Angajarea Pakistanului va rămâne pe ordinea de zi a americanilor atât timp cât luptă împotriva teroriștilor, fără a desfășura trupe pe teritoriul pakistanez. Intrarea pe teritoriu ar însemna de fapt un fel de casus belli. Pe termen scurt, în relațiile dintre cele două țări se va observa o reducere a ajutorului american. Pe termen lung, pakistanezii știu că cele două state nu împărtășesc interese comune, chiar dacă politicienii, de ambele părți, spun că da. Pentru a menține angajarea Pakistanului este nevoie de mulți bani și de o cooperare militară strânsă. Armata pakistaneză este în final singurul partener cu putere de decizie în dialogul zonal.
Oricât de mare ar fi orgoliul marilor metropole europene, de a mai genera evenimente de interes mondial, treptat, în mod obiectiv, ochii telespectatorilor, de pe bătrânul continent se îndreaptă, din ce în ce mai des, spre evoluţiile politice, cu consecinţe pe plan economic, din Asia.
Un areal pentru care multe cancelarii politice, dar şi redacţiile unor canale media cu pretenţii, nu au la ora actuală decât clişee, bune în veacul trecut, dar ridicole în secolul XXI.
Postul de radio Vocea Americiia informat că, la ora actuală, conducerea Pakistanului se află sub o presiune constantă, pentru a organiza şi lansa o ofensivă militară de amploare în regiunea Waziristanul de Nord, pentru a extirpa campusurile de antrenament şi refacere a forţelor paramilitare componente ale organizaţiei Haqqani, care alimentează, cu oameni şi armament, insurgenţa talibanilor din Afganistan.
După cum deja se ştie, Pentagonul susţine că serviciul pakistanez de informaţii ISI, chiar dacă este condus de un general din forţele armate ale Pakistanului, îi ajută pe talibani să iniţieze atacuri mortale, contra forţelor militare aliate dislocate pe târâm afgan. Neoficial s-a exprimat poziţia că dacă guvernul de la Islamabad continuă să aibă reţineri majore pentru o acţiune militară contra insurgenţilor din regiunea mai sus amintită, atunci Statele Unite vor opta pentru o soluţie manu militari unilaterală în acel areal.
Elementul de noutate este faptul că marţi seara, pe 18 octombrie a.c., liderul forţelor armate pakistaneze, generalul Parvez Kayani Asfhaq, a precizat la o reuniune – unde presei i-a fost interzis accesul -, a membrilor comisiilor de apărare a Parlamentului Pakistanului, că a cerut personal conducerii SUA să îşi concentreze eforturile pe stabilizarea Afganistanului şi mai puţin pe presiunile vizând iniţierea unei operaţiuni militare pakistaneze de amploare în Waziristanul de Nord.
Ex-şeful spionajului pakistanez, senatorul Javed Ashraf Qazi a fost printre parlamentarii care au participat la întâlnirea de la sediul armatei, în Rawalpindi. El a furnizat unele detalii cu privire la afirmaţiile lui Kayani: “El a zis că ” dorim relaţii bune cu Statele Unite, dar nu vrem să fim un sac de box. Noi nu vrem să fim ţapul ispăşitor pentru eşecurile acţiunile lor în Afganistan. ” El a mai spus că a transmis americanilor: “nu faceţi asta, dacă doriţi să ne ajutaţi.”
Kayani ar fi comentat şi alegaţiile americane vizând legăturile serviciului secret pakistanez cu insurgenţii: ” Eu nu neg faptul că ISI are contacte, deoarece nicio agenţie de informaţii valoroasă nu poate trăi sau funcţiona fără persoane de contact în fiecare direcţie. Dacă doriţi informaţii, trebuie să aveţi contacte. Persoanele de contact nu înseamnă că le sprijiniţi sau sunteţi de acord cu ei, ci doar înseamnă că aveţi pe cineva despre care ştiţi că vă va furniza informatii. Şi în mod similar, practic, CIA are contacte, serviciile secrete britanice au contacte, aşa că de ce se ridică problema cu ISI? “
Generalul Kayani a mai precizat că nu ştie concret dacă va fi sau nu o acţiune militară în Waziristanul de Nord, dar militarii pakistanezi observă atent concentrarea de trupe americane dincolo de frontiera cu Afganistanul, care ar putea avea drept ţintă o operaţiune militară în interiorul ţării vecine. Kayani a adăugat:“în cazul în care americanii au intenţia de a trece graniţa vor trebui să se gândească de 10 ori înainte a de a executa această acţiune.”
Câţiva participanţi la mitingul de la Rawalpindi au declarat presei, dorind să nu le fie divulgate numele, că generalul Kayani nu a comentat direct răspunsul posibil al ţării sale la probabila acţiune militară a Statelor Unite pe teritoriul Pakistanului, dar el a reamintit parlamentarilor că ţara sa “este o putere nucleară şi trebuie să nu fie comparată cu Irakul şi Afganistanul.”
Generalul Kayani a mai spus parlamentarilor că militarii ar putea lua măsuri în Waziristanul de Nord, imediat ce el va fi convins că asta ar rezolva toate problemele, în regiune.
Acest rar briefing pe probleme de securitate a avut loc după ce a fost difuzată informaţia că secretarul american de stat, doamna Hillary Clinton, intenţionează să viziteze Islamabadul în cursul acestei luni. Ministrul pakistanez de informaţii, Firdous Ashiq Awan, speră că dialogul cu Clinton va contribui la detensionarea relaţiilor bilaterale şi la restabilirea cooperării în războiul comun purtat împotriva terorismului: “Toate aceste probleme ar trebui să fie soluţionate şi rezolvate, şi aşa ceva se poate face doar prin intermediul negocierii şi dialogului “.
