Posts tagged: RECALCULAREA PENSIEI MILITARE

DOUĂ PENSII

Ei bine, stimate cititor, al acestor insignifiante rânduri-gânduri, umilul scrib al cuvintelor care urmează, vânturate în colbul nimicniciei vremurilor pe care le trăim, este beneficiarul a două pensii…militare!

Ambele sosite în aceeaşi zi.

Incredibil, dar adevărat.

Prima este datată 31.12.2010 şi îmi aducea la cunoştinţă că voi beneficia – în urma recalculării pensiilor militare, în baza Legii 119/2010 -, de 39,54% din cuantumul iniţial al venitului lunar, asigurat mie, ca rezervist, până în decembrie 2010.

A doua, sosită în aceeaşi zi, cu acelaşi număr, dar datată 12 ianuarie 2011, mă informa că „examinând actele din dosarul de pensionare cu mandatul nr…. se constată următoarele”, adică un cuantum total diferit, respectiv 92,56% din pensia lunii decembrie!

Măi să fie!
Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie?

Păi nu am avut eu ocazia să fiu partener de dialog, în acelaşi studiou, al postului TV Antena 3, cu onorabilul Marian Sîrbu, liderul aparent al uniunii refugiaţilor, din partidele de opoziţie, la coaliţia de guvernământ, şi acesta se grăbea să îmi spună că am primit în ianuarie pensia mică – la nivelul de 39,54% – pentru că, vezi Doamne, nu aveam stagiul complet?

Eu unul trecând în rezervă la 53 de ani, în condiţiile când aveam ani buni echivalaţi cu câte 1,5 ani de muncă, ca urmare a dificultăţilor profesionale asumate conştient în acea perioadă.

Şi atunci? De unde vine minunea?

Păi de la o practică, neoficială, de identificare a celor care, prin intermediul Internetului, sau al apariţiilor publice, la posturi de televiziune şi radio, condamnă modalitatea abuzivă, discreţionară, a actualului regim politic, de a recalcula pensiile militare.

Acestora li se recalculează rapid, cu prioritate, cuantumul aproximativ al noii pensii, fie pentru a-i determina să tacă, fie pentru a putea fi contracaraţi telefonic, de acelaşi atemporal purtător de cuvânt, care ar fi menit să le condamne public ipocrizia, spre satisfacţia menestrelului apărării, mister Gabriel Oprea!

Vestea proastă pentru iniţiatorii acestei loterii speciale, pentru anumiţi pensionari militari?

Nu mi-au luat în calcul 8 ani şi 9 luni, pentru care sunt sesizate oficial două instituţii de referinţă ale statului – Serviciul Istoric al Armatei şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră – care are arhiva fostului Comandament al Trupelor de Grăniceri.

Şi uite aşa, Comisia de Contestaţii a Deciziilor de Pensie va fi obligată să îmi mai recalculeze pensia, de două ori…

Motiv pentru aplaudacii lui Gabriel Oprea şi suita lui de Caţavenci, de a afirma că datele prezentate de mine nu fac decât să confirme grija acestui partid-brichetă pentru pensionarii militari. Cei aleşi să meargă ca berbecii, nu la tăiere, ci la votare, unde musai să consolideze fotoliile actualilor guvernanţi.

Ei bine, o minune similară nu s-a produs cu camarazii care nu şi-au exprimat, în presă, la radio şi televizor dezgustul pentru degradarea condiţiei lor umane, din ordin politic.

Până la acest moment, din viaţa mea, receptasem deja reuşita puterii de a rupe, tacit, majoritatea covârşitoare a subofiţerilor, ofiţerilor şi generalilor – prin recalculări…pozitive – de colegii cu pensii mutilate abuziv.

Acum m-am convins de perfidia unei puteri căreia a început să i se facă frică şi de vocile care nu fac decât să exprime adevărul.

Şi nu ia decât măsuri favorabile propriilor formaţiuni politice, exploatabile, pe plan propagandistic, la următoarea campanie electorală.

Între cele „Două lozuri”, ale lui Lefter Popescu, şi cele „Două pensii”, ale mele, este o diferenţă ca între Ion Luca Caragiale şi Gabriel Oprea.

În defavoarea cui? Ştiţi dumneavoastră.

~