Operaţiunea Frontul de Acasă

Arlington, Virginia – O audienţă inedită – cu copii din familiile unor militari, de la un autor de blog, în vârstă de 9 ani, la un voluntar de 17 ani, în serviciul comunităţii – a asistat la Gala Premiilor Anuale, ale Operaţiunii Frontul de Acasă, din 2012, dedicată… Copilului de Militar. Aţi citit bine.

Însuşi generalul Martin E. Dempsey, preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon a ţinut să aibă o intervenţie, la menţionata ceremonie de premiere, dedicată copiilor militarilor americani, indiferent de categoria de forţe armate sau de arma din care fac parte şi baza de dislocare, pe teritoriul naţional sau peste hotare.

Departamentul Apărării consideră luna aprilie drept LUNA COPILULUI DE MILITAR.

În România aşa ceva ar părea o blasfemie.

Imaginea reală despre armata de azi fiind cea tutelată de…
… un ministru ascuns în spatele propriilor complexe oratorice…
… de un şef al Statului Major General conştient că nu este decât un pasager înstelat, bun să facă frumos, tăcut, misterios, la acţiuni de salon…
… de un pseudo-marinar uitat pe post de portavoce răguşită şi isterică, pentru descurajarea pensionarilor militari năuciţi de lovitura tăierii venitului lunar.

Sunt mii de militari români – rotaţi prin teatrele de război, inclusiv în Afganistan, de unde sovieticii s-au întors cu coada între picioare, în timp ce ai noştri împart şi azi acolo ciocolată, fructe şi sticle cu apă potabilă – care nu contează în ecuaţia respectului public.

Existenţa lor nu este pe agenda campaniei electorale, în care se mitraliază orice alt subiect, în (de)favoarea unor candidaţi mai puţin deştepţi, decât se prezintă singuri, mai puţin generoşi, decât lasă să se înţeleagă şi…
… mai legaţi de vechile metehne, pro-estice, decât de opţiunile pragmatice ale unui viitor dezirabil în comunitatea europeană şi sub umbrela NATO.

Chiar aşa!

Aţi auzit vreun candidat – la posturile din vârful ierarhiei statale – abordând serios reperele relaţiilor viitoare ale României cu Uniunea Europeană şi Alianţa Nord-Atlantică?

Eu unul nu.

Şi nu mă miră. Mai ales că ieşind dintr-un studiou de radio, cineva – unul dintre amfitrioni – îmi spunea, deloc în glumă, privindu-mă în ochi, nu tocmai vesel şi în şoaptă:
- Tot cu SUA, nu?

Aţi reţinut numele vreunui oficial al diplomaţiei române punându-l la punct pe tembelul de Kuzmin, ambasadorul rus, până azi, la Chişinău, care a ironizat penibil armata română la ultima şi jalnica sa conferinţă de presă din Chişinău?

I-a tras-o peste bot – ca să citez un jurnalist vivace – cineva, din Ministerul lui Cristian Diaconescu, ca să îi reamintească berbecului putinist că în august 1944 NU trupele sovietice au eliberat capitala României, iar ulterior NU unităţile Armatei Roşii au dus cele mai grele bătălii pentru cucerirea Budapestei?

În România, Operaţiunea Frontul de Acasă nu există.

Casa are geamurile şi uşile sparte.

Intră cine vrea, scuipă, ia ce-i pofteşte inima şi pleacă.

Inclusiv cu blagoslovirea deziluziei intelligence-ului autohton, premierul prezidenţiabil, Mihai Răzvan Ungureanu.

Aşa cum, înainte de 1989, grănicerii României stăteau cu fundurile spre frontieră, ca să prindă pe cei exasperaţi de socialism, dornici să fugă în LUMEA LIBERĂ, aşa acum serviciile secrete stau cu ochii pe camerele de filmat din alcovurile mari şi mici, timp în care KGB-ul de ieri, FSB-ul de azi intoxică presa cu pericole made in USA, pentru a-i ţine pe românii fraieri în iluzia unui capitalism în care singurul argument este CNUTUL.

Cnutul verbal, sau cel exercitat prin dosar.

Trăim în regimul cnutocraţiei.

Doar biciul se va schimba, după alegeri…

Mecanism de protejare a administraţiei Obama (video)

Guvernul israelian a decis să nu informeze Statele Unite, dacă şi când ordonă lansarea de atacuri militare impotriva programului iranian vizând valorificarea energiei nucleare.

Decizia executivului de la Tel-Aviv – de a nu notifica Washington-ul asupra posibilului atac contra Teheranului – a fost transmisă oficialilor americani de premierul israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul apărării Ehud Barak, prin intermediul unor oaspeţi, de peste Ocean, în Israel, precum James Clapper, directorul Structurii Naţionale de Informaţii, generalul Martin Dempsey, preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore de la Pentagon şi o serie de membri ai Congresului SUA.

Read more »

F-35 – gata pentru misiuni nocturne, în Golful Persic (video)

Structura de relaţii publice a Pentagonului a difuzat imagini sugestive pentru primul zbor de noapte al produsului Lockheed Martin, celebrul avion de vânătoare F-35.

Show of force/Demonstraţie de forţă şi semnal că atacul aerian, deocamdată ipotetic, asupra centralelor nucleare iraniene are 99,99% şanse să se deruleze pe timp de noapte. Războiul care vine…

Nedumerirea preşedintelui

Preşedintele Barack Obama la întâlnirea cu consilierii săi, în Biroul Oval.

Fotografie de Pete Souza

Barack Hussein Obama al II-lea:

- Nu înţeleg diferenţa specifică dintre noi şi români. Eu l-am adus pe Leon Edward Panetta, din funcţia de director al CIA la Pentagon. În schimb, omologul meu român l-a desemnat ca premier pe Mihai Răzvan Ungureanu, şeful structurii similare, respectiv SIE. Dar generalul David Howell Petraeus, actualul lider al Agenţiei Centrale de Investigaţii m-a informat că toate serviciile de la Bucureşti au înscris în regulamentul lor interior prevederea conform căreia şefii şi locţiitorii acestora nu au voie, timp de doi ani, după părăsirea serviciului, ca să intre în politică!

Vocea unui consilier:

- La români lucrurile sunt clare. Dacă eşti locotenent, te execută consiliul de onoare al camarazilor speriaţi că dacă nu fac ce li s-a sugerat rămân pe drumuri, cu ratele pe cap. Dacă eşti sus de tot, ţi se oferă un post pe care nu îl poţi refuza, un fotoliu strălucitor, aflat practic pe eşafod…Cum zic prietenii noştri din Israel:
Dacă nu poţi trece peste obstacol, treci pe sub el…

Panetta: „Putem înfrunta mai mult de un inamic, în acelaşi timp.”

Impact major indiscutabil, la nivel mondial, l-a avut prezentarea sintetică, de către preşedintele Statelor Unite ale Americii, a noii strategii a Pentagonului, mai flexibilă, în raport cu ameninţările asimetrice actuale şi cele previzibile, în viitor, dar cu un accent dominant pe recursul adecvat la forţa expediţionară – terestră, navală sau aeriană.

Cum la Chişinău dificultăţile de ordin economic dau apă la moară celor ce susţin reintrarea Republicii Moldova, de o manieră tacită, treptată, în sfera de influenţă a puterii regionale cu capitala la Moscova, probabil că merită o trecere în revistă a noii strategii americane, care să limpezească şi relaţionarea viitoare a SUA cu cel de-Al Doilea Stat Românesc.

Read more

SUA concentrează trupe la graniţa cu Pakistanul

Postul de radio Vocea Americii a informat că, la ora actuală, conducerea Pakistanului se află sub o presiune constantă, pentru a organiza şi lansa o ofensivă militară de amploare în regiunea Waziristanul de Nord, pentru a extirpa campusurile de antrenament şi refacere a forţelor paramilitare componente ale organizaţiei Haqqani, care alimentează, cu oameni şi armament, insurgenţa talibanilor din Afganistan.

După cum deja se ştie, Pentagonul susţine că serviciul pakistanez de informaţii ISI, chiar dacă este condus de un general din forţele armate ale Pakistanului, îi ajută pe talibani să iniţieze atacuri mortale, contra forţelor militare aliate dislocate pe târâm afgan. Neoficial s-a exprimat poziţia că dacă guvernul de la Islamabad continuă să aibă reţineri majore pentru o acţiune militară contra insurgenţilor din regiunea mai sus amintită, atunci Statele Unite vor opta pentru o soluţie manu militari unilaterală în acel areal.

Elementul de noutate este faptul că marţi seara, pe 18 octombrie a.c., liderul forţelor armate pakistaneze, generalul Parvez Kayani Asfhaq, a precizat la o reuniune – unde presei i-a fost interzis accesul -, a membrilor comisiilor de apărare a Parlamentului Pakistanului, că a cerut personal conducerii SUA să îşi concentreze eforturile pe stabilizarea Afganistanului şi mai puţin pe presiunile vizând iniţierea unei operaţiuni militare pakistaneze de amploare în Waziristanul de Nord.

Ex-şeful spionajului pakistanez, senatorul Javed Ashraf Qazi a fost printre parlamentarii care au participat la întâlnirea de la sediul armatei, în Rawalpindi. El a furnizat unele detalii cu privire la afirmaţiile lui Kayani: “El a zis că ” dorim relaţii bune cu Statele Unite, dar nu vrem să fim un sac de box. Noi nu vrem să fim ţapul ispăşitor pentru eşecurile acţiunile lor în Afganistan. ” El a mai spus că a transmis americanilor: “nu faceţi asta, dacă doriţi să ne ajutaţi.”

Kayani ar fi comentat şi alegaţiile americane vizând legăturile serviciului secret pakistanez cu insurgenţii: ” Eu nu neg faptul că ISI are contacte, deoarece nicio agenţie de informaţii valoroasă nu poate trăi sau funcţiona fără persoane de contact în fiecare direcţie. Dacă doriţi informaţii, trebuie să aveţi contacte. Persoanele de contact nu înseamnă că le sprijiniţi sau sunteţi de acord cu ei, ci doar înseamnă că aveţi pe cineva despre care ştiţi că vă va furniza informatii. Şi în mod similar, practic, CIA are contacte, serviciile secrete britanice au contacte, aşa că de ce se ridică problema cu ISI? “

Generalul Kayani a mai precizat că nu ştie concret dacă va fi sau nu o acţiune militară în Waziristanul de Nord, dar militarii pakistanezi observă atent concentrarea de trupe americane dincolo de frontiera cu Afganistanul, care ar putea avea drept ţintă o operaţiune militară în interiorul ţării vecine. Kayani a adăugat:“în cazul în care americanii au intenţia de a trece graniţa vor trebui să se gândească de 10 ori înainte a de a executa această acţiune.”

Câţiva participanţi la mitingul de la Rawalpindi au declarat presei, dorind să nu le fie divulgate numele, că generalul Kayani nu a comentat direct răspunsul posibil al ţării sale la probabila acţiune militară a Statelor Unite pe teritoriul Pakistanului, dar el a reamintit parlamentarilor că ţara sa “este o putere nucleară şi trebuie să nu fie comparată cu Irakul şi Afganistanul.”

Generalul Kayani a mai spus parlamentarilor că militarii ar putea lua măsuri în Waziristanul de Nord, imediat ce el va fi convins că asta ar rezolva toate problemele, în regiune.

Acest rar briefing pe probleme de securitate a avut loc după ce a fost difuzată informaţia că secretarul american de stat, doamna Hillary Clinton, intenţionează să viziteze Islamabadul în cursul acestei luni. Ministrul pakistanez de informaţii, Firdous Ashiq Awan, speră că dialogul cu Clinton va contribui la detensionarea relaţiilor bilaterale şi la restabilirea cooperării în războiul comun purtat împotriva terorismului: “Toate aceste probleme ar trebui să fie soluţionate şi rezolvate, şi aşa ceva se poate face doar prin intermediul negocierii şi dialogului “.

Vizita lui Clinton la Islamabad ar putea ajuta cele două părţi să înţeleagă fiecare punctul de vedere al interlocutorului, în final având de câştigat cei ce doresc consolidarea parteneriatului strategic dintre Statele Unite şi Pakistan.

Ce a câştigat România, acum, în Statele Unite?

Obiectiv privind lucrurile, şeful statului român nu a trecut Oceanul pentru a face un schimb de glume cu omologul american. Asta cu atât mai mult cu cât preşedintele Obama se confruntă cu un scepticisim puternic al alegătorilor nehotărâţi, care par a vedea, la Partidul Republican, o receptivitate sporită faţă de îngrijorările lor vizând cheltuielile guvernamentale.

Vizita lui Traian Băsescu, la Casa Albă, nu a fost una deloc forţată. Ci conformă interesului naţional. Chiar dacă asta nu place nenumăraţilor şi puternicilor opozanţi interni, ai celui care încă mai este preşedintele României.

Temeritatea generalilor de peste Ocean

Una dintre diferenţele majore, între ţara unde trăim – cu generalii activi atât de cuminţei, încât preferă tăcerea, umilitoare, rostirii unor adevăruri neştiute de cei care mai au încredere în instituţia militară – şi Statele Unite, unde liderii armatei avertizează public, pe membrii Congresului, asupra pericolelor generate de unele măsuri de austeritate, ţine de un exerciţiu democratic inexistent pe malurile Dâmboviţei.

