! Iar cei mai temerari autori începuseră să fie arestaţi!
După protestele de mare amploare, din anul 2009, guvernul iranian a luat măsuri represive şi în domeniul Internetului. “Contracararea războiului soft este principala noastră prioritate acum – declara liderul suprem, ayatolahul Khamenei, în noiembrie 2009 – deoarece inamicul încearcă să utilizeze instrumente ultramoderne de comunicare, pentru a difuza zvonuri şi minciuni”.
În acest război s-a implicat şi Garda Revoluţionară/G.R. – din rândurile căreia provine şi actualul preşedinte al ţării -, care a preluat sub control toate reţelele de comunicaţii şi a creat o armată cibernetică, cu intenţia de a instrui peste 250.000 de hackeri.
Această cvasi-armată s-a distins recent, prin atacurile efectuate asupra unor website-uri celebre, precum cel al postului de radio “Vocea Americii.”
Întrebarea retorică, rostită deloc întâmplător, peste Ocean, este dacă nu cumva această obsesie pentru “războiul soft”, a ayatolahului Khamenei, nu va avea o finalitate comparabilă cu aceea a lui bin Laden. Ale cărui computere erau pline de date ce nu aveau nimic comun cu normele religiei islamice…
Pentru cei ce propagau absenţa oricărui pericol, de ordin militar, din partea Iranului, atât în prezent, cât şi în viitor, ceea se petrece acum, la Teheran, este incredibil, dar adevărat.
Lupta surdă, dusă până acum în culise, între liderul spiritual al Iranului, aiatolahul Ali Khamenei şi preşedintele Mahmoud Ahmadinejad, a intrat în faza confruntării publice. Cu accente ridicole.
Ultima sintagmă se justifică având în vedere acuzaţia adusă, de înalţii prelaţi, unui număr de 25 de fideli ai preşedintelui Ahmadinejad. Toţi fiind arestaţi acum pentru simpla bănuială că ar fi…magicieni!
Printre ei se află şi Esfandiar Rafim Mashaei, care coordona echipa prezidenţială, omul de încredere al lui Ahmadinejad.
Cum preşedintele iranian nu putea fi învinuit că ar fi agent american, israelian sau saudit, iar puterea sa se bazează pe sprijinul Gărzii Revoluţionare, cunoscută pentru represiunea brutală a manifestaţiilor opoziţiei din această ţară, trebuia căutat alt pretext care să ducă la… demiterea lui Ahmadinejad!
Pretextul pueril – cel vizând presupusa deţinere, de către cei arestaţi, a unor „aptitudini speciale în metafizică şi conexiuni cu lumi necunoscute” – indică o grabă a tranşării luptei pentru controlul suprem al puterii în stat.
Numai că, planul clericilor de a-l discredita astfel pe preşedintele ţării ar putea avea efecte inverse, susţine Hadi Ghaemi, director executiv al Campaniei Internaţionale, pentru Drepturile Omului, în Iran.
Cum dogma prelaţilor iranieni pierde teren, la un popor cu o medie de vârstă între 35-40 de ani, proliferează credinţele tradiţionale, axate pe reîntoarcerea lui Mesia, sfârşitul lumii şi magiile spiritelor invizibile.
Culmea ironiei – sau a calculului politic – este faptul că însuşi preşedintele Ahmadinejad a invocat efectele unor puteri supranaturale, memorabilă, până azi, fiind declaraţia sa, din 2005, când, la revenirea în ţară, după ce a ţinut o alocuţiune în Adunarea Generală a O.N.U., a afirmat că pe timpul discursului său, şefii de stat străini, prezenţi în sală, au rămas încremeniţi, fiind incapabili să clipească timp de o jumătate de oră!
Conform postului de televiziune ABCNEWS, conducerea religioasă de la Teheran îl urmărea de mult timp pe Esfandiar Rafim Mashaei, considerat inspiratorul gândirii politice şi religioase a lui Ahmadinejad. El nu era doar şeful personalului prezidenţial, ci şi cel mai apropiat consilier al preşedintelui iranian. Arestarea sa a fost practic decisă atunci când s-a aflat că Ahmadinejad are intenţia să îl desemneze ca succesor al său, la preşedinţia Iranului.
De ce a dispus aiatolahul Ali Khamenei o asemenea măsură?
Pentru că înalţii prelaţi, din jurul său, se tem de Esfandiar Rafim Mashaei.
Motivul? Hadi Ghaemi susţine că Mashaei este un naţionalist, ce a lansat un slogan cu succes la conaţionalii săi:„punem pe primul loc Iranul.” Deci nu islamul! El ar dori o marginalizare a rolului clerului în stat. Aceste opţiuni ale sale sunt susţinute de clasa iraniană mijlocie, sătulă de omniprezenţa şi omnipotenţa purtătorilor de sutane negre.
Arestarea celor 25 de oameni loiali preşedintelui Ahmadinejad indică acutizarea confruntării dintre acesta – ales prin vot, de către iranieni – şi aiatolahul Khamenei, care a fost numit lider religios.
O asemenea luptă pentru putere nu ar fi avut ecou în America, dacă nu ar exista preocuparea, justificată, privind răspunsul clar la întrebarea: la cine se află acum valiza cu butonul menit a declanşa lansarea primei arme nucleare iraniene, despre care serviciul german de contraspionaj afirma că este operaţională din ianuarie 2011?
Iar în Orientul Mijlociu, ca din întâmplare, în luna februarie începeau revoltele… în unele state arabe.
Armament modern 2012, Iran, Israel, SUA | Ion Petrescu | 
02/22/2012 22:34 | 
Comments (0) 
Subscribe
Loading ...