Un oficial al poliţiei din oraşul yemenit Aden a informat presa că un şef al serviciilor secrete a fost ucis în seara zilei de 25 decembrie 2011, în urma atacului comis de necunoscuţi înarmaţi, care ar putea aparţine reţelei locale al organizaţiei Al-Qaida.
Concret, teroriştii au tras asupra autoturismului în care se afla colonelul Hussein Chabibi, directorul contrainformaţiilor în intelligence-ul statului Yemen. După ce s-au asigurat că ofiţerul este mort, asasinii au reuşit să dispară.
O adevărată campanie, împotriva ofiţerilor din serviciul de securitate internă, a fost derulată în ultimele luni, în sudul statului yemenit, toate atentatele fiind revendicate de Al-Qaida.
O explicaţie a succeselor acestor atacuri este slăbirea structurii puterii de a contracara asemenea acţiuni teroriste, ca urmare a continuării manifestaţiilor de stradă împotriva preşedintelui Ali Abdallah Saleh, a cărui plecare, din postul suprem, este cerută de demonstranţi.
Dominantă este starea de confuzie, în această ţară arabă, unde elementele teroriste controlează – afirmă Le Figaro – unele oraşe şi sate, precum Zinjibar, capitala provinciei Abyane, realitate care a determinat numeroase confruntări armate cu trupele yemenite şi forţele paramilitare tribale.
Aflarea traseului pe care se deplasa maşina colonelului ucis indică şi abilitatea reţelei teroriste de a obţine – prin mijloace tehnice şi informatori cumpăraţi cu sume apreciabile – date care pot elimina adversari de temut, lideri militari capabili să anihileze planurile viitoare ale filialei Al-Qaida, din Yemen.
Cadeţi – cu cosiţe – de la Academia Militară a Pakistanului, la un exerciţiu tactic
După raidul comandoului american, care a reuşit lichidarea lui Osama Bin Laden, decizia Casei Albe de a suspenda suma de 800 milioane de dolari, aproximativ o treime din ajutorul acordat anual, pentru întărirea structurii militare a Pakistanului, a fost un adevărat “duş rece” pentru liderii militari şi politici de la Islamabad.
Cauza? O ştie toată lumea. Lipsa de cooperare şi eforturile minimale ale autorităţilor pakistaneze în lupta antiteroristă.
Purtătorul de cuvânt al Forţelor Armate Pakistaneze, generalul-maior Athar Abbas a respins aceste reproşuri americane şi a afirmat că „acordarea de ajutoare cu condiţii este inacceptabilă.”
El a mai declarat că ţara sa nu trebuie tratată ca şi cum s-ar înscrie pentru ajutorul militar pe baza unor condiţii zilnice, care dacă sunt îndeplinite şi echipamentul militar promis este furnizat.
Generalul Abbas a reamintit jurnaliştilor că terorismul ameninţă atât Pakistanul, cât şi SUA, iar înfrângerea inamicului comun este în interesul celor două ţări şi a lumii întregi.
Tot el a precizat că suspendarea ajutorului militar american – fie şi parţial – va afecta acţiunile zecilor de mii de militari pakistanezi,
care desfăşoară acum operaţiuni ample împotriva talibanilor şi militanţilor al-Qaida, ale căror tabere se află în regiunea tribală de la graniţa cu Afganistanul.
Într-o notă evident împăciuitoristă, purtătorul de cuvânt menţionat a mai precizat: ”Noi am susţinut întotdeauna că efectuăm aceste operaţiuni (militare) fără niciun sprijin extern. Utilizăm propriile noastre resurse; sunt echipamente indigene, muniţie, combustibil şi alte resurse.
Deci vom continua în acest mod deoarece noi credem cu tărie că este un inamic comun, o ameninţare comună care ne afectează pe noi, precum şi pe restul lumii.”
Cu avantajul de a nu angaja în vreun fel poziţia guvernului de la Islamabad, ex-ambasadorul Pakistanului la Washington D.C., Maleeha Lodhi
a evaluat situaţia creată cu convingerea că astfel de acţiuni punitive ale SUA nu pot fi productive pe termen lung: ”Acţiunile de acest gen sunt un instrument contondent al politicii şi simbolizează, de asemenea, eşecul diplomaţiei americane, deoarece dacă asta este tot ceea ce pot face Statele Unite pentru a obţine cooperarea Pakistanului, atunci cred că de fapt dă ocazie autorităţilor pakistaneze nu să stimuleze colaborarea, ci să o descurajeze . Deci, cred că lucrul surprinzător este că SUA ar trebui să ia această măsură într-un moment când nu ar mai fi pe marginea prăpastiei şi ar încerca să îmbunătăţească relaţia.”
Deocamdată, administraţia prezidenţială americană nu dă niciun semn de reconciliere, aşa cum ar spera cercurile de politicieni moderaţi, de la Islamabad.
Mai mult, şeful personalului Casei Albe, William Daley, a declarat celui mai audiat post de televiziune american, ABC, că Pakistanul a luat unele măsuri care au dat Statelor Unite motivul pentru a întrerupe ajutorul său pentru armata pakistaneză. El a mai afirmat că în timp ce relaţia SUA cu Pakistanul este dificilă şi complexă, aceasta trebuie să devină în timp funcţională.
Generalul Alexandru Grumaz cu preşedintele Clinton
Parteneriatul strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România a fost lansat la 11 iulie 1997, cu prilejul vizitei la Bucureşti a preşedintelui Bill Clinton. Unul dintre românii pro-americani, cu studii temeinice peste Ocean, este generalul-locotenent, în rezervă, Alexandru Grumaz. În 1996 a fost primul student militar român la Colegiul Industrial al Forţelor Armate, din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare a SUA, unde a obţinut Masterul în Strategia Resurselor de Apărare. Ulterior, în 1998, a absolvit Senior Executives Programme in National and International Security la John F Kennedy School of Government, Harvard University. În anul 2004 şi-a luat doctoratul, la Academia Tehnică Militară. A fost, succesiv, şeful secţiei colaborări tehnice externe, din Departamentul Înzestrării Armatei, director al Direcţiei Management Resurse pentru Înzestrare, apoi al Direcţiei Planificare Integrată a Apărării şi inspector general pentru armamente. Este expert în planificarea strategică, în relaţii internaţionale militare şi civile. Între 2001 şi 2005 a fost subsecretar de stat la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Ulterior, între 2007 şi 2009 a reprezentat România în calitate de Consul General la Shanghai, în China.
Trăim vremuri interesante. În timp ce lumea întreagă aşteaptă discursul de joi al preşedintelui Barack Obama, privind opţiunile superputerii lumii în ceea ce priveşte lumea arabă, la Moscova, Varşovia şi Paris se jubilează, prematur, la nivel înalt, din motive total diferite.
Tandemul Dmitri Medvedev-Vladimir Putin este electoral interesat de menţinerea poziţiei americane, implicit a NATO, de nepermitere a accesului unui reprezentant rus, la „butonul roşu”, de acţionare a sistemului defensiv antirachetă, cu interceptori planificaţi a fi poziţionaţi în Polonia, Cehia şi România.
Asta le-ar argumenta o retorică mai ofensivă, ce ar prinde la o parte a electoratului afectat de pierderea forţei disuasive a Rusiei – ca ex- superputere. Amândoi sunt însă conştienţi că fără un import masiv de tehnologie americană, agreat de Casa Albă, economia rusă are un viitor sumbru.
