Category: MAREA BRITANIE

Serviciile britanice de informaţii prinse cu mâţa în sac! (video)

Ziarele apărute pe 26 aprilie 2012, la Teheran, includ informaţia conform căreia există dovezi că serviciul britanic de informaţii MI5 a colaborat cu agenţi secreţi ai structurii de intelligence ce servea interesele regimului Gaddafi.

mi5_2

Concret, MI5 este acuzat că a adăpostit doi agenţi libieni, într-o casă situată într-o zonă centrală din Londra. Mai mult, le-ar fi furnizat şi informaţii privind libieni ce au căpătat azil în Marea Britanie şi care ar fi putut fi forţaţi să coopereze cu serviciul secret al lui Gaddafi. Dacă refuzau această ofertă erau ameninţaţi cu deportarea înapoi în Libia. Unde urmau să fie torturaţi sau executaţi.

Indicii privind această cooperare, între serviciile secrete menţionate au fost descoperite în arhivele intelligence-ului fostului regim libian, anul trecut, după înlăturarea de la putere a lui Gaddafi. Parlamentul şi guvernul britanic derulează – conform comunicatelor oficiale – investigaţii paralele în acest dosar.

Interesant este faptul că anterior, la postul de televiziune rus, în limba engleză,

38179_mi61

aceleaşi acuzaţii erau aduse altui serviciu britanic de informaţii – MI6:

Cin’ să fie? MI5 sau MI6?

Iranienii interesaţi de eticheta britanică! (video)

Lady Gaga în Londra
Lady Gaga în Londra

Postul de televiziune, din Teheran, PressTV a difuzat, pentru iranienii care intenţionează să meargă în Marea Britanie, la Olimpiada de la Londra, unele sfaturi ale expertului William Hanson, utile interacţiunii cu localnicii britanici.

Dacă doriţi reţineţi una dintre sugestiile specialistului în eticheta britanică:

- Evitaţi să vorbiţi despre sex, sănătate, politică, religie şi bani!

Nicio interdicţie despre fotbal…

George Washington – votat electronic în 2012! (video)

Portrait_of_George_Washington

George Washington a fost votat drept cel mai mare comandant inamic cu care s-a confruntat Marea Britanie, fiind lăudat pentru capacitatea sa de a face faţă tuturor vicisitudinilor şi pentru impactul enorm pe care l-au avut victoriile sale.

Read more »

Furtună la Beijing (video)

În stânga fotografiei este Gu Kalai, soţia liderului comunist chinez Bo Xilai, arestată pentru prezumţia de asasinare a agentului secret englez Neil Heywood, stipendiat de…MI6.

Gu Kailai

Relaţia anterioară, dintre Neil Heywood şi familia lui Bo Xilai a generat şi prezumţia că membrii acesteia ar putea fi implicaţi în moartea agentului secret britanic!

Atenţi la cursul evenimentelor politice de la Beijing, unii jurnalişti englezi se întreabă când a fost într-adevăr înaintată cererea, de către Ministerul de Externe britanic? Ei presupun că, de fapt, acest demers a fost devoalat acum, doar pentru a justifica campania de defăimare a lui Bo Xilai.

Apropiaţi ai lui Heywood susţin că, în ultima vreme, relaţia acestui agent secret, cu liderul comunist Xilai, se răcise. Cei doi nu au mai avut întâlniri şi convorbiri telefonice. Iar moartea spionului englez ar fi putut surveni în urma unui atac de cord. Şi nu ca urmare a unei prezumtive furii a lui Bo Xilai, care ar fi precedat decizia activistului comunist de a-l reduce la tăcere pe Heywood.

CONTINUAREA ACESTOR LIMPEZIRI, ÎNTR-UN DOSAR INCANDESCENT, PENTRU LONDRA ŞI BEIJING O PUTEŢI CITI APĂSÂND AICI!


