Afganistanul de ieri…şi de azi (video)

Cel perceput astfel de americani, pe marile ecrane…

…şi cel din linia întâi de acum – la 11 mai:

Drept încălcat în România (video de peste Ocean)

În videoclipul primit de la White House/Casa Albă, la un moment dat, preşedintele Statelor Unite ale Americii afirmă în faţa unei mulţimi sobre, referindu-se la o familie de pensionari:

“Ei şi-au câştigat dreptul de a se pensiona cu demnitate, cu respect, ei nu ar fi trebuit să se îngrijoreze că vor fi păcăliţi de cineva…”

Asemenea cuvinte, omologul român al lui Barack Obama nu mai are autoritatea morală să le rostească, la Bucureşti, după ce a umilit, în aceste zile, nu puţini pensionari, de data asta militari.

Diferenţa specifică

Sun-Tzu:

Când comandantul este în fruntea armatei el nu este obligat să accepte toate ordinele suveranului.

POSTARE VIZIONATĂ DE ADMINISTRAŢIA PREZIDENŢIALĂ, DE TREI ORI, PE 5 IANUARIE 2012.

Calităţile militarului de elită (video)

Un film ce va rula, peste Ocean, în luna februarie 2012:

Iar cinematografia românească, atâta cât a mai rămas, din ceea ce a fost cândva, ignoră curajul, loialitatea, onoarea şi acţiunile temerare nefardate, ale miilor de militari români care şi-au făcut datoria, succesiv, faţă de Patria lor, România de azi, servindu-şi ţara cu demnitate şi profesionalism, departe de casă, în cele mai dure teatre de operaţiuni de luptă. Pentru ei nefiind niciunde mai bine decât ACASĂ. Deşi, pentru mai binele celor dragi şi-au asumat, voluntar, misiuni pe viaţă şi pe moarte – deloc artistică.

“Să fi pretutindeni şi nicăieri, să loveşti şi să dispari!”

Crăciunul soldatului

Aţi văzut pe micul ecran, măcar la o singură televiziune, un asemenea respect acordat celui aflat la datorie şi în momentele când conaţionalii lui se prea bucură de o sărbătoare creştinească?

LA MULŢI ANI, ARMATA ROMÂNĂ!

Gelaledin Nezir este un scorpion visător, cu care am împărţit clipe şi mai bune şi mai rele, prin ţară şi prin teatrele de operaţiuni militare. A purtat cu mândrie uniforma Armatei României şi a fost o voce care a reprezentat-o cu cinste, până când cine-i râvnea locul a reuşit să pună sirenele politichiei să cânte “Vânare de vânt…”

Într-o zi în care Preşedintele ia ora exactă de la Bruxelles şi Regele este preocupat de propria aniversare - una care nu ar mai fi existat dacă nu cădeau, la datorie, anonimii soldaţi, pentru ultima brazdă de pământ românesc eliberată la Carei, în anul 1944 -, rezerviştii de azi sunt aidoma unor lupi singuratici, momiţi într-o parte sau alta.

Cum însă camaradul Nezir a avut o iniţiativă pe măsura crezului său interior, îi respect gestul şi reproduc gândurile sale, însoţite de o melodie pe care a dorit-o drept ilustraţie muzicală adecvată:

Ziua Armatei Române

Celor care iubesc şi preţuiesc Armata Română nu are cum să le treacă neobservată tocmai Ziua Ei …

Vă propun, de aceea, ca, in zi de sărbătoare, să-i felicitam şi să le mulţumim din suflet tuturor militarilor activi, in rezervă şi in retragere, veteranilor, pentru tot ceea ce au făcut sau fac pentru Ţară şi Armată şi să le dorim multă sănatate şi putere de muncă! La mulţi ani!

Să salutăm şi efortul pe care il fac, departe de ţară, bravii noştri soldaţi aflaţi in misiuni internaţionale. Să mulţumim familiilor acestora, pentru inţelegere, sprijin şi răbdarea de care dau dovadă! Bravo băieţi! La mulţi Ani!

LA MULŢI ANI, ARMATA ROMÂNĂ!

Generalul Grumaz pune degetul pe rană!

