După cum transmite agenţia Associated Press, în noua sa carte, fostul secretar de stat Colin Powell confirmă că nu a existat niciodată o dezbatere reală, în administraţia ex-preşedintelui George W. Bush, cu privire la utilitatea angajării SUA în războiul din Irak. Într-un capitol aparte, el numeşte “infam” discursul său, din luna februarie 2003 ţinut la Natiunile Unite, unde a prezentat, autoritar, ceea ce mai târziu s-a dovedit a fi o totală… dezinformare privind armele irakiene de distrugere în masă.
“Atunci, preşedintele nu credea că războiul ar putea fi evitat. El a luat decizia în mintea lui, deşi Consiliul Naţional de Securitate, nu s-a reunit, pentru a discuta decizia.”Consiliul Naţional de Securitate era condus de Condoleezza Rice, fiind organul consultativ cel mai important al preşedintelui, pe probleme de securitate naţională şi politică externă.
India a anunţat joi, 19 aprilie, lansarea cu succes a unei noi rachete capabilă să poarte încărcătură nucleară. Aceasta ar avea, pentru prima dată, capacitatea de a lovi marile oraşe chineze Beijing şi Shanghai.
Guvernul indian a salutat testarea rachetei Agni-V, cu o rază de acţiune de 5.000 de kilometri, ca un impuls major pentru eforturile sale de a contracara dominaţia regională a Chinei.
Şeful Organizaţiei pentru Dezvoltare şi Cercetare vizând Apărarea Indiei, Vijay Saraswat, a declarat că racheta a fost lansată la ora locală 8:07, de pe insula Wheeler, în largul coastei de est a Indiei.
Racheta a atins o altitudine mai mare de 600 de kilometri, cele trei trepte ale sale au lucrat în mod corespunzător şi sarcina utilă a fost dislocată conform planului, a declarat Saraswat. Care a mai precizat că: “India este, după această lansare de rachete, o putere majoră în domeniul rachetelor”.
Noul preşedinte al Yemenului a concediat sau trecut în rezervă, la 6 aprilie a.c., oficialităţi şi generali cunoscuţi pentru servilismul lor faţă de fostul preşedinte. Este o mişcare menită să arate că noul şef al statului se ţine de reforme, în urma înlăturării predecesorului său.
Astfel, actualul preşedinte yemenit, Abed Rabbo Mansour Hadi a declarat că patru guvernatori şi peste o duzină de generali militari au fost demişi “pentru a face loc la noi funcţionari.”
Surprinzătoarea decizie a venit pe fondul îngrijorărilor crescânde generate de faptul că ex-preşedintele Yemenului – Ali Abdullah Saleh – şi-a folosit loialii pentru a destabiliza ţara.
Hotărârea lui Hadi a survenit după ce sute de mii de yemeniţi au ieşit în stradă cerând vineri epurarea armatei de rudele lui Saleh.
Printre cei concediaţi se află şi fratele vitreg al lui Saleh, care era comandantul Forţelor Aeriene, şi nepotul său, care a condus garda prezidenţială.
În cei peste 30 de ani trăiţi ca preşedinte, Saleh a numit în posturile-cheie, de securitate, rude şi loiali autoritarismului său.
Hadi a mai demis, de asemenea, un cumnat al fiicei lui Saleh, care a condus o profitabilă companie de distribuţie a produselor petroliere, care era o sursă a bunăstării economice a fostului preşedinte.
_________________________________
Imagini de la un exerciţiu antiterorist, la care au participat 150 de militari ai Diviziei 1 Motorizate, din armata yemenită:
Agenţia Associated Press a difuzat un videoclip ce s-a dovedit ulterior a avea un mare succes la public!
_________________________________ Alfred Hitchcock
_________________________________
Datorită lui Jess Desom, cameraman şi expert în efecte speciale, s-a reuşit o succesiune de imagini pe cât de amuzante, pe atât de atractive, din curtea cu apartamentele ce au constituit cadrul general al filmului lui Alfred Hitchcock “Rear Window”/”Fereastra din spate”.
Agenţia Associated Press a difuzat azi informaţia conform căreia celebrul cotidian New York Times a anunţat marţi că va permite non-abonaţilor să acceseze doar 10 articole gratuite, înainte de a plăti pentru lectura întregului conţinut. Anterior puteau fi accesate 20 de articole gratuite. Modificarea va intra în vigoare la începutul lunii aprilie, nefiind deloc o păcăleală. Compania producătoare a precizat că schimbarea “va continua să permită accesul la o cantitate generoasă de conţinut gratuit, pe website-ul publicaţiei şi pe multiple platforme digitale.” Arthur Sulzberger Jr., preşedintele Companiei New York Times a declarat: “Am ştiut că cititorii au pus un mare preţ pe jurnalismul nostru, şi am anticipat că vor răspunde pozitiv la pachetele noastre de abonament digitale. Angajamentul nostru pentru toţi abonaţii, atât la ediţia print, cât şi la cea digitală, este că vom continua să investim în jurnalism şi produsele noastre, şi vom rămâne o sursă de ştiri de încredere, de informaţii şi de înaltă calitate, pentru mulţi ani de acum încolo.” Ziarul are acum aproximativ 454.000 de abonaţi, pentru ediţiile digitale ale New York Times şi International Herald Tribune.
După cum informează agenţia Associated Press, mii de chinezi încearcă să plece în afara ţării apelând la limba franceză. Ei au descoperit că dacă aplică pe formularele valabile pentru accesul în provincia canadiană francofonă Quebec şi dovedesc o bună cunoaştere a vocabularului uzual, atunci pot ajunge peste Ocean, unde au şansa unei noi vieţi. Acesta este motivul practic pentru care mulţi chinezi învaţă acum limba franceză. În ciuda prosperităţii Chinei, mulţi dintre cetăţenii săi vor perspective mai bune de educaţie pentru copiii lor şi doresc să trăiască departe de sistemul ideologic comunist.
După cum a consemnat agenţia Associated Press, schiorii amatori de un slalom spectaculos, la o staţiune de schi, din regiunea franceză Savoie, au fost martorii uluiţi la o avalanşă şocantă. Una care a măturat teleschiul ce îi ducea pe muntele St. Francois Longchamp. După cum informează şi ziarul britanic Telegraph, nu există răniţi, din cauza avalanşei, dar unii schiori, rămaşi suspendaţi la mare înălţime, au putut fi salvaţi doar cu elicopterul!
