ZIUA MONDIALĂ A LIBERTĂŢII PRESEI: Porţia de lehamite

3 mai ar putea fi marcată, în Republica Mioritică Românica precum Ziua Păcălirii Presei, deşi pe plan internaţional este sărbătorită ZIUA MONDIALĂ A LIBERTĂŢII PRESEI.

Care este diferenţa?

Ziua mondială reiterează principiile fundamentale ale libertății presei.

În traducere evident liberă ar trebui să fie şi un moment de evaluare a libertăţii presei, asta pentru că a fost instituită în 1993, la nivelul ONU şi marchează Declaraţia de la Windhoech cu privire la principiile libertăţii presei, inclusă în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Temele fixate de UNESCO, pentru anul 2015 au în vedere jurnalismul de calitate, respectarea egalității de gen și asigurarea securității în informația digitală.

Jurnalism de calitate în România?

Dacă jurnalistul nu acceptă tutele informale şi sugestii din zona de intelligence poate să scrie ce vrea, când doreşte, cu circa cinci sute sau o mie de internauţi cititori ai opiniilor sale şi în …punguţa proprie nici măcar cu doi bani.

Este invitat la radio, pe la unele televiziuni, are spaţiu de exprimare pe site-uri diferite, dar recunoaşterea muncii sale – care implică focalizarea pe cine demarează o acţiune, ce motivaţie are, unde va fi spectacolul public, de sunet, gloanţe şi lumină, de ce a apărut situaţia de criză respectivă şi când va fi momentul de mare interes public, mai ales atunci când jurnalistul nu intră în masonerie, nu aderă la un partid politic, este desuet, deoarece mai crede în valorile naţionale, nu face frumos la un palat sau altul, nu se lasă înregimentat în formule de socializare cu impact zero la opinia publică – este …doar o strângere de mână.

Deci nu eşti cenzurat, doar lăsat cu ochii în soare, deoarece trăim într-un comunism mascat, în care fiecare purtător de computer devine, în propria închipuire, ce vor muşchii căpşorului său: preşedinte, jucător sau asexuat; premier, din veacul încheiat; ministru cu salariu onest, dedicat trup şi suflet amărâţilor de contribuabili care îi suportă imobilismul practic, din biroul său şi pantomima sa jalnică, pe micul ecran ş.a.m.d.

Câte un senior mai cu capul plecat ajunge consilier plătit să tacă şi să îndure indolenţa, incompetenţa, aroganţa unor… fanarioţi, care vor fi mâine o tristă amintire.

Tupeul celor care profită de bunul simţ al jurnaliştilor împătimiţi de adevăr este unul de zile mari.

Li se cere contribuţia, la emisiuni, publicaţii şi alte jurnalistice altercaţii, dar toate …MOCA.

Că doar devotamentul faţă de cauze neasumate de alţii, din raţiuni multiple, nu trebuie să aibă o recunoaştere publică, ca în Statele Unite ale Americii, ale valorii fiecărui cetăţean, a contribuţiei sale la mai binele public.

Aţi înţeles?

Formula în România este simplă!

Este liber să scrie jurnalistul, pe o temă sau alta, până se satură şi se reorientează spre altceva.

Doar nu o să se împiedice un decident sau altul de o opinie la care subscriu un număr de conaţionali entuziaşti.

Jurnaliştii sunt liberi. În România.

Liberi să îşi ia zilnic porţia de lehamite.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~