Întors de la o reuniune organizată în Germania, sub egida Agenţiei NATO de Comandă, Control şi Consultanţă/NC3A, împreună cu AFCEA/Asociaţia de Electronică, Comunicaţii şi Sisteme Informaţionale pentru Forţele Armate, generalul român constată cu tristeţe:

- Industria românească de profil nu este interesată de banii de la NATO, sau de colaborări cu companii de renume, din lume, precum IBM sau Cassidian.

Detalii uluitoare puteţi citi AICI.

UN SIMPLU ROMÂN

Incredibil, dar adevărat.

NE NAŞTEM SINGURI…

UN SPIRIT LIBER ŞI-A PICURAT,
CÂTEVA SECUNDE, GÂNDURI ALTFEL ROSTUITE,
DESPRE ÎNCEPUTUL LUMII…SALE.

VOI SPUNE DOAR ATÂT.
TRĂIEŞTE DEMN, ÎN ROMÂNIA.

Solitudes

Azi, când am ingropat adânc, sub pleoape,
Primul sărut pe care mi l-ai dat,
Încep să cred ce mi s-a spus odată.
Şi asta-i tot ce-mi pare-adevărat.

Poate-am greşit!-mă-ntreb privind spre tine.
Nu te cunosc. Te văd ca pe-un străin.
Mă-ntorc pe primul drum. Numai cu mine.
Ne naştem singuri şi la fel murim!…

NICIUNUL

Niciunul dintre camarazii mei nu a îngenunchiat vreodată de frică.

Dar a plecat capul, înainte de a primi binecuvântarea preotului, pentru o misiune din care ar fi putut să nu se mai întoarcă.

Niciunul dintre ofiţerii demni ai Armatei României nu s-a făcut preş în faţa avortonilor politici ai vremii.

Dar a lăcrimat la mormântul lui Avram Iancu, cel rămas singur prin munţii goliţi de bărbăţie.

Niciunul dintre cei căzuţi la datorie în teatrele de operaţii ex-iugoslav, irakian şi afgan nu şi-a trădat jurământul militar.

Dar a apărat Onoarea României, chiar cu preţul vieţii.

Niciunul dintre rezerviştii simpli ai ţării nu a oferit conaţionalilor săi ciocolată din goana maşinii şi pantofi cu toc ţărăncilor chinuite de munca câmpului.

Dar fiecare dintre ei a sărutat, cu ochii înlăcrimaţi, mâna măicuţei uitate de Dumnezeu, în universul rural al octogenarilor ce aşteaptă senini Judecata de Apoi.

Niciunul dintre comandanţii, cu coloană vertebrală, aflaţi acum în rezervă, nu şi-a turnat semenii pentru a lua o stea scânteind a laşitate ascunsă cu aroganţă.

Dar fiecare dintre ei se bucură când vede, fie şi câteva secunde, Drapelul de Luptă, în fruntea unei coloane militare.

Niciunul dintre militarii profesionişti de ieri nu a învăţat să tragă cu arma, pentru a o îndrepta împotriva compatrioţilor săi.

Dar a executat ordinul de a ieşi în stradă, când la graniţe zăngăneau legiunile vecinilor, nerăbdătoare să hăcuiască teritoriul indivizibil al României.

Niciunul dintre militarii adevăraţi ai ţării nu s-a lăsat pradă disperării, când a fost batjocorit de mai marii vremii.

Dar a ştiut să facă, din izolarea sa, temeiul îndârjirii de a învinge Minciuna din fruntea ţării.

Niciunul dintre purtătorii de uniformă ai Armatei României, care a trecut Oceanul, nu s-a urcat în Statuia Libertăţii doar pentru a privi de sus New York-ul.

Ci pentru că a sperat şi speră că Lumina Libertăţii nu se va mai stinge, niciodată, în ROMÂNIA.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

NEÎNCREDEREA PREZIDENŢIALĂ

EDITORIAL PUBLICAT DE ZIUAVECHE.RO

Ştiaţi proverbul grec:”Cel ce este temut de mulţi să se teamă de ei”?

Acest aforism mi-a venit în memorie când am aflat noile numiri, în funcţii importante din Armata României.

Sub pretextul promovării unor profesionişti militari tineri, sunt marginalizaţi generali cu evoluţii respectate la Cartierul General al NATO, din Bruxelles, şi la Comandamentul Central American – CENTCOM din Tampa, Florida.

O explicaţie plauzibilă? Neîncrederea actualului preşedinte în propozabilii, de drept, la funcţiile cheie din armata ţării.