_________________________________

Aşa ar putea veni sfârşitul lumii…(video)

…în viziunea lui Ridley Scott, regizorul viitoarei premiere cinematografice:

Raid ineficient al forţelor speciale britanice! (video)

După cum a relatat postul de televiziune NTD, guvernul italian a cerut detalii cu privire la un raid efectuat de către forţele speciale britanice, în Nigeria, pentru a elibera doi ostatici. Este vorba de un cetăţean italian, Franco Lamolinara şi unul britanic, Christopher McManus, care au fost răpiţi în luna mai, 2011, când lucrau la o construcţie în statul Kebbi. Amândoi au fost ucişi, joi, 6 martie a.c., de răpitorii lor, militanţii organizaţiei Boko Haram. Biroul premierului italian Mario Monti a difuzat o declaraţie, în care se afirmă că acest raid a fost efectuat fără consultarea guvernului italian. Iar preşedintele italian Giorgio Napolitano a cerut explicaţii de la Marea Britanie.

Premierul britanic David Cameron a declarat că misiunea a fost autorizată după ce i s-a spus că italianul şi britanicul erau în mare pericol de a fi executaţi. Ceea ce s-a şi întâmplat…

SUA controlează aerian şi naval Strâmtoarea Hormuz (VIDEO)

Jack Kemp – politician american: Democraţia nu este o deducţie matematică dovedită o dată pentru totdeauna. Democraţia este doar o credinţă susţinută fervent, un angajament care este testat, iar şi iar, în furnalul arzător al istoriei.
Read more »

Dincolo de o poveste de dragoste regală…(video)

20110907-pictures-madonna-we-movie-stills-hq-03

Asumarea unei opţiuni, cu toate dificultăţile sale, într-o nouă premieră cinematografică de excepţie:

Read more »

Va fi mai bine scoţienilor dacă vor vota independenţa? (video)

map_of_scotland

Într-un moment în care premierul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, David William Donald Cameron, a criticat vetoul Rusiei şi Chinei din Consiliul de Securitate al ONU, când s-a supus la vot noua rezoluţie vizând soluţionarea situaţiei dramatice din Siria, postul de televiziune RT/Rusia Azi a difuzat, în mod surprinzător, o emisiune de dezbateri axată pe un subiect uimitor: va supravieţui Scoţia fără sprijinul Marii Britanii?

Interlocutorii RT fiind Kenneth Gibson, William Bain şi David Kopel.

Uniunea Europeană cu 27 de state s-a terminat!

20eurokastanie2014

Următorii ani vor fi foarte grei şi pentru UE, dar şi pentru România. Ce s-a hotărât la Bruxelles nu este ceea ce şi-ar fi dorit pieţele şi anume o integrare fiscală europeană. Este vorba de un pact care asigură disciplina şi care ne aminteşte de pactul de stabilitate. Şi ştim foarte bine că acela prevedea şi sancţiuni, dar primele ţări care au încălcat acest pact au fost Germania şi Franţa.

O concluzie aidoma unui duş rece, la finalul unui dialog de maximă actualitate, pe care îl puteţi citi apăsând AICI.

1 miliard de lire sterline pentru 14 elicoptere Chinooks

military_helicopter

Printr-un e-mail trimis de redacţia publicaţiei electronice Defence IQ sunt informat, pe 7 decembrie a.c., că de la 24 la 26 ianuarie 2012, se va derula, în Londra, a 11-a Conferinţă Internaţională privind Elicopterele Militare.

Organizatorii precizează:

Ultimul deceniu de operaţii din Irak, Afganistan şi cel mai recent Libia continuă să sublinieze importanţa crucială a asistenţei acordate de un elicopter militar, pentru trupele aflate în zona de pericol.

În ciuda provocărilor financiare actuale, militarii continuă să investească în noi platforme cu aripi rotative şi sisteme de misiune, după cum arată recenta investiţie, de 1 miliard de lire sterline, a Ministerului Apărării din Regatul Unit, pentru a cumpăra 14 elicoptere Chinooks noi.

101st_chinooks

În scopul de a discuta şi clarifica cerinţele militare diverse ale diferitelor naţiuni, Defence IQ-ul va găzdui a 11-a Conferinţă Internaţională privind Elicopterele Militare, cel mai mare eveniment militar – concentrat pe problematica elicopterului în Europa.

Printre invitaţii de marcă se numără colonelul Chad Franks, din Forţele Aeriene ale Statelor Unite, care va împărtăşi din experienţa sa în operaţiuni de căutare şi salvare şi viitorul acestora, în concepţia Pentagonului.