După cum transmite agenţia Associated Press, Philip Yun, care este directorul executiv al Fondului Ploughshares şi un expert în politică nucleară, a declarat că decizia Coreei de Nord de a opri activităţile nucleare, în schimbul ajutorului alimentar american este un bun “prim pas”, între cele două ţări.
Agenţia Associated Press a difuzat 94 de secunde cu o prezentare inteligentă a lui Bernie Meyerson vicepreşedintele IBM, pentru inovaţie, focalizată pe cinci progrese tehnologice, care vor avea un impact asupra vieţii noastre în următorii cinci ani.
Agenţia Associated Press/AP a difuzat pe 1 ianuarie a.c. un set de fotografii realizate la cumpăna dintre anul vechi şi cel nou.
Printre acestea se află şi imaginea realizată de fotoreporterul Vadim Ghirca, care a imortalizat un cuplu gata de pecetluirea suavă a naşterii speranţei de mai bine în anul 2012, timp în care cerul Capitalei României era o mare de lumini multicolore. AP mai menţionează că mulţimi de oameni au ieşit pe străzile municipiului Bucureşti, pentru a sărbători acolo Revelionul, având avantajul unei vremi deloc defavorabile savurării, în aer liber, a dragostei de viaţă.
Criza financiară era tema unei dezbateri televizate, la care participa magnatul rus Alexander Lebedev. Brusc, spre deliciul milioanelor de telespectatori, acesta l-a lovit surprinzător pe un alt invitat în studioul de televiziune, tot miliardar, ca şi el, care nu îi împărtăşea opiniile exprimate în faţa camerelor de luat vederi.
După cum a transmis agenţia Associated Press, Lebedev – ex-ofiţer KGB, în prezent proprietarul a două ziare importante din Marea Britanie – a scris, pe blogul său, că miliardarul Serghei Polonski a avut un comportament provocator.
Imaginile înregistrate de canalul NTV, anterior incidentului, probează faptul că în emisiunea de duminică, 18 septembrie, Polonski a declarat că el se simte uneori “lovit, în faţă de Lebedev”, ceea ce l-a determinat pe cel vizat să sară în picioare.
După ce s-a aşezat la loc, aparent liniştit, Alexander Lebedev i-a tras un pumn lui Polonsky, trimiţându-l la podea.
NTV precizează că discuţiile aprinse, finalizate uneori cu lovituri de pumn, ca în box, sunt deja obişnuite pentru telespectatorii emisiunilor menite a promova dialogul politic civilizat. În Rusia.
Micuţul din fotografie este în vârstă de şapte luni, se numeşte Mihag Gedi Farah şi este subnutrit.
Fotoreporterul agenţiei Associated Press, Schalk van Zuydam, l-a fotografiat în braţele mamei sale, pe 26 iulie a.c., într-un spital de campanie, din tabăra de refugiaţi situată la Dadaab, în Kenya.
ONU continuă să aducă, pe calea aerului, raţiile minimale necesare supravieţuirii băştinaşilor alungaţi nu doar de seceta devastatoare, din Somalia, dar şi de conflictul militar care face ravagii, în rândurile autohtonilor, de mai bine de doi ani de zile.
Intervenţia Naţiunilor Unite, în această situaţie de criză, nu poate salva pe toţi aceia care au parcurs “drumurile morţii”, sintagmă atribuită coloanelor de refugiaţi, de către un funcţionar ONU.
Mai priviţi, din nou, ochii pământeanului Mihag Gedi Farah. Ce se citeşte pe chipul său?…
Duminică, 22 mai 2011, preşedintele Barack Obama s-a întâlnit cu reprezentanţi ai celor ce fac lobby, pentru Israel, în Statele Unite ale Americii.
El nu a ezitat să-i avertizeze că statul evreu se va confrunta cu o izolare tot mai mare, fără derularea unui proces credibil de pace în Orientul Mijlociu.
După cum a transmis agenţia Associated Press, el şi-a explicat poziţia privind viitorul Palestinei, bazată pe revenirea Israelului la graniţele din 1967.
În acest mod, preşedintele Obama a dorit să diminueze îngrijorările privind plasarea administraţiei sale – în discursul rostit de el joi, 19 mai a.c., şi focalizat pe politica americană în Orientul Mijlociu – de partea palestinienilor.
El a declarat, în faţa Comitetului americano-israelian pentru relaţii publice/ AIPAC, că frontierele la care s-a referit – existente în 1967 – se bazează pe modul de a evalua situaţia, trecută şi viitoare, a securităţii Israelului, inaugurat de preşedintele Bill Clinton.
Barack Obama a pus punctul pe „i”: “nu ne putem permite să aşteptăm un alt deceniu, sau alte două decenii, sau alte trei decenii, pentru a instaura pacea.”
Alocuţiunea sa, în faţa comitetului menţionat, era aşteptată cu mare interes, după ce viziunea exprimată în discursul din 19 mai – rostit la Departamentul de Stat – a generat speranţe în teritoriile palestiniene, repede domolite de confruntarea verbală, de vineri, 20 mai, de la Casa Albă, dintre preşedintele S.U.A. şi premierul israelian Benjamin Netanyahu, venit special la Washington D.C., pentru a reitera menţinerea trupelor Tzahalului – armata israeliană – la graniţele actuale ale Israelului.
La întâlnirea cu AIPAC, Obama nu a retractat nimic din ceea ce declarase cu privire la ce este necesar de întreprins, pentru a se ajunge la soluţia coexistenţei paşnice, a statului israelian cu cel palestinian.
El a specificat că rezultatul negocierilor dintre cele două părţi implicate trebuie să asigure securitatea frontierelor Israelului şi să le protejeze de actele de terorism.
O retragere a militarilor israelieni, din teritoriile ocupate acum, trebuie să fie urmată de preluarea responsabilităţilor de securitate de către un stat palestinian nemilitarizat.