Un argument? În noaptea Anului Nou, când a preferat să nu adreseze un gând bun compatrioţilor săi, preşedintele a dorit să îl aibă musai lângă el, pe ministrul apărării naţionale.

Dacă generalilor numiţi acum, pe posturile la care ar fi visat doar peste câţiva ani buni, li s-ar pune o întrebare comună, răspunsul lor onest ar fi acelaşi:”- Nu mă aşteptam la o asemenea ascensiune rapidă…”

Doar, din primul moment când poartă uniforma militară, viitorul profesionist înţelege şi respectă o ierarhie cu grade, funcţii şi criterii de promovabilitate la comanda grupei, plutonului, companiei, batalionului, brigăzii, diviziei, categoriei de forţe armate şi Statului Major General.

În timp apare departajarea profesională. Afectată, în ultimele două decenii, de amestecul grosolan al factorului politic în gestionarea problemelor armatei.

La reducerea masivă a Forţelor Armate Române au contribuit substanţial şi consilierii americani. Ani buni, armata de peste Ocean a constituit un element de referinţă pentru reforma şi restructurarea structurilor militare româneşti.

Concomitent, mii de militari români s-au convins, în teatrele de operaţii ex-iugoslav, irakian şi afgan de dotarea tehnică superioară a U.S. Army, de instrucţia modernă şi capacitatea de a duce lupta în condiţii de maximă ostilitate pe plan local.

Nu puţini ofiţeri români au urmat cursuri peste Ocean şi au absolvit instituţii militare americane prestigioase. În toate, regula de bază fiind supremaţia valorii reale. Nu mimate.

Şi iată că acum, în cea mai atipică ţară a Uniunii Europene, până şi numirile la vârful ierarhiei militare nu respectă criteriile de promovare existente în armatele celorlalte state membre ale NATO.

Drama noilor generali promovaţi? Va fi în momentul când se va reveni la normalitate. Vorba unui înstelat:”Unde să mai fiu numit, după ce am fost şeful Statului Major General?”

La Cotroceni…

ARTICOL ACCESAT DE ADMINISTRAŢIA PREZIDENŢIALĂ,
PE 17 IANUARIE 2011

61%

Sunt unul dintre simplii cetăţeni ai României care crede, nu speră, că 2011 este finalul unui mod de a fi la putere în Ţara Mioriţei.

Viaţa va confirma, sau infirma, acest trend, tot mai vizibil, în lumea celor batjocoriţi şi umiliţi numai pentru că… au avut o altă traiectorie în viaţă decât acela ce i-a păcălit, când le-a momit voturile, pentru a fi mai marele stânei de defetişti – dintre Carpaţi şi Marea Neagră.

Lucrurile s-au schimbat, între timp. Acesta este motivul pentru care, în calitate de jurnalist, am pus o întrebare, pe acest blog:

DE CE A EVITAT PREŞEDINTELE SĂ SE ADRESEZE COMPATRIOŢILOR SĂI, ÎN NOAPTEA DE ANUL NOU?

Departe de a fi surprinzătoare, răspunsurile arată cine trebuie să îşi facă bagajele, pentru „zări mai calde”, pe alte meridiane:

1. DE TEAMĂ, FAŢĂ DE HUIDUIELILE MULŢIMII ADUNATE ÎN PIAŢA UNDE AR FI POPOSIT PENTRU ÎNTÂMPINAREA NOULUI AN – 61 % dintre votanţi;

2. ESTE CONŞTIENT DE OSTILITATEA CONAŢIONALILOR LUI, GENERATĂ DE MODUL CUM CONDUCE ROMÂNIA- 31% din voturi;

3. DIN LEHAMITE, FAŢĂ DE NERECUNOŞTINŢA CONCETĂŢENILOR SĂI, ÎN URMA BENEFICIILOR ADUSE DE POLITICA LUI. – 8% dintre cititori.

MENTALITATEA DEFETISTĂ

Pe 21 decembrie 1989, şeful de atunci al statului român era şocat de transformarea adunării bucureştenilor, din faţa sediului partidului de guvernământ, în prima manifestare televizată a unei nemulţumiri populare ce nu mai putea fi tăgăduită.

Pe 21 decembrie 2010, preşedintele de azi al ţării a fost neplăcut surprins de atitudinea comună a şefilor diplomaţiilor franceză şi germană, care au sancţionat, într-o formulă neaşteptată, modalitatea în care este acum guvernată România.