Vizita lui Clinton la Islamabad ar putea ajuta cele două părţi să înţeleagă fiecare punctul de vedere al interlocutorului, în final având de câştigat cei ce doresc consolidarea parteneriatului strategic dintre Statele Unite şi Pakistan.
Distinsul istoric Florin Constantiniu avea dreptate când afirma, cu amărăciune, că trăim într-o societate confuză şi ignorantă, mai ales în materie de situaţie internaţională. Chiar pe 27 septembrie a.c., presa română se rezuma la inserarea expeditivă, a informaţiei privind militarul român, din Batalionul 495 Manevră, care a fost rănit pe timpul unei misiuni efectuate în provincia Zabul, din Afganistan. O ştire ilustrată, pe micul ecran, cu militari…surâzători, din filmări anterioare! Dar contingentul expediţionar românesc acţionează într-un areal pândit de o inflamare suplimentară, generată de acutizarea relaţiilor dintre Washington D.C. şi Islamabad.
Acum, postul american de televiziune FoxNews a semnalat că relaţiile deja tensionate dintre Statele Unite şi Pakistan au atins un nivel periculos, ca urmare a faptului că 50 de imami şi alţi lideri religioşi importanţi au ameninţat cu Jihad-ul, războiul sfânt, dacă trupele americane intervin pe teritoriul statului pakistanez.
Culmea coincidenţei? Surprinzătorul avertisment a avut loc în ziua când, la sediul O.N.U., din New York, în plenul Adunării Generale, ministrul de externe al Pakistanului, Hina Rabbani Khar a declarat că guvernul său este parte a soluţiei în Afganistan, fiind dispus să facă tot ce este necesar, cu partenerii internaţionali, pentru a se achita de această mare responsabilitate – aceea a revenirii la o viaţă normală în statul vecin.
Este ameninţarea imamilor una serioasă? Liderii religioşi respectivi fac parte dintr-un consiliu sunit al unor grupări locale, din arealul aflat în partea vestică a Pakistanului. Numai că textul comunicatului probează inteligenţa cu care şi alte forţe au ştiut să îşi promoveze ideile. Astfel, consiliul a declarat, în comunicatul propriu, că este ilegitimă etichetarea Statelor Unite ca o…superputere, deoarece numai Allah merită acest titlu!
Dacă afirmaţia de mai sus poate genera un surâs, ceea ce urmează nu are nicio legătură cu religia. Imamii au cerut guvernului de la Islamabad să pună capăt angajamentelor privind utilizarea trupelor sale împotriva celor etichetaţi terorişti, şi să acţioneze pentru coagularea unei noi alianţe politico-militare, ai cărei membri să fie China, Turcia, Iranul, Afganistanul şi, bineînţeles, Pakistanul.
Walid Fares, expert în istoria Orientului Mijlociu, în cadrul Fundaţiei pentru Apărarea Democraţiilor, din S.U.A., consideră dorinţa clericilor ca fiind şi o somaţie pentru liderii militari pakistanezi, de a trece de partea opusă a baricadei.
Există bănuiala că serviciul pakistanez de informaţii, se află în spatele iniţiatorilor acestui demers public. După cum referirea la Jihad demonstrează o coordonare între structurile insurgenţilor islamici şi clericii amintiţi.
De altfel, amiralul Mike Mullen, şeful Comitetului Întrunit al şefilor de State Majore al Forţelor Armate Americane semnala că: „Reţeaua teroristă Haqqani acţionează ca un veritabil braţ înarmat al serviciului pakistanez de informaţii-ISI.” Guvernul de la Islamabad a respins această acuzaţie, deşi se baza pe conexiunea dovedită dintre ISI şi teroriştii care au atacat, în luna iunie Hotelul Intercontinental, apoi, trei luni mai târziu, ambasada S.U.A. – ambele fiind în Kabul.
Probată de memoria telefoanelor mobile, ale atacatorilor - care au ţinut 20 de ore, sub foc, sediul diplomaţilor americani din capitala afgană -, unde erau numere ale unor agenţi ISI! Ceea ce a generat propunerea Pentagonului, ca incidentele menţionate să fie considerate acte de război, şi intenţia Departamentului de Stat, de a trece structura Haqqani pe lista neagră a organizaţiilor teroriste, care fac obiectul acţiunilor disuasive ale Statelor Unite.
Va fi o operaţiune militară americană pe teritoriul pakistanez, contra taberelor de antrenament ale insurgenţilor islamici? Victoria Nuland, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat afirmă:”Dacă guvernul pakistanez alege varianta să nu ia măsuri, vom lua în considerare, cu atenţie, modul cum vom proceda.”
Abil, guvernul Pakistanului a recurs la invitarea ministrului chinez, al siguranţei publice la Islamabad. Mesajul implicit al invitaţiei fiind dacă S.U.A. anulează ajutorul anual de 5 miliarde de dolari, se găsesc terţi doritori să umple golul rămas.
De la tribuna Adunării Generale a O.N.U., ministrul de externe pakistanez a recunoscut:”Având în vedere situaţia volatilă, este probabil de înţeles că există un nivel de anxietate şi emoţii. Dar noi trebuie să conlucrăm ca parteneri responsabili, într-o manieră cooperantă şi să nu ne grăbim cu judecăţile şi întrebările vizând intenţiile celuilalt.”
Însă, unităţile operative ale forţelor armate pakistaneze se află în stare de alertă, după ce pe 25 septembrie a.c., comandanţii corpurilor de armate şi ofiţerii din Statul Major au fost chemaţi la o reuniune de urgenţă. La nivelul generalului Ashfaq Kayan, liderul militar al Pakistanului, probabilitatea unei operaţiuni chirurgicale a trupelor americane – în zona atribuită, oficial, controlului comunităţilor pakistaneze locale, de la graniţa cu Afganistanul -, nu mai este o fabulaţie.