Peste Ocean, unii membri ai Congresului SUA au început demersurile împotriva reducerii severe a cheltuielilor de apărare, ca parte a planului de micşorare a deficitului bugetar la nivel naţional.

Intenţia iniţială fiind reducerea cu 1,2 trilioane $ a unor cheltuieli considerate discreţionare, de membri ai Senatului şi Camerei Reprezentanţilor.

O bună parte din această sumă urma să provină din bugetul Pentagonului,

într-un context în care generalii americani au constatat că atât partidul preşedintelui, cel democrat, cât şi acela aflat în opoziţie, respectiv republican, pot cădea de acord să reducă finanţarea apărării.

Din fericire, pentru demnitarii de la Departamentul Apărării, unii membri ai Congresului au declarat că reducerea cheltuielilor militare, în timp ce forţa expediţionară a SUA este angajată în operaţiuni complexe, constituie o idee nefastă.

O afirmaţie deloc lipsită de argumente, acestea fiind din plin furnizate, de generali ce urmează să ocupe posturi decisive la Pentagon. Din perspectiva interesului personal, puteau să tacă, bine mersi. Dar carierele demnitarilor militari de la Washington D.C. sunt construite pe dreptul de a spune superiorului, indiferent de puterea sa de sancţionare, adevăruri ce nu pot fi trecute cu vederea, pentru simplul motiv că implică, din start, soluţii politice. Nu militare.

Generalii care au atenţionat Congresul SUA, implicit opinia publică americană, asupra pericolului unui grav recul strategic al Statelor Unite, pe mapamond, ca urmare a proiectatelor reduceri bugetare, nu sunt oameni care să arunce vorbe în vânt.

Primul dintre ei este chiar generalul Martin Dempsey, care urmează să fie numit de preşedintele Obama ca şef al Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon. El nu a ezitat nicio secundă să declare, în faţa comitetului senatorial, pentru forţele armate, că propunerile de a afecta, substanţial, în următorul deceniu, bugetul armatei „sunt extrem de dificile şi au un grad foarte ridicat de risc.”

Pe o poziţie similară s-a situat şi viitorul său locţiitor, amiralul James Winnefeld, propus a deveni vicepreşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore. Esenţa mesajului său? Reducerile bugetare severe vor aduce strategiile actuale ale Pentagonului în puncte unde singura decizie militară logică va fi suspendarea lor practică. Urmată de daune ireversibile asupra forţei disuasive americane şi asupra industriei de armament a SUA.

O tentativă similară, de evitare a reducerilor majore ale bugetului Pentagonului, a mai avut loc în primăvara acestui an. Într-o zi cu un număr nenorocos, era 13 aprilie, Casa Albă a cerut Departamentului Apărării o tăiere suplimentară de fonduri cu 400 miliarde $, peste ceea ce era deja propus a se micşora, în următorii 12 ani.

Conducerea militară a replicat inteligent, conform unui spirit de corp neafectat, ca în alte state, de erori prezidenţiale impardonabile. Astfel, şi la ora actuală se lucrează la o revizuire a strategiei militare, programată pentru finalizare la începutul lunii octombrie, înaintea întâlnirii dintre preşedinţii Barack Obama şi Dmitri Medvedev. Documentul menţionat va sugera şi zonele indicate pentru reduceri bugetare substanţiale.

Spiritul de corp a fost vizibil şi pe parcursul depoziţiilor adjuncţilor liderilor celor patru categorii de forţe armate americane – forţele terestre, navale, aeriene şi infanteria marină -, care au afirmat, la unison, în cadrul audierilor organizate la Senat, că 10 ani de răboi au pus deja componentele enumerate în imposibilitatea de a satisface cererile globale de exploatare.

A urmat afirmaţia lor temerară, comună, fără replică din rândurile asistenţei ce marca celebrul control civil, la ei fiind făcut cu interlocutori respectaţi de militari:
„- Reduceri bugetare suplimentare vor avea drept rezultat o forţă militară mai mică şi mai puţin capabilă de misiunile actuale.”

Mai nuanţat, amiralul Jonathan Greenert, care urmează să fie şeful operaţiunilor navale, a atras atenţia senatorilor prezenţi:”Stresul generat de posibilele reduceri bugetare este mare în forţele armate, cu un efect necruţător.”

Generalul Peter Chiarelli, numărul 2 la Forţele Terestre Americane,

precum şi generalul Joseph Dunford, din Corpul Infanteriei Marine, chiar au prins pe picior greşit pe cei care îi audiau, susţinând că structurile lor militare au nevoie de miliarde de dolari în plus, faţă de ceea ce s-a prevăzut până acum, pentru a recupera sumele cheltuite pe operaţiunile din Irak şi Afganistan. Adică 45 miliarde $ pentru forţele terestre şi 12 miliarde $ pentru infanteria marină. În caz contrar? Vor fi schimbări fundamentale ale capacităţii de luptă a celor două categorii de forţe armate tocmai menţionate.

Efectele reale ale acestor atitudini publice lucide, ale generalilor menţionaţi? La nivelul celor care i-au audiat nu au fost voci contra.

Asta nu înseamnă deloc câştigarea sprijinului scontat la nivelul conducerilor Senatului şi Camerei Reprezentanţilor.

EDITORIAL PUBLICAT DE COTIDIANUL ONLINE ZIUAVECHE.RO CONDUS, CU TENACITATE, DE DORU DRAGOMIR

Respect pentru patrioţii de azi – în SUA

Un lider jovial, relaxat, la aniversarea Zilei Naţionale a ţării sale, de armata căreia răspunde,
ca nou şef al Pentagonului, din punct de vedere politic – Leon Panetta.

În doar 89 de secunde, acest politician american a dat mesajele
pe care le aştepta cea mai puternică armată din lume:

“Îngăduiţi-mi să vă doresc tuturor o fericită Zi de 4 iulie
Sunt Leon Panetta, noul dvs. secretar al apărării.
Nu am cuvinte să vă spun cât de onorat şi emoţionat sunt
să primesc această responsabilitate, responsabilitatea
pe care am primit-o
de a conduce acest mare departament (cel al apărării).
Aştept cu nerăbadare ca, în următoarele săptămâni
să vizitez trupele şi angajaţii civili, indiferent de rang/post şi
să aud ideile, gândurile şi îngrijorările voastre.
Ca secretar al apărării voi activa ca să vă asigur că naţiunea noastră
va continua să aibă cea mai bine antrenată, cea mai bine echipată
şi cea mai puternică armată din lume.
La acest 4 iulie, când americanii se reunesc pentru a celebra Independenţa noastră,
gândurile mele sunt cu trupele noastre şi cu familiile acestora.
De-a lungul istoriei noastre patrioţii au luptat pentru a păstra libertatea
şi independenţa noastră.

Voi, patrioţii de azi, faceţi mari sacrificii luptând pentru a menţine America sigură.
Vreau să vă asigur că voi lupta alături de voi şi voi lupta pentru voi.
Dumnezeu să vă binecuvânteze şi pe naţiunea pe care o servim. ”

Pentagonul consideră atacul cibernetic un act de război!

În seara zilei de 31 mai 2011, agenţia de presă Associated Press/AP a actualizat brusc o ştire difuzată laconic la prânz. Într-o manieră pe care o utilizează rar, AP a citat copios din prestigioasa publicaţie Wall Street Journal. Aceasta, sub semnătura lui Siobhan Gorman şi Julian E. Barnes au dat un titlu inspirat unui material comandat evident de Departamentul Apărării al Statelor Unite: Atacul cibernetic – act de război.

Subtitlul fiind şi mai surprinzător: Pentagonul pregăteşte etapa în care SUA va răspunde la sabotarea computerelor cu forţa militară.

Drept urmare, atacurile cibernetice care îşi au originea în străinătate pot fi calificate acte de război, ce ar merita un răspuns militar al Washingtonului. Ţintă vizată – Iranul, care ameninţa recent cu atacuri cibernetice peste Ocean.

Practic, Pentagonul a pus la dispoziţia celor doi jurnalişti menţionaţi o parte a unui raport despre strategia securităţii cibernetice – cea vizată de o declasificare imediată.

În acest document, orice atac cibernetic contra instituţiilor guvernamentale, infrastructurii strategice – precum centralele nucleare, sistemul public de transport, băncile etc. – va putea genera o reacţie a Forţelor Armate Americane.

Ideea de la care au pornit experţii Departamentului Apărării?

Dacă un atac cibernetic produce decesul, distrugerea sau întreruperea comunicaţiilor la nivel înalt, aşa cum s-ar întâmpla şi în cazul unui atac militar tradiţional, atunci ar fi o situaţie de luare în considerare a unei măsuri de retaliere, prin recurgere la forţă.

Raportul va genera certe controverse, deoarece nu clarifică modul în care guvernul american va fi capabil să stabilească repede şi corect cine sunt atacatorii.

În acelaşi timp rămâne de văzut modul în care reacţia militară americană va afecta atacurile cibernetice derulate sub acoperire, cel mai celebru caz fiind acela al viermelui electronic Stuxnet, despre care Iranul – ca ţară căreia i-au fost afectate mii de calculatoare, din sistemul naţional de apărare, inclusiv de la reactoarele nucleare – crede că a fost opera Pentagonului.

În acelaşi raport se menţionează faptul că executivul american îşi rezervă dreptul de a utiliza toate mijloacele necesare – diplomatice, informaţionale, militare şi economice – funcţie de amploarea atacului cibernetic.

De ce a dispus Pentagonul întocmirea unui asemenea raport?

Pentru simplul motiv că, în ultimele luni, au fost semnificative atacuri ale unor hackeri străini, vizând firme precum Epsilon, o companie de marketing online, care lucrează cu parteneri giganţi precum Capital One, Walgreens, Citigroup.

Au fost puse astfel în pericol informaţiile personale ale peste 100.000.000 de utilizatori.

Iar Lockheed Martin, un furnizor arhicunoscut al Departamentului Apărării, care a fost victima unui atac “semnificativ şi tenace” a pus o întrebare sensibilă la Pentagon:
- Este America un sat fără câini?…

Medvedev mai vrea să fie preşedinte

Un adevărat show de public-relations/relaţii publice a fost prima conferinţă de presă, de mare amploare, a preşedintelui Dmitri Medvedev, din momentul când a fost ales să conducă Rusia – acum trei ani de zile – până în prezent.

Am ales acest subiect, pentru rândurile care urmează, deoarece pe malurile Dâmboviţei, cum strănută cineva la Kremlin, cum se şi exagerează importanţa răcelii public exprimate, de către scribi ce sacrifică adevărul, de dragul unui senzaţional evident infantil.

Conferinţa lui Medvedev a avut loc la Şcoala de Management din Skolkovo, unde preşedintele rus a avut bucuria de a evolua în faţa a 800 de jurnalişti, destinşi, deloc îngrijoraţi de declaraţiile sale.

Ce idei a susţinut şeful puterii din Europa de Est?

Mai întâi a abordat problema siriană. De o manieră previzibilă. Rusia nu va sprijini o nouă rezoluţie a Consiliului de Securitate, în formula celei adoptate pentru Libia, dacă ţinta acesteia va fi Siria, chiar dacă – atenţie la nuanţă – i se va cere să o facă de prieteni apropiaţi. A se citi preşedintele Barack Obama.

Apropo de Libia, Dmitri Medvedev a afirmat că rezoluţia privind situaţia din această ţară era necesară, pentru a semnala îngrijorările existente pe plan mondial, dar coaliţia anti-Gaddafi – a evitat cuvântul NATO, semn al culpabilizării indirecte a iniţiativei punitive franceze – a depăşit mandatul fixat de O.N.U. Ceea ce poate compromite rolul internaţional al acestei organizaţii.

Rolul de vector al centrului de la Skolkovo, în direcţia dezvoltării inovaţiilor menite a îmbunătăţi viaţa conaţionalilor săi, a fost evidenţiat de Medvedev prin dezvoltarea reţelei de centre similare, în anii următori, în alte regiuni ale Rusiei.

Preşedintele rus nu a evitat aspectele legate de criza economică, afirmând că, acum, federaţia pe care o conduce se mişcă în sens pozitiv, Rusia – spre deosebire de Spania, Grecia şi Portugalia –neavând în prezent probleme financiare majore.

Apoi, Medvedev a surâs:”am reuşit să imprimăm un curs al politicii externe care a dus la o dezgheţare a relaţiilor dintre Rusia şi o serie de ţări.” Indiciu că nu ar dori ca acest proces să devină reversibil. Cel puţin nu pe mandatul său actual.

Prudent, el a mai punctat o chestiune sensibilă: “am fost şi suntem capabili să ne apărăm”. Trimiterea fiind la ceea ce Medvedev a numit evenimentele din 2008.

Atunci însă, cei ce se apărau erau georgienii, care iniţial au încercat să rezolve manu militari problema teritoriilor secesioniste, apoi trupele ruse au fost tentate să îl schimbe pe preşedintele Georgiei şi numai în urma intervenţiei, nu doar telefonice, a Statelor Unite, cele două tabere au revenit pe poziţiile iniţiale.

Reamintirea, la modul general, a acelui conflict local, probează mai degrabă bunul simţ al şefului statului rus, care este conştient că nimeni nu înghite povestea cu piticul georgian care atacă uriaşul rus.

