Angajamentul SUA, în Europa, este de nezdruncinat (video)

La numai o zi după ce secretarul apărării, Leon Panetta, a anunţat că armata americană va retrage două brigăzi de luptă din Europa, menţinându-şi o puternică prezenţă, pe bătrânul continent, prin rotaţia unităţilor de elită, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a precizat că nu au avut loc consultări aprofundate cu aliaţii şi partenerii Statelor Unite, din întreaga Europă, cu privire la aceste decizii. Dar, a continuat el:
“angajamentul nostru, în cadrul alianţei, este de nezdruncinat”.

Acelaşi oficial al Departamentului Apărării a mai afirmat:
“Angajamentele noastre de securitate de pe continentul Europei, rămân vitale pentru noi, şi deşi forţa permanentă prezentă acolo va fi mai mică, angajamentul nostru faţă de Europa şi de aliaţii şi partenerii noştri nu va fi diminuat cu nimic. Reflectăm la un mod mai inovator de a răspunde la aceste angajamente, cum ar fi instruirea trupelor prin rotaţie şi cerinţele expediţionare noi.”

Kirby a reafirmat, de asemenea, angajamentul Pentagonului pentru ca sistemele de apărare antirachetă să fie amplasate în Europa şi a spus că nu sunt modificări la angajamentele luate în regiune:
“Noi rămânem 100% angajaţi la sistemul de apărare antirachetă, pe care îl vom dezvolta acolo pentru Europa şi pentru apărarea aliaţilor noştri de acolo. Suntem foarte confortabili cu capacităţile pe care le avem acolo şi vom fi capabili să le menţinem în Europa, pentru a contribui la alianţa NATO şi la apărarea aliaţilor noştri.”

Şi când te gândeşti că unele voci plângeau pe umerii cititorilor naivi, ce va face sărmana Europa, dacă pleacă americanii…

Aşa se întâmplă când de dragul unui eseu abstract, arunci tocmai buldogul în lac…

_________________________________

Fumigene la Ankara

Cel mai amuzant titlu din presa turcă, cea lizibilă pe 17 decembrie 2011?

“Gül îl avertizează pe Panetta în legătură cu teroarea din perioada ulterioară retragerii americane din Irak”

Cu alte cuvinte, naivii de peste Ocean habar nu au ce infern al terorii se va declanşa în statul irakian, unde trupele turceşti au mai intervenit, în nordul populat de kurzi, iar acum trebuiau informaţi, pentru ca astfel să nu se mire când preşedintele Abdullah Gül va confirma reluarea, sub diferite pretexte, a raidurilor forţelor terestre şi a celor aeriene, în zona unde visătorii unui Kurdistan liber şi unit, mai agită un steag, o armă, o idee, chiar dacă nu au văzut, în viaţa lor, Statuia Libertăţii din New York.

Au tupeu oficialii turci.

Mai ales atunci când afirmă că stabilitatea Irakului va continua să fie o problemă, până în momentul în care această ţară va fi curăţată de organizaţiile teroriste, după ce Pentagonul, condus de Leon Panetta, va confirma public încheierea retragerii trupelor combatante din statul demantelat de dictatura lui Sadam Husein.

Pe de altă parte, şi mister Panetta nu este de ieri, de azi, pe Planeta Albastră.

La aşa mesaj, din partea succesorului formal al sultanilor din vremurile apuse, demnitarul american a exprimat – urmează o sintagmă uluitoare – “uriaşul său respect” faţă de rolul Turciei în soluţionarea problemelor regionale, precum cele sesizabile în Siria, Iran şi Irak.

Restul?

Fumigene pentru fraieri.

Precum dorinţa Turciei de a fi sprijinită mai mult de către SUA, în operaţiunile vizând anihilarea combatanţilor kurzi, care au tabere de antrenament în nordul Irakului.

Sau replica lui Panetta:“facem parte din aceeaşi familie”.