Polonia îşi face un titlu de glorie din crearea unei structuri militare comune cu celelalte state membre ale Grupului de la Vişegrad/V4 – Cehia, Slovacia şi Ungaria –, o iniţiativă bombastic umflată de Stratfor, care vede în aceasta un pas iniţial spre militarizarea celor patru ţări, ca răspuns la amplificarea interesului Moscovei pentru fostele membre ale Tratatului de la Varşovia.
Numai că V4 a născut doar un…şoricel, proiectul înfiinţării unei unităţi operaţionale comune, la începutul anului 2016. Insignifiantă iniţiativă, de vreme ce elefantul, respectiv Federaţia Rusă, are încă sub arme peste 1.200.000 de combatanţi.
Doar ignoranţii pot crede că la nivelul NATO există o lipsă de coerenţă, care ar justifica alianţe regionale. S.U.A. rămâne, mai ales după lichidarea lui Osama bin Laden, dirijorul credibil şi necesar al acţiunii Alianţei Nord-Atlantice, în zonele de interes strategic.
La Paris, preşedintele Nicolas Sarkozy se bucură, în tăcere, de eliminarea subtilă a celui mai puternic contracandidat al său, Dominique Gaston André Strauss-Kahn, la viitoarele alegeri prezidenţiale şi invită la reflecţie, prin presa loială lui, pe alţi lideri din U.E., ca să reflecteze la „interesul Europei de a prelua iniţiativa în lumea arabă.”
Recunoscând astfel, indirect, eşecul iniţiativei sale, de înlăturare, manu militari, a preşedintelui Libiei. Şi înţelegând, târziu, că retragerea Statelor Unite, din dispozitivul aliat menit a interzice zborurile avioanelor militare libiene, este degetul discret arătat pe obraz, de Casa Albă, care nu a savurat deloc întâlnirea trilaterală, de anul trecut, dintre şefii de stat ai Rusiei, Franţei şi cancelarul Germaniei.
Cu 60% dintre alegătorii americani încântaţi de determinarea sa în legătură cu lichidarea ameninţării numărul unu la adresa securităţii S.U.A., respectiv a liderului Al-Qaida, preşedintele Barack Obama probează acum o consecvenţă care-i pune în defensivă pe adversarii săi.
Mai precis, în anul 2007, a asistat, cu consilierii săi, din echipa ce l-a secondat şi în campania pentru alegerile prezidenţiale, la un prim briefing focalizat pe intelligence. La finalul său, a concluzionat, cu voce tare:”Pakistanul va fi o problemă.”
Dacă predecesorul său, George Walker Bush, considera că Statele Unite şi Pakistanul acţionează pe aceeaşi direcţie, în problema afgană, preşedintele Obama a făcut ulterior distincţia necesară:”Washingtonul şi Islamabadul evoluează pe traiectorii diferite.”
Şi iată că acum, senatorul democrat John F. Kerry, preşedintele Comitetului pentru Relaţii Externe a Senatului S.U.A., nu doar a obţinut, în capitala Pakistanului, un acord de cooperare pe obiective de interes comun, ci şi a avut mandat să transmită un avertisment clar, atenţionând pe oficialii de la Islamabad că Washingtonul nu va mai tolera ca teritoriul pakistanez să mai fie un refugiu pentru terorişti.
Concret, senatorul Kerry a avertizat pe interlocutorii săi că S.U.A. nu va permite ca Pakistanul să devină „un sanctuar pentru luptătorii Al-Qaida şi militanţii altor grupuri care lovesc interesele occidentale în zonă.”
Diplomaţii americani prezenţi la convorbiri au informat presa de peste Ocean că oficialii pakistanezi, la rândul lor, şi-au menţinut poziţia şi furia de a nu fi fost informaţi înainte de efectuarea raidului întreprins de echipa SEAL la vila lui bin Laden.
Calm, John Kerry le-a replicat sec:”A fost necesar să se menţină secretul.”
La conferinţa de presă care a urmat, după convorbirile oficiale, senatorul Kerry a specificat că Statele Unite doresc ca Pakistanul să demonstreze mai mult angajamentul său în combaterea extremismului.
De altfel, oricât de ofensaţi ar fi liderii civili şi militari pakistanezi, ei nu ar trebui să uite intenţia unui grup de congresmeni americani, de a stopa ajutorul economic şi militar, de miliarde de dolari, oferit până acum Pakistanului, de Statele Unite.
La Washington D.C. s-a confirmat oficial că membri ai agenţiei de informaţii pakistaneze – Inter-Services Intelligence – au legături de cooperare constante cu mai multe grupuri ale Al-Qaida.
Unul dintre acestea, cu denumirea Haqqani, utilizează taberele sale, din regiunea tribală pakistaneză Waziristanul de Nord, pentru a ataca, pe teritoriul afgan, forţele americane, cele ale NATO şi armata Afganistanului.
Un alt grup,Lashkar-e-Taiba, este dovedit a fi iniţiatorul atentatelor din 2008, din Mumbai, în India, soldate cu moartea a 160 de persoane.
Abil, senatorul Kerry a declarat jurnaliştilor pakistanezi: „În cele din urmă, oamenii din Pakistan vor hotărî ce fel de ţară va deveni Pakistanul – fie un paradis pentru extremişti, fie o democraţie tolerantă, cum o imagina Mohammed Ali Jinnah, în urmă cu 64 de ani în urmă.” Cel menţionat fiind unul dintre liderii celor care au luptat pentru crearea statului pakistanez.
Pentru a tempera şi diminua sensibilităţile oficialilor pakistanezi, John F. Kerry a precizat că pentru a se asigura securitatea celor trimişi în misiunea riscantă de lichidare a liderului Al-Qaida şi pentru a evita eşecul acesteia, nu au fost informaţi despre organizarea şi desfăşurarea ei nici înalţi demnitari de la Casa Albă şi Pentagon. Nici chiar el însuşi.
Sunt destul de sigure informaţiile conform cărora şi alţi lideri periculoşi se ascund în Pakistan, precum Ayman Zawahiri, considerat secundul lui bin Laden şi misteriosul şef al talibanilor afgani, Mullah Mohamed Omar.
Motiv pentru care Kerry a transmis şefului armatei pakistaneze – liderul de facto al ţării – generalul Ashfaq Kayani, preşedintelui Asif Ali Zardari şi premierului Yousuf Raza Gilani, mesajul clar că va fi toleranţă zero faţă de ascunderea lor şi a acoliţilor acestora, pe teritoriul Pakistanului.
Cei trei lideri pakistanezi menţionaţi erau îngrijoraţi de posibilitatea ca, după modelul raidului împotriva lui bin Laden, într-o altă zi, în viitor, o misiune similară să fie derulată împotriva facilităţilor nucleare ale Pakistanului.
În comunicatul oficial final, autorităţile de la Islamabad salută„afirmarea clară, de către senatorul Kerry, a faptului că politica S.U.A. nu include planuri împotriva obiectivelor strategice şi nucleare ale Pakistanului.”
După numai o zi, de la încheierea vizitei emisarului american, un elicopter al NATO a deschis focul asupra unui avanpost al armatei pakistaneze, la graniţa cu Afganistanul.
Incidentul a fost provocat de focuri intermitente de armă, trase de dincolo de frontiera cu Pakistanul, asupra unei baze militare a trupelor aliate.