Cu respect,

Defence IQ Team

Basm cu un general chinez

Unicul portavion al Chinei
CVN-78_Artist_Image

Ne place, sau nu, trăim în plin război psihologic. Unul dintre efectele acestuia fiind prostirea populaţiei cu ştiri bombastice, menite a genera temeri, în faţa unei grozăvii imaginabile, comparativ cu care realitatea imediată, de la noi, din ţară, este la dolce vita.

Opusul acesteia fiind sugerat de un titlu precum: “Vom apăra Iranul chiar dacă asta ar însemna Al Treilea Război Mondial”

Ei, aş!

Şi intoxicarea cititorilor naivi continuă:
“Dușmanii Iranului sunt și dușmanii chinezilor, indiferent ce ar însemna acest lucru. Asta este concluzia trasă în urma afirmației lui Zhang Zhaozhong, un important general chinez, care a declarat că ei, chinezii nu vor ezita să apere Iranul”

O afirmație generată, din Înalt Ordin, emis la Beijing, unde oficialităţile cred că “sancţiunile occidentale împotriva Iranului vor complica, vor agrava situaţia şi vor conduce la intensificarea confruntării pe tema programului nuclear al Teheranului.”

“China a fost totdeauna împotriva sancţiunilor unilaterale faţă de Iran”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Liu Weimin, după ce SUA, Marea Britanie şi Canada au anunţat sancţiuni împotriva Iranului. Da, dar Beijingul s-a opus oricărei medieri internaţionale, inclusiv a SUA, atunci când a fost vorba de ameninţările sale la adresa unor state vecine, cu care are diferende teritoriale. Echitabil, nu-i aşa?

Potrivit Chinei, presiunile şi sancţiunile ” vor agrava situaţia şi vor intensifica disputa, mergând împotriva păcii şi a stabilităţii regionale” a mai declarat Liu Weimin. Dar oficialii de la Beijing trec sub tăcere presiunile pe care le fac asupra unor state precum Japonia şi Taiwanul, prin organizarea şi derularea unor ample exerciţii militare navale în apropierea acestor ţări.

Noile sancţiuni vizează, în special, sectoarele bancar şi petrolier, fiind decise în urma unui raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), care menţionează o “posibilă dimensiune militară” a programului nuclear iranian. Un raport pentru creduli, din moment ce, conform serviciului secret german, BND, prima rachetă nucleară iraniană este o realitate din primăvara anului 2010, iar Mossadul susţine că Teheranul a achiziţionat deja arme nucleare, probabil de la regimul comunist nord-coreean.

China este primul partener comercial al Iranului, cu schimburi bilaterale în valoare de 30 miliarde $. Era partener şi al Libiei, de unde şi-a retras rapid muncitorii. După cum este şi al Siriei, unde nu mai are ce face, deoarece situaţia de acolo are trei repere ce indică ireversibilitatea procesului declanşat de revolta a cărei reprimare manu militari a dus la moartea a mii de sirieni: 1. răsculaţii au deja structuri proprii de conducere civilă şi formaţiuni paramilitare; 2. Liga Arabă a decis sancţiuni împotriva guvernului de la Damasc; 3. Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa, eliberate de obligaţiile bunei desfăşurări a operaţiunilor aliate aeriene şi navale vizând Libia, au determinarea de a se focaliza iniţial pe Siria, ulterior pe Iran.

Chiar dacă, recent, guvernul sirian a finanţat o documentare a unor jurnalişti străini, în anumite zone afectate anterior de revoltă – în ideea de a demonstra că situaţia este sub control – au murit prea mulţi oameni pentru ca preşedintele Bashar al-Assad să mai spere că va rămâne şeful statului. O convingere împărtăşită şi de diplomaţii arabi acreditaţi la Bucureşti.

Sigur. Rusia a trimis un portavion şi alte nave militare spre Siria. China ce măsuri ar putea lua? Are doar un singur portavion. Iar forţele sale aeriene nu au nici capacitatea, nici experienţa de a survola state amicale sau neutre, pentru a veni, cu un număr de escadrile, în eventualul ajutor acordat guvernului sirian actual. Iar despre ajutor militar cu trupe terestre nici nu poate fi vorba. Atunci, despre ce Al Treilea Război Mondial bătea câmpii generalul chinez?