O afirmaţie ce include o concesie anterioară a S.U.A., faţă de Israel, dar care, dacă s-ar materializa, ar fi generatoarea unui lanţ de acţiuni violente, pentru că dotarea forţelor de poliţie palestiniene nu le-ar permite acestora să anihileze atentate pregătite în forme şi locuri diferite, cu explozivi şi arme diverse.
Preşedintele american a explicat asistenţei că revine israelienilor şi palestinienilor negocierea traseului graniţei „care va fi diferită de cea existentă la 4 iunie 1967.” Aceea nu includea Ierusalimul de Est, Fâşia Gaza şi Cisiordania.
În concepţia lui Barack Obama, discuţiile bilaterale vor permite “să se ţină cont de schimbările care au avut loc în ultimii 44 de ani, inclusiv de noile realităţi demografice, din teren, şi de necesităţile ambelor părţi. Tendinţa de a izola Israelul, pe plan internaţional, şi tentaţia palestinienilor de a abandona negocierile vor continua să se consolideze, în absenţa unui proces de pace credibil şi alternativ.”
După cum se ştie, reacţia premierului israelian, la afirmaţia preşedintelui american, de a se reveni la frontierele din 1967, a fost una de respingere iniţială clară, la postul public de televiziune, din Israel, pe motiv că graniţele de atunci sunt „imposibil de apărat.”
După întâlnirea cu Obama, unde cei doi oameni de stat şi-au păstrat punctele de vedere, premierul Netanyahu – care se va întâlni luni, 23 mai a.c., cu AIPAC, iar marţi, 24 mai, se va adresa Congresului S.U.A. – a declarat agenţiei Associated Press: „Dezacordurile dintre noi au fost exagerate. Este adevărat că avem câteva divergenţe de opinie, dar acestea sunt ca între prieteni.”
Inflexibilitatea lui Obama este o temă de reflecţie majoră pentru cabinetul israelian.
Este limpede că după succesul major, cu lichidarea lui bin Laden, Casa Albă discută, pe toate subiectele, în termeni precum:”poziţia afirmată de preşedinte rămâne neschimbată.”
În cursul serii de 22 mai a.c., Obama decola spre Europa, pentru vizite succesive în Irlanda, Anglia, Franţa şi Polonia.
Patru destinaţii cu scopuri diferite, dar, în planul securităţii dorite de Statele Unite, pe bătrânul continent – şi în zonele adiacente –, evident complementare.
Este începutul unei ofensive diplomatice fără precedent, a actualului preşedinte american.
A cărui obiectiv major este obţinerea celui de-al doilea mandat prezidenţial la Washington D.C. – în forţă, fără concesii, indiferent de interlocutor.
Nuanţă demnă de reţinut şi la Moscova.
După cum a transmis agenţia Associated Press, vicepreşedintele parlamentului ucrainean, Adam Martiniuk, a decis să ia o problemă spinoasă în…propriile mâini.
Nu oricum. Ci sugrumând efectiv un alt deputat!
Neaşteptata confruntare s-a produs în momentul când Adam – nu cel din Biblie…- a refuzat să-i permită politicianului Oleg Liaşko să ţină un discurs, deoarece acesta nu a semnat un tabel pentru respectarea“reglementărilor în vigoare”.
Firavul Oleg a răspuns prin etichetarea lui Adam drept…fariseu!
A fost picătura care a umplut paharul cu adrenalină a vicepreşedintelui forumului legislativ,mimat democratic, de la Kiev.
Cu o agilitate de pisică, tigru sau ce felină preferaţi dumneavoastră, Adam a sărit la Oleg şi ce a urmat se poate vedea în imaginile care urmează:
FOTO ASSOCIATED PRESS: Amiralul Timothy Keating, comandantul forţelor americane, din regiunea Asia-Pacific, strânge mâna generalului Chen Bingde, la Beijing, în 2008.
Şeful de stat major al armatei chineze, generalul Chen Bingde, a sosit luni, 16 mai a.c., în capitala americană, în prima vizită la nivel înalt, pe plan militar, după ce Beijingul a întrerupt relaţiile bilaterale, cu forţele armate americane, anul trecut, ca urmare a vânzărilor de armament, efectuate de S.U.A., către Taiwan.
Pentru această săptămână erau programate documentări la o serie de baze militare, un periplu apreciat, de unii congresmeni, că ar încalca o lege aprobată în 2000, care limitează asemenea vizite, susceptibile de a fi utile întăririi structurii militare chineze.
O sursă de îngrijorare, conform unor oficiali din domeniul securităţii naţionale, este vizita planificată la Baza Forţelor Aeriene Nellis, din Nevada. Acolo militarii execută exerciţii periodice de luptă, inclusiv simularea războiului cibernetic, care are şi elemente cunoscute drept „Steagul Roşu.”
În acest context, Agenţia Centrală de Investigaţii a difuzat presei un filmuleţ cu imagini ce arată cum militarii chinezi se instruiesc şi se amuză cu un joc video, intitulat “Misiune glorioasă”.
Unul în care inamicii sunt soldaţi din trupele americane!
Atenţionarea publică – facilitată şi de Associated Press – survine exact la jumătatea vizitei generalului chinez în S.U.A. şi probabil că a fost ca o bomboană amară, pentru ataşatul militar al Chinei, la Washington D.C..
Nu ştiu dacă preşedintele Barack Obama a ascultat vreodată vreun banc cu Radio Erevan, dar cert este că formula tipică unor glume cu acest pretext a fost folosită, aşa cum relatează Associated Press, de Jay Carney, amuzantul secretar de presă al Casei Albe.
De unde, iniţial, Osama bin Laden a fost înfăţişat ca unul care a generat un schimb de focuri cu echipa SEAL, apărându-se cu înverşunare, acum aflăm că nu era înarmat.
Dacă în primele precizări oficiale se menţiona detaliul că o femeie a fost folosită pe post de scut uman al lui Osama, asta pentru a-i accentua lipsa de scrupule, acum ni se comunică că soţia sa nu a fost ucisă. Cea de lângă el, pentru că bin Laden avea două neveste şi trei copii.
Şirul comicăriilor marca Jay Carney a continuat la conferinţa de presă de la Casa Albă. Da, Osama nu era înarmat, dar a opus rezistenţă. Împuşcătura în cap probează altceva. Că a fost împuşcat exact în clipa în care a fost văzut, fără ezitare.