Adept al unui stil şerpuitor, în propriul discurs, Medvedev a trecut din nou la politica internă, lamentându-se în privinţa realităţii că se face prea puţin pentru îmbunătăţirea standardelor de viaţă ale conaţionalilor săi şi crearea unor condiţii care să stimuleze reîntoarcerea acasă a ruşilor plecaţi peste hotare.

Preşedintele Federaţiei Ruse a admis faptul că nu s-a reuşit o creştere economică, datorită condiţionării acesteia de asigurarea unui flux continuu de materii prime şi climatului nefavorabil, existent în domeniul investiţiilor.

Exact după o asemenea abordare, deci când cei 800 de jurnalişti se aşteptau mai puţin, Dmitri Medvedev a surprins asistenţa afirmând că unii dintre ei s-au grăbit să interpreteze cuvintele sale, prin care afirma dorinţa de a împărtăşi, în viitor, experienţa sa prezidenţială, ca o pregătire a părăsirii fotoliului de la Kremlin.

“Nu am nicio îndoială că, mai devreme sau mai tarziu, nu voi mai fi preşedinte. Şi în acest caz, nu m-a incomodat niciodată ideea de a împărtăşi experienţa mea de lucru ca preşedinte şi de muncă cu guvernul. Cred că acest lucru este util, dar voi spune acum că este incorect ca să se gândească cineva că astfel eu mi-am luat rămas bun de la fiecare…”

Acest mesaj nu este doar pentru susţinătorii săi, nu prea fericiţi de modul repetat în care Putin nu respinge ideea unui al treilea mandat prezidenţial, ci şi pentru Barack Obama, a cărui vizită programată la Moscova este una ce vizează, tacit, dar clar, susţinerea lui Dmitri Medvedev, în cursa pentru realegerea sa ca preşedinte.

Abordând raporturile cu China, liderul de la Kremlin a declarat:”cred că relaţiile noastre sunt perfecte, deoarece şi partenerii noştri susţin că niciodată, ca acum, nu au fost asemenea legături de prietenie cu Rusia. Stimularea colaborării politice şi economice ruso-chineze rămâne prioritatea noastră în anii care vin.”

La ora actuală, cifra de afaceri comerciale bilaterale se ridică la 60 miliarde de dolari, prefigurându-se a atinge curând nivelul de 100 miliarde, conform unui acord semnat recent.

Din nou ofensiv, Medvedev a atenţionat asistenţa – indirect Kievul -, că Ucraina trebuie să aleagă între Uniunea Europeană şi Comunitatea Statelor Independente, între stabilirea unei zone de liber schimb economic, tipic integrării în U.E., şi întărirea cooperării cu ţările membre ale C.S.I., prin intermediul uniunii vamale şi economice.

Preşedintele rus a spus: „Dacă Ucraina alege vectorul european, cu siguranţă îi va fi mai greu să găsească oportunităţi în spaţiul unic, economic şi vamal, creat de Rusia, Kazahstan şi Belarus, deoarece aceasta este o asociaţie separată. Nu poţi fi peste tot, în acelaşi timp şi acest lucru este ceva care trebuie să fie înţeles de toată lumea, inclusiv de colegii mei ucrainieni. Ucraina nu poate sta pe două scaune, trebuie să aleagă unul dintre acestea.”

Nu doar Ucraina este în situaţia asta – observ ca simplu jurnalist -, ci şi cel de-al doilea stat românesc, a cărei conducere actuală, după cum vedem cu ochiul liber, se declară public pro-europeană, apoi fuge repede la Moscova, ca să dea asigurări, repetate, dar clasificate, de rămânere în C.S.I..

Apoi, Medvedev a savurat întrebarea privind relaţia sa cu Vladimir Putin.

O aştepta! A răspuns nuanţat, complex şi prudent. A precizat că pe toate problemele strategice de dezvoltare a Federaţiei Ruse se consultă, între patru ochi, cu premierul.

El a detaliat:“Relaţia mea cu colegul şi partenerul meu politic Vladimir Putin merge dincolo de ceea ce a fost numit drept un tandem. Este o relaţie care a durat mai bine de 20 de ani. Ne cunoaştem foarte bine şi ajungem cu uşurinţă la o înţelegere. Suntem într-adevăr oameni lucizi şi împărtăşim viziuni similare, în problemele cheie ale dezvoltării ţării. Asta nu înseamnă că suntem de acord în toate privinţele. Nici nu ar trebui să se întâmple aşa ceva. Acest lucru ar fi teribil de plictisitor şi pur şi simplu greşit. Orice persoană are dreptul să aibă propriile sale gânduri şi abordări, dar suntem apropiaţi în chestiuni de strategie, altfel nu am fi capabili să conlucrăm. Eu cred că la deciderea a ceea ce se va întâmpla, la finalul mandatului prezidenţial, va fi necesar să se ţină cont de aceste lucruri. Este o competiţie utilă şi care duce la un termen final. Sper că, în cursa luării deciziilor – privind cine ar trebuie să candideze şi pentru ce post şi ce va face în viitor – să fim ghidaţi de acest tip de abordare responsabilă, de a răspunde în faţa ţării şi a poporului ei, în primul rând”.

Urmează pasajul care a inflamat ziarişti neatenţi la context şi la nuanţe. Unul deloc nou, în retorica liderilor de la Moscova.
Ce a spus concret, Dmitri Medvedev?

Rusia va mări numărul armelor sale nucleare, dacă nu va ajunge la un acord, cu Occidentul, în privinţa rachetelor anti-balistice/ABM.

Urmează fraze ce par a fi rodul unui dialog cu Putin:”Sper ca întrebările pe care le-am pus anterior, prietenului meu, preşedintele S.U.A., Barack Obama, să primească răspunsuri, pentru ca să putem construi un model pentru cooperarea ABM. Dacă nu vom acţiona în această privinţă, atunci va trebui să răspundem cu măsuri adecvate, pe care nu ne-ar place să le luăm. În acest caz, vom putea vorbi de întărirea potenţialului nostru de arme nucleare, ceea ce ar fi un scenariu deplorabil, care ne-ar întoarce la era Războiului Rece.”

Pentru opinia publică rusă pare un semnal de bărbăţie. Lui Putin i-o fi smuls un zâmbet rece. Dar lucrurile sunt mult mai simple.
O asemenea opţiune rusă, fie l-ar determina pe preşedintele Barack Obama să ia măsuri de retaliere fără precedent, cele mai eficiente fiind de ordin economic, fie ar facilita ajungerea unui republican la Casa Albă.

Unul care poate ar cere revitalizarea unui concept mai vechi, enunţat de emisari ai Pentagonului, la debutul ultimului deceniu, din veacul trecut, cu prilejul unor peripluri prin academiile militare, ale fostelor state satelite ale Uniunii Sovietice, inclusiv România.

Cu acel prilej, enunţul cheie, ce a uimit asistenţa, a fost limpede:”După prăbuşirea U.R.S.S., următorul obiectiv este demantelarea structurii succesoare.”

Iar Medvedev însuşi a recunoscut, în urmă cu câteva luni, că scenarii similare cu cele puse în practică în nordul Africii erau pregătite şi pentru federaţia ce o mai conduce.

Esenţa mesajului transmis de preşedintele rus, la această conferinţa de presă?

Schimbări calitative sunt necesare pentru modernizarea Rusiei.

Medvedev poate fi garantul acestora. Dar va candida?

Preşedintele Federaţiei Ruse a răspuns zâmbind:
”Alegerile prezidenţiale au propriile legi şi eu le voi respecta. Dacă voi decide să fac acest anunţ, îl voi face. Aşa cum am declarat recent colegilor chinezi, aşteptarea nu este lungă acum. Un anunţ ar putea fi făcut în scurt timp.”

Adică înainte de vizita lui Barack Obama la Moscova. Calcul perfect.

Elicopterul invizibil, utilizat de SEAL, costă 60.000.000 $

Caricatura lui GORRELL ART,
publicată de celebra revistă TIME
are o simplă explicaţie:
DOAR UN TRUP RĂNIT!…

Un dialog aparte, între Pakistan şi S.U.A., a permis cunoaşterea altor aspecte inedite, ale operaţiunii echipei SEAL, care l-a lichidat pe Osama bin Laden.

Conform postului de televiziune ABC NEWS, care citează o declaraţie, din 16 mai a.c., a senatorului american John Kerry, oficialităţile pakistaneze vor returna rămăşiţele elicopterului care a fost abandonat în grădina liderului Al-Qaida, după ce era aruncat în aer, de luptătorii forţelor speciale americane.

John Kerry este preşedintele Comitetului pentru Relaţii Externe a S.U.A., calitate în care a primit autorizaţia de a face precizarea deja menţionată.

Epava elicopterului ars şi demantelat de exploziv constituie prima dovadă publică a existenţei unui program secret de producere a unor aeronave invizibile, de către radare.

Senatorul american s-a întâlnit pe 16 mai, la Islamabad, cu oficiali civili şi militari, având mandatul de a identifica oportunităţi de îmbunătăţire a relaţiilor bilaterale, sensibil afectate de incursiunea unilaterală a echipei SEAL la vila lui bin Laden, pe teritoriul Pakistanului.

Deşi autorităţile americane ceruseră anterior returnarea resturilor elicopterului militar, oficialii pakistanezi nu au fost de acord cu aşa ceva, până la vizita lui John Kerry, care practic i-a rugat să îşi reconsidere poziţia, în această problemă.

„Foarte interesaţi” de a vedea rămăşiţele elicopterului distrus au fost şi…experţi militari chinezi, afirmaţie făcută postului de televiziune amintit de un oficial pakistanez.

Iar ca tacâmul să fie complet, un alt demnitar de la Islamabad a declarat că guvernul său „i-ar putea lăsa pe chinezi să arunce o privire”.

O atitudine care nu a fost deloc receptată pozitiv la Pentagon.

Elicopterul a lovit iniţial, cu o paletă, un zid al vilei lui Osama, apoi a avut o aterizare dură, prăbuşindu-se efectiv, de la câţiva metri, în grădina lui bin Laden.

Casa Albă a precizat că echipa SEAL, care se afla la bordul acestui elicopter a încercat să îl distrugă. Dar coada aeronavei a rămas intactă după explozia iniţiată de luptători.

Agenţii C.I.A., rămaşi cu identităţi diferite în zonă, au observat că în zilele care au urmat raidului din 1 mai, coada elicopterului, precum şi alte piese componente ale acestuia, au fost tractate departe de locul prăbuşirii iniţiale cu un tractor.

Au fost filmaţi şi fotografiaţi, de jurnaliştii veniţi la faţa locului, copiii care se jucau cu folii arse, culese din cenuşa părţii distruse a elicopterului.

Experţii în aviaţie, contactaţi de ABC NEWS, au remarcat configuraţia neobişnuită a rotorului din spate, acoperit cu un fel de scut, precum şi alte modificări neobişnuite, în raport cu un elicopter militar folosit de trupele americane în misiuni de rutină.

Ei au explicat aceste caracteristici tehnice noi, surprinzătoare, ca fiind utile obţinerii a două efecte simultane:
1. deplasarea cu motorul într-o linişte deplină, nu cu zgomotul realizat de acela al unui elicopter obişnuit;
2. nedetectarea pe radar, sau cel mult înregistrarea unui semnal minor, insignifiant, deloc alarmant.

Pentagonul a refuzat să comenteze toate aceste detalii. La fel au procedat şi diplomaţii chinezi prezenţi la Washington D.C.

Chiar dacă sursele guvernamentale americane nu au oferit informaţii privind elicopterul prăbuşit, preşedintele Barack Obama nu a ezitat să recunoască că este vorba de o aeronavă care costă nici mai mult, nici mai puţin, de 60 milioane de dolari.
Indiciu important, de vreme ce un elicopter militar de tipul Blackhawks costă doar…20.000.000 $.

Am scris aceste rânduri amuzat de faptul că TVR a avut o echipă trimisă la locul uciderii lui bin Laden şi atât de bine s-a (pre)documentat, încât la revenirea în turnul învechit, reporteriţa se alinta, presupunând, cu autosuficienţa tipică ignoranţei, că: “sigur militarii încartiruiţi la Academia Militară a Pakistanului ştiau de zborul elicopterelor americane”!

Tare aş fi dat-o pe jurnalista naivă pe mâna nevestelor lui bin Laden. Pentru postdocumentare…

Caricatura realizată de BEELER şi publicată de THE WASHINGTON EXAMINER reproduce şi o imaginară afirmaţie a liderului militar pakistanez:
- DA, BIN LADEN S-A ASCUNS CHIAR SUB NASUL NOSTRU…AŞA CĂ AM DECLANŞAT O INVESTIGAŢIE TOTALĂ, ÎN PRIVINŢA ASTA.

REABILITAREA GENERALULUI MCCHRYSTAL

Ce s-ar întâmpla, în armata autohtonă, dacă s-ar proceda ca în aceea americană? Adică, după trecerea unui profesionist militar în rezervă, să vină un organism abilitat, care să întocmească şi să dea publicităţii un raport prin care îi reperează onoarea – vorba lui Ion Luca Caragiale – celui etichetat în fel şi chip, doar pentru a justifica abuzurile, minciuna, delaţiunea, perfidia unor semeni orgolioşi, puşi pe nevederea bârnei din ochii proprii?

