În sufletu-mi anarhic aleargă-un bidiviu
în goană spre-un departe ce nu îl pot distinge…
și-un nechezat, aiurea, în cuget se prelinge
și-mi văd parcursul vieții aproape străveziu.

Coboară către oase o toamnă nașparlie
ce-mpinge promoroaca și bruma spre mustață…
aud, în gând, bezmetic, un tril de ciocârlie
și-un strop de senectute pe umeri se cocoață…