Da, una dintre soţiile sale nu a fost omorâtă, dar a fost împuşcată în picior, de membrii comandoului, la etajul trei, al vilei lui bin Laden, mai susţine Carney.
Jurnaliştii americani, răbdători şi iscoditori, au dorit totuşi să ştie cum a fost emisă prima versiune a rezistenţei, cu arma în mână, a lui Osama. Încolţit, Jay Carney a replicat că opunerea la acţiunea luptătorilor SEAL nu a implicat utilizarea, de către liderul Al-Qaida, a unei arme de foc!
În opinia secretarului de presă, versiunea iniţială furnizată ziariştilor „la cald”era rodul primelor rapoarte despre operaţiunea rapidă a comandoului american.
După cum deja se ştie, luni, 2 mai a.c., John Brennan, consilierul preşedintelui Barack Obama pentru antiterorism, a declarat că el crede că soţia lui Osama a fost ucisă, în timp ce făcea, cu trupul ei, un scut uman, în faţa liderului reţelei teroriste menţionate, pentru lichidarea căruia a fost organizat raidul SEAL, de 40 de minute.
Pentru a se edifica asupra circumstanţelor reale, unii ziarişti de peste Ocean au contactat experţi în regulile de angajare în asemenea acţiuni de comando. Aceştia au precizat că deschiderea focului de către luptătorii SEAL, imediat ce au descins în camera unde era Osama, se justifica la cea mai mică mişcare sesizată în acea încăpere!
Secretarul de presă Carney a mai precizat că femeia ucisă în raidul din vila lui Osama făcea parte dintr-o altă familie ce locuia acolo. Ea a fost împuşcată la etajul unu, nu la al treilea etaj, unde a fost găsit şi ucis bin Laden.
Tot la primul etaj au fost împuşcaţi şi doi curieri ai Al-Qaida, femeia nimerindu-se acolo în schimbul de focuri ce a avut loc între terorişti şi luptătorii SEAL.
Bin Laden şi membri ai familiei sale au fost găsiţi la etajele doi şi trei ale vilei.
Imperturbabil, Carney a mai declarat:”Era o îngrijorare, că Osama se va opune operaţiunii de capturare şi într-adevăr el a rezistat.” Cum? Rămâne aparent un mister.
Dar, după balta de sânge, filmată în dormitorul unde a fost ucis, este clar, pentru orice militar, că bin Laden a fost mitraliat şi după ce a fost împuşcat în cap.
Oficialii Casei Albe au schimbat şi descrierea modului în care Obama şi echipa sa au putut urmări acţiunea luptătorilor SEAL. S-a recunoscut faptul că acţiunea a fost monitorizată în timp real, dar nu s-a mai precizat dacă au fost vizionate imagini şi auzite sunete.
Pentru ca să fie atenuată impresia că preşedintele Obama a urmărit live/în direct lichidarea lui Osama, Leon Panetta, directorul Agenţiei Centrale de Investigaţii a specificat, pe 3 mai ac., că„atunci când aceste echipe au intrat în vilă, vă pot spune că a fost o perioadă de 20, până la 25 de minute, în care, într-adevăr, noi nu am ştiut exact ce se întâmpla acolo şi au fost câteva momente foarte tensionate, când noi aşteptam informaţiile. În final, amiralul Mc Raven a venit la noi şi ne-a informat că i s-a transmis cuvântul GERONIMO, care era numele de cod pentru confirmarea faptului că l-au lichidat pe bin Laden.”
Conform jurnalistului american Noah Shachtman, colaborator al agenţiei Associated Press, această imagine, din satelit, a localităţii pakistaneze Abbotabad a fost luată pe 2 mai a.c., imediat după raidul echipei de profesionişti ai SEAL, care l-a ucis pe Osama bin Laden. Imaginea realizată de satelitul GeoEye IKONOS, indică resturile unui elicopter în afara arealului vilei lui bin Laden.
A doua imagine, imortalizată în aceeaşi zi, arată cât de aproape a fost reşedinţa lui bin Laden de Academia Militară Kakul, a Pakistanului, cât şi densitatea populaţiei în zona limitrofă vilei lui Osama.
Complicitatea oficialilor pakistanezi la ascunderea, vreme îndelungată, a liderului Al-Qaida, la Abbotabad, este acum un fapt de domeniul evidenţei.
Una de care contraspionajul pakistanez nu este deloc străin.
Iar cei ce îl conduc nu au fost schimbaţi din funcţie…
Într-un moment când comentatorii circului din viaţa politică românească au devenit brusc speculatorii amatori ai bursei de zvonuri vizând împrejurările în care a fost ucis liderul Al-Qaida, presa profesionistă de peste Ocean preferă recursul la date concrete, comparabile.
Astfel, un recent sondaj, realizat de Centrul Pew Research, în cadrul Proiectului privind Atitudini Globale, arată că, în lunile premergătoare uciderii lui Osama, exista un sprijin mic, în lumea musulmană, pentru liderul spiritual al Jihadului.
De pildă, în rândurile locuitorilor celor şase state musulmane mai importante, simpatia pentru bin Laden era la niveluri diferite.
Dintre musulmanii din teritoriile locuite de palestinieni, doar 34% şi-au declarat încrederea că Osama face ceea ce trebuie la nivel mondial.
La nivelul repondenţilor musulmani, la sondajul amintit, doar 26% , în Indonezia, 22% în Egipt, 13 % în Iordania şi-au exprimat sprijinul pentru bin Laden, în timp ce în Turcia nu era agreat decât de 3%, iar în Liban doar de …1%!
Cercetătorii de la Pew Research remarcă o tendinţă importantă, de-a lungul timpului, aceea a scăderii progresive a sprijinului pentru Osama, în rândurile musulmanilor.
Astfel, din anul 2003, încoace, încrederea în bin Laden a scăzut cu 38% în teritoriile palestiniene şi cu 33% în Indonezia. Cel mai mare declin a avut loc în Iordania, unde, în 2003, 56% dintre musulmani îl susţineau pe Osama, faţă de doar 13% în sondajul de acum.