Duminică, 25 septembrie a.c., conducătorul de facto al statului pakistanez, fost şef al serviciului de informaţii militare din Pakistan, în prezent şeful Statului Major al armatei, extrem de calculatul general Ashfaq Kayani, a ordonat o reuniune de urgenţă cu principalii comandanţi din ierarhia organismului militar naţional.
Scopul şedinţei operative speciale? The war of words/războiul cuvintelor, practic al declaraţiilor, purtat cu Statele Unite, a cărui escaladare a fost extrem de rapidă în ultimele zile.
Postul de radio Vocea Americii a precizat că întâlnirea menţionată a avut loc la Cartierul General al armatei Pakistanului, din Rawalpindi, fiind o bună oportunitate de reevaluare a situaţiei de securitate - internă şi internaţională -, în care se află această ţară. Au luat parte comandanţii corpurilor de armată şi ofiţeri din statul major pakistanez.
Şedinţa survine – menţionează agenţia Associated Press – după ce oficiali de rang înalt, de la Washington D.C. au acuzat direct, fără menajamente, implicarea ISI, contraspionajul pakistanez, în sprijinirea grupării teroriste Haqqani – parte a reţelei Al-Qaida – ca să atace obiective americane, pe teritoriul statului afgan.
Concret, amiralul Mike Mullen, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon, a declarat, la audierile organizate săptămâna trecută, la comisia de resort a Senatului, din Congresul SUA, că gruparea Haqqani acţionează ca un “veritabil braţ” înarmat al ISI şi că, beneficiind de această susţinere, luptătorii săi au atacat ambasada americană din Kabul şi obiective militare ale NATO, din Afganistan.
Replicile defensive, de negare a sprijinului amintit, ale oficialilor pakistanezi, nu au convins pe omologii lor de peste Ocean.
Mai mult, senatorul republican Lindsey Graham, din Carolina de Sud – membru al Comitetului Senatului pentru Forţele Armate – a declarat, duminică, 25 septembrie a.c., la postul de televiziune Fox News, că: “naţiunea suverană a Pakistanului s-a angajat în acte ostile împotriva Statelor Unite şi contra Afganistanului, iar asta trebuie să înceteze.”
El a reamintit telespectatorilor că gruparea Haqqani ucide soldaţi americani.
Beneficiind de informaţiile furnizate de Agenţia Centrală de Investigaţii/C.I.A., senatorul Graham nu a avut nici cea mai mică îndoială că serviciul de informaţii al Pakistanului continuă să sprijine grupările teroriste, în cadrul unei strategii bine puse la punct, la nivel naţional.
În aceste condiţii, Statele Unite au toate opţiunile pe masa deciziilor strategice, inclusiv recurgerea la apărarea efectivă a trupelor americane, prin acţiuni ofensive.
Într-o declaraţie făcută tot duminică, 25 septembrie, dar la Islamabad, ministrul de interne al Pakistanului, Rehman Malik, a reiterat mesajul – integral ridicol -, că militanţii Haqqani nu acţionează în Afganistan plecând de la campusurile lor de antrenament situate pe teritoriul pakistanez!
Şi cum ministrul Malik exprima nervozitatea mare a guvernului din care face parte, acesta a reamintit faptul că structura Haqqani a fost iniţial încurajată şi antrenată de CIA, cu sprijinul autorităţilor pakistaneze, pentru a lupta contra trupelor sovietice prezente în Afganistan, în anii ‘80, din veacul trecut.
Rehman Malik a dorit să menţioneze cooperarea anterioară a Pakistanului, cu Statele Unite, în războiul antiterorist, precizând că a ordonat autorităţilor, de la frontiera cu statul afgan, să întărească controlul zonei de graniţă, despre care americanii afirmă că este practic administrată de grupările islamiste.
Prezent la Islamabad, generalul James Mattis, comandantul Comandamentului Central al armatei americane, a prezentat interlocutorilor săi poziţia americană vizând necesitatea respectării angajamentelor militare asumate de ambele părţi.
Ulterior, un comunicat al conducerii armatei pakistaneze a exprimat îngrijorările generate de declaraţiile negative ale unor oficiali de rang înalt, din capitala americană. Dorinţa liderilor militari pakistanezi fiind de a fi eliminaţi factorii iritanţi din relaţia bilaterală, care sunt ”rezultatul unei situaţii extrem de complexe.”
După ofensiva vizibilă în presa americană, împotriva “legăturii contra naturii”, a ISI cu Haqqani, dacă nu intervin elemente pragmatice de ameliorare a tensiunii acumulate între SUA şi Pakistan două sunt măsurile posibile în următoarea perioadă: renunţarea definitivă la ajutorul militar care a fost, recent, parţial suspendat şi/sau organizarea unui show of force/demonstraţie de forţă a trupelor americane, care sunt capabile să execute o operaţiune chirurgicală pe teritoriul pakistanez controlat de grupările teroriste.
O demonstraţie la care trupele pakistaneze vor fi simpli spectatori, fie aceştia şi nemulţumiţi…
Unul dintre primele semne ale unei posibile viitoare confruntări, pe multiple planuri, dintre două state, îl constituie instaurarea neîncrederii între serviciile secrete, până mai ieri cooperante, în chestiuni vitale pentru securitatea ambilor parteneri.
Exact asta este situaţia în relaţiile bilaterale americano-pakistaneze. Când opiniei publice i se livrează informaţii până mai ieri confidenţiale, este evident că este pregătită pentru evoluţii care nu ar trebui să o surprindă.