O fi şi Rusia, aliatul Iranului – cu poziţii apropiate de cele ale Chinei, dovadă eticheta dată noilor măsuri: “inacceptabile” -, dar generalii ruşi măcar fac diferenţa dintre măsuri disuasive cu impact la alegătorii ruşi, precum trimiterea portavionului Kuzneţov, şi ipotetica confruntare cu flota americană din Marea Mediterană, net superioară, la toate capitolele.

Că Iranul nu va da ceda, în legătură cu programul său nuclear, era de aşteptat. Noile sancţiuni occidentale l-au motivat pe preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, să peroreze alte ameninţări, la adresa statelor ostile ţării sale, în cadrul unei alocuţiuni televizate. Un discurs care nu face mai puternice Forţele Armate Iraniene, decât la capitolul: moralul ridicat personal de prezidentul Iranului.

Simpla scoatere, din ecuaţia politică viitoare, a actualului preşedinte sirian, ar detensiona situaţia. Ipoteză pe care diplomaţia arabă nu o mai trece la capitolul evoluţii posibile, ci la alternativa lucidă faţă de o confruntare militară în care cine face acum declaraţii ameninţătoare nu are decât de pierdut. Pe termen scurt, mediu şi lung.

Belgia interzice burqa şi niqab!

MuslimWomen

Postul public de radio-televiziune din Irlanda/RTÉ a difuzat, pe 14 iulie a.c., informaţia potrivit căreia Belgia va deveni al doilea stat membru al UE care va interzice burqa şi niqab-ul, după ce o decizie similară a luat Franţa, statul care găzduieşte cea mai mare populaţie musulmană din Europa.

În Franţa, o femeie, care apare, în mod repetat, cu voalul pe faţă, poate fi amendată cu 150 de euro şi trimisă la ore de…reeducare!

Începând din 23 iulie, în Belgia, femeile musulmane care continuă să poarte îmbrăcămintea orientală – ce include accesoriul vestimentar care le acoperă chipul – vor fi amendate cu 137,50 euro şi vor petrece şapte zile în spatele gratiilor.

Noua lege a fost publicată pe 13 iulie, în buletinul oficial al regatului belgian, după ce deputaţii au aprobat-o, în unanimitate, în luna aprilie.

Se estimează că, în Belgia, aproximativ 270 de persoane poartă pânza de acoperit faţa – niqab-ul – şi aceea de acoperit întreg corpul – burqa.

RTÉ menţionează că Belgia şi Franţa nu sunt singurele ţări care au o asemenea opţiune. De pildă, în această săptămână, Australia a introdus obligativitatea ca femeile cu chipul acoperit să îşi descopere faţă, la solicitarea unui om al legii.

În schimb, în Marea Britanie, organizaţia musulmanilor a transmis presei că sunt puţine şanse ca o asemenea iniţiativă să fie implementată în Regatul Unit/United Kingdom.

Interesele României în Afganistan

* Misiunea NATO din Afganistan

Emisiune difuzată vineri, 24 iunie 2011, de postul public de radio

radio_romania_actualitati

5561424341_d1c5f84767

Realizator Radu Dobriţoiu,
producător Nicu Popescu,
transcriere RADOR

030904-A-2140D-006

O TEMĂ FIERBINTE

Realizator:
Radu Dobriţoiu

- “Bun găsit!” – vă spune Radu Dobriţoiu, la o ediţie specială a emisiunii “Euroatlantica”, dedicată în această seară Afganistanului, acolo unde se desfăşoară cea mai importantă misiune a NATO din acest moment, dar şi a Armatei României. O temă de actualitate, după discursul de ieri al preşedintelui SUA, când – se poate spune – s-a dat semnalul începerii retragerii treptate, graduale a forţelor coaliţiei multinaţionale din Afganistan.
Invitaţi speciali, în această seară, pentru tema importantă reprezentată de Afganistan: în studioul 31, alături de mine, se află colonelul în rezervă Ion Petrescu, analist militar, editorialist la “Ziua veche”, fost şef al trustului de presă al Armatei.
Bună seara, domnule colonel!

Ion Petrescu:
Bună seara!
Şi sper să aveţi o emisiune incandescentă, la fel ca şi subiectul care arde acum în deşertul afgan.