Sprijinul iordanienilor pentru bin Laden a scăzut uimitor, la 24% în 2006, faţă de 61% în 2005, în urma atacurilor sinucigaşe iniţiate la Aman de către Al-Qaida.
Iar în ţara unde a fost ucis, adică în Pakistan, încrederea în Osama s-a diminuat vizibil, de la 52%, în 2005, la 18% în 2010. Pentru anul în curs nefiind date culese de Pew Research. Sau care nu au primit girul de a fi difuzate de organizatorii operaţiunii executate de luptătorii SEAL, pentru lichidarea lui bin Laden.
Nu poate fi trecută cu vederea atenţia acordată de realizatorii aceluiaşi sondaj pentru influenţa actuală a Al-Qaida.
Această oganizaţie, al cărui prim simbol era Osama bin Laden, nu se mai bucură de acelaşi sprijin, în rândurile celor pe care susţine că îi reprezintă.
Astfel, acum, doar 2% dintre musulmanii libanezi şi 5% dintre cei turci mai văd favorabil organizaţia teroristă menţionată.
În Iordania 15%, în Indonezia 22% şi în Egipt 21% dintre adepţii Islamului mai au o atitudine favorabilă faţă de Al-Qaida.
28% dintre palestinienii musulmani apreciază favorabil acţiunile acestei reţele teroriste, în timp ce 68% le dezavuează.
Doar musulmanii din Nigeria au cele mai multe opinii favorabile organizaţiei Al-Qaida, fapt explicabil prin situaţia tensionată din această ţară.
Datele incluse în acest sondaj au fost publicate pe 2 mai 2011, după anunţarea oficială a lichidării lui Osama bin Laden.
Un context în care se justifică întrebarea dacă nu cumva această luare de puls, a stării de spirit, în lumea musulmană, a fost generată de dorinţa de a alege momentul celei mai scăzute popularităţi a liderului Al-Qaida.
Culmea coincidenţei, tot pe 2 mai a.c., agenţia Associated Press a publicat estimări vizând creşterea popularităţii preşedintelui Barack Obama, în S.U.A., în săptămânile următoare, ca urmare a acţiunii reuşite de anihilare a lui Osama bin Laden.
Există acum trei factori în favoarea sporirii simpatiei alegătorilor americani pentru Obama.
Primul indică surpriza reală creată conaţionalilor săi de preşedintele Statelor Unite. De ce? Pentru că în perioada imediat următoare atacurilor din 11 septembrie 2001, 78% dintre americanii care au participat, atunci, la un sondaj iniţiat de Gallup, ziarul USA Today şi CNN, erau de acord ca Osama să fie capturat sau ucis. Şi numai 21% afirmau că prinderea sa este puţin probabilă.
Dar, în septembrie 2010, un nou sondaj, realizat de Opinion Research Corporation şi difuzat de CNN, evidenţia o realitate tristă. Doar 30% dintre americani apreciau ca fiind posibilă arestarea lui Osama, în timp ce 67% o considerau puţin posibilă.
În al doilea rând, americanii şi-au dorit, în mod constant, un preşedinte ferm în probleme de securitate naţională.
Astfel, un sondaj realizat de o firmă condusă de republicanul Alex Lundry, în luna ianuarie a.c., proba dorinţa a 80% dintre americanii intervievaţi, ca bin Laden să fie capturat sau ucis, dar numai 16% dintre aceştia credeau că se va întâmpla aşa ceva.
În al treilea rând, reacţia imediată a liderilor politici, a analiştilor şi comentatorilor pe Internet, a fost marcată de unanima aprobare a acţiunii ordonate de preşedintele Obama.
Unii lideri republicani au diminuat rolul şefului statului american, dar majoritatea i-a apreciat conduita.Până şi fostul vicepreşedinte Dick Cheney l-a felicitat pe Barack Obama şi pe echipa sa pentru securitate naţională.
O reacţie la nivel naţional apreciată – de experţii de peste Ocean – ca fiind tipică opiniei publice din Statele Unite, ori de câte ori o decizie prezidenţială a fost concretizată printr-o operaţiune răsunătoare a Forţelor Armate Americane.
Totuşi este bine de reţinut faptul că memoria americanilor este…scurtă.
Ecoul succeselor de acest gen se disipează rapid.
Chiar dacă, în câteva săptămâni, popularitatea lui Obama va fi mai mare, nimeni nu ştie cât va dura.
Agenţia de presă Associated Press a transmis că senatorul John McCain, unul dintre cei mai puternici susţinători, în Congresul Statelor Unite, ai intervenţiei militare americane în Libia, a declarat, pe 22 aprilie a.c., la Benghazi, că rebelii care luptă contra trupelor colonelului Gaddafi sunteroii săi.
McCain a mai afirmat că el a poposit la Benghazi pentru a evalua situaţia din teren şi ca să se întâlnească cu membrii Consiliului Naţional de Tranziţie, guvernul de facto a jumătăţii estice a Libiei, precum şi cu lideri militari ai formaţiunilor de luptă ale rebelilor.
Surprinzătoarea descindere, în estul teritoriului libian, a senatorului John McCain, este un semnal important, al Americii, de sprijinire a forţelor rebelilor.
Vizita lui McCain survine după ce, pe 21 aprilie a.c., secretarul apărării, Robert Gates a anunţat presa că preşedintele Barack Obama a autorizat folosirea avioanelor fără pilot, de tip Predator, împotriva trupelor colonelului Gaddafi.
Associated Pressremarcă faptul că este pentru prima oară când acest drone – utilizate anterior în Irak, Afganistan şi Pakistan – vor fi folosite în Libia, pentru lovituri aeriene, după ce S.U.A. au predat comanda operaţiunii aliate Comandamentului Întrunit al NATO de la Napoli, pe 4 aprilie.
După cum deja se ştie, rebelii s-au plâns că loviturile aeriene ale NATO, care au urmat de atunci, până în prezent, s-au dovedit, în mare parte ineficiente, nereuşind să stopeze ofensiva trupelor guvernului de la Tripoli.