Astfel, în aceeaşi zi în care agenţia Associated Press informa pe americani despre restricţiile de circulaţie, impuse de autorităţile pakistaneze diplomaţilor americani rezidenţi la Islamabad, postul de televiziune ABC News, ca de obicei cel mai bine informat în legătură cu deciziile actualei administraţii americane, livra telespectatorilor ceea ce primise, în plic, de la Agenţia Centrală de Investigaţii/CIA.
Pe această cale, contribuabilii americani sunt acum informaţi că şeful structurii CIA, care a cules date despre locul unde trăia Osama bin Laden, a părăsit teritoriul pakistanez din motive – vorba vine – medicale. Cu alte cuvinte nu va mai reveni la postul existent în Islamabad. Maurul şi-a făcut datoria…
Reţeaua CIA în Pakistan este considerată una dintre cele mai puternice instituite pe mapamond. Iar plecarea celui ce a condus-o nu are nicio legătură cu starea sănătăţii sale, ci cu şubrezirea relaţiilor bilaterale dintre Washington D.C. şi Islamabad.
Cel ce a plecat acum fusese numit la post doar în urmă cu un an de zile. După ce un oficial pakistanez a dezvăluit public numele şi funcţia predecesorului său, pentru a forţa rechemarea lui peste Ocean, ca urmare a creşterii tensiunii în relaţiile politico-militare dintre cele două state, oficial partenere în lupta antiteroristă.
În ambele retrageri de la post fiind un joc, de-a şoarecele cu pisica, prin care serviciul de informaţii pakistanez ISI
sugera CIA că vor fi…îmbunătăţite relaţiile bilaterale. Argument acceptat tacit de americani, pentru simplul motiv că erau primii interesaţi să îşi protejeze experţii care au furnizat informaţii excepţionale în depistarea locului unde se afla fostul lider al Al-Qaida.
De ce trebuiau îmbunătăţite relaţiile bilaterale? Pentru că relaţia dintre ultimul şef al reţelei CIA la Islamabad şi directorul general al ISI, generalul-locotenent Ahmad Shuja Pasha
devenise extrem de încordată. Nu împărtăşeau aceleaşi informaţii şi nici convingeri măcar complimentare, dacă nu identice. Ceea ce pentru ISI era o sursă de informaţii şi un mod de a stăpâni informativ zona de la graniţa cu Afganistanul, pentru CIA reprezenta o structură de insurgenţi islamici, care acţionau dincolo de frontieră cu metode teroriste, lichidând şi soldaţi americani.
Confruntarea profesională dintre cele două agenţii de spionaj s-a accentuat după ce pe masa generalului Pasha au fost puse dovezile recrutării de către CIA a unor ofiţeri ISI, cu scopul localizării adăpostului secret a lui Osama bin Laden.
După faimosul raid al echipei SEAL, autorităţile pakistaneze au decis ca formaţiunile americane, pentru operaţiuni speciale, care acţionau, cu acordul Islamabadului, în provinciile Pakistanului de la frontiera cu Afganistanul, să fie repatriate de SUA.
Mai mult, atât diplomaţii americani, cât şi ofiţerii CIA sub acoperire, au fost opriţi în mod repetat, pe şosele pakistaneze, legitimaţi şi expuşi fotografierii şi filmării lor de jurnaliştii din Pakistan, special informaţi în acest sens.
Şi ca această hărţuire a ISI să fie şi mai eficientă, Islamabadul a anunţat, printr-o scrisoare a Ministerului pakistanez de Externe, că diplomaţii americani au nevoie de o notificare prealabilă a fiecărei deplasări a lor pe teritoriul Pakistanului.
De data asta, Departamentul de Stat a reacţionat prompt şi a anunţat sec că aceleaşi restricţii le vor avea şi diplomaţii pakistanezi pe teritoriul american.
Urmarea? Islamabadul a renunţat, ca din senin, la restricţiile menţionate! În numai câteva ore.
Prin asemenea dezvăluiri – marca CIA – Hollywood-ul a primit gratuit
un scenariu de film demn de serialul cu atractiva siglă 007.
Asta cu atât mai mult cu cât la sediul ISI, generalii pakistanezi sunt convinşi – nota bene! – că Agenţia Centrală de Investigaţii are pe teritoriul Pakistanului o puternică reţea clandestină de agenţi americani, dar şi autohtoni, despre care nu oferă date referitoare la identităţile şi misiunile lor specifice. ISI uită să precizeze presei din Islamabad că, la rândul său, nu oferă CIA repere privind reţeaua proprie de ofiţeri sub acoperire, ce activează în SUA. Motiv pentru care, în mod demonstrativ, unul dintre aceştia a fost recent arestat în Statele Unite.
Deruta, nervozitatea, măsurile pripite par să domine la sediul ISI.
Argument? Iniţial au fost documentaţi, filaţi şi arestaţi cinci cetăţeni pakistanezi acuzaţi public că au ajutat efectuarea cu succes, de către CIA, a raidului finalizat cu trecerea la cele veşnice a lui bin Laden.
Ulterior, din lipsă de probe, patru au fost eliberaţi.
Şi ca veselia să fie completă, la nivelul conducerii Agenţiei Centrale de Investigaţii, ultimul şef al reţelei CIA din Pakistan, rechemat la Washington, sub pretextul medical deja menţionat, practic datorită furiei ISI pentru rolul pe care l-a avut în execuţia lui bin Laden, de către luptătorii SEAL, a fost felicitat de superiorii săi pentru eficienţa misiunii sale!