În urmă cu 11 ani exista arealul demnitarilor oficiali, de partid şi de stat, care aveau privilegii ascunse, dar reale.

Azi, fidelii puterii nu se sfiesc să îşi arate averile acumulate te miri cum, în cruntă contradicţie cu nivelul de trai al majorităţii covârşitoare a românilor de rând.

Atunci, în 1989, premierul Constantin Dăscălescu a jucat la două capete, iniţial de partea preşedintelui, ulterior, pentru câteva ore, de partea conaţionalilor uluiţi că au putut pătrunde nestingheriţi în sediul Comitetului Central.

În 2010, premierul Emil Boc, loial conducătorului statului, nu se mai bucură decât de stima unui român din zece alegători, conform ultimului sondaj de opinie.

La ultimul miting de sorginte comunistă, liderul partidului de guvernământ, din 1989, anunţa o sporire minimală a salariilor conaţionalilor săi.

În declaraţiile sale, reiterate pe parcursul anului 2010, şeful, în scripte, al formaţiunii politice care exercită azi puterea executivă, anunţa diminuarea semnificativă a salariilor, promiţând ulterior, în 2011, o revenire, parţială, la nivelele iniţiale.

La finele anului 1989, armata era supusă unui foc încrucişat, al celor care doreau adevărul despre modul cum au fost împuşcaţi peste o mie de români, şi al celor care refuzau să accepte subordonarea faţă de un ministru desuet.

Acum, armata a privit în tăcere mascarada imagologică, de arestare a doi înstelaţi, organizată pentru impresionarea U.E., aşteptând resemnată înlocuirea actualului lider militar cu unul care să corespundă criteriilor prezidenţiale. Aparent profesionale.

Iată simple repere ale convingerii publice că lucrurile merg din rău, în mai rău. O mentalitate mioritică care ne ţine cu capul plecat. Dar nu pentru multă vreme.

În istoria naţională, învingătorii au apărut când nu mai credea nimeni că poate veni clipa independenţei, aceea a unirii, ulterior a reîntregirii României. Iar anul 2011 poate fi eliberarea de tristeţea naţională.

EDITORIAL PUBLICAT DE ZIUAVECHE.RO

DE CE NU ESTE GRAŢIAT GENERALUL STĂNCULESCU?

Exact cu doi ani în urmă, la aceeaşi rubrică, găzduită de un alt săptămânal, ceream public, actualului şef al statului, cu argumente adecvate, graţierea generalului Victor Atanasie Stănculescu.

Aşa, patria îi este recunoscătoare generalissimului. Ţinându-l după gratii. Bravos, naţiune! Halal să-ţi fie…

SPERĂM SAU CAPITULĂM?

*Un caz – armata, o privire culturală

Titlul nu-mi aparţine. El este genericul părţii a patra, din cele cinci secţiuni câte are volumul scris de Maria şi Dumitru Iacob, intitulat, cu o fină ironie, „Fondul şi forma/o poveste culturală”, publicat la Editura Tritonic. Iar aceste rânduri nu sunt un laudatio. Ci semnalarea efortului a doi comunicatori cu audienţă în mediul universitar şi tangenţe cunoscute cu lumea militarilor români.

În esenţă, Maria şi Dumitru Iacob oferă, cu eleganţă, o consiliere gratuită. Una valabilă la toate nivelele societăţii noastre. Sintetizabilă în îndemnul ”Pentru a nu ucide comunicarea, evitaţi tonul ultimativ! ” Ei, aş…

CURSIV PUBLICAT ÎN ZIUA VECHE.RO
Read more »

ROMÂNIA TA!

ROMÂNIA TA este aşa cum o simţi, cititorule.

CURSIV PUBLICAT DE ARENA.MD

UN SIMPLU: “MULŢUMESC!”

În onoarea Zilei Veteranilor, presa de peste Ocean a prezentat salutul veteranilor americani către bărbaţii şi femeile care alcătuiesc acum Forţele Armate din Statele Unite. În fiecare zi, timp de o săptămână, câte un veteran de război va publica un eseu personal despre victoriile şi luptele din timpul războiului la care a participat. Şi visele sale, de ieri şi de azi.