Pentru stoparea acestora s-au deplasat în zonă două elicoptere ale NATO. Unul a fost perceput de militarii pakistanezi că ar fi trecut graniţa.
Atacul a avut loc în arealul Datta Khel, în regiunea tribală Waziristanul de Nord, cunoscută pentru adăpostirea militanţilor Al-Qaida.
Cu ocazia acestui incident s-a aflat că guvernul de la Islamabad a trimis executivului de la Washington D.C. o cerere scrisă, de reducere a personalului american aflat în Pakistan.
Culmea ridicolului? Nu se află acolo mai mult de 200 de militari americani, unii dintre ei fiind instructori ai trupelor pakistaneze.
Oricât de orgolios ar fi generalul Ashfaq Kayani, nu poate ignora avertismentul transmis de Barack Obama, prin senatorul John F. Kerry. Ale cărui consecinţe viitoare merită a fi analizate atent şi la Moscova, Varşovia şi Paris. Spre luare aminte.
Caricatura lui GORRELL ART,
publicată de celebra revistă TIME
are o simplă explicaţie: DOAR UN TRUP RĂNIT!…
Un dialog aparte, între Pakistan şi S.U.A., a permis cunoaşterea altor aspecte inedite, ale operaţiunii echipei SEAL, care l-a lichidat pe Osama bin Laden.
Conform postului de televiziune ABC NEWS, care citează o declaraţie, din 16 mai a.c., a senatorului american John Kerry, oficialităţile pakistaneze vor returna rămăşiţele elicopterului care a fost abandonat în grădina liderului Al-Qaida, după ce era aruncat în aer, de luptătorii forţelor speciale americane.
John Kerry este preşedintele Comitetului pentru Relaţii Externe a S.U.A., calitate în care a primit autorizaţia de a face precizarea deja menţionată.
Epava elicopterului ars şi demantelat de exploziv constituie prima dovadă publică a existenţei unui program secret de producere a unor aeronave invizibile, de către radare.
Senatorul american s-a întâlnit pe 16 mai, la Islamabad, cu oficiali civili şi militari, având mandatul de a identifica oportunităţi de îmbunătăţire a relaţiilor bilaterale, sensibil afectate de incursiunea unilaterală a echipei SEAL la vila lui bin Laden, pe teritoriul Pakistanului.
Deşi autorităţile americane ceruseră anterior returnarea resturilor elicopterului militar, oficialii pakistanezi nu au fost de acord cu aşa ceva, până la vizita lui John Kerry, care practic i-a rugat să îşi reconsidere poziţia, în această problemă.
„Foarte interesaţi”de a vedea rămăşiţele elicopterului distrus au fost şi…experţi militari chinezi, afirmaţie făcută postului de televiziune amintit de un oficial pakistanez.
Iar ca tacâmul să fie complet, un alt demnitar de la Islamabad a declarat că guvernul său „i-ar putea lăsa pe chinezi să arunce o privire”.
O atitudine care nu a fost deloc receptată pozitiv la Pentagon.
Elicopterul a lovit iniţial, cu o paletă, un zid al vilei lui Osama, apoi a avut o aterizare dură, prăbuşindu-se efectiv, de la câţiva metri, în grădina lui bin Laden.
Casa Albă a precizat că echipa SEAL, care se afla la bordul acestui elicopter a încercat să îl distrugă. Dar coada aeronavei a rămas intactă după explozia iniţiată de luptători.
Agenţii C.I.A., rămaşi cu identităţi diferite în zonă, au observat că în zilele care au urmat raidului din 1 mai, coada elicopterului, precum şi alte piese componente ale acestuia, au fost tractate departe de locul prăbuşirii iniţiale cu un tractor.
Au fost filmaţi şi fotografiaţi, de jurnaliştii veniţi la faţa locului, copiii care se jucau cu folii arse, culese din cenuşa părţii distruse a elicopterului.
Experţii în aviaţie, contactaţi de ABC NEWS, au remarcat configuraţia neobişnuită a rotorului din spate, acoperit cu un fel de scut, precum şi alte modificări neobişnuite, în raport cu un elicopter militar folosit de trupele americane în misiuni de rutină.
Ei au explicat aceste caracteristici tehnice noi, surprinzătoare, ca fiind utile obţinerii a două efecte simultane:
1. deplasarea cu motorul într-o linişte deplină, nu cu zgomotul realizat de acela al unui elicopter obişnuit;
2. nedetectarea pe radar, sau cel mult înregistrarea unui semnal minor, insignifiant, deloc alarmant.
Pentagonul a refuzat să comenteze toate aceste detalii. La fel au procedat şi diplomaţii chinezi prezenţi la Washington D.C.
Chiar dacă sursele guvernamentale americane nu au oferit informaţii privind elicopterul prăbuşit, preşedintele Barack Obama nu a ezitat să recunoască că este vorba de o aeronavă care costă nici mai mult, nici mai puţin, de 60 milioane de dolari.
Indiciu important, de vreme ce un elicopter militar de tipul Blackhawks costă doar…20.000.000 $.
Am scris aceste rânduri amuzat de faptul că TVR a avut o echipă trimisă la locul uciderii lui bin Laden şi atât de bine s-a (pre)documentat, încât la revenirea în turnul învechit, reporteriţa se alinta, presupunând, cu autosuficienţa tipică ignoranţei, că: “sigur militarii încartiruiţi la Academia Militară a Pakistanului ştiau de zborul elicopterelor americane”!
Tare aş fi dat-o pe jurnalista naivă pe mâna nevestelor lui bin Laden. Pentru postdocumentare…
Caricatura realizată de BEELER şi publicată de THE WASHINGTON EXAMINER reproduce şi o imaginară afirmaţie a liderului militar pakistanez: - DA, BIN LADEN S-A ASCUNS CHIAR SUB NASUL NOSTRU…AŞA CĂ AM DECLANŞAT O INVESTIGAŢIE TOTALĂ, ÎN PRIVINŢA ASTA.
Postul de televiziune ABC NEWS a difuzat reconstituirea momentelor în care echipa SEAL l-a depistat în vilă, l-a urmărit în cameră şi l-a ucis pe liderul Al-Qaida. Imaginile de mai jos nu mai au nevoie de niciun alt comentariu.
Postul de televiziune ABC NEWS a informat, pe 12 mai a.c., că au fost luate măsuri de securitate sporite în jurul casei bunicii preşedintelui Barack Obama, după ce o ramură africană a organizaţiei teroriste Al-Qaida a emis o ameninţare personală la adresa ei.
Poliţia kenyană a confirmat canalului TV menţionat că a instalat patrule în apropierea domiciliului rudei şefului statului american, deoarece organizaţia Al Shabaab, ramura din Somalia a celebrei reţele Al-Qaida, a promis să se răzbune pe Sarah Obama.
După cum a precizat teleastul Brian Ross, măsuri speciale de securitate au fost luate la domiciliul bunicii lui Obama imediat după lichidarea lui bin Laden.
La ora actuală, poliţia locală apreciază că are destule patrule în zonă, pentru a preveni orice acţiune teroristă.
Al Shabaaba luptat ani în şir împotriva guvernului pro-occidental al Kenyei. Din rândurile combatanţilor acestei organizaţii s-a impus Omar Hammami,cunoscut sub numele deAbu Mansur Al-Amriki, aliasAmericanul.
