Opinie de Florin Constantiniu
_______________________
O carte incitantă, înnoitoare şi provocatoare (în înţelesul de invitaţie la reflecţie), este cea a istoricului de la Chişinău, Ion Ţurcanu, „În căutarea originii numelui Basarabia”, Chişinău, Ed. Labirint, 2010, 191p. Autorul nu mai are nevoie de o prezentare printre specialişti. Pentru marele public, voi spune însă că este una dintre cele mai de seamă personalităţi ale istoriografiei de dincolo de Prut, autor, printre altele, al unei sinteze de istorie a Românilor şi al unei monumentale bibliografii a istoriei Basarabiei, cu o excelentă introducere de filozofie a istoriei. Ion Ţurcanu este un specialist de mare clasă, şi cuvântul său se cuvine ascultat cu cea mai mare atenţie. În istoriografia română, numele Basarabiei este dedus (inclusiv de semnatarul rândurilor de faţă) din stăpânirea exercitată, în secolul al XIV-lea – începutul secolului al XV-lea, la nordul Dunării de Jos, de Ţara Românească, întemeiată şi condusă de dinastia Basarabilor.
Președintele celui de-Al Doilea Stat Românesc, Nicolae Timofti a întors clepsidra politicii de la Chişinău cu partea plină în sus. Acum curge lin nisipul aşezării naturale, în matca normalităţii, a instituţiilor republicii dintre Prut şi Nistru.
Discursul, din Parlament, al noului conducător de jure al Republicii Moldova, declaraţiile sale ulterioare, au generat uimire, bine controlată, în rândurile celor ce probabil că doreau o personalitate bună doar pentru ceremonii simbolice şi semnăturile necesare decernării unor medalii aniversare.
Дмитрий Рогозин назначен специальным представителем Президента по Приднестровью
21 марта 2012 года, 16:40
Дмитрий Медведев подписал Указ «О специальном представителе Президента Российской Федерации по Приднестровью».
Текст Указа:
1. Назначить Заместителя Председателя Правительства Российской Федерации Рогозина Дмитрия Олеговича специальным представителем Президента Российской Федерации по Приднестровью.
2. Настоящий Указ вступает в силу со дня его подписания.
21 марта 2012 года, 16:40
_________________________________
Prin decretul reprodus mai sus, preşedintele Dmitri Medvedev l-a numit pe vicepremierul Dmitri Rogozin trimisul special al Preşedintelui Federaţiei Ruse în Transnistria. Din acest moment, planul lui Vladimir Putin de a transforma arealul limitrof Tiraspolului într-un nou Kaliningrad se va materializa pas cu pas, peste capul Berlinului. Rogozin va folosi retorica dură, de pe vremea prezenţei sale la Cartierul General al NATO. Iar finalizarea intenţiei lui Putin nu va fi efectuată decât – aşa cum vrea el – prin dialog direct cu omologul de la Bucureşti. După o iarnă siberiană vom avea o vară fierbinte…
Opinie de dr. Mircea Chelaru,
Vicepreședinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni
Argeș, 27 Martie 2012
_________________________________
Conștiința de sine a popoarelor, și cu atât mai mult a națiunilor statornice, se plămădește în timpul istoric, iar istoria nu este o sumă de întâmplări înregistrate de scrisuri arhivate, ci viață producătoare de civilizație autentică.
Istoria, alături de limbă, credință, cântec, onomastică și toponimie este temeiul conștiinței identității de sine a unei națiuni.
Spațiul în care aceste repere de identitate se manifestă este asemenea pântecului fertil unde se adăpostește tainica naștere a popoarelor. Read more »
“Ţările mari duc o politică mare, Moldova, ca ţară mică, trebuie să ducă o politică inteligentă” - Nicolae Timofti la discursul dinaintea alegerilor în Parlament
____________________
După aproape trei ani şi şase încercări nereuşite de a-şi alege preşedintele, Parlamentul Republicii Moldova are reuşit, vineri 16 martie 2012, să-şi aleagă noul preşedinte, în persoana independentului Nicolae Timofti, preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii.