Ei bine, imaginaţi-vă cum ar arăta rândurile scrise de băieţii noştri, din teatrele de operaţii ex-iugoslav, afgan şi irakian, care, după luni de sihăstrie între viaţă şi moarte, revin acasă, în deşertul economic şi politic dintre Carpaţi şi Marea Neagră.

Reproduc mai jos gândurile unui simplu cetăţean american. Spre luare aminte:

Ca un tânar din mediul rural Nebraska, armata a fost visul meu. Ca fiu al unui militar de carieră, nu am putut concepe o onoare mai mare decât purtarea uniformei acestei mari naţiuni. Pe timpul celei de-a doua misiuni de lungă durată, în Triunghiul Sunnit din Irak am început să simt efectele multiplelor lovituri suferite ca urmare a exploziei unor mine amplasate pe drumul unde patrulam cu vehiculul meu de luptă. Un lucru de care, poate, unii semeni nu îşi dau seama este acela că nu suntem învăţaţi să renunţăm. Noi luptăm. Deci, asta e ceea ce am făcut până la o misiune de noapte în vara anului 2006.

Atunci am fost aruncat dintr-un elicopter, de la înălţime şi am aterizat într-un canal de irigaţie, din beton. După impact, mi-am rupt ambele picioare, ambii genunchi au fost dislocaţi, coloana vertebrală a fost ruptă în trei locuri şi am suferit o comoţie cerebrală. Am fost evacuat medical din Irak, şi retrimis înapoi în ţara pentru care am semnat că o apăr. Care are cei mai buni medici şi asistente medicale din lume. Aceştia m-au îngrijit pe mine.

Am fost repartizat la una dintre unităţile nou formate, pentru transferul combatanţilor răniţi. După numeroase intervenţii chirurgicale, terapie fizică, terapii psihiatrice, terapie cognitivă şi logopedie, am avut o nouă şansă în viaţă. Şi am inceput să visez din nou. M-am inspirat din conduita locotenent-colonelului în rezervă, Charlie Watkins, un veteran din Vietnam. Un om care a fost ridiculizat şi admonestat când s-a întors acasă din război. El a fost inspiraţia mea, deoarece mi-a spus cu mândrie Mulţumesc! şi Bine ai venit acasă!

După ce mi-am dat, în sfârşit, seama cât de norocos am fost să rămân în viaţă, am început recuperarea mea. Prin programe succesive şi diferite, am găsit un sistem de sprijin, exersând conform spiritului unui soldat. Sunt acum un american plin de speranţă la jocurile americane paralimpice, la ciclism şi biatlon.

Recent am trecut în rezervă, pe motive medicale, din armata SUA, şi acum am “locul meu visat de muncă”, muncind cu cei mai buni fii şi fiice ale Americii, ca un luptător rănit, încadrat în programul iniţiat de organizaţia care se ocupă de recuperarea militarilor răniţi – USO. De regulă, oamenii spun că “visele nu devin realitate”. Eu sunt dovada vie că acestea pot fi materializate.

Aşa cum am visul de a purta culorile ţării mele, din nou, la Jocurile Paralimpice, vă invit să lăsaţi personal mesajul de sprijin pe o hartă interactivă -“Mulţumiri de pretutindeni” -, care este o modalitate pentru ca publicul american să mulţumească şi să sprijine în mod real eroii în viaţă şi familiile lor.

Scopul este de a umple harta cu mii de note apreciative ale americanilor mândri, pentru că, uneori, un simplu Mulţumesc! este tot ce trebuie pentru a păstra viu “visul” unui soldat, marinar, aviator, infanterist marin sau din Garda naţională.

Sprijiniţi-l pe Justin Widhalm şi organizaţia pe care a ales-o USO,
vizitând Salute To Service.

In memory of those who served.
În memoria celor care au servit.(Patria)

We haven’t forgot the price you have paid
You’ve given us the freedom that we enjoy today
And everyday I thank my God for sending those like you
Who care for the future
The dreams of me and you.

Nu am uitat preţul pe care l-aţi plătit,
Ne-aţi dat libertatea de care ne bucurăm astăzi
Şi în fiecare zi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că trimite semeni ca voi
Care au grijă de viitor
De visele mele şi ale voastre.

The red is for the blood
The blue is for the bruise
The white is for the eyes
Who fought for me and you
So lift our hearts today filled with gratitude and praise
For the veterans of the USA.