Interesant este că acest autor de melodii pro-Jihad, de tip hip hop, a fost declarat mort, la începutul anului în curs, după un schimb de focuri. Surpriza lunii aprilie, pentru autorităţile kenyene? El a… reapărut în atenţia publică prin lansarea unui nou cântec rap!
Ameninţarea cu moartea, a bunicii preşedintelui Barack Obama, nu este decât ultima, dintr-o serie de avertismente verbale emise de o serie de organizaţii radicale, loiale lui bin Laden.
ABC NEWS afirmă că oficialii din echipa de securitate a preşedintelui Statelor Unite estimează că ameninţarea number one/numărul unu este reţeaua Al-Qaida, din Peninsula Arabă, cu sediul în Yemen.
Aceasta este condusă de probabilul succesor al lui bin Laden, respectivAnwar al-Awlaki,
care a declarat, pe 11 mai a.c., că America îşi va dori să mai trăiască „zilele lui Osama.”
De altfel şi Nasir al-Wahishi, alt lider Al-Qaida, din acelaşi areal geografic, a precizat: “să nu subestimaţi această luptă atât de uşor, şi să nu daţi propriului popor falsa speranţă că dacă îl ucideţi pe Osama totul s-a terminat. Ceea ce vă aşteaptă este mult mai periculos şi o să vă număraţi regretele, dorindu-vă zilele lui Osama.”
Pe lista existentă la Centrul Naţional de Antiterorism, reţeaua Al-Qaida din Peninsula Arabă este etichetată“cel mai semnificativ risc la adresa securităţii naţionale a Statelor Unite ale Americii.”
Nu este deloc exclus ca recenta decizie a Pentagonului, de a reamplasa avioane militare aflate acum în Turcia, la baze din România şi Bulgaria, să fie una dintre măsurile necesare pregătirii unor acţiuni menite a destructura Al-Qaida, în peninsula amintită, înainte de a fi îndreptată, ulterior, atenţia totală spre Iran.
Postul american de televiziune ABC, care s-a dovedit – şi pe timpul operaţiunii echipei SEAL, de lichidare a lui Osama bin Laden – singurul din Statele Unite care a beneficiat de imagini inedite şi informaţii primare, din surse de încredere, apropiate de Casa Albă, a difuzat secvenţe filmate la Fort Campbell, ce arată atmosfera destinsă în care preşedintele Barack Obama a mulţumit militarilor din Divizia 101, pentru profesionalism şi devotamentul lor faţă de patrie. Din rândurile lor au fost selectaţi cei şase luptători destinaţi pentru împuşcarea liderului Al-Qaida.
Inedit este şi finalul reportajului în care, pentru prima oară, se vede cum Obama a mulţumit personal fiecărui membru al echipei sale, specializată în securitate naţională, în mod deosebit lui Leon Panetta, actualul şef al Agenţiei Centrale de Investigaţii.
În acelaşi timp, vicepreşedintele Joe Biden informa telefonic, pe liderii democrat şi republican, din Congresul S.U.A., despre uciderea lui Osama. Aceste ultime imagini, ca şi confirmarea morţii lui bin Laden, de către conducerea generală, evident provizorie, a reţelei Al-Qaida, indică limpede, celor de bună credinţă, că operaţiunea reuşită de militarii din SEAL nu a fost deloc mimată. Iar modul excepţional în care ei s-au comportat a primit cea mai înaltă preţuire, de la comandantul Forţelor Armate ale Statelor Unite, preşedintele Barack Obama.
În cursul zilei de 6 mai a.c., la Fort Campbell, şeful statului american se va întâlni cu unii dintre luptătorii echipei SEAL, ce a acţionat ireproşabil pentru lichidarea liderului Al-Qaida.
Postul de televiziune BBC a difuzat informaţii conform cărora date preluate de pe înscrisurile şi din computerele ridicate de echipa SEAL, din vila lui Osama bin Laden, de la Abbottabad, sugerează intenţia lui de a planifica noi atacuri pe teritoriul american, inclusiv la comemorarea, din acest an, a victimelor atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001.
O asemenea viitoare acţiune teroristă viza un transport feroviar de pasageri.
Conform unei depeşe a agenţiei Associated Press, informaţii privind planurile descoperite în vila lui bin Laden au fost incluse într-un buletin comun al FBI şi structurii nou create, după atacurile din 2001 – Homeland Security.
În buletin se precizează că într-o notă scrisă de Osama se menţionează intenţia de a fi deraiat un tren pe teritoriul american, astfel încât acesta să plonjeze într-o vale sau să cadă de pe un pod, pentru ca să fie cât mai multe victime.
Sub condiţia nedivulgării identităţii sale, un expert în intelligence-ul american a precizat că poate confirma ambiţia liderului Al-Qaida de a fi lovite, în continuare, mari oraşe din S.U.A., cu prilejul unor evenimente oficiale.
Associated Press a difuzat şi declaraţia unui oficial militar pakistanez, care a reluat ceea ce i-a spus una dintre soţiile lui bin Laden. Femeia susţine că trăia, cu soţul ei, în aceeaşi cameră, de cinci ani.
După cum se ştie, iniţial, consilierul pe probleme antiteroriste al preşedintelui Statelor Unite, John Brennan, a sugerat că Osama ar fi fost unul dintre bărbaţii găsiţi înarmaţi, de echipa SEAL, în vilă. Un detaliu ce justifica, la prima întâlnire cu presa, a expertului menţionat, rafalele de arme automate, pe timpul operaţiunii de 40 de minute.
Acum însă, pe 6 mai a.c., alţi oficiali de peste Ocean dezvăluie jurnaliştilor faptul că doar o singură persoană a tras asupra militarilor din SEAL!
Acest trăgător a fost identificat ca fiind Ahmed Abu Al-Kuweit, un curier al lui Osama, ucis la începutul raidului organizat de forţele speciale americane.
Unii formatori de opinie, din S.U.A., şi-au exprimat îngrijorarea faţă de legalitatea operaţiunii derulate pe 1 mai, după ce au aflat că liderul Al-Qaida a fost împuşcat deşi era neînarmat.
În replică, autorităţile de la Washington D.C. au arătat că bin Laden a fost o ţintă militară legală, uciderea lui Osama fiind „un act de autoapărare naţională.”
Agenţia Centrală de Investigaţii a recunoscut că raidul SEAL, de la Abbotabad a fost ordonat după ce Osama bin Laden a fost urmărit luni întregi, dintr-o casă conspirativă, situată în localitatea menţionată.
Ziarul Washington Post, preluând afirmaţiile unor surse demne de încredere, indică faptul că pentru pregătirea acestei acţiuni de commando au fost utilizate atât fotografii realizate din satelit, cât şi înregistrări audio, reuşite în interiorul vilei.
Cu puţin timp înainte de trimiterea comandoului SEAL ambele acţiuni au fost sistate, pentru a nu compromite, în vreun fel, operaţiunea ordonată de preşedintele Barack Obama.
Dacă memoria nu mă înşeală, ambasada S.U.A. la Bucureşti, prin Centrul Cultural American, a lansat concursul “Benjamin Franklin 2011” pentru elevi de liceu, în vederea participării la o şcoală de vară, de 4 săptămâni, în Statele Unite, în perioada iulie-august 2011, cu toate cheltuielile plătite. O iniţiativă lăudabilă, dar…îmi scapă, intenţionat, cine este acum ataşatul cultural al aceleiaşi ambasade, în capitala României. Unul care cred că ar trebui schimbat din post, pentru deficitul major de comunicare cu un literat român, care nu ar mai ataca, în umila sa gazetă, politica Casei Albe, dacă ar fi tratat măcar cu acelaşi respect, cu care sunt trataţi generalii români expiraţi, şcoliţi te miri unde, peste Ocean, şi aflaţi acum pe linie moartă, sperând într-o ultimă revitalizare, ordonată de Statuia Libertăţii, într-o postură politică oarecare, indiferent de culoare – portocalie, galbenă, albastră, roşie, albastră – dar să fie!