Realizator:
Mulţumiri, pentru că aţi acceptat să fiţi alături de mine în această seară, să dezbatem o temă atât de fierbinte cum este Afganistanul. Prin telefon, urmează să intrăm în legătură cu Constantin Dudu Ionescu, fost ministru de interne, ex-ministru al apărării, cu generalul în rezervă Corneliu Dobriţoiu, fost locţiitor al ministrului apărării naţionale, şi cu generalul de armată, în rezervă, Mihail Popescu, fost şef al Statului Major General.
Reamintesc, domnii Corneliu Dobriţoiu şi Mihail Popescu au făcut parte din conducerea MApN, atunci când am trimis primii militari la Kabul şi apoi la Kandahar, acolo unde l-am întâlnit de cel puţin două ori pe şeful Statului Major General de atunci, este vorba de domnul general Mihail Popescu; acolo unde, la fel ca în Irak, l-am întâlnit şi pe domnul colonel Ion Petrescu.
Colegele din regia de emisie, Mariana Bojenaru şi Mirela Drăgan, îmi confirmă că avem legătura cu Constantin Dudu Ionescu, fost ministru de interne, fost ministru al apărării. Bună seara, domnule ministru!

Constantin Dudu Ionescu:
Bună seara!

Realizator:
Mulţumiri pentru că ne onoraţi, din nou, cu prezenţa în emisiunea “Euroatlantica”.

Constantin Dudu Ionescu:
Mulţumesc şi eu pentru invitaţie.

Realizator:
Avem legătura şi cu domnul general Corneliu Dobriţoiu, fost secretar de stat în MApN, fost şef al Direcţiei de Integrare Euroatlantică. Bună seara, domnule general!

Corneliu Dobriţoiu:
Bună seara, dumneavoastră, invitaţilor şi ascultătorilor emisiunii dumneavoastă!

Realizator:
Mulţumiri, pentru că aţi acceptat invitaţia noastră.

Corneliu Dobriţoiu:
Cu mare plăcere!

Realizator:
Avem legătura, bineînţeles, cu toţi invitaţii preconizaţi pentru această emisiune.
Le reamintesc domnilor invitaţi că tema pe care o dezbatem în această seară este Afganistanul şi, bineînţeles, totul după discursul susţinut ieri de preşedintele SUA, discurs care, putem spune, nu a surprins pe nimeni; aşteptam acest mesaj din partea şefului statului american.

Realizator:
Domnule general Popescu, sunteţi şi dumneavoastă?

Mihail Popescu:
Sunt prezent şi vă spun “bună seara!”.

Realizator:
Avem legătura şi cu domnul general Mihail Popescu, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, cel care a deţinut cea mai importantă funcţie militară, în timpul eforturilor depuse de Armata României pentru integrarea în NATO.
Bună seara, domnule general!
Atâţia invitaţi! Nu am reuşit să-i cuprind pe toţi, dintr-o dată, în îmbrăţişarea emisiunii “Euroatlantica”.
Vă mulţumesc tuturor că sunteţi alături de această emisiune cu o temă fierbinte, cu o temă importantă.
Domnilor invitaţi, reamintesc, deci, tema emisiunii – Afganistanul -, subiect pe care îl dezbatem după anunţul făcut de preşedintele SUA, Barack Obama, privind retragerea treptată a trupelor americane din Afganistan şi – o să vedem în emisiunea de astăzi – încă două ţări au făcut astăzi un anunţ similar- şi ieri, şi azi – după semnalul dat de liderul de la Casa Albă.
Sunt în total aproximativ patru ţări care imediat după SUA au anunţat retrageri parţiale, succesive, treptate, graduale.
Domnule general Mihail Popescu, dumneavoastră aţi avut o contribuţie importantă prin consilierea acordată la acea dată, la trimiterea primului batalion de infanterie în Afganistan, în iunie 2002. Dar, înainte de iunie, ne aducem aminte Kabulul, dar în iunie 2002 Batalionul 26 Infanterie, comandat pe atunci de maiorul Nicolae Ciucă, deschidea misiunea. Era un anumit context atunci. Vă rog să-l reamintiţi pentru spectatorii emisiunii “Euroatlantica”.