Roşul este pentru sânge
Albastrul este pentru vânătaie
Alb este pentru ochii
Care au luptat pentru mine şi voi
Deci să ridicăm astăzi inimile noastre pline de recunoştinţă şi laudă
Pentru veteranii SUA.

We thank the families
Who gave your precious gifts
The cost is greater than all your fears
And when the flag waves high
Our hearts are filled with pride
You’re the reason America is still alive.

Mulţumim familiilor
Care au dat aceste preţioase daruri
Costul este mai mare decât toate temerile voastre
Şi când steagul va flutura puternic
Inimile noastre sunt pline cu mândrie
Voi sunteţi motivul pentru care America este încă în viaţă.

And I know there are so many of you
Standing with all of us today
We take this moment to say thank you
For freedom in the USA.

Şi ştiu că există atât de mulţi dintre voi
Stând cu noi toţi astăzi
Noi folosim acest moment să vă spunem mulţumesc
Pentru libertate în Statele Unite.

DAN GÎJU: SOLDAŢII PATRIEI MELE

Fotografie de arhivă

Soldaţii Patriei mele s-au refugiat pe monumentul eroilor;
ultima lor baricadă înainte de scâncetul veacului,
şi de acolo tot le trimit bezele nepoţilor,
dar şi sfaturi,
pe care ei le traduc după propriile criterii:
cică cine va face ca ei, ca ei să păţească.

Căci clipa aceea e pe drum, vine…

Bucureşti, 6 septembrie 2006

7% MARINARI RESPONSABILI

Pe acest blog a fost postată întrebarea, de inspiraţie pur jurnalistică:

CUM APRECIAŢI PRELUNGIREA MANDATULUI ACTUALULUI ŞEF AL S.M.G., PÂNĂ LA 31 DECEMBRIE 2010?

Cititorii acestui spaţiu electronic au citit, unii au surâs cu subânţeles, alţii au ridicat din umeri şi câţiva – inconştienţi, evident…- au votat răspunsurile preferate după cum urmează:

1.CONFIRMAREA SERVICIILOR ADUSE DE AMIRAL MARINARULUI DE LA COTROCENI, 58% dintre voturi;

2. UN ABUZ, 18% din opţiuni,

3. LIPSITĂ DE BUN SIMŢ, 17% dintre cei lucizi.

4. NORMALĂ, 7% , adică marinari responsabili.

Despre ce discutăm aici?

Ciocu’ mic şi…
frecaţi puntea…

NE TREBUIE UN “MORT”…

© Titlul nu este deloc cinic. Cu ani în urmă am împărţit
luni bune de teste, bucurii şi confesiuni cu un ofiţer blond
din armata cehă. Anterior cursului la care participa în Baza
Borden, a Forţelor Armate Canadiene, undeva lângă Toronto,
junele căpitan din Praga fusese bodyguard-ul ministrului apărării
în Cehoslovacia socialistă.

Într-o seară, acest camarad din poliţia militară cehă m-a
întrebat dacă ştiu cum a fost schimbat regimul
comunist la el în ţară.

Reproduc, din memorie, ceea ce mi-a relatat
colegul de curs:

- Demonstraţiile celor dornici de o înlăturare a conducerii
perimate din fruntea statului continuau cu participarea
a zeci şi zeci de mii de tineri. Dar regimul se simţea stăpân pe situaţie.

Din acel moment, forţele de ordine au dispărut.
Mulţimea a fost de neoprit preluând de facto
controlul asupra Capitalei. Fără să moară nimeni!

- Ce glumă este asta? am întrebat eu. Şi studentul împuşcat?

- A fost recunoscut, peste un an, pe stradă, de un ziarist prevenit de serviciul nostru de informaţii. Populaţia trebuia să afle că nimeni nu a murit la abolirea vechiului regim.

“Studentul” era un tânăr ofiţer, bine instruit, din intelligence-ul autohton. A marcat bine momentul, care a dus la schimbarea regimului în ţara noastră. Nimeni nu l-a decorat. Şi nimeni nu i-a trecut numele în cartea de istorie.
Dar, fără curajul său…

LIBERTATE TE IUBIM…

©…ori ne învingem teama
şi trăim cu fruntea sus,
ori ne târâm, pe coate şi genunchi,
în mocirla generată de blondele prezidenţiale,
în cel mai detestat regim din comunitatea europeană.

Unii au ales.