Această confruntare surdă, dintre CIA şi ISI, nu a fost lăsată de Casa Albă ca să degenereze. Recent, directorul ISI, generalul-locotenent Ahmad Shuja Pasha a răspuns invitaţiei oficiale de a avea un dialog, la Washington D.C., cu importanţi oficiali americani. Un context în care a fost exprimat acordul pentru ca 87 ofiţeri CIA să primească viză de intrare în Pakistan, ceea ce, din perspectiva liderilor de la Islamabad, reface forţa iniţială a reţelei americane de culegere de informaţii privind structurile teroriste de sorginte islamică.
Cu ocazia aceleiaşi vizite, directorul ISI şi actualul conducător interimar al CIA, Michael Morell au convenit asupra reglementării unor probleme majore în relaţiile bilaterale, evident nedetaliate jurnaliştilor din ambele state.
Chiar dacă acum Islamabadul susţine că înrăutăţirea relaţiilor dintre CIA şi ISI ar fi fost stopată, lucrurile nu stau chiar aşa. De pildă, în legătură cu acordarea vizelor convenite pentru ofiţeri CIA, acestea prevedeau o singură intrare în Pakistan, limitată la câteva luni. Şi pentru ca agenţii CIA să simtă răzbunarea ISI, unele vize au fost acordate unor ofiţeri americani despre care ştie sigur că nu vor mai fi trimişi, din nou, în misiune, pe teritoriul pakistanez!
Trei lucruri sunt de necontestat. Tensiunea persistă între CIA şi ISI. Se încearcă aplanarea acesteia prin măsuri minimale de reconstrucţie a încrederii reciproce. Casa Albă nu şi-a spus ultimul cuvânt privind viitorul parteneriatului SUA cu Pakistanul.
Asta în condiţiile în care Obama cunoaşte cugetarea americană:”Ziua şi noaptea nu pot convieţui împreună…”
Agenţia „Associated Press” a preluat, din Islamabad, nemulţumirea diplomaţilor americani care activează în Pakistan. Asta pentru că guvernul pakistanez a instituit restricţii de călătorie pentru membrii ambasadei americane, conform unei declaraţii a unui oficial al Statelor Unite, făcută pe 30 iulie.
Este ultimul semn de înrăutăţire a relaţiilor bilaterale, după raidul echipei SEAL,
care s-a finalizat cu lichidarea fizică a lui bin Laden. La momentul respectiv, liderul forţelor armate, preşedintele şi premierul Pakistanului au exprimat, la unison, nemulţumirea profundă pentru faptul că nu au fost înştiinţaţi de intenţia aliatului de peste Ocean.
Din acel moment, autorităţile de la Washington D.C. nu au mai văzut în interlocutorii de la Islamabad “factorul cheie în lupta împotriva Al-Qaida”, care ar fi putut juca un rol şi în reglementarea situaţiei din Afganistan.
Drept represalii iniţiale, autorităţile pakistaneze au trimis acasă 90 de militari americani, ce se ocupau cu instruirea trupelor destinate luptelor contra insurgenţilor islamici. În plus au introdus o limitare a comunicării între structurile de informaţii autohtone şi cele ale SUA.
Preşedintele Obama a replicat dur, suspendând livrarea unei treimi din ajutorul militar american pentru Pakistan.
Drept răspuns a fost emisă decizia de a restricţiona mişcările diplomaţilor americani pe teritoriul pakistanez. Una considerată de agenţia de ştiri menţionată ca mutând tensiunile din plan militar, în sfera civilă.
Printr-o scrisoare a Ministerului pakistanez de Externe, personalul ambasadei SUA, din Islamabad, este atenţionat că toţi diplomaţii americani trebuie să completeze formulare speciale pentru a primi permisiunea specială de a părăsi capitala, cu cinci zile înainte de călătorie, chiar şi atunci când vizează să ajungă în oraşele unde sunt consulate deschise de Statele Unite.
Gestul autoritar al guvernului pakistanez nu este unul specific relaţiilor de prietenie dintre doi aliaţi, fie şi în lupta antiteroristă. Convenţia de la Viena, din 1961, privind relaţiile diplomatice, stipulează că ţările gazdă trebuie să asigure diplomaţilor străini libertate de mişcare, mai puţin în arealurile supuse restricţiilor din motive de securitate naţională.
Epistola Ministerului de Externe, de la Islamabad, este datată 13 (!) iunie, dar agenţia „Associated Press” susţine că a obţinut-o pe 30 iulie.
O scrisoare similară a fost trimisă, în luna iulie, de la Autoritatea Aviaţiei Civile pakistaneze, la ofiţerii de securitate de la Aeroportul Internaţional Benazir Bhutto, prin care au fost sever atenţionaţi să vegheze la respectarea întocmai a restricţiei instituite de Ministerul de Externe.
Pe de o parte, autorităţile, presa şi liderii militari de la Islamabad îşi manifestă tot mai făţiş neîncrederea şi ostilitatea faţă de Statele Unite, considerate a avea intenţii răuvoitoare faţă de Pakistan.
Pe de altă parte, ascunderea lui bin Laden în garnizoana unde funcţionează Academia Militară a Pakistanului a diminuat substanţial încrederea Casei Albe, în onestitatea partenerului de la Islamabad.
La Kabul, oficialii afgani au semnalat public, în repetate rânduri, ceea ce americanii deja ştiau. Guvernul pakistanez nu vrea să lichideze grupurile puternice de insurgenţi, care acţionează în nord-vestul Pakistanului.
Chiar dacă aceştia fac incursiuni pe teritoriul afgan şi atacă trupele aliate, nu puţini militari americani fiind ucişi în aceste raiduri declanşate cu siguranţa celor care ştiu că au unde să se adăpostească ulterior, în fieful teroriştilor, pe teritoriul pakistanez.
Rămâne de văzut ce replică va da Washingtonul la restricţiile obligatorii, înscrise în scrisoarea amintită.