Am citit, amuzat, un text vizând Republica Moldova, preluat, deloc critic, de unii jurnalişti interesaţi de ce mai publică WikiLeaks. Un website cu conexiuni tacite în zona occidentală a serviciilor de informaţii, fără concursul cărora niciunul dintre documentele senzaţionale nu ar fi fost inserat pe portalul electronic.
Documentul publicat de WikiLeaks sugerează o posibilă înţelegere ruso-germană privind Transnistria, ale cărei victime vor fi Republica Moldova şi interesele României în zona limitrofă.
După cum scrie ziarul UNIREA,în şedinţă extraordinară, consilierii locali albaiulieni au aprobat, cu unanimitate de voturi, alocarea unor fonduri din bugetul local al municipiului Alba Iulia pentru activităţi culturale. Proiectul a fost aprobat cu unele modificări.
Astfel, s-a aprobat alocarea sumei de 6000 de lei Şcolii Miceşti, pentru realizarea şi achiziţionarea a 10 costume populare autentice pentru copii, necesare promovării, păstrării şi valorificării comunităţii locale.
Alţi 3000 de lei au fost alocaţi, în baza parteneriatului cu Primăria Chişinău, pentru editarea volumului de poezii “Coroana din cenuşă, 100 de poeme de patrie şi dor”, scris de Maria Augustina Hâncu.
Volumul va fi lansat la Chişinău şi Alba Iulia în 27 martie, Ziua Unirii Basarabiei cu România, circa 200 de exemplare, din cele 1000, care vor fi tipărite urmând să fie donate municipiului Alba Iulia.
La comemorarea a două decenii, de la inegala confruntare armată, între apărătorii integrităţii republicii, abia scăpată din lagărul sovietic şi mercenarii imperiului răsăritean, executanţi fanatici ai ordinelor nostalgicilor stalinişti – ce iniţiaseră o enclavă cu aspiraţie statală, până la visata refacere a superputerii estice, demantelată de colapsul economic şi ideologic -, câteva lucruri trebuie scrise aşa cum au fost.
Niciunul dintre poliţiştii şi voluntarii căzuţi la datorie, din dragoste faţă de glia străbună, nu a pierit degeaba. Read more »
Cum ar trebui să arate, în viitor, continentul european? Ce ar trebui făcut pentru ca Uniunea Europeană să nu fie dizolvată de criza datoriilor? Mai este viabilă Comunitatea Europeană? Pe ce fundament se poate construi Europa secolului 21? Acestea sunt întrebările lansate de cotidianul german Bild, la care au răspuns, succesiv, o serie de politicieni şi experţi în probleme economice.
Azi mi-a fost dor de o emisiune de televiziune celebră, înainte de 1989, intitulată sugestiv:Cascadorii râsului. Erau minute în şir de show debordant, aşteptate cu plăcerea de a vedea comici vestiţi ai marelui ecran, din Europa şi de peste Ocean, în ipostaze care, oricât de nedornic de amuzament ai fi fost, izbucneai, instinctiv, în râs. De data asta am avut parte de momente distincte, care, printr-un montaj TV inspirat, ar fi reeditat emisiunea amintită – în varianta 2012.
Trăim într-o lume marcată şi de demonstraţii de stradă, sau de forţă şi de declaraţii politice ameninţătoare, generate de raţiuni geopolitice, divergenţe de ordin religios sau ambiţii desuete. Avem, sau nu, capacitatea de a discerne aparenţa de realitate, propaganda de adevăr, frica mascată de curajul demn asumat, demagogia de discursul franc?
Răspunsul diferă de la un cititor la altul. Dar unul dintre cei ce acordă atenţie acestei rubrici m-a întrebat direct: s-ar aventura Putin să iniţieze o nouă provocare, ca în Georgia, folosindu-se de Transnistria, ca pretext?