O asemenea minune s-a petrecut acum la Pentagon.

Unde a fost finalizat raportul privind conduita generalului Stanley McChrystal, invocată, în mod oficial, de Casa Albă, pentru a pune punct carierei militare a unui comandant franc. Unul fără temeri privind reacţiile posibile, ale trecătorilor decidenţi civili, la părerile sale, nonconformiste, privind necunoaşterea – de către aceştia – a realităţilor dintr-un teatru de operaţii de complexitatea celui din Afganistan.

La ei, ca şi la noi!

Şi astăzi există suspiciunea, în rândurile foştilor subordonaţi ai generalului McChrystal, că – pe fondul cunoaşterii firii deschise a acestui comandant, deloc servil, un militar care mergea fără vestă antiglonţ printre civilii afgani – a fost plasat un jurnalist menit să vâneze o expresie neacademică, un gest necuviincios, suficiente pentru a deveni publice, generând astfel pretextul schimbării sale din funcţie.

Aşa a procedat revista “Rolling Stone”, care a devenit mai cunoscută publicând un articol în care autorul jubila la gândul că poate relata unele remarci, deloc admirative, ale generalului McChrystal, cu privire la preşedintele Barack Obama, vicepreşedintele Joe Biden, diplomatul Richard Holbrooke şi ambasadorul Karl Eikenberry.

Conform precizărilor biroului Inspectorului General al Pentagonului, făcute pe 18 aprilie a.c. – care nu vor produce o mare bucurie la Casa Albă – “în articolul publicat de revista Rolling Stone erau insuficiente dovezi pentru a susţine o încălcare a standardelor existente în Departamentul Apărării, privind producerea unor incidente de acest fel.”
Incredibil, dar adevărat!

Aceasta este concluzia ce poartă girul lui Michael Child, actualul locţiitor al inspectorului general pentru investigaţii administrative. Un post unde nimeni nu îşi îngăduie interpretări personale.

Anchetatorii din subordinea sa au interogat martori, au verificat e-mail-uri şi documente de călătorie.
Şi vine concluzia bombă:
“Nu toate evenimentele în cauză au avut loc astfel cum sunt relatate în articol.”

Ca tacâmul să fie complet, acum li se spune jurnaliştilor de peste Ocean că autorul articolului, Michael Hastings, precum şi Eric Bates, directorul executiv al revistei Rolling Stone au refuzat să fie audiaţi de trimişii inspectorului general!

Din orgoliu? Sau aveau ceva de ascuns?

În schimb, “Rolling Stone” a publicat o declaraţie afirmând că articolul incriminatoriu – la adresa generalului – conţinea elemente “corecte in fiecare detaliu”.

Eu unul – obişnuit cu multe înscenări – nu dau doi bani pe relatări precum aceea în care se descrie ceea ce părea a fi starea de ebrietate a generalului McChrystal, într-un bar.

Există şefi de stat în ipostaze comparabile, care sunt şi azi etern zâmbitori în jilţurile prezidenţiale!

Vă mai amintiţi?

Generalul McChrystal a fost înlocuit din dubla funcţie de şef al forţelor SUA şi cele ale NATO, dislocate în Afganistan.

Preşedintele SUA, Barack Obama, l-a numit în locul său pe generalul David Petraeus, afirmând, public, că generalul McChrystal nu a reuşit să “respecte standardul pe care ar trebui să îl aibă un general comandant” şi că aspectele relevate în articol “subminează controlul civil al armatei, care este la baza sistemului nostru democratic “.

Drept urmare, generalul McChrystal a demisionat din armată.

Recapitulăm?

Inspectoratul general, pentru investigaţii administrative, al Departamentului Apărării/DoD declară – după o cercetare îndelungată – că în articolul publicat de revista Rolling Stone erau insuficiente dovezi pentru a susţine încălcarea standardelor existente la Pentagon.

Concluzia logică – pe cale de consecinţă, o expresie tipică unui şef al Statului Major General postdecembrist, azi parlamentar, în arealul guvernamental – este că motivul invocat de preşedintele Barack Obama a fost o… făcătură a serviciilor secrete.
O înscenare la ordin – la ei, ca şi la noi -, deoarece liderul american nu putea şi încă nu este capabil să dezlege nodul gordian afgan.

Câtă amărăciune o fi fost, acum, în sufletul generalului mătrăşit, pe nedrept, din considerente strict politice, acoperite de pretexte bulevardiere?!…

Te apucă scârba. Ştiind câte asemenea înscenări au fost şi la noi.

OANA STANCU, CRUCEA PATRIARHALĂ ŞI LUMINIŢA KOHALMI

Nu am fost un fan al moderatorilor Oana Stancu şi Adrian Ursu, când evoluau la postul de televiziune Realitatea TV. Dar iată că sâmbătă, 16 aprilie a.c., cei doi au oferit telespectatorilor Antenei 3 un show de zile mari.

În vizorul lunetei lor jurnalistice a fost luat cazul doamnei Luminiţa Kohalmi, consilierul atotputernicei ministrese Elena Udrea. Un personaj tipic ascensiunii nefireşti în societatea românească postdecembristă.

Cineva – bineînţeles că nu de la Direcţia Generală de Informaţii a Armatei – a sensibilizat-o pe domniţa Oana Stancu asupra modului în care consilierul amintit (nu) şi-a completat declaraţia de avere. Omiţând, de pildă, faptul că, împreună cu soţul ei, a preluat, printr-o ciudată operaţiune de închiriere – cu evidentă dedicaţie – un număr de hoteluri deţinute anterior de Ministerul Apărării Naţionale, într-o localitate montană.

Ei bine, explicaţia pe care nu o bănuia teleasta Oana Stancu, privind favorizarea unor asemenea întâmplări – şi a altora similare – în mediul militar românesc este simplă ca bună ziua!

Cetăţeana Luminiţa Kohalmi este total nevinovată.

Şi am să explic, pe această cale, din ce motive e neprihănită.

Domnia sa nu ar fi ajuns şefa structurii de relaţii publice, a Ministerului Apărării Naţionale, venind acolo de mânuţă cu ministrul liberal Teodor Atanasiu, dacă ar fi existat, ca la Pentagon, criterii clare pentru schema posturilor destinate exclusiv numirilor politice – funcţii care se ocupă şi se eliberează la sosirea, respectiv plecarea demnitarului, care are dreptul să se bizuie pe o echipă proprie, de încredere.

Şi în trecut şi în prezent, de câte ori are chef ministrul armatei, poate transforma, peste noapte, un post de general într-unul de funcţionar civil.

Doamna Kohalmi nu are nicio vină, că nu a dat concurs pentru ocuparea postului de şef al Direcţiei Informare şi Relaţii Publice, deoarece nimeni nu a îndrăznit să îl sensibilizeze pe delicatul ministru că această probă ţine de regulile tipice managementului resurselor umane din M.Ap.N..

Iar cei ce ştiau – un general ce uda cu sârg florile din biroul propriu şi un colonel, amândoi în rezervă, ultimul fiind chiar consilier juridic în direcţia menţionată – preferau “să mănânce” liniştiţi salariul substanţial, de care beneficiau în plus faţă de pensia curentă.

Aceeaşi doamnă nu poate fi acuzată că a intrat la doctorat, la Universitatea Naţională de Apărare, ca orice protejat al clasei politice, rectorul de atunci nepermiţându-şi cu ea – în ziua destinată oficial procedurii de admitere – mai mult de un mimat dialog academic, terminat în câteva minute.

După cum nu există niciun temei să fie admonestată, pentru faptul că a solicitat ulterior, sub pretext că se plictiseşte pe fotoliul de şefă a direcţiei menţionate, să predea… ore la cursanţii U.N.Ap.. Ucenicul vrăjitor!

Oana Stancu menţiona, în trecere, în emisiunea amintită, că ultima funcţie a doamnei Kohalmi, la M.Ap.N., a fost cea de director adjunct. Este meritul ministrului Sorin Frunzăverde de a fi realizat că între dorinţa şi putinţa ex-liberalei Kohalmi, pe plan profesional, un gest de bon ton era să facă un pas înapoi, fie şi pentru simplul motiv că armata română are nevoie de lideri militari şi civili care să stăpânească, printre altele, arta oratorică – in integrum. Asta, ca să fiu elegant…

Ministrul Teodor Meleşcanu nu este deloc inocent în menţinerea unei situaţii nefireşti, la structura de relaţii publice menţionată. Dacă dorea să fie înconjurat numai de spirite feminine, precum purtătoarea sa de cuvânt, putea proceda ca în Bulgaria, unde direcţia similară a fost reînfiinţată numai cu purtătoare de cosiţe – inteligente, excelente vorbitoare de limbă engleză, diplomate, generând interlocutorilor militari simpatie, nu adversitate.

Acelaşi ministru l-a adus pe colonelul în rezervă Posteucă pe post de uşier, mă scuzaţi, consilier al său şi – drept răsplată pentru te miri ce – l-a avansat la gradul de general, unul devenit desuet în armata română de azi.

Şi pentru că ministrul pleca, iar generalului Posteucă îi plăcea munca de Moş Teacă, s-a ales şi cu firmanul de administrator al unei staţiuni de refacere a vitalităţii cui vreţi dvs., oficial a militarilor întorşi din teatrele de operaţii.

By the way!/Apropo! Noroc cu americanii.
Că dacă ei nu băteau obrazul oficialilor români, pentru ca militarii noştri să se bucure, la revenirea în patrie, de facilităţi similare profesioniştilor de peste Ocean, azi staţiunile turistice ale Armatei României ar fi fost o simplă amintire.

Nici ministrul Gabriel Oprea nu este de acuzat. Cum în armata română civilii aduşi şi numiţi de un titular al M.Ap.N. nu pleacă împreună cu el, li se caută pretexte.

Şi mister Posteucă ştia că îi va veni rândul. A simţit clipa atunci când a dorit – cum singur declara – să explice ministrului cum ar salva el, mare specialist, o staţiune de refacere a energiilor militarilor reveniţi din deşertul afgan.

Însă ministrul Oprea a fost mai abil. Şi a împuşcat trei iepuri dintr-o lovitură – îndepărtarea lui Posteucă, justificarea unor economii bugetare, mulţumirea doamnei Elena Udrea, prin falicitatea acordată inocentei Luminiţa Kohalmi.

Care, repet, pentru domniţa Oana Stancu, că este total nevinovată.

Vinovaţi sunt generalii care au acceptat infiltrarea în Ministerul Apărării Naţionale a unor personaje care se pricepeau la armată, precum s-ar fi priceput ei la problemele Patriarhiei. Cu precizarea că unii înstelaţi au primit Crucea Patriarhală, şi şi-au făcut semnul crucii de câte ori pleca câte un ministru şi ei rămâneau pe funcţie. Drept plată că au avizat încadrarea unor neica nimeni, pe posturi de maximă răspundere.

Vinovat este şi acel consilier etern, despre care se ştie că are dosarul preşedintelui ţării, om cu apetit pentru intelligence-ul militar, care a încurajat constant evoluţia ascendentă a doamnei ce a uimit-o pe Oana Stancu – deoarece a tras o linie în dreptul soţului ei, pe declaraţia de avere. Un gest înduioşător.

Semn al cultivării, la nivel subliminal, al valorilor familiale.

Am admirat-o pe Oana Stancu, care l-a executat public pe actualul şef al structurii de relaţii publice din armia română. Domniţa Oana nu ştia, dar intuia, că telefonistul de serviciu la M.Ap.N. are mandat să scoată castanele din foc cu argumente de care şi el ar fi râs, ca marinar uns cu toate alifiile, dacă nu ar fi primit şi acceptat o misiune atât de ingrată.

Telefonistul fiind un mai vechi admirator al virtuţilor profesionale ale inocentei doamne, a cărei neprihănire o apăr prin aceste rânduri. Chiar dacă ultima doamnă numită ca secretar de stat, de sorginte tot liberală – un alt monument de inocenţă profesională, pildă de umilire zilnică a generalilor din subordine -, se mira cu voce tare şi martori pe sprânceană, cum a fost posibil, dacă doamna Kohalmi nu se pricepea la relaţii publice în armată să nu fie ajutată de liota de colonei, care-i pupau mânuţa de dimineaţa până seara? Orgolii cazone…

Iată de ce propun jurnaliştilor Oana Stancu şi Adrian Ursu, o emisiune focalizată pe (in)compatibilităţile – la nivelul politicilor de resurse umane – existente între Pentagon şi M.Ap.N.

Mă tem însă că vor rata un nou show.

Pentru simplul fapt că domniţa Oana va râde non stop, de cele descoperite, în acest areal, al mediului militar. Iar domnul Adrian îşi va face cruce…

AMERICA IA PULSUL ARABIEI SAUDITE

Agenţia Associated Press a semnalat motivaţiile vizitei secretarului apărării Robert Gates, în capitala Arabiei Saudite. Miercuri, 6 aprilie a.c., convorbirile demnitarului american cu regele Abdullah sunt focalizate pe revoltele din Orientul Mijlociu şi eforturile conducerii actuale a Iranului de a exploata, în favoarea sa, aceste demonstraţii de masă. Nu în ultimul rând vor fi discutate detalii ale modernizării apărării saudite antiaeriene, împotriva rachetelor iraniene.