Cadeţi – cu cosiţe – de la Academia Militară a Pakistanului, la un exerciţiu tactic
După raidul comandoului american, care a reuşit lichidarea lui Osama Bin Laden, decizia Casei Albe de a suspenda suma de 800 milioane de dolari, aproximativ o treime din ajutorul acordat anual, pentru întărirea structurii militare a Pakistanului, a fost un adevărat “duş rece” pentru liderii militari şi politici de la Islamabad.
Cauza? O ştie toată lumea. Lipsa de cooperare şi eforturile minimale ale autorităţilor pakistaneze în lupta antiteroristă.
Purtătorul de cuvânt al Forţelor Armate Pakistaneze, generalul-maior Athar Abbas a respins aceste reproşuri americane şi a afirmat că „acordarea de ajutoare cu condiţii este inacceptabilă.”
El a mai declarat că ţara sa nu trebuie tratată ca şi cum s-ar înscrie pentru ajutorul militar pe baza unor condiţii zilnice, care dacă sunt îndeplinite şi echipamentul militar promis este furnizat.
Generalul Abbas a reamintit jurnaliştilor că terorismul ameninţă atât Pakistanul, cât şi SUA, iar înfrângerea inamicului comun este în interesul celor două ţări şi a lumii întregi.
Tot el a precizat că suspendarea ajutorului militar american – fie şi parţial – va afecta acţiunile zecilor de mii de militari pakistanezi,
care desfăşoară acum operaţiuni ample împotriva talibanilor şi militanţilor al-Qaida, ale căror tabere se află în regiunea tribală de la graniţa cu Afganistanul.
Într-o notă evident împăciuitoristă, purtătorul de cuvânt menţionat a mai precizat: ”Noi am susţinut întotdeauna că efectuăm aceste operaţiuni (militare) fără niciun sprijin extern. Utilizăm propriile noastre resurse; sunt echipamente indigene, muniţie, combustibil şi alte resurse.
Deci vom continua în acest mod deoarece noi credem cu tărie că este un inamic comun, o ameninţare comună care ne afectează pe noi, precum şi pe restul lumii.”
Cu avantajul de a nu angaja în vreun fel poziţia guvernului de la Islamabad, ex-ambasadorul Pakistanului la Washington D.C., Maleeha Lodhi
a evaluat situaţia creată cu convingerea că astfel de acţiuni punitive ale SUA nu pot fi productive pe termen lung: ”Acţiunile de acest gen sunt un instrument contondent al politicii şi simbolizează, de asemenea, eşecul diplomaţiei americane, deoarece dacă asta este tot ceea ce pot face Statele Unite pentru a obţine cooperarea Pakistanului, atunci cred că de fapt dă ocazie autorităţilor pakistaneze nu să stimuleze colaborarea, ci să o descurajeze . Deci, cred că lucrul surprinzător este că SUA ar trebui să ia această măsură într-un moment când nu ar mai fi pe marginea prăpastiei şi ar încerca să îmbunătăţească relaţia.”
Deocamdată, administraţia prezidenţială americană nu dă niciun semn de reconciliere, aşa cum ar spera cercurile de politicieni moderaţi, de la Islamabad.
Mai mult, şeful personalului Casei Albe, William Daley, a declarat celui mai audiat post de televiziune american, ABC, că Pakistanul a luat unele măsuri care au dat Statelor Unite motivul pentru a întrerupe ajutorul său pentru armata pakistaneză. El a mai afirmat că în timp ce relaţia SUA cu Pakistanul este dificilă şi complexă, aceasta trebuie să devină în timp funcţională.
Generalul Alexandru Grumaz cu preşedintele Clinton
Parteneriatul strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România a fost lansat la 11 iulie 1997, cu prilejul vizitei la Bucureşti a preşedintelui Bill Clinton. Unul dintre românii pro-americani, cu studii temeinice peste Ocean, este generalul-locotenent, în rezervă, Alexandru Grumaz. În 1996 a fost primul student militar român la Colegiul Industrial al Forţelor Armate, din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare a SUA, unde a obţinut Masterul în Strategia Resurselor de Apărare. Ulterior, în 1998, a absolvit Senior Executives Programme in National and International Security la John F Kennedy School of Government, Harvard University. În anul 2004 şi-a luat doctoratul, la Academia Tehnică Militară. A fost, succesiv, şeful secţiei colaborări tehnice externe, din Departamentul Înzestrării Armatei, director al Direcţiei Management Resurse pentru Înzestrare, apoi al Direcţiei Planificare Integrată a Apărării şi inspector general pentru armamente. Este expert în planificarea strategică, în relaţii internaţionale militare şi civile. Între 2001 şi 2005 a fost subsecretar de stat la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Ulterior, între 2007 şi 2009 a reprezentat România în calitate de Consul General la Shanghai, în China.
Pentru prima oară, în istoria relaţiilor de parteneriat, dintre Statele Unite şi Pakistan,
şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de Stat Major, amiralul Mike Mullen, extrem de apreciat de jurnaliştii americani, pentru acurateţea informaţiilor furnizate presei şi exactitatea declaraţiilor oficiale, care poartă, întotdeauna, girul Casei Albe, a fost împuternicit să facă o afirmaţie ce miroase a… praf de puşcă.
Distinsul amiral – care şi-a primit gradele normal, pe merit – a ţinut să spună că guvernul de la Islamabad a…sancţionat uciderea unui jurnalist – săvârşită în luna iunie a.c. – dar, atenţie la nuanţă, el nu poate confirma o legătură între acest asasinat şi puternicul (a se citi sinistrul) serviciul de informaţii pakistanez.
Celor ce nu au urmat cursuri de intelligence le ofer o traducere a cuvintelor deloc întâmplătoare ale şefului armatei americane: “We know that the secret service killed the unfortunate journalist/Noi ştim că serviciul secret l-a ucis pe nefericitul ziarist.”