În luna februarie a.c., invocând catastrofele umanitare din Ruanda şi Bosnia, din anii ’90, McCain a făcut presiuni pentru o intervenţie militară în Libia, cu câteva săptămâni înainte ca la sediul Naţiunilor Unite, Consiliul de Securitate să adopte o rezoluţie ce autoriza operaţiuni militare menite să protejeze populaţia civilă şi să instituie, apoi să menţină, zona de interdicţie aeriană, pentru avioanele de luptă ale guvernului de la Tripoli.
Ulterior, McCain l-a apărat pe preşedinte, când acesta a acţionat cu o minimă consultare a Congresului S.U.A., afirmând că Obama nu putea aştepta dezbaterilor congresmenilor, pentru a recurge la utilizarea forţelor aeriene şi navale americane. Altfel, rebelii din Benghazi ar fi fost deja înfrânţi de forţele colonelului Gaddafi.
Când la Casa Albă s-a luat decizia ca să fie transferată comanda operaţiunilor militare – contra forţelor armate libiene -, de la Pentagon la un comandament aliat, McCain a criticat imediat administraţia Obama.
Fost rival al lui Obama, în cursa prezidenţială din 2008, senatorul John McCain susţine acum necesitatea furnizării de armament, echipament şi tehnică de luptă trupelor rebele.
De altfel, la Washington D.C., se consideră că prin scrisoarea publică semnată de preşedinţii Barack Obama, Nicolas Sarkozy şi premierul David Cameron, S.U.A. şi-au asumat – după Irak şi Afganistan – un al treilea teatru de operaţiuni militare. Unde implicarea americană, pe plan militar este – contrar aparenţelor – considerabilă.
Paradoxul constatat de Associated Press este că unde iniţial Uniunea Africană şi Liga Arabă păreau interesate de o implicare diplomatică, acum practic au devenit inactive, deşi este vorba de o ţară care face parte din arealul asumat de membrii celor două organizaţii regionale.
Reconectarea Uniunii Africane şi a Ligii Arabe, la găsirea unei soluţii rapide de stingere a conflictului din Libia, devine acum nu doar o prioritate a Cartierului General al NATO, ci şi a Departamentului de Stat şi a Pentagonului.
O primă ocazie se iveşte pe 26 aprilie a.c., când prinţul moştenitor al Emiratelor Arabe Unite, Mohammed bin Zayed AlNahyan va fi primit de preşedintele Barack Obama, la Casa Albă. Consultarea acestuia în chestiunea libiană, ca prim pas pe calea generării unor dialoguri şi cu alţi lideri arabi ar diminua imaginea actuală, conform căreia intervenţia militară în Libia este una pur occidentală.
O altă oportunitate – crede jurnalistul Steve Clemons – ar fi apariţia lui Barack Obama la celebra televiziune Al Jazeera.
La ora actuală fiind o contradicţie între recunoaşterea, de către administraţia americană, prin vocea doamnei Hillary Diane Rodham Clinton, a eficienţei şi ariei de influenţare a acestui post TV şi absenţa dorinţei preşedintelui S.U.A., de a acorda un interviu laAl Jazeera.
Ar fi, pentru Barack Obama, o şansă mare de a se adresa lumii arabe, in integrum, inclusiv manifestanţilor din statele afectate încă de ample demonstraţii, soldate cu dure confruntări cu forţele de ordine, precum în Siria, Yemen şi Bahrein.
Cele două sugestii, pentru administraţia Obama, demonstrează înţelegerea de către comentatorii realişti, de peste Ocean, a faptului că fără implicarea S.U.A., lumea arabă rămâne la jumătatea distanţei dintre absolutismul desuet şi democraţia dorită de tinerii revoltaţi.
Joi, 21 aprilie a.c., preşedintele Barack Obama a avut parte de o surpriză, ce a fost filmată de jurnaliştii prezenţi la o acţiune de colectare a unor fonduri, pentru Comitetul Naţional Democrat.
După cum relatează agenţia de ştiri Associated Press, chiar la mijlocul discursului său, un grup de cetăţeni au început să cânte, protestând faţă de tratamentul guvernamental acordat lui Bradley Manning, cel căruia i se atribuie scurgerea de informaţii clasificate spre portalul consacrat dezvăluirilor senzaţionale – Wikileaks.
Obama se adresa unei audienţe de 200 de donatori, la Hotelul St.Regis, din San Francisco. Unii dintre ei achitând, anterior, chiar şi 35.800$ pentru a avea un loc la acest dineu.
Pe neaşteptate, o femeie într-un costum alb s-a ridicat în picioare şi a spus:”Domnule preşedinte, am scris un cântec pentru dumneavoastră.”
Instantaneu, masa de 10 persoane la care se afla, a început să cânte, în semn de protest faţă de decizia luată privind soarta soldatului Bradley Manning. Acesta a rămas în detenţie, din luna mai 2010, sub acuzaţia de furnizare a unor documente secrete către website-ul Wikileaks.
Pe timpul acestei întreruperi…muzicale, Barack Obama a întrebat-o pe Nancy Patricia D’Alesandro Pelosi, liderul minorităţii democrate, din Camera Reprezentanţilor, care l-a invitat pe preşedintele S.U.A. la acest eveniment, dacă are vreo legătură cu această întrerupere.
Nancy Pelosi a negat o asemenea ipoteză.
Cei zece cântăreţi au împărţit fluturaşi pe care scria: “Eliberaţi-l pe Bradley Manning.” Femeia în costumul alb şi-a dat jos jacheta pentru a arăta audienţei, inclusiv preşedintelui Obama, un tricou pe care era înscripţionat acelaşi mesaj.
Ea a fost invitată să părăsească sala. Ceilalţi cântăreţi au rămas la masa unde se aflau. Ulterior s-a aflat că femeia se numea Logan Pret.
Obama a ieşit elegant din acest moment, jenant pentru el, afirmând că a ascultat cântecul şi că îl consideră unul frumos. A şi plusat, pornind de la acest pretext imprevizibil, afirmând că melodia este un exemplu de creativitate, de care au nevoie membrii Comitetului Naţional Democrat, pentru a reveni la nivelele superioare de energie, probate în campania electorală din 2008.
Reporterul Carol Lee, de la Wall Street Journal, afirmă însă că, iniţial, Obama nu şi-a dat seama că este vorba de un cântec de protest.