Relaţiile dintre Statele Unite şi regatul saudit au fost vizibil afectate de faptul că, pe timpul revoltei din Egipt, preşedintele Barack Obama a preferat să se dispenseze de un aliat fidel, de decenii, precum Hosni Mubarak, cu care S.U.A. a avut, până atunci, solide relaţii militare şi diplomatice.

În relaţia S.U.A.-Arabia Saudită, mai există şi dependenţa americană de petrolul din această ţară.

Robert Gates a recunoscut, la postul TV NBC, că anumite tensiuni persistă în dialogul cu partenerii saudiţi, dar „este o mare exagerare afirmaţia că am ajuns la o ruptură a colaborării noastre. Avem o puternică cooperare militară. Şi, după cum ştiţi, saudiţii tocmai au făcut una dintre cele mai mari achiziţii de armament american, din istorie.”

Este vorba de anunţarea, toamna trecută, a unui acord în valoare de 60 miliarde de dolari, în baza căruia saudiţii vor cumpăra 84 de avioane – noul model F-15 – şi 190 de elicoptere. În plus vor moderniza 70 de aeronave militare, pe care le au deja în dotarea propriilor forţe aeriene.

Tranzacţia mai include livrarea, de către americani, a unei game variate de rachete, bombe şi alte echipamente militare – care să contracareze posibilele atacuri iraniene.

Temerea saudiţilor – ai căror lideri sunt sunniţi, ca şi majoritatea populaţiei – are în vedere ostilitatea tradiţională faţă de şiiţi, precum conducătorii religioşi de la Teheran.

Realitatea este că protestele limitate, derulate în Arabia Saudită, au avut loc, în principal, în provinciile estice, bogate în petrol, unde locuiesc şiiţi.

Conform unui oficial de la Pentagon, care a dorit să nu i se dezvăluie identitatea, este puţin probabil ca situaţia internă, din regatul saudit, să fie discutată la primirea lui Gates de către monarhul acestei ţări.

Secretarul american al apărării are mandat să îl asigure pe regele Abdullah că menţionatul contract, de 60 miliarde de dolari se va desfăşura conform programului stabilit de comun acord.

Astfel, Robert Gates va putea aborda şi problema achiziţionării, de către saudiţi, a noii versiuni a rachetelor antiaeriene, de tipul „Patriot.”

Gates va face referiri şi la un sistem american de apărare mult mai sofisticat, menit a lovi şi distruge, la mare înălţime, rachetele balistice cu rază lungă de acţiune.

Emiratele Arabe Unite au fost deja de acord să cumpere acest sistem ultramodern.

Oferta făcută acum Arabiei Saudite, după acceptarea uneia similare de către emirate, confirmă planul mai larg, al Statelor Unite, de a îmbunătăţi apărarea antiaeriană a statelor arabe din Golful Persic, împotriva probabilelor atacuri iraniene.

Tema principală a întrevederii lui Gates cu regele saudit va fi dosarul iranian. Cu cele două componente: ambiţiile nucleare ale Teheranului şi dorinţa Iranului de a extinde aria sa de influenţă, în lumea arabă, prin intermediul revoltelor în curs de desfăşurare, ca şi al acelora ce mocnesc în alte state din zonă.

Asperităţile ivite în relaţia dintre Washington D.C. şi Riad s-au accentuat pe timpul revoltei din Bahrain, unde o dinastie regală sunnită conduce o populaţie în care majoritari sunt şiiţii.

Saudiţii nu uită că răsturnarea, de către S.U.A., în 2003, a regimului sunnit al lui Saddam Hussein, a determinat accederea la putere a actualului premier al Irakului, Nouri al-Maliki, un şiit.

Regele Arabiei Saudite este convins că numai recursul la manu militari va stabiliza situaţia din Bahrain, va proteja monarhiile din Golful Persic, va descuraja intenţiile Iranului şi va menţine obedienţa saudiţilor de origine şiită.

Cât de decişi sunt saudiţii, ca să se menţină pe această linie dură? Răspunsul l-au primit americanii luna trecută. Astfel, pe 14 martie, la numai 48 de ore după vizita lui Robert Gates la regele Bahrainului, Arabia Saudită a trimis un contingent de 1000 de militari în acest mic regat, la cererea guvernului local, pentru a sprijini acţiunea forţelor interne de securitate.

Faptul că Statele Unite nu au comentat această mişcare disuasivă a fost intepretat ca un sprijin implicit al deciziei saudiţilor.

Interesul american fiind să relanseze relaţiile bilaterale cu Arabia Saudită.

CE DOREŞTE DEPARTAMENTUL APĂRĂRII

- LA TELEFON ESTE PENTAGONUL. EI AU NEVOIE SĂ EXTINDĂ CAMERA DE RĂZBOI.

Caricatură de Mike Smith, publicată de Las Vegas Sun.

LIBIA NU-I PRINCIPALUL SHOW!

OPERAŢIUNEA “ODYSSEY DAWN”

Viceamiralul William E. Gortney, directorul Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon, a declarat, după lovirea Libiei, cu 124 de rachete “Tomahawk”, că au fost vizate doar ţinte militare, reuşindu-se diminuarea substanţială a activităţii radarelor de coastă, distrugerea unor hangare aeriene şi stoparea zborurilor avioanelor militare libiene.

Ce indică satelitul

Au mai fost bombardate unităţile militare terestre trimise de colonelul Gaddafi împotriva rebelilor din Benghazi, aflate la 14 kilometri de acest oraş. 15 avioane americane au participat la această operaţiune, alături de aeronave franceze şi britanice. Pe timpul bombardamentelor au fost bruiate mijloacele de transmisiuni ale trupelor libiene. Aşa au fost stopate acţiunile ofensive ale batalioanelor guvernamentale.

Amiralul Michael Glenn “Mike” Mullen, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de Stat Major a precizat că avioanele militare franceze survolează permanent oraşul Benghazi. Tot acolo se află, în misiuni succesive, 24 de aeronave americane. Prin urmare, zona de interdicţie aeriană este deja instituită.

Fotografiile executate din satelit, asupra zonelor lovite de rachetele „Tomahawk” au indicat celor de la Pentagon necesitatea unor bombardamente noi, pentru a distruge apărarea antiaeriană libiană.

Amiralul Mullen a spus că, în afara misiunilor vizând menţinerea zonei menţionate, nu a ordonat o altă acţiune – adică bombardarea zonei unde s-ar afla colonelul Muammar Gaddafi.

La adăpostul anonimatului, un oficial al Pentagonului a afirmat că exclude posibilitatea ca francezii să dorească suprimarea liderului libian.

Tensiuni în Orientul Mijlociu

Libia nu constituie decât una dintre „zonele incendiare” din nordul Africii.

Astfel, în Yemen, în timp ce demonstranţii nu au ezitat să se confrunte cu forţele de poliţie, în oraşul Sana‘a, o serie de militari cu grade şi funcţii mari în armata ţării au dezertat şi au făcut un apel la preşedintele Statelor Unite să sprijine revolta populară.

Pe teritoriul yemenit există forţe speciale americane, menite a contribui la lichidarea taberelor clandestine ale reţelei teroriste al-Qaida.

Un colonel egiptean a precizat că există totuşi o deosebire, între armata yemenită şi cea din propria sa ţară. În Yemenul unificat s-au păstrat diferenţele de viziuni între cei ce au trăit în ex-republica din nord şi conaţionalii din sud. Asta afectează unitatea corpului de comandă, la nivel central.

În Bahrein, unde se află baza navală pusă la dispoziţia Flotei a V-a a Statelor Unite, regele Hamad Ben Issa Al-Khalifa, a acuzat oficial Iranul pentru haosul creat pe străzi, prin confruntarea dintre manifestanţii şiiţi şi forţele de ordine ale monarhiei sunnite.

În Siria, manifestaţiile s-au soldat cu mai mulţi tineri ucişi de trupele guvernamentale, trimise să reprime cele mai puternice demonstraţii din ultimii ani.

“O societate tribală”

Se va implica S.U.A. şi în gestionarea situaţiilor conflictuale din aceste ţări? Dacă s-a decis o intervenţie militară în Libia, de ce nu s-ar proceda la fel şi în Siria, unde preşedintele Bashar al-Assad este un aliat declarat al Iranului?

Elise Jordan, fosta consilieră a ex-secretarului de stat Condoleeza Rice crede că, pentru securitatea americană, Libia nu este un factor relevant. Dar constituie o problemă majoră pentru Franţa şi Liga Arabă.

Interesul strategic al S.U.A., în relaţia cu Libia – susţine Jordan – trebuie bine precizat:”Acolo este lumea a treia, o naţiune musulmană, o societate tribală, pe care noi nu o înţelegem. Şi nu ne putem implica într-un alt război civil. Asta este îngrijorarea mea în privinţa Libiei. Afirmaţia unor oficiali americani, că S.U.A. doar a deschis uşa, în Libia, pentru francezi şi englezi, este ca şi cum noi le subvenţionăm interesele de securitate, în timp ce ei nu ne subvenţionează reforma sănătăţii.”

Unde este adevărata criză

Întrebat ce crede despre predarea comenzii operaţiunii aeriene, de către americani, fostul secretar de stat Henry Kissinger a declarat la „Fox News”:
”Presupun că va fi predată comanda unui comandament NATO, cu o dominantă franco-engleză. Suntem parte într-o operaţiune militară, am angajat forţele militare, într-o anumită măsură, şi vom fi judecaţi după rezultat. Şi dacă acesta va fi că Gaddafi va rămâne în funcţie, Libia divizată, sau sub conducerea sa consolidată, atunci acţiunile S.U.A. vor fi de neînţeles, de oamenii care observă conduita noastră internaţională. Estimez că rezultatul va fi răsturnarea lui Gaddafi de la putere. Apoi vor fi necesare eforturi internaţionale, pentru a crea o structură politică. Nu trebuie să trimitem trupe americane acolo. Dar nu putem să plecăm şi să afirmăm asta, pur şi simplu. Libia nu este principalul show! Adevărata criză este în Golful Persic. Adevărata problemă este dacă Iranul va domina Golful. Trebuie să fim atenţi la această zonă. Să păstrăm forţele militare disponibile pentru aceasta. Gaddafi are mult sânge american pe mâinile lui. Este un lider detestat. Trebuie să ne gândim la consecinţele acestei operaţiuni, nu doar să ne oprim – odată ce lucrurile au fost pornite -, fără ceva rezultate. ”

Ce va urma

Pe plan militar, aria de manevră a forţelor terestre libiene a fost puternic diminuată. Apărarea antiaeriană a fost dezarticulată. Trecerea operaţiunii aeriene de la comanda americană, la una corespunzătoare forţelor aliate participante, nu va afecta protejarea zonei răsăritene a ţării, controlată de rebeli.

Chiar dacă unele posturi de televiziune, de peste Ocean, prezintă situaţia din Libia ca şi cum colonelul Muammar Gaddafi este pe punctul de a pierde puterea, la Pentagon lucrurile sunt privite mai realist.

Transmiterea în direct, de către televiziunea de stat libiană, a diferitelor luări de poziţie ale şefului de stat libian, demonstrează menţinerea unui nucleu încă puternic al loialiştilor actualului regim.

Semnalul public dat de Henry Kissinger – vizând Iranul – coincide cu amplificarea manifestaţiilor de protest în Siria, unde rămânerea la putere a preşedintelui Bashar al-Assad pare a fi – conform unor diplomaţi egipteni – o chestiune valabilă doar pe termen mediu.

Iar la Teheran, preocuparea de acum a liderilor actuali a devenit – afirmă ministrul de externe Ali Akbar Salehi – extinderea sancţiunilor unilaterale, de către S.U.A., „ca parte a eforturilor Washingtonului de a-şi proteja supremaţia sa.”

Astenie de primăvară?

ULTIMII 10.000 DE LOIALIŞTI AI LUI GADDAFI

Amiralul Édouard Guillaud,
este şeful Statului Major al Forţelor Armate Franceze/CEMA,
din data de 25 februarie 2010.
În virtutea dispoziţiilor decretului nr.2009-869,
din 15 iulie 2009, amiralul Guillaud se află
sub autoritatea preşedintelui Republicii Franţa
şi a guvernului de la Paris,
fiind direct răspunzător de utilizarea forţelor armate naţionale
şi de conducerea operaţiunilor militare,
cu excepţia celor ce reflectă ordine speciale,
precum acelea vizând descurajarea nucleară.

Concomitent, el este consilier militar al guvernului şi are în subordine
atât pe şefii de stat major ai armatei terestre, marinei şi forţelor aeriene,
cât şi pe directorii şi şefii organismelor interarme. Comandă CEMA.

În această complexă calitate,
el a ordonat să i se prezinte o evaluare amănunţită
a situaţiei actuale a Forţelor Armate Libiene.

După ce a raportat-o preşedintelui Franţei,
amiralul a dispus ca o sinteză edificatoare
să fie pusă la dispoziţia jurnaliştilor francezi.
Spre luare aminte.

Conform estimărilor serviciului militar francez de informaţii,
Forţele Armate Libiene/F.A.L.
au un efectiv de 100.000 militari,
dotaţi cu baterii mobile de artilerie terestră şi antiaeriană,
tancuri şi transportoare amfibii blindate,
avioane de vânătoare-bombardament
şi o flotă compusă din nave de război.

