Trimisul ONU şi al Ligii Arabe în Siria, Kofi Annan, a declarat marţi că în următoarele 48 de ore trebuie să fie ” semne vizibile de schimbare imediată şi indiscutabilă în postura militară a forţelor guvernamentale”, în această ţară.
O iluzie frumoasă, întărită şi de ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, care bate câmpii, aidoma diplomaţiei pe care o conduce, vorbind de încetarea focului de către ambele părţi şi uitând că loialiştii preşedintelui Assad au ucis peste 7.000 de civili, în timp ce 2.000 de sirieni, în uniforme militare au murit în luptele duse în localităţile iniţial ocupate de insurgenţi.
Meritul imaginilor de mai jos este că argumentează întrebarea: dacă prezenţa a 24.000 de refugiaţi sirieni, în Turcia, nu a deteminat o schimbare de atitudine a guvernului de la Ankara, ce număr ar putea genera opusul reţinerii acuale a oficialilor turci?
Conform datelor furnizate de SIPRI - Institutul de Cercetări Internaţionale pentru Pace, preşedintele Siriei, a achiziţionat, anul trecut, imense cantităţi de armament şi tehnică de luptă din Federaţia Rusă, după izbucnirea primelor manifestaţii de protest. Astfel, în 2011, Rusia a livrat nu mai puţin de 36 rachete antiaeriene în Siria, potrivit SIPRI. Uşoare şi mobile, aceste rachete – cu rază medie de acţiune – pot fi montate pe partea din spate a camioanelor, ceea ce face dificilă lovirea lor de către avioanele de luptă.
Mă întreb, la modul serios, dacă preşedinţii Rusiei şi Chinei – viclenii susţinători ai regimului de la Damasc – au văzut aceste imagini uluitoare, despre cum a fost împuşcat salvatorul unui tânăr deja rănit de forţele siriene represive:
Delirium tremens reprezintă o criză caracterizată prin delir, halucinaţii vizuale sau auditive majore, tremurături ale feţei şi ale membrelor, transpiraţii abundente, accelerare a ritmului cardiac, febră, aprecierea greşită a realităţii, agitaţie psihomotorie severă, dereglări periculoase ale frecvenţei cardiace şi tensiunii arteriale.
__________________________________
În cazul generalului-colonel, în rezervă, Leonid Ivaşov, ex-membru al Statului Major al Forţelor Armate Ruse, simptomul vizibil este aprecierea greşită a realităţii, probată de afirmaţia, iresponsabilă, din 1 februarie 2012: “Rusia este gata să utilizeze puterea militară pentru a apăra Iranul şi Siria, un atac contra Siriei şi Iranului este unul indirect asupra Federaţiei Ruse.”
Ce voinicel este ramolitul urmaş al lui Ivan cel Groaznic!…
Înstelatul rus a uitat sau nu ştie să precizeze cu ce forţe anume va interveni Rusia? Cu singurul portavion rus existent în dotarea armatei cu nostalgii sovietice? Păi în Golful Persic sunt deja trei portavioane aliate. Cu escadrile de avioane de vânătoare-bombardament? Păi este suficient ca Arabia Saudită – aliatul SUA – să îşi ridice în aer avioanele de luptă şi să stopeze entuziasmul infantil al unei operaţiuni aeriene ruse concepute în stil putinian. Cu desanturi aeriene masive? Excelentă motivaţie pentru Corpul Infanteriei Marine Americane de a debarca pe solul iranian. Cu lovituri nucleare? Ei, aş! Doar cum o să rămână Vladimir Putin fără alegători?…
Urmăriţi imaginile de mai jos, pentru a vă convinge ce dinozaur a crescut în birourile unui organism militar exasperat de decăderea sa, de la rangul de armată egală cu cea americană, la acela de forţe întărite cu vodcă şi iluzii, cât cuprinde imaginaţia unor telespectatori dezinformaţi – cu seriozitatea tipică incompetenţilor în geopolitica deceniului doi, din secolul 21.
A doua jumătate a lunii februarie a adus interesante clarificări privind cazul colonelului sirian Harmush Hussein, care a dezertat din armata ţării sale, în luna iunie 2011 şi s-a refugiat în Turcia. Ulterior a fost…răpit şi predat serviciului secret sirian, în septembrie 2011.