Dar un sfat al secretarului american al apărării a fost reţinut de interlocutorii turci. Aici fiind vorba de menţinerea unor relaţii bilaterale optime cu Israelul.

Singura cale – în viziunea lui Panetta -, de a găsi soluţii regionale la evoluţiile cunoscute din Irak, Afganistan şi la efectele Primăverii Arabe.

Inspirat, oficialul venit taman de la Departamentul Apărării, din Statele Unite, a mai remarcat că întreaga regiune arabă a trecut printr-o transformare serioasă, dar acum, “când praful deşertului revine la sol, după furtună”, trebuie identificate oportunităţile de cooperare între ţările situate în această zonă geopolitică.

Allah akbar!

Ce a câştigat România, acum, în Statele Unite?

Obiectiv privind lucrurile, şeful statului român nu a trecut Oceanul pentru a face un schimb de glume cu omologul american. Asta cu atât mai mult cu cât preşedintele Obama se confruntă cu un scepticisim puternic al alegătorilor nehotărâţi, care par a vedea, la Partidul Republican, o receptivitate sporită faţă de îngrijorările lor vizând cheltuielile guvernamentale.

Vizita lui Traian Băsescu, la Casa Albă, nu a fost una deloc forţată. Ci conformă interesului naţional. Chiar dacă asta nu place nenumăraţilor şi puternicilor opozanţi interni, ai celui care încă mai este preşedintele României.

Cele trei exigenţe ale lui Panetta – pentru liderii Irakului

Apus de soare pentru militarii americani dislocaţi în Irak

Douglas B. Wilson, asistentul secretarului apărării al Statelor Unite, faimosul Leon Panetta, a precizat jurnaliştilor – care îl însoţesc pe liderul Pentagonului în primul său periplu extern -,

că acesta nici nu i-a presat pe interlocutorii săi de la Bagdad, nici nu a pledat pentru ca aceştia să permită o rămânere a trupelor americane în Irak, după data stabilită iniţial pentru încheierea retragerii – 31 decembrie.

Motivul? Wilson a afirmat că şeful Departamentului Apărării/DoD vrea ca liderii Irakului să ia ei o decizie.

Paneta s-a întâlnit separat cu premierul Nouri al-Maliki

şi cu preşedintele Jalal Talabani, cu care a abordat toate aspectele relaţiilor bilaterale.

Interesant este detaliul conform căruia şeful DoD a abordat cu ambii interlocutori trei exigenţe clare:

1. Urgenţa numirii, de către premier, a miniştrilor apărării şi de interne.

2. Riposta necesară la creşterea numărului atacurilor organizate şi executate de elemente extremiste instruite şi dotate cu arme de Iran. Context în care secretarul apărării a fost extrem de clar în avertizarea gazdelor că ia foarte în serios protejarea trupelor SUA, pe care le are în subordine. În termeni fără echivoc, Leon Panetta a cerut lui al-Maliki şi Talabani să acţioneze energic, agresiv, împotriva acestor terorişti şi să facă tot ceea ce pot pentru ca să combată asemenea acţiuni incalificabile. Premierul şi preşedintele Irakului au replicat că atacurile menţionate sunt nu numai la adresa trupelor americane, ci şi la aceea a unităţilor militare irakiene.

3. Cea mai importantă exigenţă, de pe lista convorbirilor cu oficialii de la Bagdad a fost chestiunea paşilor următori, dezirabili în ceea ce s-a conturat a fi acum un parteneriat pe probleme de securitate.

După cum se ştie, acordul bilateral parafat în 2008 prevede ca

trupele americane să fie retrase din Irak până la finele anului în curs. În acest sens, Douglas B. Wilson a atenţionat ziariştii că:
”secretarul apărării a făcut clară poziţia că nici nu presează, nici nu pledează pentru ca trupele SUA să rămână aici şi că americanii vor continua să îşi retragă forţele conform înţelegerii convenite. Dar el atenţionat interlocutorii irakieni, că timpul luării unei decizii a expirat şi Statele Unite au nevoie să ştie dacă va fi o cerere. O asemenea solicitare trebuie făcută mai degrabă curând, decât mai târziu, deoarece aspectele logistice şi economice nu se pot inversa nici cu un cent.”

