Opinia generalului Ion Magdalena

Articolul intitulat Aştept de la viitorul preşedinte al României…(accesibil dacă daţi click aici) a generat opinii interesante, precum cea de mai jos:

Domnule Ion Petrescu,

Sugestiile dumneavoastră ar putea constitui un punct distinct în cadrul analizei pe care orice viitor preşedinte ar trebui să o facă, în vederea stabilirii liniilor de urmat pentru consolidarea ARMATEI ROMÂNIEI, pe timpul mandatului său.

Privitor la ceea ce aşteptaţi de la viitorul preşedinte, apreciez că ar fi util să aveţi în vedere că politicile în domeniul militar, aşa după cum foarte bine ştiţi, sunt elaborate de echipa de conducere a Ministerului Apărării Naţionale – ministrul apărării naţionale, secretarii de stat, şeful Statului Major General, şefii categoriilor de forţe – care , ulterior, sunt supuse spre aprobare Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. De calitatea acestei echipe depinde starea şi capacitatea armatei de a-şi îndeplini misiunile.

Din acest punct de vedere, cred că se impune ca selecţionarea militarilor să se facă transparent, nu în spatele uşilor închise, în funcţie de obedienţa politică a candidaţilor, sau gradul de încuscrire, din rândul celor cu o carieră militară exemplară, care îndeplinesc criteriile funcţiilor pe care urmează să le ocupe, sunt personalităţi puternice, au o pregătire militară solidă, căpătată prin pregătire continuă şi nu neapărat prin cursuri urmate pe cine ştie unde, prin lumea largă, au obţinut rezultate importante în funcţiile pe care le-au avut, au parcurs ierarhia militară doar pe baza posibilităţilor proprii, se bucură de notorietate în rândul militarilor şi, nu în ultimul rând, sunt buni patrioţi.

Înfiinţarea Gărzii Naţionale, opţiune analizată şi pe timpul stabilirii măsurilor de restructurare şi de reorganizare a Armatei României, ar putea fi o soluţie atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război. Aceasta presupune elaborarea unui nou studiu, pornind de la condiţiile actuale, obţinerea girului politic, legiferarea şi, ulterior, organizarea structurală, proces extrem de lung, anevoios şi costisitor, care are mai mulţi adversari, dintre care unii foarte puternici, decât susţinători. Bine ar fi dacă ne-ar veni mintea la cap mai repede, pentru a nu ajunge să ne căim că nu am recurs la crearea acestei forţe la timpul cuvenit.

În legătură cu acordarea gradului de mareşal, apreciez că acesta TREBUIE să se acorde numai în caz de război, celui care conduce cu succes o acţiune militară de amploare, situaţie în care am evita posibilitatea ca un fost şef de Stat Major General, care a condus, de-a lungul carierei sale, într-un teatru de operaţii, doar un batalion, în acţiuni nonmilitare, să devină mareşal al României.

Considerând că am putea discuta mai mult pe teme de actualitate ale vieţii militare româneşti, vă asigur, domnule Ion Petrescu, de consideraţia mea.

Cu respect,
General (ret.) dr.Ion Magdalena

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~