Ne place, sau nu, trăim în plin război psihologic. Unul dintre efectele acestuia fiind prostirea populaţiei cu ştiri bombastice, menite a genera temeri, în faţa unei grozăvii imaginabile, comparativ cu care realitatea imediată, de la noi, din ţară, este …la dolce vita.
Opusul acesteia fiind sugerat de un titlu precum:“Vom apăra Iranul chiar dacă asta ar însemna Al Treilea Război Mondial”
Ei, aş!
Şi intoxicarea cititorilor naivi continuă: “Dușmanii Iranului sunt și dușmanii chinezilor, indiferent ce ar însemna acest lucru. Asta este concluzia trasă în urma afirmației lui Zhang Zhaozhong, un important general chinez, care a declarat că ei, chinezii nu vor ezita să apere Iranul”
O afirmație generată, din Înalt Ordin, emis la Beijing, unde oficialităţile cred că “sancţiunile occidentale împotriva Iranului vor complica, vor agrava situaţia şi vor conduce la intensificarea confruntării pe tema programului nuclear al Teheranului.”
“China a fost totdeauna împotriva sancţiunilor unilaterale faţă de Iran”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Liu Weimin, după ce SUA, Marea Britanie şi Canada au anunţat sancţiuni împotriva Iranului. Da, dar Beijingul s-a opus oricărei medieri internaţionale, inclusiv a SUA, atunci când a fost vorba de ameninţările sale la adresa unor state vecine, cu care are diferende teritoriale. Echitabil, nu-i aşa?
Potrivit Chinei, presiunile şi sancţiunile ” vor agrava situaţia şi vor intensifica disputa, mergând împotriva păcii şi a stabilităţii regionale” a mai declarat Liu Weimin. Dar oficialii de la Beijing trec sub tăcere presiunile pe care le fac asupra unor state precum Japonia şi Taiwanul, prin organizarea şi derularea unor ample exerciţii militare navale în apropierea acestor ţări.
Noile sancţiuni vizează, în special, sectoarele bancar şi petrolier, fiind decise în urma unui raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), care menţionează o “posibilă dimensiune militară” a programului nuclear iranian. Un raport pentru creduli, din moment ce, conform serviciului secret german, BND, prima rachetă nucleară iraniană este o realitate din primăvara anului 2010, iar Mossadul susţine că Teheranul a achiziţionat deja arme nucleare, probabil de la regimul comunist nord-coreean.
China este primul partener comercial al Iranului, cu schimburi bilaterale în valoare de 30 miliarde $. Era partener şi al Libiei, de unde şi-a retras rapid muncitorii. După cum este şi al Siriei, unde nu mai are ce face, deoarece situaţia de acolo are trei repere ce indică ireversibilitatea procesului declanşat de revolta a cărei reprimare manu militari a dus la moartea a mii de sirieni: 1. răsculaţii au deja structuri proprii de conducere civilă şi formaţiuni paramilitare; 2. Liga Arabă a decis sancţiuni împotriva guvernului de la Damasc; 3. Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa, eliberate de obligaţiile bunei desfăşurări a operaţiunilor aliate aeriene şi navale vizând Libia, au determinarea de a se focaliza iniţial pe Siria, ulterior pe Iran.
Chiar dacă, recent, guvernul sirian a finanţat o documentare a unor jurnalişti străini, în anumite zone afectate anterior de revoltă – în ideea de a demonstra că situaţia este sub control – au murit prea mulţi oameni pentru ca preşedintele Bashar al-Assad să mai spere că va rămâne şeful statului. O convingere împărtăşită şi de diplomaţii arabi acreditaţi la Bucureşti.
Sigur. Rusia a trimis un portavion şi alte nave militare spre Siria. China ce măsuri ar putea lua? Are doar un singur portavion. Iar forţele sale aeriene nu au nici capacitatea, nici experienţa de a survola state amicale sau neutre, pentru a veni, cu un număr de escadrile, în eventualul ajutor acordat guvernului sirian actual. Iar despre ajutor militar cu trupe terestre nici nu poate fi vorba. Atunci, despre ce Al Treilea Război Mondial bătea câmpii generalul chinez?
O fi şi Rusia, aliatul Iranului – cu poziţii apropiate de cele ale Chinei, dovadă eticheta dată noilor măsuri: “inacceptabile” -, dar generalii ruşi măcar fac diferenţa dintre măsuri disuasive cu impact la alegătorii ruşi, precum trimiterea portavionului Kuzneţov, şi ipotetica confruntare cu flota americană din Marea Mediterană, net superioară, la toate capitolele.