Tristă temere. Dar nu disuasivă. Chiar şi atunci, în vara lui 2008, pe timpul scurtului conflict din Georgia, tandemul Medvedev-Putin ştia, din start, că orice depăşire a perimetrului iniţial de dispunere a unităţilor ruse pe teritoriile Osetiei de Sud şi Abhaziei va duce la o ripostă americană pe măsură, dovadă trimiterea rapidă de către Statele Unite a unei puternice nave militare, în semn de descurajare a oricărui exces de forţă, din partea trupelor ruse.
La întrebarea menţionată mai sus răspunsul categoric este NU. Şi iată de ce.
Retorica militaristă a premierului Putin, vizibilă şi în articolul publicat pe 20 februarie la Moscova, în Rossiiskaia Gazeta, ţine de logica propriei sale campanii electorale.
În baza căreia, conform prognozei Centrului pentru Studii de Opinie Publică din Întreaga Rusie, dată publicităţii pe 20.02.2012, prezidenţiabilul Vladimir Putin va câştiga alegerile din 4 martie cu 58,6% din voturile concetăţenilor săi. Acesta fiind procentajul anunţat chiar de Valeri Fiodorov, directorul general al centrului respectiv, la o conferinţă de presă organizată la începutul acestei săptămâni.
Apreciez că intelligence-ul tuturor statelor implicate în procesul de rezolvare a situaţiei din Transnistria ar trebui să identifice şi să pună la dispoziţia decidenţilor politici cele mai semnificative elemente care să sprijine rezolvarea corectă şi nespeculativă a situaţiei întregii populaţii din acest areal, evident, fără a face trimitere la posibilitatea izbucnirii unei noi confruntări violente între beligeranţi, pe care o consider că, la această dată şi în viitor, este de neacceptat de nici una din părţi.
Dar iată că azi, nu de la serviciile secrete, ci aflăm direct din vocea liderului transnistrean că el este dispus să ofere Rusiei arealul asupra căruia îşi manifestă ilegal puterea, pentru a disloca elemente ale unui scut antirachetă.
Evident că intelligence-ul trebuie să facă disjuncţia între propagandă, intenţie şi realitate.
O analiză integrată de intelligence poate ajunge la concluzia că dosarul Transnistria, aşa cum menţionam la prima întrebare, poate deveni o piesă importantă în viitoarele relaţii ale Rusiei cu SUA, îndeosebi pe tema scutului antirachetă american.
Iar viitorul preşedinte ce se va instala la Kremlin, Putin sau oricare altul, este foarte probabil că va activa, în regiunea separatistă Transnistria, elementele cu caracter ofensiv şi provocator ale serviciilor de informaţii, pentru menţinerea unei stări tensionate.
Nu exclud nici intensificarea unor forme de manifestare ale războiului informaţional şi mediatic, existente, precum şi implementarea altora noi.
Am să încep cu simbolistica fotografiei publicate la finalul acestor rânduri-gânduri. Este vorba de o imagine difuzată zilele trecute, peste Ocean, care prezintă două avioane de luptă americane, de tipul F-15 Eagles, ce au decolat de la baza Elmendorf, a Forţelor Aeriene ale SUA, din Alaska, pentru a intercepta o pereche de avioane sovietice – aţi citit bine – deasupra Mării Bering.
Fotografia a fost realizată în anul 1989. Şi indică manevra piloţilor americani, pentru a ajunge unul dintre ei în spatele avioanelor MiG. Imaginea a fost imortalizată cu aparatul unuia dintre alte două aeronave F-15, ce se aflau în spatele primelor două avioane de luptă ale Forţelor Aeriene Americane.
Colonelul, în retragere, Constantin CHIPER mi-a trimis o sinteză lucidă şi necesară:
__________________________________
Teritoriul dintre Prut şi Nistru a făcut parte din Principatul Moldova, înfiinţat în anul 1359, sub conducerea voievodului Bogdan I din Maramureş, care a unit şi condus grupul său de ostaşi cu oştile boierilor moldoveni, alungând de la Baia, pe urmaşii lui Dragoş (fiul Sas şi nepotul Balc).
Mircea cel Bătrân, voievodul Tării Româneşti, şi-a extins stăpânirea asupra Dobrogei şi sudului teritoriului dintre Prut şi Nistru (1403), căruia i-a dat numele de Basarabia (denumirea vine de la dinastia Basarabilor).