A dat Panetta un ultimatum, la această exigenţă finală?

Wilson afirmă că nu, “dar mesajul său a fost clar înţeles, că o decizie este necesară a fi luată cât mai curând.”

Cele trei exigenţe ale şefului Pentagonului reiterează probleme formulate de Casa Albă şi în alte situaţii.

Ce a obţinut liderul DoD?

Preşedintele irakian Talabani a impus un termen de două săptămâni, pentru ca factorii politici de la Bagdad să convină asupra personalităţilor care vor conduce ministerul de interne şi pe cel apărării. În plus, în acelaşi interval de timp, să se ajungă la un consens naţional privind o posibilă, sau nu, formulare a unei cereri către SUA,

ca să fie păstrat un număr de militari americani, pe teritoriul irakian, şi după 1 ianuarie 2012.

Având însă în vedere influenţa Iranului asupra deciziilor premierului irakian, este greu de crezut că, în două săptămâni, se va lua la Bagdad vreo decizie referitoare la cele trei exigenţe reamintite de Leon Panetta.

Doar şi americanii cunosc proverbul irakian:
”să crezi în Allah, dar să păstrezi strânsă lesa pe cămila proprie…”

Respect pentru patrioţii de azi – în SUA

Un lider jovial, relaxat, la aniversarea Zilei Naţionale a ţării sale, de armata căreia răspunde,
ca nou şef al Pentagonului, din punct de vedere politic – Leon Panetta.

În doar 89 de secunde, acest politician american a dat mesajele
pe care le aştepta cea mai puternică armată din lume:

“Îngăduiţi-mi să vă doresc tuturor o fericită Zi de 4 iulie
Sunt Leon Panetta, noul dvs. secretar al apărării.
Nu am cuvinte să vă spun cât de onorat şi emoţionat sunt
să primesc această responsabilitate, responsabilitatea
pe care am primit-o
de a conduce acest mare departament (cel al apărării).
Aştept cu nerăbadare ca, în următoarele săptămâni
să vizitez trupele şi angajaţii civili, indiferent de rang/post şi
să aud ideile, gândurile şi îngrijorările voastre.
Ca secretar al apărării voi activa ca să vă asigur că naţiunea noastră
va continua să aibă cea mai bine antrenată, cea mai bine echipată
şi cea mai puternică armată din lume.
La acest 4 iulie, când americanii se reunesc pentru a celebra Independenţa noastră,
gândurile mele sunt cu trupele noastre şi cu familiile acestora.
De-a lungul istoriei noastre patrioţii au luptat pentru a păstra libertatea
şi independenţa noastră.

Voi, patrioţii de azi, faceţi mari sacrificii luptând pentru a menţine America sigură.
Vreau să vă asigur că voi lupta alături de voi şi voi lupta pentru voi.
Dumnezeu să vă binecuvânteze şi pe naţiunea pe care o servim. ”

Frontiera geopolitică rămâne pe Nistru

Evenimentul acestei săptămâni nu este rezultatul alegerilor locale din cel de-al doilea stat românesc.

Ci primul exerciţiu comun al forţelor aeriene ale NATO şi ale Federaţiei Ruse, “Vigilant Skies 2011”, programat a se derula între 6 şi 10 iunie, iniţial pe teritoriul polonez şi ulterior în spaţiul aerian turc.