Ofiţerii francezi de intelligence au estimat că
unităţile de elită ale armatei libiene
au rămas fidele colonelului Muammar Gaddafi.

Mai mult, generalii libieni contează, teoretic,
pe forţa combativă a 76.000 de militari activi
şi pe sprijinul suplimentar, în caz de nevoie,
a încă 40.000 de rezervişti. În traducere liberă,
şapte divizii şi jumătate pot acţiona în faza iniţială, dură,
a intervenţiei militare aeriene,
a Coaliţiei Voinţei, care, în mod evident,
pentru orice militar de carieră,
va fi urmată de invazia terestră,
căreia i s-ar mai opune şi patru divizii de libieni,
aparent încă fideli lui Gaddafi,
dar nu la fel de bine instruiţi, ca şi cei din F.A.L..

Ne aduce aminte de evenimentele din decembrie 1989,
din România:
colonelul Muammar Gaddafi trebuie
cât mai repede…decuplat,
de comanda armatei.

Et puis fini!/Şi apoi sfârşitul…

HILLARY CLINTON LAUDĂ “AL JAZEERA”!

Anticipând cât de mult va conta războiul imagologic, pe micul ecran, în perioada următoare, datorită evoluţiilor sângeroase din lumea arabă, secretarul de stat Hillary Clinton a afirmat, pe 2 martie a.c., că postul TV “Al Jazeera”, devine tot mai vizibil în Statele Unite, deoarece oferă “ştiri reale”. Ceva ce presa americană pare că nu prea mai face.

Cu ce ocazie s-a erijat doamna Clinton în autoritate publică în materie de presă modernă? Cu prilejul alocuţiunii sale în faţa Comitetului pentru Relaţii Externe, al Senatului.

Acolo, ea a declarat că SUA pierde războiul informaţional în lume.

De ce? Alte state şi mijloace moderne de informare în masă sunt mai active în zonele unde se întâmplă ceva, de pildă în Orientul Mijlociu. În acest mod, canale de televiziune precum “Al Jazeera” contribuie activ la schimbarea mentalităţii şi atitudinii oamenilor. Şi ca să pună bomboana pe ceea ce crede ea că ar fi, pe moment, coliva presei americane, secretarul de stat a precizat că “fie că place sau nu”, “Al Jazeera” este un post TV foarte eficient, iar cele americane nu reuşesc să ţină pasul cu acesta:

“Numărul telespectatorilor care urmăresc jurnalele de actualităţi, la “Al Jazeera”, creşte în Statele Unite, deoarece difuzează ştiri reale. Poate nu sunteţi de acord cu asta, dar acceptaţi realitatea că numărul de ştiri pe oră este mai mare la postul arab menţionat, decât la cele americane, pline de un milion de reclame. Ştiţi că între argumentele diferitelor talk-shaw-uri şi alte chestii pe care le facem în buletinele noastre de ştiri, ce nu sunt deosebit de informative la noi, şi modul cum redau noutăţile străinii este o diferenţă.”

Pe timpul vârfului de criză politică, afirmă jurnalistul Ryan Grim, de la “The Huffington Post”, relatările de la faţa locului, ale versiunii în limba engleză, ale postului TV “Al Jazeera”, au fost rar utilizate de televiziunile americane.

Expertul în media Jeff Jarvis a comparat, şi el, “Al Jazeera” cu canalele TV, de ştiri din S.U.A.:“Ştirile vitale despre schimbările majore în lume sunt generate de evenimentele din Orientul Mijlociu şi nicio celebritate xenofobă sau obsedată să dea un… os de ronţăit presei americane, cu confesiuni din viaţa sa, nu poate să aducă perspectiva asupra lumii reale, aşa cum o face postul TV, în limba engleză, “Al Jazeera”.”

În traducere liberă, s-ar putea ca primele acţiuni, ale forţelor aliate, pe teritoriul libian, să le vedem LIVE/în direct, mai întâi la “Al Jazeera”, cu consimţământul tacit, dar bine calculat – sub aspectul forţei de impact asupra comunităţii arabe – al Pentagonului, la sugestia posibilă a Departamentului de Stat.

VA ACŢIONA INFANTERIA MARINĂ AMERICANĂ ÎN LIBIA?

Una dintre metodele de răspuns ale unei administraţii americane, la criticile presei şi ale opoziţiei, este recursul la o alocuţiune rostită într-un areal academic.

De data asta, Robert Gates, şeful Pentagonului, a poposit vineri, 25 februarie a.c., la celebra Academie West Point, unde, în faţa viitorilor ofiţeri ai Forţelor Armate Americane, a declarat că nu ar fi deloc înţelept, pentru Statele Unite, de a se mai angaja vreodată, în vreun război, precum cel din Irak sau din Afganistan, deoarece şansele de a schimba un guvern, în acest mod, sunt tot mai reduse.

„În opinia mea, orice viitor secretar al apărării, care ar recomanda preşedintelui să trimită, din nou, forţe terestre numeroase în Asia, sau în Orientul Mijlociu, sau în Africa, ar trebui să fie examinat la…cap” a afirmat mister Gates, în faţa cadeţilor, ce ştiau de criticile vizând şovăielile preşedintelui Obama, faţă de dinamica revoltelor din Orientul Mijlociu şi de sugestia de a se interveni, cu infanteria marină, în Libia, ca replică necesară la reprimarea dură, de către Gaddafi, a manifestaţiilor din diferite oraşe libiene.

Din dorinţa de a păstra aparenţa unui discurs mai degrabă axat pe viitorul forţelor armate, decât pe provocările actuale, la care acestea trebuie să le facă faţă, Robert Gates consideră că realităţile lumii de azi ar obliga Pentagonul să remodeleze bugetul său, deoarece conflictele potenţiale, din Asia şi Golful Persic, necesită o implicare sporită a forţelor aeriene şi maritime, decât a celor terestre.

Statele Unite au patru categorii de forţe armate, cele trei enumerate, plus infanteria marină – recent evocată de „The Washington Times”, ca soluţia ideală pentru o intervenţie americană eficientă la Tripoli.

Şi, pentru a se menţine la înălţimea unui discurs academic, secretarul apărării – tentat, ca orice demnitar civil, aflat temporar la conducerea organismului militar naţional, de a arăta capacitatea sa de a fi „vizionar”, într-un domeniu unde “a aterizat” doar ca expresie a votului democratic, eventual şi a unei diplomaţii personale, utilă dialogului, deloc facil, cu liderii militari – a atenţionat cadeţii că par a fi tot mai puţin probabile perspectivele ca să mai aibă loc, în viitor, confruntări desfăşurate cu utilizarea, pe scară largă, a unităţilor terestre mecanizate. Motiv pentru care mister Gates susţine că:”va fi tot mai greu armatei să justifice numărul militarilor, mărimea şi costurile unităţilor blindate.”

Urmează mesajul cheie pentru criticii preşedintelui Obama:”şansele de a repeta un alt Afganistan sau Irak – invadând, pacificând şi administrând o ţară mare (precum arată Libia pe harta Africii – nota autorului) din lumea a treia pot fi reduse”.
Dar nu excluse…

Urmează sugestia unui posibil compromis, în sensul că guvernul de la Washington D.C., inclusiv Departamentul Apărării, ar trebui să se concentreze pe capacităţile ce pot preveni transformarea unor probleme „purulente” în crize cu o evoluţie rapidă, care ar necesita, ulterior, o intervenţie militară americană pe scară largă.
Evident, controversată.

Cum infanteria marină are capacitatea de a acţiona rapid în zona “purulentă” a capitalei libiene, Tripoli, administraţia Obama sugerează, astfel, că dacă i se va cere o soluţie „manu militari”, pentru a preveni escaladarea confruntării, dintre opozanţii şi loialiştii lui Gaddafi, o intervenţie – la scară mică, dar extrem de eficientă, ca rapiditate şi finalitate – poate fi acceptată.

Pentru a nu fi acuzat că foloseşte tribuna de la West Point pentru o modera o dificultate vizibilă a administraţiei Obama, într-un moment când şi lumea arabă aşteaptă să vadă dacă va interveni Pentagonul, pentru a stopa vărsarea de sânge din Libia, Robert Gates a dat de înţeles, prin secretarul său, desemnat a furniza date suplimentare presei, că alocuţiunea lui poate fi considerată una de “rămas bun”, în condiţiile în care el va părăsi conducerea Departamentului Apărării, în acest an.

Mister Gates a reamintit cadeţilor că profesioniştii armatei americane au parcurs un deceniu de conflicte militare dificile şi succesive, ceea ce a generat un corp de tineri ofiţeri cu aptitudini excepţionale, dobândite în teatrele de operaţiuni irakian şi afgan. Cu toate acestea, în viitor, s-ar putea ca nu toţi aceşti militari de elită să mai aibă un loc de muncă, dacă nu se vor aloca fondurile necesare pentru a finanţa marile unităţi de luptă.

Secretarul apărării a declarat că este îngrozit de faptul că bărbaţi şi femei, aflaţi în momentele cele mai bune ale carierei lor profesionale, care au răspuns de soarta a sute de militari şi de milioane de dolari acordaţi ca asistenţă, pentru proiecte civile realizate în Irak şi Afganistan, sau au contribuit la reconcilierea unor triburi aflate în conflict, se vor găsi în situaţia de a opta pentru una sau alta dintre meseriile existente în viaţa civilă.

Şeful Pentagonului a surprins plăcut, pe tinerii din sală, când a afirmat că pe teritoriile irakian şi afgan s-au derulat „războaie ale căpitanilor”, deoarece ofiţeri cu grade mici au fost puşi în situaţia de a lua decizii cu consecinţe de o complexitate extrem de mare.

Robert Gates a formulat şi o posibilă soluţie pentru viitorul acestor ofiţeri tineri, ce au avut parte de experienţe dure în teatrele de operaţiuni militare. Pentagonul ar trebui să acţioneze astfel încât asemenea cetăţeni americani, energici, devotaţi patriei lor, conştiincioşi şi capabili, să poată avea parte, după turul efectuat într-un teatru de operaţii, de unul în societatea civilă americană, prin finalizarea şi a altor studii universitare, prin predarea anumitor materii, în diferite instituţii de învăţământ, prin încadrarea, temporară sau definitivă, după caz, în institute de cercetare sau în diferite posturi ale structurii administrative ale Congresului.

Principala îngrijorare a domnului Gates?
Rigiditatea birocratică, ce împiedică o revizuire constructivă, a procesului de promovare în funcţii şi de trimitere în misiuni, peste hotare, a celor mai buni ofiţeri, apţi să conducă, în viitor, diferite eşaloane ale armatei, inclusiv cele patru categorii de forţe armate.

Faptul că discursul lui Robert Gates a coincis cu oferta NATO, de a se implica în gestionarea situaţiei tensionate create de măsurile represive ale preşedintelui libian contra opozanţilor săi, indică o modalitate a administraţiei Obama de a semnala public că înţelege presiunea republicanilor şi a unora dintre aliaţii europeni.

Cât de mică va fi scara soluţiei alese pentru oprirea violenţelor din Libia?

Poate că răspunsul este deja schiţat pe harta generalului James F. Amos, comandantul infanteriei marine americane. Doar deviza comandamentului său este „ Infanteriştii marini. Puţini şi mândri.”

OPERAŢIUNEA “PATRU STELE”

Aflată sub presiunea durilor de la Washington D.C. – politicieni sătui de discursurile de domnişoară de onoare, ale preşedintelui actual al Statelor Unite, care şi în ultima sa alocuţiune, pe tema situaţiei din Libia, pleda pentru condiţia de „fată mare”, a superputerii lumii, în legătură cu valul de revolte succesive, deloc întâmplătoare, din Orientul Mijlociu – administraţia Obama a recurs la o lovitură sub centură, la adresa înstelaţilor din Pentagon, folosind, ca şi în cazul generalului Stanley A. McChrystal, celebra revistă „RollingStone”.

De data asta, cel aflat pe „făraşul puterii” este generalul-locotenent William Caldwell, care se ocupă de instruirea trupelor armatei naţionale afgane. El a ordonat unei echipe de experţi militari, în operaţiuni psihologice, de la Camp Eggers, din Kabul, ca să manipuleze pe senatorii americani şi alte personalităţi, ce vin în vizită la militarii S.U.A. dislocaţi în Afganistan, pentru a sprijini solicitarea de a trimite mai multe trupe acolo şi de a aloca fonduri suplimentare pentru acest război cu insurgenţii talibani. Când un ofiţer a încercat să stopeze această operaţiune, el a devenit ţinta unei represiuni subtile.

“Misiunea mea în psy-ops este de a mă juca cu minţile oamenilor, pentru a determina inamicul să se comporte în modul pe care îl dorim noi” a precizat locotenent-colonelul Michael Holmes, comandantul unităţii IO/Information Operations, care a primit o mustrare oficială, după ce a refuzat să execute ordinele generalului Caldwell. „Îmi este interzis să fac asta propriilor noştri oameni. Când îmi ceri să încerc să utilizez aceste deprinderi profesionale cu senatori, atunci ai trecut o linie”.