Mihail Popescu:
Da. Prezenţa trupelor noastre în Afganistan a fost propusă Parlamentului şi aprobată ca atare din raţiuni politico-militare.
Una – alăturarea practică şi faptică a României la coaliţia antiteroristă internaţională.
A doua – demonstrarea credibilă a faptului că Armata României este în măsură să execute misiuni de impunere sau de menţinere a păcii, alături de cele mai bune armate ale lumii, ceea ce ne-a facilitat calea spre accederea la NATO.
A treia – de ce nu? – instruirea practică a militarilor profesionişti români, pentru a face faţă situaţiilor impuse de diferite teatre de operaţii, la distanţe destul de mari de teritoriul naţional şi de starea tehnicii pentru aceste misiuni, ceea ce specialiştii militari numesc “proiectarea forţei”.
Read more »

COUNTER IEDs 2011

2011-06-cied

Între 20 şi 22 iunie a.c., la Londra, se va desfăşura a cincea ediţie a COUNTER IEDs, o conferinţă dedicată contracarării dispozitivelor explozive artizanale/IED.

Acest eveniment vizează o abordare integrală a modalităţilor de combatere a ameninţărilor de tipul IED, utilizate pe scară largă de insurgenţii din Irak şi Afganistan.

110412-A-1381D-342

Programul zilei de 20 iunie este focalizat pe abordarea succesivă a trei priorităţi susţinute de experţi recunoscuţi în domeniu:

- adaptarea instruirii multinaţionale de contracarare a IED la evoluţiile de ultimă oră a acestor ameninţări – aşa cum o vede maiorul Phillip Borders, din forţele terestre americane;

un_avantguard_credit-picture-to-g-nius

- identificarea tendinţelor de evoluţie a IED şi a echipamentului necesar contracarării noilor dispozitive explozive artizanale –

hrs_090504-A-3573F-003a

un demers realizat de locotenent-colonelul, în rezervă, Martin Underwood, specialist în muniţie, şi colonelul Seddon Bob, care a condus, în teatrele de operaţii, echipele menite a identifica şi anihila IED, amândoi ofiţerii fiind din Marea Britanie;

campuses

- predicţia dezvoltării IED şi harta ameninţărilor în actualele teatre de operaţii – prezentate de profesorul universitar Caroline Kennedy-Pipe, director al Centrului pentru Studii de Securitate de la Universitatea Hull, din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Ziua de 21 iunie este o mănuşă profesională aruncată tuturor participanţilor: ÎNVINGE DISPOZITIVUL ŞI ATACĂ REŢEAUA!

110412-A-1381D-467

Ultima zi, 22 iunie a.c., va fi dedicată feedback-ului operaţional şi antrenamentului necesar forţei care se confruntă cu insurgenţii.

Vor participa reprezentanţi din 19 ţări: Marea Britanie, Statele Unite, Africa de Sud, Canada, Olanda, Suedia, Norvegia, Singapore, Germania, Elveţia, Danemarca, Italia, Franţa, Belgia, Israel, Polonia, Spania, Slovacia, Finlanda.

110426-M-MM918-057

Experţi militari, cu grade superioare şi funcţii importante din Ministerul britanic al Apărării, din Infanteria Marină şi Forţele Terestre ale Statelor Unite vor prezenta modul în care structurile lor specializate contracarează IED.

Un element de atracţie îl constituie şi minutele alocate intrării în legătură video cu câţiva reprezentanţi ai ISAF, care se vor adresa participanţilor la conferinţă direct din Kabul.

AFGHANS TAKING OVER THE IED FIGHT

Conferinţa COUNTER IEDs 2011 doreşte să sprijine înţelegerea şi de către opinia publică internaţională a faptului că numai un efort unificat al aliaţilor

Counter IED training is vitail to all UK and Afghan soldiers. The prince tries the equipment at Camp Shorabak, home of the Afghan National Army in Helmand

poate duce la coagularea unei strategii de succes, pentru contracararea dispozitivelor explozive artizanale.

COUNTER IEDs 2011 constituie şi un prilej de contacte utile cu experţi militari activi şi în rezervă, dar şi cu emisarii firmelor specializate în producerea unor echipamente militare destinate unor misiuni dificile, în mediu ostil.

__________________________________________________________________________________________________________

Thank you and this way to the organizers COUNTER IEDs in 2011, which called me by phone from London, a sign that there is a unique value for each reservist.

~

Powered bY SirNeo