Dumnezeu cu mila…
Literatul se numeşte Corneliu Vadim Tudor. Un pamfletar de temut. Un poet surclasat de Adrian Păunescu. Un jurnalist capabil să scrie singur tabloidul România Încă Mică. Un politician exilat la Bruxelles, ca să înveţe bunele maniere. Un timid, cu excese verbale.
Un semen dominat de propria imaginaţie. Omor scuzabil. În virtutea căruia bate câmpii cu graţie. Ultima temă fiind contestarea împuşcării, de către echipa SEAL, a maestrului teorismului, marca Al-Qaida, defunctul Osama bin Laden. Un asemenea puseu verbal, mai degrabă orgolios, decât ranchiunos, s-a datorat numai autocefaliei ambasadorului american, care percepe liderii de opinie, cu impact la publicul românesc, în funcţie de cum are chef, sau i se sugerează, să urmărească anumite emisiuni TV, între un pahar cu whisky sorbit de unul singur, sau degustat cu campionul nostru naţional, în acest domeniu.
Dar Corneliu Vadim Tudor are o scuză!
Ca formator de opinie, al cărui punct de vedere este urmărit de milioane de români, se simte frustrat de faptul că o ambasadă teoretic echidistantă, precum cea americană, nu îi furnizează – ca altor politicieni, din alte state, inclusiv Pakistan – informaţii de interes public, pe care să le comenteze în cunoştinţă de cauză.
Aşa că nu maestrul Vadim este de vină, că speculează, ca un adolescent furios, operaţiunea de comando a echipei SEAL, în Pakistan.
Ci ataşatul american cultural/militar/de intelligence…
Aceeaşi scuză NU o are unul dintre marii naivi, ca să fiu elegant, ai postului eternei denigrări prezidenţiale – am numit aici tot mai ditirambica Antena 3, unde nu este clar dacă tonul la muzică îl dau femeile sau feminizaţii lui Dan Voiculescu -, rezervistul Niels Schnecker.
Nu este nicio greşeală!
Dacă datele publicate de un săptămânal monden, nedezminţite de tânărul teleast Schnecker, sunt adevărate, acest concetăţean – a cărei podoabă capilară ni-l aduce aduce vag aminte pe Telly Savallas, interpretul memorabilului detectiv Theo Kojak, din Departamentul de Poliţie al metropolei New York – a fost ” colonel în retragere US Army, pilot pe F16, avocat şi mai apoi avocat şi afacerist de succes în Africa de Sud, consilier prezidenţial în SUA, deţinător al centurii negre în Kung-Fu, cu zeci de diplome înşirate pe pereţii propriului birou, posesor a patru cetăţenii şi vorbitor a nouă limbi”.
Ca simplu colonel în rezervă al Armatei României – cu şcoala de ofiţeri făcută 24 de ore din 24 la Sibiu, unde era cel mai dur antrenament, nu în pădurea cu “ochi albaştri” de la Băneasa – presupun că Niels Schnecker a primit gradul menţionat în condiţii predominant onorifice, altfel nu ar fi afirmat, pe 5 mai a.c., la Antena 3, în faţa unei moderatoare mult mai lucide decât el, că are… motive serioase să creadă că Osama bin Laden nu a fost acum ucis deoarece – ţineţi-vă bine ! - nu era timpul suficient (respectiv cele 40 de minute de acţiune în forţă a echipei SEAL) ca să se întâmple aşa ceva.
Stimate conaţional Niels Schnecker,
cu îngăduinţa cuvenită unui bobocel în cariera de teleast,
vă sugerez - total dezinteresat -
să solicitaţi domnului ministru Gabriel Oprea – un civil printre militari şi un militar printre civili –
să vă acorde şansa şi facilitatea de a participa la o zi de antrenament,
cu minunaţii anonimi din forţele speciale române, cei încartiruiţi la Tg. Mureş.
Pun pariu pensia mea pe un an de zile, contra remuneraţiei dvs. lunare, la mister Voiculescu,
că luptătorii români ar fi reuşit în 20 de minute, ceea ce au realizat în 40 de minute americanii,
pentru ca Obama şi echipa sa să aibă parte de un Thriller pe cinste,
în direct şi fără circul desuet de la Antena 3.
Şi dacă tot amintiţi de experienţa dvs. americană
- mai mult mimată, decât probată prin reflexe pragmatice inconfundabile -
poate urmăriţi şi opinia prezidenţiabilei Sarah Louise Palin,
cea programată – de vulturii Americii, doar ştiţi cine sunt aceştia, nu-i aşa? –
ca să îi ia locul lui Obama, dacă nu renunţă la iluzia sa cu Premiul Nobel.
Aparent decernat pentru pace.
Doar nu vă spun un secret atunci când vă reamintesc
că la nivelul conducerii C.I.A. sunt oameni cu simpatii diferite,
unii preferând pe democraţii lui Obama, alţii pe republicani.
Credeţi că aceştia din urmă ar rata şansa
de a dovedi acum minciuna lui Obama,
în legătura cu lichidarea lui Osama bin Laden?
Un general în rezervă, cu păr cărunt,
îmi sugera ideea că aţi fi fost racolat de intelligence-ul israelian.
O minciună sfruntată!
Băieţii din ha-Mosad le-Modi’in u-le-Tafkidim Meiuhadim
au o grilă proprie de selecţie.
Sunt rafinaţi, subtili. Şi nu încurajează antiamericanii.
Recapitulăm?
Între cele scrise de maestrul Vadim, în săptămânalul ironiilor amare, despre România Încă Mică,
cele declarate, cu o autosuficienţă ridicolă, de colonelul onorific Schnecker
şi madam Palin, optez pentru solicitarea acesteia din urmă,
de a fi date publicităţii fotografiile care să elimine afirmaţiile puerile că bin Laden nu a fost împuşcat acum.
Conform jurnalistului american Noah Shachtman, colaborator al agenţiei Associated Press, această imagine, din satelit, a localităţii pakistaneze Abbotabad a fost luată pe 2 mai a.c., imediat după raidul echipei de profesionişti ai SEAL, care l-a ucis pe Osama bin Laden. Imaginea realizată de satelitul GeoEye IKONOS, indică resturile unui elicopter în afara arealului vilei lui bin Laden.
A doua imagine, imortalizată în aceeaşi zi, arată cât de aproape a fost reşedinţa lui bin Laden de Academia Militară Kakul, a Pakistanului, cât şi densitatea populaţiei în zona limitrofă vilei lui Osama.
Complicitatea oficialilor pakistanezi la ascunderea, vreme îndelungată, a liderului Al-Qaida, la Abbotabad, este acum un fapt de domeniul evidenţei.
Una de care contraspionajul pakistanez nu este deloc străin.
Iar cei ce îl conduc nu au fost schimbaţi din funcţie…
Într-un moment când comentatorii circului din viaţa politică românească au devenit brusc speculatorii amatori ai bursei de zvonuri vizând împrejurările în care a fost ucis liderul Al-Qaida, presa profesionistă de peste Ocean preferă recursul la date concrete, comparabile.