Prima dezmembrare a Moldovei au făcut-o austriecii în 1775, când au ocupat partea de nord, numită şi Ţara de Sus. Austriecii i-au dat denumirea de Bucovina.
A urmat la data de 16/28 mai 1812, furtul săvârşit de către Imperiul ţarist, sprijinit de Imperiul otoman, a Teritoriului dintre Prut şi Nistru, căruia i-a extins denumirea de Basarabia, pentru a induce în eroare românii care trăiesc pe aceste pământuri străvechi româneşti.
Neamul românesc trăieşte pe aceleaşi locuri, unde încă înainte de Iisus Hristos, au fost strămoşii noştri geţii şi dacii, care au fost cuceriţi de romani, după războaiele din anii 101-102 şi 105-106. Istoriografia românească şi universală ne dezvăluie faptul că daco-romanii au rezistat valurilor popoarelor migratoare: goţii, ostrogoţii, gepizii, hunii, slavii, avarii, bulgarii, ungurii (maghiarii) şi cumanii. Poporul român a asimilat părţi din acestea şi le-a împrumutat din obiceiurile şi preocupările lor. Au urmat apoi tătarii şi turcii, care s-au constituit în mare imperiu.
După ce Ivan cel Groaznic a pus bazele statului centralizat rusesc, au năvălit şi ruşii, care s-au organizat într-un imperiu de temut. Principatele româneşti au suferit mari necazuri din partea imperiilor Habsburgic, Otoman şi Ţarist.
Moldova a fost invadată de ruşi în anii 1769-1774. În 1787, Rusia a ocupat teritoriul dintre Bug şi Nistru, Moldova devenind pentru prima oară vecină cu Imperiul Ţarist. În 1792, prin pacea de la Iaşi, frontiera a fost mutată pe râul Nistru.
Ţarul Rusiei, Alexandru I a reuşit să-l convingă pe Napoleon I, la Tilsit (1807) şi Erfurt (1809), în privinţa acaparării Basarabiei de către Imperiul Rus. Ca urmare, ruşii au ocupat Ţările Române în 1806-1812 şi au smuls Basarabia, instalând frontiera dintre cele două imperii pe râul Prut, deşi iniţial ruşii preferau frontiera pe râul Siret.
Nu trecuseră nici 20 de ani şi frontiera „stabilită pe veci, în anul 1792, pe râul Nistru”, nu mai satisfăcea promisiunea de altă dată a ruşilor. Au urmat ocupaţiile restului Moldovei din anii 1828-1829, 1849-1851 şi 1853-1856.
După Unirea Principatelor Moldova şi Ţara Românească în anul 1859 (în decembrie 1861 a fost recunoscută ca ţară şi de către Imperiul Otoman, cu ocazia vizitei efectuate de domnitorul Cuza la Constantinopol), România a avut de suferit de mai multe ori, de politica hrăpăreaţă a Rusiei imperiale şi sovietice.
Evgheni Șevciuk nu este căsătorit. Nici cu femeia visurilor sale. Nici cu Republica Moldova.
Dar, ca orice semen, de etnie ucraineană, este un bărbat hotărât. Ştie ce vrea. Ucrainenii fiind recunoscuţi, în primul rând de ruşi, drept mai naţionalişti, chiar decât ei. Ultima afirmaţie aparţinând unui ofiţer rus, cu care am purtat un dialog relativ recent, pe tărâm german.
Pe cine pune ochii domnul Şevciuk? Conform propriei sale declaraţii, pe priorităţile politice ale Republicii Moldova: „Suntem cu ochii pe aceste procese, însă posibil dintr-o parte nu putem observa totul”.
Cum programul zilnic nu-i permite să aibă răgazul personal necesar unui asemenea demers exhaustiv, este de presupus că mai degrabă este vorba de “ochii şi urechile” Comitetului pentru securitatea naţională/KGB, noua denumire a fostului minister al securităţii naţionale din Transnistria.