Eroare de interpretare? Nicidecum.
Amiralul Mike Mullen a mai declarat că uciderea, printr-o cruntă bataie,
a ziaristului pakistanez, Shahzad Saleem – ca şi alte agresiuni asupra altor jurnalisti, nu este deloc o cale de progres pentru guvernul de la Islamabad, ci doar o modalitate de a evolua, în spirală, in direcţia greşită!
Tragica moarte a lui Shahzad a fost atribuită, de opinia publică, serviciului secret pakistanez Inter-Services Intelligence/ISI.
Cum era şi de aşteptat, ISI s-a rezumat la o negare seacă a implicării sale în asasinarea lui Shahzad Saleem.
Şi pentru ca să dispară şi ultimele dubii, câteva săptămâni mai târziu, un alt ziarist pakistanez a fost crunt bătut de purtători ai uniformei poliţiei pakistaneze!
În practica de relaţii publice a Pentagonului, şeful armatei, acum amiralul Mullen, nu emite o declaraţie – vizând o altă ţară, cu atât mai mult un stat partener – decât atunci când situaţia este atât de tensionată încât, în orice moment, preşedintele Statelor Unite poate aproba o acţiune comparabilă – sau de o complexitate mai mare – cu aceea care s-a finalizat cu lichidarea lui Osama bin Laden.
Tăcerea noului secretar al apărării, Leon Panetta, pe acest subiect, indică o agravare etapizată a avertismentelor oficialilor americani la adresa omologilor pakistanezi, care simt că se apropie ceasul când, într-un fel, sau altul, America le va “deconta” sprijinul tacit, moral şi material, oferit teroriştilor care se autoîncurajează cu strigătul “Allah akbar!”
Întâmplător, când scriu aceste rânduri, harta meteorologică a Pakistanului indică o creştere a presiunii atmosferice la graniţa cu Afganistanul…
Într-un moment în care America este cu ochii pe modul în care Casa Albă va rezolva problema deficitului bugetar, generalul David Petraeus a dat un semnal important privind evoluţia trupelor americane în Afganistan. La debutul acestei săptămâni, sub pretextul ultimului său discurs, în uniformă militară,
de Ziua Naţională a SUA, el a făcut o declaraţie extrem de semnificativă.
De ce? Petraeus a afirmat că Statele Unite îşi vor concentra eforturile pe un areal nou din Afganistan, mutându-şi atenţia, în următoarele luni, de la rezistenţele talibane, încă puternice, din sudul teritoriului afgan, la graniţa cu Pakistanul, unde combatanţii al-Qaida şi grupurile afiliate, de militanţi islamici, şi-au consolidat bazele de plecare la atac.
El a şi explicat această veritabilă mutare de şah, pe tabla securităţii interne a Afganistanului: ”Este o translaţie a structurilor de informaţii. A elicopterelor de transport şi de luptă şi probabil o mutare a unor forţe terestre relativ mici ale coaliţiei şi a unor substanţiale forţe afgane.”
Generalul Petraeus a precizat că strategia adoptată acum a evoluat faţă de cea precedentă, când a preluat comanda trupelor americane şi aliate din Afganistan.
Practic, translaţia menţionată a început pe 15 februarie 2011, atunci când forţele aliate au început o retragere iniţială în valea Pech, din provincia Kunar, în estul Afganistanului, la frontiera cu Pakistanul.
După cum menţionează diplomatul indian M.K. Bhadrakumar – care a activat, succesiv, la ambasadele Indiei din URSS, Coreea de Sud, Sri Lanka, Germania, Afganistan, Uzbekistan, Kuweit şi Turcia -, încă din acel moment Departamentul de Stat al SUA a menţionat că retragerea amintită era parte a unui plan de dislocare a unităţilor americane şi aliate în zonele mai populate.
Concomitent, mai multe unităţi afgane au fost redislocate în acelaşi timp. Pe acest fond, unele grupuri de insurgenţi s-au mutat în arealul de teren unde s-a creat un vid temporar de securitate.
Conform Agenţiei Centrale de Investigaţii/CIA, grupurile menţionate includ talibani afgani şi pakistanezi, precum şi structuri mobile din cunoscutele organizaţii al-Qaida, Lashkar-e-Taiba, Hizb-i- Islami.
Printr-o coincidenţă deloc întâmplătoare, la câteva săptămâni de la eliberarea, la finele lunii martie a.c., a agentului CIA numit Davis – arestat de autorităţile pakistaneze cu circa douăzeci de zile înainte – , un război considerat „de intensitate scăzută” a început dincolo de Linia Durand, care separă Afganistanul de Pakistan.
Motivul? Grupările de insurgenţi, care folosesc provincia Kunar ca refugiu, au început să atace trupele de securitate pakistaneze, postate dincolo de graniţa cu statul afgan.
Oficialii de la Islamabad s-au plâns că, în urma acestor încălcări repetate ale frontierei de stat, finalizate cu puternice schimburi de focuri cu militarii pakistanezi, 56 de soldaţi au fost ucişi şi 8 au fost răniţi.
În replică, autorităţile de la Kabul au comunicat presei că aproximativ 800 de rachete au fost trase de la începutul lunii iunie a.c. fiind ucişi 30 de bărbaţi, 12 femei şi fete, alţi 55 de afgani fiind răniţi, iar 120 de case distruse.
Populaţia paştună, din provincia Kunar, a reacţionat imediat, o demonstraţie a celor aparţinând acestei etnii fiind derulată în capitala acestei zone, oraşul Asadabad.