Astfel, un recent sondaj, realizat de Centrul Pew Research, în cadrul Proiectului privind Atitudini Globale, arată că, în lunile premergătoare uciderii lui Osama, exista un sprijin mic, în lumea musulmană, pentru liderul spiritual al Jihadului.
De pildă, în rândurile locuitorilor celor şase state musulmane mai importante, simpatia pentru bin Laden era la niveluri diferite.
Dintre musulmanii din teritoriile locuite de palestinieni, doar 34% şi-au declarat încrederea că Osama face ceea ce trebuie la nivel mondial.
La nivelul repondenţilor musulmani, la sondajul amintit, doar 26% , în Indonezia, 22% în Egipt, 13 % în Iordania şi-au exprimat sprijinul pentru bin Laden, în timp ce în Turcia nu era agreat decât de 3%, iar în Liban doar de …1%!
Cercetătorii de la Pew Research remarcă o tendinţă importantă, de-a lungul timpului, aceea a scăderii progresive a sprijinului pentru Osama, în rândurile musulmanilor.
Astfel, din anul 2003, încoace, încrederea în bin Laden a scăzut cu 38% în teritoriile palestiniene şi cu 33% în Indonezia. Cel mai mare declin a avut loc în Iordania, unde, în 2003, 56% dintre musulmani îl susţineau pe Osama, faţă de doar 13% în sondajul de acum.
Sprijinul iordanienilor pentru bin Laden a scăzut uimitor, la 24% în 2006, faţă de 61% în 2005, în urma atacurilor sinucigaşe iniţiate la Aman de către Al-Qaida.
Iar în ţara unde a fost ucis, adică în Pakistan, încrederea în Osama s-a diminuat vizibil, de la 52%, în 2005, la 18% în 2010. Pentru anul în curs nefiind date culese de Pew Research. Sau care nu au primit girul de a fi difuzate de organizatorii operaţiunii executate de luptătorii SEAL, pentru lichidarea lui bin Laden.
Nu poate fi trecută cu vederea atenţia acordată de realizatorii aceluiaşi sondaj pentru influenţa actuală a Al-Qaida.
Această oganizaţie, al cărui prim simbol era Osama bin Laden, nu se mai bucură de acelaşi sprijin, în rândurile celor pe care susţine că îi reprezintă.
Astfel, acum, doar 2% dintre musulmanii libanezi şi 5% dintre cei turci mai văd favorabil organizaţia teroristă menţionată.
În Iordania 15%, în Indonezia 22% şi în Egipt 21% dintre adepţii Islamului mai au o atitudine favorabilă faţă de Al-Qaida.
28% dintre palestinienii musulmani apreciază favorabil acţiunile acestei reţele teroriste, în timp ce 68% le dezavuează.
Doar musulmanii din Nigeria au cele mai multe opinii favorabile organizaţiei Al-Qaida, fapt explicabil prin situaţia tensionată din această ţară.
Datele incluse în acest sondaj au fost publicate pe 2 mai 2011, după anunţarea oficială a lichidării lui Osama bin Laden.
Un context în care se justifică întrebarea dacă nu cumva această luare de puls, a stării de spirit, în lumea musulmană, a fost generată de dorinţa de a alege momentul celei mai scăzute popularităţi a liderului Al-Qaida.
Culmea coincidenţei, tot pe 2 mai a.c., agenţia Associated Press a publicat estimări vizând creşterea popularităţii preşedintelui Barack Obama, în S.U.A., în săptămânile următoare, ca urmare a acţiunii reuşite de anihilare a lui Osama bin Laden.
Există acum trei factori în favoarea sporirii simpatiei alegătorilor americani pentru Obama.
Primul indică surpriza reală creată conaţionalilor săi de preşedintele Statelor Unite. De ce? Pentru că în perioada imediat următoare atacurilor din 11 septembrie 2001, 78% dintre americanii care au participat, atunci, la un sondaj iniţiat de Gallup, ziarul USA Today şi CNN, erau de acord ca Osama să fie capturat sau ucis. Şi numai 21% afirmau că prinderea sa este puţin probabilă.
Dar, în septembrie 2010, un nou sondaj, realizat de Opinion Research Corporation şi difuzat de CNN, evidenţia o realitate tristă. Doar 30% dintre americani apreciau ca fiind posibilă arestarea lui Osama, în timp ce 67% o considerau puţin posibilă.
În al doilea rând, americanii şi-au dorit, în mod constant, un preşedinte ferm în probleme de securitate naţională.
Astfel, un sondaj realizat de o firmă condusă de republicanul Alex Lundry, în luna ianuarie a.c., proba dorinţa a 80% dintre americanii intervievaţi, ca bin Laden să fie capturat sau ucis, dar numai 16% dintre aceştia credeau că se va întâmpla aşa ceva.
În al treilea rând, reacţia imediată a liderilor politici, a analiştilor şi comentatorilor pe Internet, a fost marcată de unanima aprobare a acţiunii ordonate de preşedintele Obama.
Unii lideri republicani au diminuat rolul şefului statului american, dar majoritatea i-a apreciat conduita.Până şi fostul vicepreşedinte Dick Cheney l-a felicitat pe Barack Obama şi pe echipa sa pentru securitate naţională.
O reacţie la nivel naţional apreciată – de experţii de peste Ocean – ca fiind tipică opiniei publice din Statele Unite, ori de câte ori o decizie prezidenţială a fost concretizată printr-o operaţiune răsunătoare a Forţelor Armate Americane.
Totuşi este bine de reţinut faptul că memoria americanilor este…scurtă.
Ecoul succeselor de acest gen se disipează rapid.
Chiar dacă, în câteva săptămâni, popularitatea lui Obama va fi mai mare, nimeni nu ştie cât va dura.
Agenţia Associated Press a furnizat detalii privind misiunea antiteroristă finalizată cu lichidarea fizică a lui Osama bin Laden.
Datele furnizate opiniei publice restabilesc imaginea C.I.A., ca agenţie specializată în operaţiuni secrete concepute cu profesionalism şi încheiate cu maximum de eficienţă.
Probabil nu va trece mult timp şi la Hollywood va fi produs un film de lung metraj, ce va începe cu imagini clasice, ale unor elicoptere militare americane zburând în noapte, cu profesionişti instruiţi pentru o operaţiune secretă despre care – afirmă Associated Press – ştiau că se desfăşoară doar câţiva înalţi demnitari americani.
Locul unde se afla Osama bin Laden confirmă complicitatea cu acesta a unor oficiali pakistanezi, care i-au permis să trăiască într-o zonă sigură pentru el.
Agenţii C.I.A. au descoperit campusul unde se afla liderul Al-Qaida, în luna august, ca urmare a urmăririi unui curier al organizaţiei teroriste menţionate.
Vila unde locuia Osama era inconjurată de ziduri înalte, pe care era fixată sârmă ghimpată. Două porţi de acces erau păzite de gărzile liderului terorist.
Bine consiliat de experţi pakistanezi, bin Laden nu a instalat şi nici nu a folosit la sediul său – pentru a nu fi depistat din satelit – telefoane fixe sau mobile, nici computere conectate la Internet.
O chestiune ciudată – care a atras atenţia spionilor americani – a fost faptul că locuitorii vilei respective ardeau gunoiul, refuzând să fie colectat de muncitorii primăriei locale.