Aici este şi paradoxul puterii asumate de Evgheni Șevciuk. Dar şi inteligenţa sa, în adormirea vigilenţei Maicii Rusia.
Povestea drobului de sare, scrisă de Ion Creangă, este mai actuală, ca oricând, atât în stânga, cât şi în dreapta Prutului. În istorioara clasicului literaturii române, după cum se ştie, mama unui prunc frumos, după ce l-a îmbăiat, l-a înfăşat, legănat şi dezmierdat, până l-a adormit, lângă sobă, unde era mai cald, a început apoi să îl bocească, explicându-i propriei sale măicuţe, alertată de vaietele fiicei, că pruncul va muri… când drobul de sare, pus sus pe horn, va cădea pe el.
Cam aşa este şi cu ideea reapropierii naturale, a celor două state româneşti, reîntregirea fiind pruncul adormit de visul bun, iar drobul de sare, umbra fostei superputeri de la Răsărit, devenită o putere regională.
Iată însă că noul premier de la Bucureşti şi cu omologul său de la Chişinău au stabilit, prin intermediul unui dialog telefonic, programarea şedinţei comune a celor două guverne româneşti, în cel mai scurt timp posibil.
Dacă memoria nu mă înşeală, o iniţiativă similară nu a existat în raporturile bilaterale cu Kievul şi Moscova, ceea ce confirmă, la nivelul unei conduite politice într-adevăr europene, semnalul dat comunităţii internaţionale, de promovare a unei fraternităţi pragmatice, focalizată pe obiective concrete, precum construcţia liniei electrice Fâlciu – Goteşti şi a conductei de interconectare Ungheni – Iaşi.
Pentru întâia oară, după 1989, un şef al diplomaţiei României, de anvergura lui Cristian Diaconescu, şi-a planificat prima vizită oficială taman în capitala celui de-al doilea stat românesc. Un gest ce a surprins plăcut opinia publică de pe ambele maluri ale Milcovului de azi – Prutul.
O decizie pe care a perceput-o cum se cuvine premierul Vlad Filat, care, cu o eleganţă bine cumpănită, a mulţumit public emisarului de la Bucureşti, pentru decizia sa înţeleaptă, sugestivă pentru perioada care urmează.
Ce a căutat ministrul de externe al României la Chişinău?
Un subiect la ordinea zilei – scutul american antirachetă, care urmează a fi amplasat în Europa. Doi interlocutori, cu opinii complementare. Şi un brainstorming, cu luciri de Capă şi Spadă.
Evenimentul zilei de 23 ianuarie 2012, la Moscova? Articolul lui Vladimir Putin, multiplicat de presa loială lui, în care se referă la problemele importante din politica naţională, afirmând că ţara sa a fost întotdeauna una multinaţională.
Iată ce scrie premierul rus: “Vedem ce se întâmplă în lume, riscurile grave care se acumulează prin escaladarea tensiunilor interetnice şi între cei cu diferite convingeri religioase – acestea constituie realitatea de azi. Naţionalismul şi intoleranţa religioasă devin o bază ideologică, pentru unele dintre cele mai radicale grupuri şi mişcări – distrugând sau erodând state, şi divizând societăţile acestora. Fluxurile colosale de imigraţie – şi avem toate motivele să presupunem că acestea vor continua să crească – sunt deja menţionate precum o nouă “Mare Migraţie a Umanităţii,” capabilă de schimbare a structurilor familiare şi imaginilor unor continente întregi. Milioane de oameni sunt în căutare de o viaţă mai bună şi părăsesc regiunile afectate de foamete cronică şi de conflicte, sărăcie şi tulburări sociale. “
Şi, deşi situaţia naţională a Rusiei pare a fi similară cu cele din ţările occidentale, o analiză mai atentă – din perspectiva Moscovei, precum o face postul de telviziune RT/ Rusia Azi – duce la concluzia că Federaţia Rusă este total diferită, deoarece istoria sa este a unui stat multinaţional de secole.