Încremenirea în proiect a autorităţilor de la Chişinău, ca şi a opoziţiei parlamentare comuniste este validată nu doar de rezultatul – previzibil – al numărării voturilor celor ce nu înţeleg beneficiile schimbărilor trâmbiţate de coaliţia guvernamentală pro-europeană, ci şi de justificările tardive ale unui management defectuos al campaniei electorale (dezunite!) a candidaţilor PL, PLDM şi PDM, contra… tuturor, întâmplător – vorba vine – şi împotriva celor propuşi de comunişti.

În timp ce, pe 6 iunie, la Chişinău se mai aşteptau minuni de la numărarea voturilor favorabile lui Dorin Chirtoacă, respectiv lui Igor Dodon, la Bruxelles se ofereau primele detalii privind participarea unor avioane de vânătoare ale NATO şi Rusiei la exerciţiul amintit. Unul conceput ca o demonstraţie de voinţă şi forţă a Consiliului Alianţei Nord-Atlantice şi Rusiei, pentru Iniţiativa de Cooperare Aerospaţială/NRC CAI.

Sintagma „voinţă şi forţă” fiind una atipică pentru peisajul politic de la Chişinău, lipsind aproape cu desăvârşire la Alianţa pentru Integrare Europeană/AIE – unde interesele celor trei formaţiuni politice componente sunt divergente, constituind şi cauza menţinerii acestui land românesc în conul de umbră al democraţiilor europene.

NRC CAI a fost proiectat şi dezvoltat pentru a preveni atacurile teroriste ce se bazează pe preluarea controlului unor curse aeriene civile, aşa cum s-a întâmplat cu avioanele utilizate drept bombe incendiare, la atacurile sinucigaşe executate pe 11 septembrie 2011, la World Trade Center. Formula preferată de aliaţi şi agreată de ruşi fiind schimbul de informaţii vizând toate zborurile desfăşurate în spaţiul aerian al NATO şi în cel rus. Ţinta comună? Interceptarea aeronavelor care au fost deturnate de potenţiali terorişti.

AIE a fost concepută şi consolidată pentru a stopa revenirea forţelor reprezentând puterea ex-sovietică, la timona celui de-al doilea stat românesc. Strategia ideală pentru PL, PLDM şi PDM, încurajată de Occident, a fost sprijinirea reciprocă în toate situaţiile ce sunt generate de transferul puterii politice, la diferite paliere, de la comunişti la pro-europeni. Obiectivul comun? Zădărnicirea tentativelor de revenire, pe cale democratică, a candidaţilor lui Vladimir Voronin, în poziţii deloc neglijabile, ale piramidei statalităţii existente între Prut şi Nistru.

Iniţiativa de Cooperare Aerospaţială/CAI va îmbunătăţi siguranţa zborurilor a mii de pasageri, care utilizează cursele internaţionale ce trec zilnic sprin spaţiile aeriene ale NATO şi Rusiei, implicit a milioane de locuitori ce vor fi feriţi, la sol, de imprevizibile atacuri teroriste declanşate prin deturnarea unor aeronave civile.

AIE promisese celor patru milioane de locuitori, ai celui de-al doilea stat românesc, că vor avea un parcurs sigur, de integrare nu doar de facto, ci şi de jure, iniţial în comunitatea europeană, ulterior în aceea euroatlantică.

CAI oferă o imagine comună, pe radarele de la Bruxelles şi Moscova, a traficului aerian şi permite alarmarea timpurie, la sesizarea zborurilor suspecte, prin proceduri stabilite de comun acord. Atunci când un avion nu mai respectă standardele de zbor, coordonarea traficului aerian oferă informaţii similare celor doi parteneri, astfel încât să se asigure reacţii de răspuns rapide, comune, eficiente, la potenţialele atacuri teroriste.