Că Iranul nu va da ceda, în legătură cu programul său nuclear, era de aşteptat. Noile sancţiuni occidentale l-au motivat pe preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, să peroreze alte ameninţări, la adresa statelor ostile ţării sale, în cadrul unei alocuţiuni televizate. Un discurs care nu face mai puternice Forţele Armate Iraniene, decât la capitolul: moralul ridicat personal de prezidentul Iranului.
Simpla scoatere, din ecuaţia politică viitoare, a actualului preşedinte sirian, ar detensiona situaţia. Ipoteză pe care diplomaţia arabă nu o mai trece la capitolul evoluţii posibile, ci la alternativa lucidă faţă de o confruntare militară în care cine face acum declaraţii ameninţătoare nu are decât de pierdut. Pe termen scurt, mediu şi lung.
După cum a transmis agenţia de ştiri Reuters, Federaţia Rusă a decis să trimită o flotilă de nave de război la baza sa navală din Siria, într-o demonstraţie de forţă care sugerează că Moscova doreşte să îşi apere interesele în această ţară, aşa cum nu a făcut-o în Libia, dar cum probabil o va repeta în Iran.
După cum se ştie, Rusia are o bază navală, de întreţinere tehnică a vaselor proprii, în Siria. De altfel, achiziţiile de armament rusesc, efectuate de guvernul de la Damasc, se ridică anual la sume de milioane de dolari.
Demonstraţia de forţă, decisă la Moscova, de tandemul Putin-Medvedev, aflat într-o confirmată diminuare a popularităţii lor, printre votanţii ruşi, urmează după vetoul exprimat de Rusia şi China, luna trecută, faţă de rezoluţia promovată de state occidentale, menită a împuternici Consiliul de Securitate al ONU să condamne guvernul preşedintelui Assad, pentru represiunea dură a manifestaţiilor de stradă.
Învăţând de la americani să folosească înstelaţi în retragere, pentru a sugera intenţii viitoare – ce ar putea fi dezminţite oficial în orice moment -, Kremlinul a indicat ziarului Izvestia să îl citeze pe amiralul în retragere Viktor Kravcenko. Acesta, bine instruit, a afirmat că Rusia a planificat trimiterea portavionului Amiral Kuzneţov, împreună cu o navă de patrulare, una anti-submarin şi alte vase militare.
Îmbătat cu apă rece, Kravcenko a apreciat că “existenţa unei forţe aparte de cea a NATO este foarte benefică regiunii, deoarece previne ajungerea la un conflict armat.”
Cuvinte deloc ignorabile, amiralul citat fiind cel ce a comandat forţele navale ruse, între anii 1988-2005.
Un purtător de cuvânt al flotei militare ruse a confirmat că nave de război vor merge la baza navală din Siria, situată lângă Tartus, dar – urmează o glumă marinărească made in USSR – acest marş nu are nimic comun cu descurajarea revoltei populare împotriva preşedintelui Assad! Ei, aş!
Şi pentru că nu are nicio legătură cu reprimarea răsculaţilor, ca din întâmplare, portavionul numit Amiralul Kuzneţov va avea la bordul său doar… rachete sol-aer, opt avioane de vânătoare Suhoi-33,
câteva aeronave de tipul MiG-29K şi două elicoptere. Păi ce credeaţi?…
Cu alte cuvinte, Putin joacă dur în preajma alegerilor parlamentare, ştiind prea bine că asta răspunde frustrării unei populaţii îndoctrinată că o duce rău datorită disoluţiei URSS, în urma unui complot imperialist, de sorginte americană. Implicit, liderii ruşi transmit semnalul că interesul lor, în menţinerea actualei lideranţe politice la Damasc, este unul serios, ce nu poate fi deloc ignorat.
La baza navală rusă din Siria, cea de la Tartus,
lucrează oficial 600 de angajaţi ai Ministerului Apărării de la Moscova, dar nu se află acum, acolo, nicio navă militară rusă.
Siria a asigurat 7% din cele 10 miliarde $ primiţi de Rusia, în anul 2010, de la beneficiarii din străinătate ai vânzărilor masive de armament şi tehnică de luptă produse pe teritoriul rusesc.
În plan imagologic, Putin a reuşit o lovitură de maestru.
SIRIA, TURCIA | Ion Petrescu | 
04/11/2012 05:39 | 
Comments (0) 
Subscribe
Loading ...