CONCURSUL lansat de UZPR

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România lansează concursul Premiile UZPR pentru anul 2015.

Competiția se adresează profesioniştilor din mass-media, membri ai UZP din țară și din Diaspora și este un prilej de confirmare a valorilor jurnalismului românesc şi de promovare a răspunderii sociale a acestei profesiuni.

Sunt alese, în fiecare primăvară, cele mai bune producții de presă scrisă și on-line, de carte de specialitate, de radio și televiziune.

Lucrările apărute ori difuzate în cursul anului 2015 vor fi trimise pe adresa Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România: B-dul Nicolae Bălcescu nr. 21, et.4, cam 27, sect 1 București, până la data de 30 ianuarie 2016.

Acestea vor fi însoțite de un formular de înscriere cuprinzând datele de contact ale concurentului.

TEMA CONCURSULUI este în acest an: ROMÂNIA – oameni și idei.

Criteriile de evaluare vor fi creativitatea și relevanța pentru tema concursului, originalitatea perspectivei din care este tratat subiectul, capacitatea acestuia de a genera reacţii în rândul publicului.

Juriul, alcătuit din profesionişti în domeniul mass-media, va alege cele mai bune trei lucrări pentru fiecare secţiune.

Premiile se vor decerna în cursul lunii martie 2016, într-un cadru festiv.

Rezultatele concursului vor fi publicate pe web-site-ul Uniunii: uzp.org.ro și în revista editată de UZPR.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~