Ce mai afirmă gospodin Putin? Faptul că “în ciuda unor similarităţi superficiale, situaţia noastră este fundamental diferită. Problemele noastre naţionale şi de imigraţie sunt direct legate de prăbuşirea Uniunii Sovietice şi, în esenţă, de Rusia Mare – a cărei fundamentare istorică a avut loc în secolul 18 -, de degradarea ulterioară şi inevitabilă a instituţiilor de stat, sociale şi economice, precum şi de decalajul enorm de dezvoltare pe teritoriul post-sovietic. “
Cu un orgoliu vizibil şi o ţintă precisă – peste Ocean – Vladimir Putin, alias Vova, mai susţine că, din punct de vedere istoric, Rusia “nu e un stat etnic, o oală de topire, precum în lumea americană, unde fiecare este, într-un sens, sau altul, un migrant”.
Şi pentru ca să înţeleagă bine şi occidentalii, dar şi liderii ţărilor încă membre în Comunitatea Statelor Independente, Vova – adorat de atâtea conaţionale, mai mult sau mai puţin adolescente, dar sensibile la potenţa sa imaginabilă – scrie negru pe alb: “Rusia a apărut şi s-a dezvoltat timp de secole ca un stat multinaţional. Un stat în care un proces de adaptare reciprocă, de penetrare reciprocă, de amestec al naţiunilor la nivelele familial, amical şi cel al ocupării forţei de muncă a constituit o constantă a mersului înainte.”
Acum am înţeles! Basarabia a fost penetrată! Şi la 200 de ani de la ocuparea sa de către trupele ţariste a produs, la nivelele menţionate, prioritar fiind cel…amical, o comunitate deloc neglijabilă de votanţi care nu îşi doresc decât revenirea la Maica Rusie.
Dar vrea Vova un stat rus puternic? Nu!
În acelaşi articol vine cu o teorie demnă de vremea lui Adolf Hitler, deoarece atenţionează asupra pericolului că “încercarea susţinerii construcţiei unui stat rus naţional, monoetnic contrazice istoria noastră de mii de ani” şi ar putea duce la distrugerea folclorului (inclusiv a cazaciocului?… ei, aş!) şi statalităţii Rusiei.
Ca şi Lenin, la începutul consolidării statului sovietic, Vladimir Putin răspunde singur la întrebarea: ce-i de făcut?
Context în care a punctat priorităţile politicii naţionale a Rusiei subliniind că ar trebui puternic îmbunătăţită calitatea politicii de migraţie legală a ţării, ce ar trebui să fie strict diferenţiată.
Vova a mai avertizat, pe cei care vizitează regiuni cu diferite tradiţii culturale şi istorice, că ar trebui să îi trateze pe cetăţenii de acolo cu cel mai mare respect.
Concomitent, sistemul juridic, trebuie, de asemenea, să fie consolidat, împreună cu crearea unor agenţii guvernamentale eficiente de aplicare a legii.
În traducere liberă – порядок и дисциплину!/ordine şi disciplină!
Premierul rus s-a mai referit şi la integrarea civilizată, umană şi la socializarea migranţilor.
El consideră că atractivitatea educaţiei şi valorile astfel promovate constituie un instrument motivational pentru integrarea migranţilor în societate, în timp ce învăţământul de proastă calitate ar putea provoca izolarea mai mare, a nou veniţilor, în comunităţile ruse.
Urmează bomboana pe coliva URSS!
De ce? Pentru că aspirantul la al treilea mandat prezidenţial la Kremlin a afirmat că numai integrarea strânsă în spaţiul post-sovietic ar putea crea soluţia pentru rezolvarea problemelor cauzate de migraţia necontrolată între fostele state sovietice.
Din acest moment, cine mai crede, la Bucureşti şi Chişinău, că Transnistria va mai reveni, cândva, în graniţele celui de-al doilea stat românesc, poate să-şi facă dosar de pensionare din viaţa politică.
După cum Republica Moldova şi Georgia, ca să dau doar două exemple de ţări, care au aparţinut spaţiului post-sovietic, vor deveni ţintele reincluderii în ceea ce Vladimir Putin speră a fi Rusia, în următorii 12 ani: un stat multinaţional, cu graniţele ex-sovietice.