Secretarul de presă al Casei Albe, Jay Carney, a precizat, mai târziu, că preşedintele a fost amuzat de protest.
Unul dintre cântăreţi i-a dat lui Carol Lee o copie a versurilor cântate:
Stimate domnule preşedinte, vă onorăm azi,
Fiecare dintre noi v-a adus 5000$
Este nevoie de o mulţime de Benjamini (dolari)
Pentru a desfăşura o campanie.
Am plătit contribuţia noastră,
Unde este schimbarea promisă?
Vom vota pentru dumneavoastră, în 2012,
Da, acesta este adevărul.
Uitaţi-vă la republicani,
Ce altceva putem face?
Chiar dacă nu ştim
Dacă ne vom păstra libertăţile noastre
În ceea ce păreţi a denumi
O societate liberă.
Da, este adevărat că preotul Terry Jones
Este şi acum în libertate,
Pentru a arde cartea sfântă a unui popor,
Devenind astfel un simbol ruşinos.
Dar într-o altă locaţie,
Din această ţară,
Singur, într-o celulă de 6 pe 12 metri,
Şade închis Bradley.
23 de ore pe zi acolo este noapte.
Amendamentele 5 şi 8
Susţin că acest lucru nu este corect.
Am plătit contribuţia noastră,
Unde este schimbarea promisă?
Orice operaţiune militară terestră începe cu trimiterea unor echipe de cercetare, în teritoriul controlat de potenţialul inamic. Persistente în ideea lor, de a nu se limita la ceea ce permite, la ora actuală, rezoluţia Consiliului de Securitate a O.N.U. şi bazându-se pe expresia exploatabilă, din textul documentului menţionat, respectiv “prin toate mijloacele”, Franţa şi Italia, bătrânele doamne ale diplomaţiei europene, au anunţat intenţia de a trimite ofiţeri meniţi să consilieze pe liderii rebelilor libieni şi să le instruiască cetele de tineri – indisciplinate, înarmate cu te miri ce, dispuse la acţiuni unilaterale, teribiliste, slab coordonate de un comandament unic.
Pentru ca să prevină o întrebare a jurnaliştilor, dornici de mai multe detalii, ministrul italian al apărării a declarat că, acum, este o înţelegere clară a necesităţii ca rebelii să fie instruiţi de militari profesionişti.
Un cetăţean european, atent la efectele crizei economice asupra propriului venit financiar, va recepta cu indiferenţă anunţul făcut de Franţa şi Italia, conform căruia vor trimite echipe mici, de ofiţeri, pentru a consilia pe liderii rebelilor.
Însă, pentru militarii de carieră, acest anunţ este un semn al unor pregătiri aparte. Altfel, pe plan imagologic, nu reprezintă decât reeditarea unei formule utilizate şi de sovietici, în Egipt, când au trimis consilieri militari numeroşi, ce-i drept ca să instruiască armata de pe malurile Nilului, în vederea viitoarelor confruntări cu Tzahalul – Forţele Armate Israeliene.
Că la Paris şi Roma s-a specificat un număr similar de ofiţeri destinaţi acestei misiuni speciale – respectiv câte zece -, fără a li se preciza atribuţiile, ţine de firescul unei operaţiuni tipice unui teatru de operaţiuni militare, cum a devenit, în ultima vreme, Libia.
Totuşi, o primă remarcă se impune. Cei 20 de ofiţeri aliaţi corespund, din punct de vedere numeric, structurii unui punct de comandă mobil. Unul ce va centraliza atât informaţiile furnizate de agenţii structurilor proprii de intelligence – aflaţi deja pe teritoriul Libiei, unii înainte de declanşarea revoltei tinerilor libieni -, cât şi cele raportate de comandanţii forţelor rebele, mulţi dintre ei fiind foşti ofiţeri în armata colonelului Gaddafi.
Declaraţia Înaltului Comisar al O.N.U., pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, prin care este condamnată, în termeni severi, bombardarea oraşului Misrata, apărat de rebeli, fiind evocată posibilitatea de a trece această acţiune militară în categoria crimelor internaţionale, reaminteşte de evenimente şi declaraţii similare pe timpul războiului din Iugoslavia. Al cărui final îl ştim cu toţii.
Faptul că liderii rebelilor nu au reacţionat imediat la anunţul trimiterii celor 20 de ofiţeri francezi şi italieni, confirmă ipoteza că ei se aşteaptă ca, prin această primă măsură, NATO să facă mai mult decât a reuşit până acum, nelimitându-se la operaţiunea aeriană – de menţinere a interdicţiei zborurilor avioanelor de luptă libiene şi de protejare, din aer, a populaţiei civile împotriva atacurilor unităţilor Forţelor Armate Libiene – şi cea maritimă, vizând împiedicarea fluxului de armament şi mercenari spre Tripoli.
Este evident că, ulterior, spre cei 20 de ofiţeri aliaţi vor fi trimise – cu avioanele sau navele militare franceze şi italiene – materiale „utile instruirii adecvate a forţelor rebele”. În traducere liberă – echipament militar. Care va fi exceptat, tacit, de la embargoul aprobat de O.N.U. Iată o cale previzibilă de înarmare, treptată, a plutoanelor instruite de consilierii militari menţionaţi.
Aprecierea guvernului de la Tripoli, conform căreia o asemenea decizie – franco-italiană – doar va prelungi conflictul este nu doar incompletă, ci şi prudentă. Poate mai apropiat de adevărul câmpului de luptă este pronosticul că va acutiza confruntarea dintre trupele guvernului de la Tripoli şi noile subunităţi, instruite şi echipate tacit de aliaţi.
Trebuie recitită, dintr-o altă perspectivă, şi promisiunea preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, că vor fi intensificate loviturile aeriene. Da. Ca sprijin al viitoarelor acţiuni militare terestre, pregătite în urma consilierii oferite de punctul de comandă mobil franco-italian, care va beneficia, evident, de legătura de transmisiuni necesară, cu Comandamentul Întrunit al Forţelor Aliate, de la Napoli, care supervizează Operaţiunea„Protectorul unificat.”