Fraidoon Momand, un parlamentar afgan, din provincia Nangarhar, locuită de o populaţie majoritară paştună, i-a cerut preşedintelui Afganistanului, Hamid Karzai, să întrerupă legăturile cu Pakistanul din cauza bombardamentelor non-stop, care ucid civili nevinovaţi.
Presa indiană a semnalat că furia paştunilor afgani va avea ecou şi în rândurile paştunilor care trăiesc în Pakistan. Nefiind exclusă extinderea ostilităţilor.
Pe 3 iulie a.c., 300 de insurgenţi islamici au trecut frontiera pe teritoriul pakistanez şi au atacat un punct de control de la graniţă, acesta fiind al şaselea atac armat, în ultima lună.
Purtătorul de cuvânt al armatei pakistaneze, generalul-maior Attar Abbas a declarat că, de câtva timp, există adăposturi sigure, pentru grupurile teroriste, de-a lungul graniţei cu Afganistanul şi “ceva trebuie făcut cu acestea.”
Postul de radio“Vocea Americii” a comentat această stare explozivă chiar pe 4 iulie a.c.:”Tensiunea este alimentată de faptul că această graniţă – aşa numita Linia Durand – a fost disputată încă de la crearea sa, în secolul 19, de autorităţile britanice. Triburile de etnie paştună îşi menţin visul de a unifica naţiunea lor şi refuză să recunoască ceea ei numesc linie arbitrară.”
Starea de spirit în acest areal paştun este favorabilă unei revolte armate împotriva trupelor pakistaneze, dacă bombardamentele artileriei Pakistanului vor continua.
Situaţia din teren?
Cum nu se poate mai clară.
Trupele americane şi afgane s-au retras în valea Pech.
Asta a permis grupurilor de insurgenţi afgani să atace forţele pakistaneze de-a lungul Liniei Durand.
Iar la statul major al armatei Pakistanului există o evidentă nemulţumire, generată de faptul că SUA şi Afganistanul şi-au repoziţionat calculat forţele, iar acum doar asistă la incursiunile armate peste graniţa afgano-pakistaneză.
Abil, preşedintele Hamid Karzai a dat ordin trupelor afgane să nu răspundă bombardamentelor forţelor pakistaneze. Astfel, el nu oferă Pakistanului niciun pretext pentru ca forţele acestui stat să treacă la urmărirea insurgenţilor pe teritoriul afgan.
În acelaşi timp, adevărul este că doar trupele americane pot controla decisiv provincia Kunar, forţele afgane având o influenţă insignifiantă în zonă.
Drept urmare, conducerea armatei pakistaneze a decis desfăşurări de noi trupe, la finele săptămânii trecute,
în zona căii de refugiu a militanţilor islamici, din Waziristanul de Nord în munţii Tora Bora. Trupele terestre vor beneficia de sprijin de artilerie şi lovituri aeriene, în cadrul unei operaţiuni de mare amploare.
La o asemenea situaţie tensionată nu s-ar fi ajuns dacă autorităţile de la Kabul şi Islamabad ar fi controlat anterior arealul marcat central de Linia Durand.
Aşa cum scria influentul ziar pakistanez „Daily Times”, politica duală a guvernului de la Islamabad – de a împărţi talibanii în „buni” şi “răi” – a expus teritoriul şi poporul Pakistanului la riscuri grave, ale căror efecte negative sunt tot mai evidente acum.
Le place, sau nu, generalilor pakistanezi, realitatea din teren demonstrează necesitatea recurgerii la ajutorul forţelor americane staţionate pe teritoriul afgan.
Dar generalul David Petraeus a declarat, pe 4 iulie a.c., că redislocarea trupelor va dura câteva luni. În traducere liberă, trupele pakistaneze “vor fierbe în suc propriu”, în confruntarea cu insurgenţii, câteva luni bune, de acum înainte.
Rămâne de văzut dacă sub presiunea crescândă a insurgenţilor ce trec Linia Durand, Islamabadul va face, în sfârşit, ceea ce solicită Washingtonul de multă vreme – să înceapă operaţiunea de curăţire a provinciei Waziristanul de Nord de terorişti. Timp în care – nota bene – americanii s-ar lămuri privind şansele reale, sau nu, de finalizare pozitivă a convorbirilor lor directe cu unii lideri talibani afgani.
De altfel, şeful armatei pakistaneze, generalul Ashfaq Kayani
ştie prea bine şi alte două exigenţe ale generalului Petraeus: capturarea liderului suprem al talibanilor afgani, Mullah Omar, ascuns şi el în Pakistan şi
decimarea – termen sugestiv – structurii paramilitare Haqqani.
Din noua sa postură, de director al CIA, David Petraeus nu numai că va monitoriza acţiunile militarilor pakistanezi, ci şi va superviza finalul războiului din Afganistan. Doar strategia antiteroristă a SUA, prezentată de consilierul Casei Albe, John Brennan indică focalizarea pe eliminarea teroriştilor prin recursul la tehnologia militară sofisticată, fără a mai angaja substanţiale forţe terestre în luptă – cum este situaţia acum, în provinciile afgane Helmand şi Kandahar, din sudul Afganistanului.
Pe 18 iulie a.c. va avea loc ceremonia preluării comenzii trupelor americane şi a celor aliate, din Afganistan, de către generalul-locotenent, din infanteria marină, John Allen.
Un lider care va beneficia de sprijinul constant al generalului Petraeus, ce are ambiţia ca după reuşita sa din Irak să aibă una similară şi în Afganistan, fie aceasta şi dintr-o altă postură. CIA fiind o trambulină utilă şi altor înaintaşi, ajunşi ulterior titulari la Casa Albă.
PAKISTAN | Ion Petrescu | 
01/19/2012 07:32 | 
Comments (0) 
Subscribe
Loading ...