Conform C.I.A., vila unde trăia Osama a fost construită în urmă cu cinci ani.
La mijlocul lunii februarie – interesantă coincidenţă cu declanşarea revoltelor în lumea arabă -, preşedintele Obama a decis să fie urmat “un curs de acţiune agresivă”.
În următoarele zece săptămâni, preşedintele Barack Obama a analizat, cu perseverenţă, la cinci şedinţe ale Consiliului Naţional de Securitate, variantele de acţiune pentru eliminarea lui bin Laden. O misiune atât de importantă încât nu doar oficialii Pakistanului, ci şi cei din statele aliate nu au fost informaţi despre aceasta.
La 29 aprilie, preşedintele Statelor Unite a aprobat acţiunea menită a lichida pe Osama. Au fost aleşi şase membri ai unei echipe din trupele de elită ale Marinei Militare Americane – denumite SEAL -, care au fost subordonate directorului C.I.A., Leon Panetta, despre care se ştie că va prelua conducerea Pentagonului, la toamnă.
La momentul intrării în forţă în vila menţionată, acolo se aflau şi au fost ucişi pe loc Osama, curierul urmărit de C.I.A., fratele lui bin Laden şi unul dintre fiii liderului Al-Qaida.
Faptul că niciun militar din echipa SEAL nu a fost rănit indică pregătirea minuţioasă a operaţiunii, cunoaşterea camerelor din clădire şi a locului unde se afla Osama, care, după un iniţial schimb de focuri, a fost împuşcat în cap – semn al calmului cu care au acţionat membrii comandoului american.
Associated Press a mai menţionat că, în după-amiaza zilei de 1 mai, şeful C.I.A., Leon Panetta a fost informat că bin Laden este mort. Întreaga echipă a lui Panetta a izbucnit în urale şi aplauze.
În acest mod, Barack Obama a revigorat şansele sale de a obţine al doilea mandat prezidenţial la Casa Albă. Unul pe timpul căruia probabil Leon Panetta va conduce Forţele Armate Americane. Detaliu important pentru România, la care Panetta s-a raportat mereu cu simpatie.
__________________________________________________________________________
Antrenament al trupelor SEAL:
Cu ani în urmă am asistat la două momente inedite, prilejuite de vizita la Bucureşti a şefului de stat libian, Muammar Abu Minyar al- Gaddafi.
Evocarea lor are o anumită relevanţă, pentru înţelegerea modului de a fi al acestui lider arab, vizat de o nouă mutare geopolitică pe tabla de şah a Orientului Mijlociu.
Bodyguarzi cu…şarm
Chiar la coborârea din avion, a lui Gaddafi, oficialii români au fost surprinşi de faptul că două libience tinere – echipate cu ţinute militare kaki, centuri maro, bocanci negri şi pistoale mitralieră, cu pat rabatabil – erau tot timpul în preajma preşedintelui Libiei.
Una dintre ele l-a însoţit, ca o umbră, până la podiumul unde Gaddafi a urcat, împreună cu omologul român, pentru a primi defilarea gărzii de onoare.
A doua a surprins total dispozitivul autohton de securitate, deoarece s-a postat exact pe direcţia de înaintare a comandantului gărzii. Îi stătea bine cu cosiţele împletite la spate, unde avea şi pistolul-mitralieră, pe care îl ţinea, de ţeavă, cu palma mâinii drepte.
Imaginea era fermecătoare, deoarece, la ora aceea, nu existau luptătoare în armata română. Cum garda de onoare îşi continua neabătută defilarea, iar libianca nu se mişca din locul menţionat, un colonel din dispozitivul de securitate s-a îndreptat surâzător spre juna în uniformă, i-a şoptit ceva la ureche, chiar a cuprins-o uşurel de umeri, pentru a o îndepărta de pe direcţia de înaintare a militarilor români.
Ulterior, am aflat rostul celor două conaţionale ale lui Gaddafi. Erau bodyguarzi, aleşi după un criteriu surprinzător. Conform specialiştilor în antrenarea gărzilor de corp, o femeie este mai rapidă, în reacţii, la un atac terorist, cu câteva fracţiuni de secundă.
Iar cele două „umbre” ale preşedintelui libian mai aveau, în afara armamentului la vedere, şi mici stilete, plasate discret la nivelul cocului, pentru a fi rapid aruncate spre potenţialii agresori.
Al doilea moment s-a petrecut la încheierea vizitei oficiale a lui Muammar al-Gaddafi, când în aeronava libiană a fost încărcat un sicriu metalic. Cei ce l-au adus au urcat apoi la barul aeroportului Otopeni, unde şi-au cumpărat cartuşe de ţigări Kent şi sticle de whisky.
La o cafea servită fără grabă, nu s-au ferit să explice că persoana decedată este rudă cu preşedintele libian, care, din…greşeală, l-a împuşcat la partida de vânătoare organizată de români în onoarea sa.
Teama de atentate şi lichidarea, fără menajamente, a opozanţilor, fie aceştia şi de acelaşi sânge cu el – iată două trăsături ale lui Gaddafi.
O discrepanţă evidentă
Harta Orientului Mijlociu a devenit cel mai nou obiect de utilitate publică, din cabinetele liderilor politici interesaţi de soarta lumii arabe.
Pentru conducătorii Arabiei Saudite, Kuweitului, Qatarului şi Emiratelor Arabe Unite există o singură întrebare: când le vine rândul?
După Tunisia şi Egipt, care şi-au alungat preşedinţii de la putere, Yemen şi Bahrein, încă marcate de manifestaţiile de stradă, Libia face o notă discordantă.
Conform opiniei lui Jean-Yves Moisseron, economist la Institutul de Cercetare pentru Dezvoltare, din Franţa, un parodox al evenimentelor din ultima decadă este acela că revolta se extinde în ţările arabe bogate: ”Nivelul de trai al unui locuitor din Bahrein este identic cu acela al unuia din Franţa! Măsurată prin prisma Produsului Intern Brut, bogăţia Libiei o depăşeşte pe aceea a Turciei şi chiar pe aceea a României şi a Braziliei. Libia este de două ori mai bogată decât Tunisia.”
Demonstraţiile şi confruntările de stradă, dintre nemulţumiţi şi forţele de ordine, sau grupurile favorabile actualilor lideri din Yemen, Bahrein şi Libia indică o mutaţie istorică, produsă de un decalaj ignorat de şefii de stat cu puteri absolutiste.
Este vorba, după părerea lui Moisseron, de discrepanţa evidentă„dintre dezvoltarea economică, care determină, peste tot, un mod de viaţă înscris în modernitate, şi menţinerea regimurilor politice depăşite, cel mai adesea încarnate de şefi de stat îmbătrâniţi, caracterizaţi de un incredibil imobilism.”
Dincolo de pretexte
Ultima frază, deşi formulată la Paris, exprimă o viziune pe care o împărtăşesc, acum, liderii importanţi ai lumii occidentale. Toţi fiind conştienţi că „mecanismul dominoului” a fost declanşat de cei cu o experienţă îndelungată în răsturnarea, în diferite forme, a dictatorilor, inclusiv prin recurgerea la soluţia „manu militari”, fie utilizând forţele armate autohtone, fie recurgând la trupe de elită, capabile să extragă dintr-o capitală, sau alta, lideri precum Manuel Antonio Noriega Moreno, care a condus Panama, între 1983-1989.