A se reţine şi informaţia furnizată de agenţia de presă Associated Press, care confirmă decizia guvernului american, de a da rebelilor libieni, din Benghazi, circa 25 milioane de dolari, pentru asistenţă “non-letală”, după ce aceştia vor prezenta intenţiile lor şi capacităţile reale de acţiune de care dispun. Asta înseamnă furnizarea de materiale tipice unei baze militare – de la facilităţile de cazare, la cele de hrănire, asistenţă medicală, pregătire fizică, consiliere psihologică şi instruire contrainformativă.
“Iugoslavizarea”acţiunilor militare aliate, în Libia, este confirmată şi de faptul că televiziunea de stat libiană a anunţat că avioane ale NATO au bombardat, în mai multe oraşe, infrastructurile de telecomunicaţii ce permit transmiterea emisiunilor oficiale de radio şi TV.
Pentru cei ce mai au dubii privind scopul real, pe termen lung, al trimiterii celor 20 de ofiţeri, francezi şi italieni, în Libia, merită amintită declaraţia ministrului francez al apărării, Gerard Longuet, care a recunoscut că ideea dislocării – în teatrul de operaţiuni libian – a unor trupe terestre este o problemă reală, care merită a fi luată în consideraţie de Consiliul de Securitate al O.N.U..
Pe lângă cei 20 de ofiţeri trimişi de Paris şi Roma vor mai acţiona, la Benghazi, 10 consilieri militari britanici, care – a precizat William Hague, secretar de stat pentru afaceri externe şi ale Commonwealth-ului – vor asigura instruiri tipice celor care se vor ocupa de logistica şi intelligence-ul forţelor înarmate coordonate de conducerea rebelilor. Altfel spus, repartiţia misiunilor specifice, în punctul de comandă mobil aliat, deja s-a efectuat.
Propunerea noului ministru de externe al Libiei, Abdul Ati al-Obeidi, de a se ajunge la o încetare a focului, pe o perioadă de şase luni, pentru a pregăti alegeri care să legitimeze un forum menit a face reforme constituţionale, trebuie interpretată ca o recunoaştere, de facto, a divizării propriei ţări, pentru o perioadă mai lungă de timp.
Ce se va întâmpla atunci când unul – sau mai mulţi – dintre cei 30 de ofiţeri francezi, italieni şi englezi va fi capturat sau ucis, pe timpul acţiunilor de luptă?
În capitala americană a fost dat publicităţii un sondaj iniţiat de Universitatea din Maryland, care a vizat sprijinirea utilizării puterii militare, pentru protejarea civililor din Libia. Conform agenţiei Associated Press “americanii şi-au pierdut răbdarea cu acţiunea militară internaţională în Libia, chiar dacă o majoritate priveşte pozitiv primăvara democraţiei în lumea arabă.”
Dar, sprijinul opiniei publice de peste Ocean, pentru operaţiunea aliată în Libia, a scăzut cu 14 procente, ajungând la 54 %, comparativ cu sondajul organizat, în luna martie, de postul de televiziune CBS, care estimase, cu câteva săptămâni în urmă, că 68 % dintre cetăţenii Statelor Unite aprobă recursul la folosirea intervenţiei militare.
Studiul – care a dorit să evalueze opinia publică americană pe tema poziţiilor existente faţă de revoltele arabe – a fost lansat chiar în ziua deschiderii, la Washington D.C., a Forumului Lumea Islamică şi Statele Unite.
Este vorba de o reuniune anuală a liderilor din peste 30 de ţări, cu majoritate musulmană, şi din Statele Unite.
Institutul Brookings a fondat această adunare inedită, în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, pentru a ajuta la construirea de punţi diplomatice, de legătură, între liderii SUA şi cei musulmani.
Sondajul vine într-un moment crucial în relaţiile americane cu lumea musulmană. Din Tunisia, până în Yemen, se doreşte schimbarea liderilor actuali şi lichidarea absolutismului promovat de aceştia.
La întrebarea“în cazul în care campania aeriană nu reuşeşte să protejeze civilii de atacurile forţelor – trimise de guvernul de la Tripoli -, aţi sprijini sau nu intenţia SUA şi a altor ţări, de a furniza arme către rebelii libieni?”, numai 36 % au răspuns afimativ, în timp ce 59 la sută nu au fost de acord.
Doar 15 %, dintre americanii care au răspuns la întrebări, consideră că revoltele populare, din lumea arabă, sunt generate de grupările islamiste, care doresc puterea politică. În schimb, 45 la sută au declarat că revoltaţii sunt oameni obişnuiţi, care vor să trăiască în libertate şi într-o societate democratică.
37 % au optat pentru ambele variante de răspunsuri.
Două treimi dintre americani spun că guvernul lor ar trebui să ia o poziţie neutră faţă de revoltele arabe. Dintre cei ce doresc ca Statele Unite să nu rămână pasive, o majoritate covârşitoare vrea ca S.U.A. să sprijine manifestanţii antiguvernamentali.
Ce a mai indicat acest sondaj?
1. Încrederea că democraţia şi islamul sunt compatibile.
Dar, 41 la sută dintre intervievaţi nu cred aşa ceva.
2. O majoritate clară a declarat că este posibilă coexistenţa între musulmani şi occidentali.
Totuşi, 41 % afirmă că un conflict violent va fi inevitabil.
3. Un număr crescând de americani cred că sunt mult mai mulţi extremişti de credinţă islamică, decât teroriştii cu alte convingeri religioase.
Astfel, 62 la sută dintre participanţii la acest sondaj susţin acest lucru.
La sondajul postului TV ABC News, din februarie 2002, doar 46 % credeau la fel.
4. Primăvara revoltelor arabe a avut un efect redus asupra poziţiei oficiale americane privind conflictul israeliano-palestinian.
Două treimi dintre repondenţi continuă să aibă un punct de vedere favorabil Israelului,
deşi nu puţini afirmă că Statele Unite ar trebui să nu ţină
nici cu Israelul, nici cu palestinienii,
la tratativele vizând soluţionarea conflictului dintre cele două naţiuni.
La sondaj au răspuns 802 americani.
Investigarea a fost realizată între 1 şi 5 aprilie 2011.
Marja de eroare este de 3,5 la sută.
SUA | Ion Petrescu | 
05/10/2012 10:00 | 
Comments (0) 
Subscribe
Loading ...