Lista de vizitatori vizaţi pentru un asemenea demers al militarilor specializaţi în operaţiuni psihologice era lungă. Printre cei nominalizaţi expres în această dezirabilă campanie se aflau senatorii John McCain, Joe Lieberman, Jack Reed, Al Franken şi Carl Levin; apoi Steve Israel, de la Comitetul Camerei reprezentanţilor pentru Credite, ambasadorul ceh în Afganistan; ministrul de interne german şi o serie de analişti influenţi.

Culmea îndrăznelii generalului Caldwell? Era vizat şi amiralul Mike Mullen, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon!

Acest scandal mediatic aduce brusc, în atenţia opiniei publice, eforturile comenzii trupelor americane, din teatrul afgan de operaţiuni militare, pentru a convinge lideri politici influenţi să suplimenteze măsurile necesare câştigării unei campanii ce pare a fi tot mai nepopulară.

Conform definiţiei din regulamentul aprobat de Pentagon, psy-ops/operaţiuni psihologice înseamnă utilizarea unor tactici de propagandă şi psihologice pentru a influenţa emoţiile şi comportamentele grupurilor ostile străine. Legea federală interzice militarilor să desfăşoare psy-ops care să vizeze cetăţeni americani.

Când ofiţerul Holmes şi echipa sa, compusă din patru experţi militari, a ajuns în Afganistan, în noiembrie 2009, misiunea lor a fost de a evalua efectele propagandei americane asupra talibanilor şi populaţiei locale.

Dar, în luna următoare, Holmes a început să primească ordine direct de la echipa generalului Caldwell, pentru a utiliza expertiza sa pe o nouă ţintă: vizitatorii oficiali americani. La început, ordinele au fost transmise verbal.

Potrivit mărturiei lui Holmes, generalul delegase militari, din structura de relaţii publice, pentru a studia profilurile personalităţilor ce urmau să vină în vizită, inclusiv modul cum au votat în chestiuni legate de securitatea naţională, ce le place sau nu, precum şi…problemele lor sensibile.

Siguranţa de sine a echipei lui Caldwell era atât de mare, încât printr-un e-mail – evident păstrat în memoria computerului – i-a cerut colonelului Holmes sugestii privind modul de ajustare a prezentărilor făcute de general distinşilor săi vizitatori, inclusiv cum este mai bine să fie redefinit… mesajul dorit.

Vizitele congresmenilor americani, în teatrele de operaţii sunt o constantă în viaţa parlamentarilor de peste Ocean. Şi includ momente aparte, pentru jurnaliştii aduşi din Statele Unite, care îi fotografiază şi îi filmează cu căştile metalice pe cap şi scurtele de protecţie antiglonţ.

Generalii care primesc asemenea delegaţii sunt interesaţi să ofere informaţii, să răspundă la întrebările aleşilor propriei naţiuni şi să-i convingă de eficienţa misiunii lor.

Dar generalul Caldwell a dorit mai mult, respectiv identificarea acelor elemente ce favorizează posibile presiuni individuale, care să determine o delegaţie să revină, la Washington D.C., extrem de motivată, pentru a promova iniţiative legislative finalizate cu trimiterea de noi trupe în Afganistan şi alocarea de noi fonduri financiare campaniei dificile de susţinere a regimului preşedintelui Hamid Karzai – unul dorit a fi democratic.

Caldwell nu a ezitat să îl întrebe pe Holmes:”ce am de făcut pentru a inocula aceste idei în minţile lor?”

Asta ca şi cum preşedintele american ar cere CIA să îi pună la dispoziţie slăbiciunile umane, consemnate în dosarele personale ale oponenţilor politici din Congresul SUA. Holmes a fost invitat să participe la întâlnirile lui Caldwell cu senatorii şi să ia notiţe, fără a divulga meseria sa.

De la aceste chestiuni reale, până la declanşarea tirului mediatic, împotriva generalului încriminat, nu a fost decât o chestiune ce ţine de… decizia prezidenţială.

Un prim cap de acuzare?

Deturnarea atenţiei echipei lui Holmes, de la combaterea, cu tot angajamentul profesional posibil, a inamicului – misiune aparte, ce costă contribuabilii americani aproximativ 6.000.000 de dolari, pe un an de zile – la manipularea senatorilor SUA.

Altă acuzaţie publică?

Caldwell părea mai interesat de ascensiunea sa profesională, decât de învingerea talibanilor.

Cu o ironie muşcătoare, colonelul Holmes a declarat revistei menţionate:”Această operaţiune am numit-o Patru Stele. Caldwell era mult mai axat pe americani şi pe fluxul de finanţare a campaniei, decât pe afgani. Ne aflam acolo pentru a instrui pe militarii afgani. Dar patru luni de zile ne-am concentrat pe…SUA. Ulterior el a dorit să fie vizate, de operaţiunile noastre, şi populaţiile statelor membre NATO. “

În acest sens, conform mărturiei lui Holmes, Caldwell dorea utilizarea echipei sale la antrenarea fiecărui general aliat, şi a structurii subordonate acestuia, în chestiuni tipice operaţiunilor psihologice.

Nu a fost prima dată când Caldwell a încercat să dărâme zidul ce separă relaţiile publice de operaţiunile psihologice.

Aici, Holmes omite să spună adevărul până la capăt. Generalul Caldwell nu este singurul înstelat, din NATO, fascinat de ideea de a subordona relaţiile publice structurii de operaţiuni psihologice.

O asemenea tentativă a fost şi la cel mai mare exerciţiu postbelic al Alianţei Nord-Atlantice, “Strong Resolve 2002”, când un general danez a dorit un lucru similar şi numai opoziţia unui colonel român, sprijinit de comandantul contingentului naţional şi înţeles de şeful de stat major al comandamentului multinaţional, un general german, a stopat subordonarea celor de la P.R./Public Relations, camarazilor de la… operaţiuni psihologice.

Interesant este că Holmes devine eroul unei publicaţii ce nu ar fi obţinut niciuna dintre aceste date relevante, fără sprijinul intelligence-ului militar, o altă zonă extrem de interesată în controlul total al relaţiilor publice în armată.
Un lucru valabil azi şi pe tărâm autohton…

Şi acum vine bomboana pe colivă!

Ce iniţiative, dezvăluite de colonelul Holmes, a mai avut generalul Caldwell?

Când acesta din urmă era comandant la Fort Leavenworth, a pledat pentru exploatarea adecvată a noilor tehnologii comunicaţionale, precum…Wikipedia şi blogurile!

O modalitate estimată de Caldwell ca fiind una capabilă să eficientizeze abilitatea armatei de a influenţa opinia publică internă şi internaţională.
Ceea ce a devenit, între noi fie vorba, o practică curentă a intelligence-ului ce sprijină toate organismele militare din statele membre ale NATO. Fără excepţie.

Generalul Caldwell a mai avut ambiţia să rescrie doctrina oficială a operaţiunilor de informare. Atentă însă la tipul de discurs al preşedintelui Obama, conducerea Pentagonului a preferat translaţia de la eticheta PSY-OPS la una mai neutră MISO – Operaţiuni de Sprijin a Informării Armatei.

Sub presiunea disciplinei militare, Holmes a furnizat generalului Caldwell evaluările vizând pe senatorii veniţi în vizită, şi a ajutat echipa de P.R./Public Relations să pregătească adecvat întâlnirile la nivel înalt.

Dar, Holmes a reamintit apropiaţilor generalului că ordinele acestuia au încălcat Legea Smith-Mundt din 1948, aprobată de Congres pentru a preveni folosirea, de către Departamentul de Stat, a unor tehnici de propagandă, în stil sovietic, pe… cetăţeni ai SUA.

Când colonelul Holmes a raportat îngrijorarea sa, colonelului Gregory Breazile, purtătorul de cuvânt al generalului Caldwell, discuţia s-a încheiat cu ţipetele acestuia:
”Nu este ilegal, dacă spun eu asta!”

A urmat un război surd, între cei doi colonei.

După trei săptămâni, Holmes a aflat că a devenit subiectul unei anchete comandate de colonelul Joe Buche, şeful structurii de personal a generalului Caldwell.

Anchetatorul îl acuză pe colonelul Holmes că merge prin baza militară în haine civile, fără permisiunea superiorului, că utilizează, în mod neadecvat, poziţia sa pentru a începe o afacere privată.

În plus consumă alcool – ceea ce în teatrele de operaţiuni militare este permis numai celor din forţele speciale -, interacţionează pe Facebook, comentând acolo şi…nevoile sale sexuale, deşi are statut de om căsătorit.

Iar ca tacâmul acuzaţiilor să fie complet, aprigul anchetator descoperă şi o relaţie aparte, între acuzat şi una dintre subordonatele sale, doamna maior Laural Levine.

Toate aceste metehne raportate ar fi fost altfel trecute cu vederea, dacă ordinele generalului Caldwell erau executate, fără murmur, de colonelul Holmes.
Sfânta ipocrizie!

Ofiţerii Holmes şi Levine au susţinut că nu era nimic nepotrivit în relaţia lor, şi că numai după ce vor termina misiunea, în Afganistan, vor demara o afacere comună.

Ei, şi alţi membri ai echipei pentru operaţiuni psihologice, au afirmat că au avut permisiunea de a merge prin campusul militar în haine civile. În ceea ce priveşte utilizarea Facebook, generalul Caldwell şi-a încurajat ofiţerii să utilizeze acest website ca parte a iniţiativelor de integrare în reţele sociale, iar colonelul Holmes este doar unul dintre cei 15 mari utilizatori ai Facebook, din subordinea generalului.

Holmes nu a fost singurul care a scris lucruri stupide online. Pagina colonelului Breazile, de pe Facebook, are tipuri similare de prostii, inclusiv referinţe multiple la consumul de alcool, şi o fotografie batjocoritoare la adresa afganilor.

Urmarea anchetei? Holmes şi Levine au fost oficial mustraţi.

Holmes, crezând că a fost victima opunerii sale la campania vizând pe vizitatorii oficiali americani, a adresat un raport inspectorului general de la Pentagon. Trei luni mai târziu, era informat că nu avea dreptul la protecţie, deoarece consilierul militar juridic din bază, pe care l-a informat despre ordinele generalului, nu era cel “desemnat să primească astfel de comunicări”!

Levine, ce are un dosar profesional imaculat şi 19 medalii primite, după 16 ani în armată, inclusiv misiuni de lungă durată în Kuweit şi Irak, se teme că a devenit o…victimă colaterală, în strădania unor superiori de a se răzbuna pe Holmes.

Ea a declarat:“Va fi probabil finalul carierei mele militare. Tatăl meu a fost ofiţer şi eu am crezut că ofiţerii nu vor acţiona niciodată astfel. Am fost răvăşită. Mi-am pierdut încrederea în armată. Şi nu mai pot avea conştiinţa împăcată, ca să recomand cuiva să se înroleze acum în forţele armate.”

După ce a fost mustrat, Holmes şi subordonaţii lui au fost ignoraţi, în perioada care a urmat.

Dar, la 15 iunie, întreaga misiune de instruire din Afganistan a primit o notă de la colonelul Buche, şeful personalului, cu aplicare imediată:
“Angajarea în operaţiuni de informaţii a personalului desemnat pentru Misiunea NATO de Instruire, din Afganistan şi Comandamentul Întrunit pentru Securitatea de Tranziţie în Afganistan este strict interzisă.”

De acum înainte, se preciza în acest ordin expres, echipa lui Holmes nu se va mai numi pentru operaţiuni de informare, ci pentru angajamentul necesar informării. Drept urmare, se va ocupa “de activităţi cu scopul unic de informare şi educare a audienţelor americane, afgane şi internaţionale…”

Brusc, cei destinaţi pentru psy-ops şi alte forme de propagandă, deveneau astfel, în mod oficial, experţi în relaţii publice vizând un public ţintă la nivel mondial!

În ceea ce priveşte operaţiunea de influenţare a unor senatori americani, nu există nicio modalitate de a avea confirmarea rezultatelor practice ale acesteia, asupra politicii SUA.

Însă, în ianuarie 2011, comandamentul aflat în subordinea generalului Caldwell a solicitat administraţiei Obama alocarea sumei suplimentare de 2 miliarde dolari, pentru a instrui încă 70.000 de militari afgani.

Printre cei ce pledează ca să fie aprobată noua solicitare a generalului Caldwell se află şi unul dintre cei înscrişi pe lista cu personalităţile vizate de acesta, ca să fie motivaţi adecvat, respectiv senatorul Carl Levin.

Unul dintre politicienii de care colonelul Holmes s-a ocupat personal, din ordinul generalului Caldwell.

Rămâne de văzut dacă va fi măcar o singură voce, în presa americană, care să ceară explicaţii publice Casei Albe, în legătură cu alegerea revistei RollingStone pentru loviturile de presă împotriva generalilor ce cer preşedintelui un angajament decisiv, nu amânarea unor hotârâri cruciale, în privinţa dinamicii campaniei SUA, devenită a NATO, din Afganistan.

Ce serviciu de intelligence a facilitat această conexiune?

Şi mai ales care agenţie americană de informaţii a văzut în tentativa generalului Caldwell o substituire a atribuţiilor altor experţi, din “războiul derulat în umbra” politicienilor americani.