Astfel, cine mai pune, pe plaiuri autohtone, întrebarea aiuritoare vizând rostul interceptoarelor americane, ce vor fi amplasate în Polonia şi la Deveselu, poate fi suspectat fie de prostie nativă sau de atitudine (in)voluntară pro-F.S.B./K.G.B. – asta e.
Impact major indiscutabil, la nivel mondial, l-a avut prezentarea sintetică, de către preşedintele Statelor Unite ale Americii, a noii strategii a Pentagonului, mai flexibilă, în raport cu ameninţările asimetrice actuale şi cele previzibile, în viitor, dar cu un accent dominant pe recursul adecvat la forţa expediţionară – terestră, navală sau aeriană.
Cum la Chişinău dificultăţile de ordin economic dau apă la moară celor ce susţin reintrarea Republicii Moldova, de o manieră tacită, treptată, în sfera de influenţă a puterii regionale cu capitala la Moscova, probabil că merită o trecere în revistă a noii strategii americane, care să limpezească şi relaţionarea viitoare a SUA cu cel de-Al Doilea Stat Românesc.
În România de azi, Basarabia este comparată, pe bună dreptate, cu o bunicuţă care doreşte să treacă strada – spre Unirea cu Patria Mamă – dar… ezită!
Face un pas înainte, pe “zebra” istoriei, apoi revine rapid pe trotuarul ce ţine de arealul întunecat al Comunităţii Statelor Independente.
Iată că acum, pe 28 decembrie 2011, după cum transmite postul de televiziune PUBLIKA.MD:anul 2012 a fost declarat în cinstea interpreţilor Ion şi Doina Aldea Teodorovici. Decizia a fost luată astăzi în cadrul şedinţei Parlamentului, cu votul majorităţii deputaţilor. Cu această ocazie, pe parcursul întregului an vor fi organizate manifestaţii în cinstea celor doi interpreţi. În 2012 se împlinesc 20 de ani de la moartea legendarului cuplu Ion şi Doina Aldea Teodorovici. Aceştia au fost adevărate simboluri, la începutul anilor 90, ale românismului şi speranţei de reunire a Basarabiei cu România.
După cum se ştie, Basarabia (ucraineană Бесарабія, rusă Бессарабия, bulgară Бесарабия, turcă Besarabya, germană Bessarabien) este denumirea dată de Imperiul Rus, în anul 1812, teritoriului voievodatului Moldovei dintre Prut și Nistru anexat prin Tratatul de la București din 1812, odată cu raiaua Hotinului și cu Basarabia istorică (în limba turcă Bugeac) cedate de Imperiul Otoman la încheierea războiului ruso-turc derulat între anii 1806-1812. Faptul că a fost cedat Rusiei și o parte din teritoriul voievodatului, în ciuda tratatului moldo-otoman, care garanta integritatea Moldovei, se datorează dibăciei negociatorului francez Gaspard Louis de Langeron, prea supusa slugă a țarului.
După 200 de ani de la cotropirea teritoriilor româneşti din stânga Prutului, vom asista la un… 2012 cu evoluţii politice interesante la Chişinău. Dovadă fiind faptul că tot azi, eternul candidat la funcţia supremă în Republica Moldova, ex-comunistul Marian Lupu, cândva desemnat de Vladimir Voronin ca succesorul său, a renunţat să mai candideze la postul râvnit.
Iar alegerile pentru funcţia vacantă vor avea loc pe 15 ianuarie 2012, ziua naşterii lui Mihai Eminescu, cea mai importantă voce poetică din literatura română.
Oare ce ştie un român, de la Bucureşti, despre durerile conaţionalilor de la Chişinău?… În afară de Unire, Basarabia, ajutorul economic decis de preşedintele Traian Băsescu – votat masiv de deţinătorii paşaportului românesc, din cel de-Al Doilea Stat cu Tricolorul României – şi urările de Crăciun, ce ar mai fi?
Al doilea stat românesc | Ion Petrescu | 
03/26/2012 13:22 | 
Comments (0) 
Subscribe
Loading ...