AIE nu a oferit alegătorilor o imagine comună, ci atitudini divergente, în chestiuni vitale pentru cei ce au decis să meargă la vot sau să stea, ca o formă tacită de protest, acasă. Absenţa unor înţelegeri pragmatice anterioare, iluzia demagogică conform căreia fiecare partid din alianţa guvernamentală, va demonstra celorlalte două, cât de mulţi adepţi are, nu au făcut decât să confirme absenţa unor standarde electorale comune. Orgoliile liderilor AIE explică victoriile locale înregistrate de reprezentanţii unui trecut deloc democratic.

Conform scenariului exerciţiului multinaţional “Vigilant Skies 2011”, CAI va utiliza două centre de coordonare, în Varşovia şi Moscova, precum şi centre locale temporare la Kaliningrad, Rostov pe Don, Murmansk (toate în Rusia), Bodo (Norvegia) şi Ankara (Turcia). CAI fiind şi în continuare o prioritate a programului de lucru adoptat de Consiliul NATO-Rusia.

Scenariul postelectoral democratic, dezirabil pentru AIE? Recunoaşterea concurenţei neloiale, menţinută între cele trei partide componente. Şi înţelegerea perspectivei că Republica Moldova poate rămâne în zona pro-europeană şi cu o altă coaliţie guvernamentală, pentru a menţine direcţia Vest a celui de-al doilea stat românesc, ca o prioritate a cooperării, în această zonă, între NATO şi Rusia.

Noul primar al Chişinăului – indiferent cine va fi – va asista la metamorfoza Tiraspolului. Acolo unde Igor Smirnov este deja uluit de afirmaţia lui Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei care a recunoscut, indirect, că Statele Unite au spus un NU clar independenţei Transnistriei, nedorind un al doilea Kaliningrad, la flancul de sud al NATO. Kremlinului i s-a sugerat, de către Casa Albă, să încerce o mediere, între guvernul de la Chişinău şi stipendiaţii Rusiei, de la Tiraspol, pentru a găsi o formulă de compromis, care să nu lezeze demnitatea fostei puteri tutelare.

Ştirea bună, pentru comuniştii lui Voronin, este că şi-au păstrat portofoliile puterii locale, într-o proporţie directă cu amăgirile livrate alegătorilor conservatori, în campania lor electorală. Vestea proastă, tot pentru ei, este că de la 1 iulie a.c., noul şef al Departamentului Apărării al Statelor Unite, în locul lui Robert Gates, va fi Leon Panetta, actualul director al CIA, autorul operaţiunii de succes, din Pakistan, soldată cu lichidarea lui bin Laden. Iar în fruntea Agenţiei Centrale de Investigaţii vine celebrul general David Petraeus. Acesta fiind tandemul cu care Barack Obama mizează să consolideze ofensiva politicii externe americane. Una ce exclude orice concesie majoră faţă de Rusia.

Celor ce se îndoiesc de politica americană coerentă, în arealul românesc, le reamintesc ziua când ambasadorul S.U.A., de la Chişinău, superviza, într-o unitate militară, donaţia de maşini, ale U.S. Army, pentru armata Republicii Moldova. Tot atunci, la Bucureşti, omologul său organiza o conferinţă de presă cu un mesaj clar pentru Moscova – Statele Unite nu sunt un aliat conjunctural al României, ci unul pentru totdeauna. Coincidenţa celor două evenimente fiind ordonată de peste Ocean. Iată de ce, Serghei Lavrov nu dezinforma când afirma că „pe cât putem influenţa procesul în cauză, ne vom strădui să facem acest lucru la întâlnirea de la Moscova”. El vizând raporturile administrative dintre autorităţile de la Chişinău şi autocefalii de la Tiraspol. Influenţa Rusiei fiind minimă.

Drama comuniştilor din Republica Moldova – cea incluzând Transnistria? Vor deveni părtaşi legali – pe diferite etaje ale puterii administrative – la stabilizarea graniţei NATO pe Nistru. CAI asigurând şi atunci siguranţa zborurilor între Vest şi Est, conform unor priorităţi care nu vor fi blocate de încăpăţânări ale unor lideri ce se cred neînlocuibili.