Faptul că generalul Caldwell nu a fost încă destituit, respectiv nu şi-a dat demisia şi nici nu a fost mutat pe altă funcţie, arată că nu acţiona de capul lui şi avea sprijinul unor demnitari militari ce nu pot fi schimbaţi după pofta inimii lui Barack Obama.

Vom asista la evoluţii interesante.

Iar tăcerea, pe acest subiect, a generalului David Petraeus, comandantul forţelor americane şi aliate din Afganistan sugerează un sprijin tacit pentru generalul Caldwell.

Moment dificil pentru preşedintele Obama.

Care a descoperit, ca urmare a Operaţiunii “Patru Stele”, că nu sunt deloc puţini înstelaţii de la Pentagon ce vor un lider hotărât, în fruntea naţiunii americane.

UNDER THE EAGLE’S WING

* SUB ARIPA VULTURULUI

Autorul cărţilor ”Sub aripa vulturului: O strategie naţională de Securitate a Statelor Unite pentru anul 2009” şi „Restaurarea Republicii: Idealul Jeffersonian în America secolului al 21-lea” este senatorul Gary Hart.

Acesta a avut temeritatea să formuleze o întrebare incomodă:
„De ce CIA conduce operaţiuni militare, „sub acoperire”, în Afganistan, în timp ce Pentagonul are la dispoziţie cea mai mare parte a bugetului de informaţii, estimat la 80 miliarde dolari?”

Răspunsul pe care îl oferă, ca un parlamentar cu o experienţă notabilă în Comisia Senatului pentru Serviciile Armatei şi Comisia Senatului pentru Supravegherea Serviciilor de Informaţii, nu este, din păcate, unul convingător. Pentru simplul motiv că Gary Hart presupune că ar fi vorba de “o confuzie în rolurile şi misiunile” celor două structuri.

Senatorul crede că “a fost un argument plauzibil pentru acest tip de confuzie în timpul Războiului Rece, zile când am folosit serviciile clandestine să efectueze operaţiuni în ţări din lumea a treia, unde uniforma militară ar fi declanşat o confruntare directă cu Uniunea Sovietică.”

Dar asta era legenda valabilă cu două decenii în urmă.

Urmează o interogaţie deloc naivă, rod al presiunilor unei zone uşor de depistat, din lectura atentă a întrebării: „Nu ar avea mai mult sens, acum, ca doar CIA să colecteze şi să analize informaţii, de pildă, pe probleme cum ar fi dacă revolta populară din Tunisia s-ar putea răspândi în Egipt, iar Pentagonul să îşi focalizeze atenţia pe efectuarea atacurilor cu drone, la frontiera dintre Afganistan şi Pakistan – presupunând că asta vrea comandantul-şef ( preşedintele S.U.A.) să se facă?”

Răspunsul simplu şi evident este categoric NU.

În nicio ţară din lume, chiar peste Ocean, unde funcţionează cea mai puternică cupolă informativă, în subordinea locatarului oficial de la Casa Albă, schimbul ordonat de informaţii nu se face pe bază de încredere, ci de verificare automată, suplimentară, prin structurile şi agenţii proprii, din punctele de interes geopolitic, pe mapamond.

Neîncrederea instinctivă şi „verificarea la sânge” a oricărui set de date, fiind, de fapt, cheia succesului unei viitoare operaţiuni de intelligence.

Înduioşătoare pare constatarea senatorului Gary Hart, că forţele speciale americane – indiferent de specificul misiunilor pentru care au fost organizate şi denumite, precum Delta Force, Rangers, Seals, Air Force Special Force – sunt foarte bine antrenate. Şi capabile să deruleze operaţiuni sub acoperire, peste hotare, „în multe cazuri, cu personal ce poartă haine tipice localnicilor şi călăreşte catâri”.

Uşor ironic, mister Hart îşi afirmă disponibilitatea de a primi orice consiliere, pe această temă, în mod special din partea celor care au experienţă în organizarea de operaţiuni sub acoperire. Profesionişti capabili să îi explice de ce principala agenţie americană de informaţii desfăşoară operaţiuni clasificate, care nu (mai) sunt secrete. Timp în care Pentagonul le dublează, chiar le triplează, cu acţiunile proprii, deşi, teoretic, iniţiativele sale ţin de “ceea ce face sau ar trebui măcar să facă o agenţie de informaţii”.

Apoi, senatorul trage de manşa propriei sale imaginaţii şi crede că pune punctul pe „i” , în felul său, de contribuabil ce vede bani cheltuiţi de instituţii diferite, în acelaşi scop:”dacă CIA ar lăsa armata să desfăşoare operaţiuni clandestine, în loc să se concentreze pe misiunile sale principale, probabil că am obţine informaţii mai bune din asemenea acţiuni. Şi am putea economisi nişte bani, la nivelul uriaşei structuri americane de informaţii”.

“Nice try!/Frumoasă încercare!” o fi exclamat, citind rândurile de mai sus, Leon Edward Panetta, directorul CIA, care are în subordine un minimum de 20.000 de agenţi.

Senatorul Hart persistă în eroare, atunci când crede că este vorba de un joc operaţional, între Pentagon şi CIA. Agenţia Centrală de Informaţii derulând, în continuare, operaţiuni în Afganistan şi Pakistan, considerate teatre de operaţiuni militare, de către Departamentul Apărării.

El îşi încheie eseul dedicat rivalităţii tradiţionale, dintre serviciile secrete, cu o întrebare retorică, dar memorabilă:

“Deci, pe baza cărei teorii efectuează CIA aceste operaţiuni şi nu Forţele Speciale ale armatei?”

Lumea de azi, ca şi aceea de ieri, nu este doar o succesiune a arealurilor în alb şi negru. Zona gri, de intelligence, este utilizată ca parte a forţelor şi mijloacelor alocate de un stat pentru a câştiga o campanie militară. Cu atât mai mult acolo unde inamicul nu poartă uniforme distinctive, nu duce lupta în tranşee şi acţionează prin trimiterea propriilor combatanţi în mulţimea de localnici îngenunchiată de sărăcie, absenţa locurilor de muncă, foamete şi frică de un viitor incert.

După cafeaua servită iniţial la… Pentagon, senatorul Gary Hart ar trebui să o testeze şi pe aceea de la sediul – la fel de impresionant –, al CIA.

Cele două instituţii ale SUA, fiind complementare, într-un angrenaj comandat, deseori, pe bază de ordine secrete, clasificate pe perioade mari de timp, de însuşi Preşedintele ţării – nume de cod EAGLE ONE.

MOŞ CRĂCIUN ÎN SENATUL S.U.A.

*Pactul Obama-Medvedev

Evenimentul central al penultimei săptămâni din acest an, pe mapamond, a fost, fără îndoială, agitaţia din Washington D.C., cu ecouri vizibile la Moscova, pe tema noului tratat START, vizând armele nucleare.
O prioritate pe agenda publică americană, care nu l-a încântat deloc pe senatorul republican Jim DeMint. Acesta nu este deloc fericit că a trebuit să lucreze pe timpul sesiunii „de raţă şchioapă” a Congresului, deoarece dezbaterea din Senat a fost un disconfort pentru el şi alţi politicieni dornici să obstrucţioneze ratificarea înţelegerii stabilite între preşedinţii american şi rus.

Test decisiv

Încă din luna aprilie a.c., preşedintele S.U.A. a susţinut necesitatea ratificării tratatului de reducere a armelor nucleare convenit cu omologul său rus. Ulterior, Senatul american a fost reticent faţă de intenţia lui Barack Obama.
Ultima şansă rămânea dezbaterea sa înainte de Crăciun, când raportul de forţe este relativ favorabil democraţilor, faţă de cel din luna ianuarie. Atunci republicanii vor deţine o majoritate confortabilă în rândurile senatorilor.
Casa Albă nu a precupeţit nimic din arsenalul politic pe care îl avea la dispoziţie. De la apelurile telefonice personale, ale preşedintelui Obama, către o serie de politicieni republicani influenţi, până la mobilizarea tuturor acelora care au fost secretari de stat şi mai sunt în viaţă, precum faimosul Henry Kissinger şi Condoleezza Rice.
Ca urmare a acestei teribile presiuni, pe 21 decembrie seara, 11 republicani au alăturat voturile lor celor exprimate de democraţi, în favoarea stopării dezbaterilor pe tema noului tratat START şi trecerii la votul decisiv.
Asta nu i-a împiedicat pe cei care nu agreează ratificarea acordului convenit de Barack Obama cu Dmitri Medvedev să îşi menţină preocuparea, reiterată public, că tratatul amintit ar putea afecta programul Statelor Unite vizând amplasarea unui scut antirachetă. Adevărul fiind că i-a deranjat efortul administraţiei americane de a tranşa totul în formula actuală a Congresului, nu în componenţa nouă, din 2011, rezultată în urma recentelor alegeri parţiale.
Insistenţa preşedintelui Obama are un sens logic. Neratificarea noului tratat convenit cu Federaţia Rusă i-ar fi subminat grav nu numai autoritatea de şef al statului, ci şi şansele de a candida, cu succes, pentru obţinerea celui de-al doilea mandat prezidenţial.

Recursul la republicanii moderaţi

Noul tratat START prevede ca Statele Unite şi Federaţia Rusă să îşi reducă astfel armele nucleare, încât, în termen de şapte ani, de la ratificare, fiecare parte să nu dispună mai mult de 1550 de focoase strategice şi 700 de lansatoare nucleare. Vor fi reluate şi inspecţiile la faţa locului, a căror reglementare a expirat in decembrie 2009, când s-a încheiat perioada de valabilitate a tratatul anterior START.
Partea surprinzătoare a acestui nou demers prezidenţial, în legislativul american? După ce săptămâna trecută, preşedintele Obama a obţinut o înţelegere cu republicanii, pe tema tăierii unor taxe, acum pare să fi consolidat tentativa sa de a crea o coaliţie de facto cu republicanii moderaţi din Congresul american.

Pentru a-i convinge de bunele sale intenţii, Barack Obama nu a ezitat să adreseze o scrisoare mai multor senatori republicani. Una în care a reiterat angajamentul său, conform căruia vor fi alocaţi 85 miliarde de dolari programului de modernizare a complexului naţional de arme nucleare. Sumă suficientă pentru asigurarea întreţinerii şi eficienţei arsenalului nuclear.

În misiva sa, preşedintele Obama scria negru pe alb:”Recunosc că modernizarea nucleară impune investiţii pe termen lung, în plus faţă de creşterea actuală a bugetului anual. Acesta este angajamentul meu în faţa Congresului, că administraţia mea va urmări concretizarea acestor programe şi capabilităţi, atâta timp cât eu sunt preşedinte.”
Un mesaj care nu a rămas fără efect. Dovadă fiind declaraţia senatorului republican Alexander, care a precizat că, după anunţul public al preşedintelui Obama, de a susţine modernizarea arsenalului nuclear, el nu mai are reţineri de a vota în favoarea Tratatului START.
Şi cunoscutul senator democrat, din statul Massachusetts, John Kerry, a adresat scrisori şi a făcut declaraţii de presă menite să risipească îngrijorările vizând impactul prevederilor tratatului START asupra apărării antirachetă, a modernizării nucleare şi a verificărilor periodice.
Până şi vicepreşedintele Joe Biden şi secretarul de stat Hillary Rodham Clinton au recurs la o vizită neaşteptată la Senatul american, pentru a sta de vorbă cu senatorii reticenţi la aprobarea acordului convenit cu partea rusă.

Sensibilitatea Moscovei

Ca de obicei, când există o situaţie delicată pentru politica externă rusă, este scos la înaintare ministrul de resort, Serghei Lavrov, expert în avertismente dure. Şi acum, prin intermediul agenţiei de ştiri Interfax, şeful diplomaţiei Rusiei a atras atenţia – vizându-i indirect pe senatorii republicani ostili ratificării noului tratat – că textul deja convenit „nu poate fi subiect de noi negocieri. Înţelegerea stabilită prin START, care a fost scrisă pe baza unei parităţi stricte, respectă integral interesele Rusiei şi Statelor Unite.”
Lavrov, în stilul său, amintind de epoca lui Brejnev, nu a ezitat să afirme că orice schimbare a textului noului tratat privind dezarmarea nucleară, nu va face decât să anuleze înţelegerea iniţială dintre Barack Obama şi Dmitri Medvedev.
Cum generalii ruşi sunt mai atenţi la ceea ce afirmă Pentagonul, amiralul Mike Mullen, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, a adresat o scrisoare liderilor democraţi şi republicani din Congresul S.U.A. solicitând ratificarea:”Acest tratat îmbunătăţeşte capacitatea noastră de a face ceea ce armata a fost desemnată să îndeplinească: protejarea şi apărarea cetăţenilor Statelor Unite. Sunt încrezător în succesul său, precum şi în garanţiile sale. Cu cât mai repede este ratificat, cu atât mai bine.”
Presa rusă, de miercuri, 22 decembrie a.c., consemna, înaintea votului final, din Senatul S.U.A., că 70% dintre americanii participanţi la un recent sondaj, pe tema aprobării sau respingerii noului Tratat START, doresc ratificarea sa.
Una care restartează şansele pentru un al doilea mandat prezidenţial, atât ale lui Barack Obama, cât şi acelea ale lui Dmitri Medvedev, parteneri în efortul comun de a promova moderaţia în politica externă.

MATERIAL PUBLICAT DE ZIUAVECHE.RO