De altfel, ziarul „The Washington Times”, din 21 februarie a.c., a inclus un editorial intitulat “Momentul Sputnik al lui Al Qaida”, care începe şocant: ”Luptători Al Qaida au declarat un emirat islamic în nord-estul Libiei şi liderul acestei naţiuni nord-africane pare a fi părăsit ţara. Probabil că, în curând, va fi timpul ca infanteriştii marini americani să reviziteze ţărmurile din dreptul oraşului Tripoli.”
Dar Gaddafi a rămas în ţara sa, unde nu există niciun partid politic. Societatea libiană fiind controlată de aşa numitele comitete revoluţionare, care administrează, de facto, pactul social dintre dictator şi populaţia beneficiară a extraordinarei rente petroliere a Libiei, devenită astfel cel mai bogat stat din Africa.
Petrolul libian este exportat astfel: 37,7% în Italia, 10,1% în Germania, 8,4% în Franţa, 7,9% în Spania, 5,9% în Elveţia, 5,3% în Statele Unite, 24,7% la alte state. Procentaje ce explică declaraţiile prudente ale unor oficiali occidentali şi radicalismul altora, în legătură cu reacţia dură a dictatorului libian, faţă de manifestaţiile celor care-i doresc plecarea de la conducerea ţării.
Deciziile luate de S.U.A. şi China, de a sprijini evacuarea conaţionalilor aflaţi în Libia, ca turişti, diplomaţi sau muncitori la firme de construcţii, indică acutizarea confruntărilor violente, între manifestanţi şi partizanii lui Gaddafi.
Însă 80% din populaţie este tânără şi locuieşte în oraşe, unde urmăreşte postul TV Al-Jazira, utilizează telefoanele mobile şi reţelele sociale, pe Internet. Acestea sunt reperele sensului ireversibil al schimbării. Mai ales că 30% din libieni sunt şomeri.
Mutaţiile politice din Tunisia şi Egipt, vecinii Libiei, arată că apune vremea regimurilor arhaice şi totalitare – ce doreau o populaţie educată, dar fără acces la democraţie.
Ediţia din 21 februarie 2011, a ziarului „ The Washington Times” a inclus, în mod surprinzător, un editorial asumat de conducerea prestigiosului cotidian, care indică, fără putinţă de tăgadă, lupta surdă dintre pacifiştii lui Obama şi durii din gruparea popular numită „Vulturii Americii.”
Intitulat “Momentul Sputnik al lui Al Qaida”, acest articol de fond este primul semnal public, lansat în capitala americană, în care se semnalează pericolul ca revoltele succesive, din Orientul Mijlociu, să nu aibă ca finalitate înlocuirea autoritarismului cu democraţia de tip occidental.
Editorialul amintit debutează şocant, chiar şi pentru cititorul fidel al acestui ziar:”Luptători Al Qaida au declarat un emirat islamic în nord-estul Libiei şi liderul acestei naţiuni nord-africane pare a fi părăsit ţara. Probabil că, în curând, va fi timpul ca infanteriştii marini americani să reviziteze ţărmurile din dreptul oraşului Tripoli.”
Un grup de luptători Al-Qaida, grupaţi în portul libian din Derna, a proclamat Emiratul islamic de Barqa, amintind astfel vechea denumire a acestei zone.
Derna a fost vreme îndelungată unul dintre adăposturile sigure pentru piraţii din Marea Mediterană. Localitatea a fost cucerită de puşcaşii marini americani în 1805. O reuşită considerată prima victorie a armatei americane în străinătate.
„The Washington Times” consideră că acest moment – de glorie pasageră pentru Al-Qaida – demonstrează ce haos este pe cale de a se institui în regiune.
Pentru întâia oară, de la începutul revoltelor arabe, se scrie, negru pe alb, o concluzie surprinzătoare doar pentru naivi:”Oamenii ieşiţi în stradă, ca să protesteze împotriva tiranilor, nu sunt neapărat luptători pentru libertate.”
În unele privinţe, valul revoluţionar din Orientul Mijlociu – la care Rusia asistă fără să incomodeze agitaţia Casei Albe vizând această regiune – este reflectarea în oglindă a evenimentelor din 1989, în Europa de Est.
Atunci, America privea optimistă înlocuirea liderilor comunişti, tot în urma unor manifestaţii de amploare, încurajate, de o manieră adecvată, de Kremlin.
În acele zile, în ex-statele socialiste exista speranţa că noile autorităţi vor promova acelaşi fel de drepturi fundamentale de care se bucură şi azi americanii.
Brusc, după comentariile iniţial favorabile mutaţiilor înregistrate pe scenele politice din Tunisia şi Egipt, ca şi demonstraţiilor derulate în alte state cu lideri ce le-au condus cu o mână de fier, „The Washington Times” redescoperă lumea arabă:”drepturile pe care americanii le consideră drept sacre sunt de mică importanţă în Orientul Mijlociu. Câteva drepturi, cum ar fi egalitatea între rase şi sexe, sunt considerate incomode. Altele, precum procesul democratic şi libertatea de expresie, nu le sunt arabilor deloc familiare. În plus, altele, cum ar fi libertatea de cult, sunt considerate erezii”.
Urmează atacul frontal la administraţia Obama, deoarece refuză să declare că ar fi preferabil ca revoluţiile din Orientul Mijlociu să instituie guverne cu un stil de conducere occidental.
Barack Obama pare a se teme că dacă va face o asemenea declaraţie, va fi etichetat drept un promotor al “imperialismului”, generând astfel un nou pretext pentru întărirea numerică a musulmanilor extremişti.
O asemenea „postură dezinteresată” a preşedintelui american ar evidenţia slăbiciunea S.U.A., subminând serios şansa forţelor laice de a prelua puterea în statele afectate de revolte.
„The Washington Times” reaminteşte lui Barack Obama că preşedintele Statelor Unite are datoria de a promova principiile unei societăţi deschise, dedicată prosperităţii poporului său, îndeosebi când este cazul să se opună apariţiei unor state islamiste dominate de adepţii liniei dure instituită de legia Shariah/Şaria.
Conducerea cotidianului consideră că nu este nimic rău în faptul că „Statele Unite ajută oamenii din regiune să îşi construiască un viitor liber de asuprirea moscheii sau a statului. Cu excepţia cazului în care domnul Obama are alte convingeri, ar trebui să nu aibă vreo problemă în afirmarea clară a faptului că sistemul nostru de guvernare este mai bun pentru popoarele Orientului Mijlociu.”
Un avertisment clar pentru Obama. De care va trebui să ţină cont, dacă îşi doreşte, într-adevăr, cu ardoare, al doilea mandat prezidenţial.
„Alte convingeri” fiind sintagma elegant aleasă, de jurnaliştii americani, pentru acuzaţia ce i s-a adus, lui Barack Hussein Obama, în 2010, că ar fi de credinţă musulmană.
Emoţia alegătorilor americani a fost atât de mare, încât, la insistenţele consilierilor săi de imagine, a acceptat să fie filmat şi fotografiat într-o duminică, în timp ce mergea cu soţia şi copiii la slujba de la biserică.
Acum, „vulturii americani” vor o nouă probă de loialitate.
Care îi va întări sau diminua şansele lui Barack Obama la alegerile prezidenţiale din 2012.
Interesul general | Ion Petrescu | 
12/25/2011 19:30 | 
Comments (0) 
Subscribe
Loading ...