EUGEN LAURIAN: La mila Europei
*Din volumul “Calea spre sapiență”, ce este în curs de finalizare.
Motto:
Nimic nu te va costa mai scump
decât ceea ce primeşti pe gratis !
Având mereu câte-un stăpân,
sărac, cinstit, țăran român,
trăind în mare izolare
a auzit că-n depărtare
hăt, mult de dincolo de zări,
de șapte mări și nouă țări,
există-o mare baroneasă
ce, cu purtarea ei aleasă,
mereu cu ochii pe pohodnici,
ajută oamenii nevolnici…
S-a auzit și-n România
că-i fără seamăn dărnicia,
nu face-un pic pe mizantropa
și-o cheamă Doamna… Europa.
Și se zvonise, spun vecinii,
că marea doamnă, cu străinii,
e darnică și generoasă,
adevărată baroneasă,
și-i culmea de mărinimoasă;
oferă, aproape tuturor,
tot ce nu au… și tot ce vor…
Așa că, într-o zi de-Ajun
s-a îmbrăcat cu ce-i mai bun,
s-a potrivit într-o oglindă…
Apoi, și-a căutat prin tindă
și și-a luat, blajin, toiagul,
cuviincios, să-i treacă pragul,
să-i spună și, el, limitroful,
ce crunt și mare-i este oful…
Și a purces la lungul drum
cu inima făcută scrum,
mai cu nădejde… mai altcum;
că n-avea, omul, în picioare
nimic să pună, sau cu care
să-și învelească talpa smeadă
ca nimenea să nu-i mai vadă
pielea negrită, tăbăcită
de muncă, vreme… și ursită…
N-avea nici cârpe, testemele,
nici museline, nici obiele !
Sfios, timid – nevoie mare –
bătu la poartă… nu prea tare,
ca nu cumva să deranjeze,
iar fapta sa să ofuscheze
mărita lui amfitrioană,
ce-ar vrea s-o vadă, în persoană…
Și i-a deschis măreața doamnă,
ce, cu blândețe, îl îndeamnă
să-i intre-n casă și să șadă,
să stea la vorbă… apoi să vadă
de ce-a făcut atâta drum,
cu ce să-l sprijine ?
Și cum
să-i facă viața mai ușoară…?
Dar, după-atâta drum – povară,
e, sigur, foarte ostenit,
să stea, în tihnă, liniștit !
Apoi, firește, nemâncat
la masa ei l-a invitat…
Și cu măreață curtoazie
i-a pus pe masă-n dărnicie,
la foamea lui, ca să-i ajungă,
o Coca-Cola și o ciungă !
Și, ca la masă cu stăpânul,
s-a înfruptat, ușor, românul,
mai cu măsură și sfială…
(Deși era cu burta goală !)
apoi, în clipa oportună,
ca păsul, tot, să-și poată spună,
a prins a-i zice, prin suspine,
că țara lui o duce bine…
Chiar dacă stă în patru vânturi,
ea are case și pământuri…
și ape limpezi… și bucate…
În țara lui, are de toate
și munți măreți, împăduriți,
cu urși… și cerbi domesticiți
și dealuri verzi, câmpii mănoase,
păduri de brazi și de foioase
ce nu mai vezi în alte țări…
„Dar, nu am, Doamnă, încălțări !
Și iarna-i lungă și geroasă…
așa că, Doamnă baroneasă,
eu, rogu-te, din mila ta
să-mi dai, să am ce încălța !”
Distinsa doamnă, Europa,
nu a făcut pe licantropa
și l-a privit cu îndurare
din creștet până la picioare,
și a rămas încremenită
la talpa lui învinețită
de praf, de drum… dar și de soare…
Apoi, cu multă aplecare,
gândind profund, făr’ a-l privi
a prins, încet, a glăsui:
„Eu știu… și văd că ești desculț,
și-apreciez că mă consulți,
și-mi pare rău… și te-nțeleg,
dar n-am, chestiunea, cum s-o dreg !
Cred, totuși, poate că-aș putea,
de teapa ta, să-ți dau ceva,
o bască nouă, tip Armani,
să bagi, în boală, toți dușmanii…!
E standard nou, european,
n-o poartă orice țopârlan !
Chiar dacă n-am să-ți dau tălpig,
ține de ploaie și de frig
și-aici e marele câștig !”
A stat, uimit… înmărmurit,
și a oftat dezamăgit;
a zis „mersi” în franțuzească
și a luat românul… bască !
Apoi, privind la cipilic,
gândind că-i, iarăși, la beilic,
a cugetat în sinea sa:
„Putea ca să… să nici nu-mi dea !
E, totuși, bună Doamna asta,
mi-a dat, măcar, să-mi apăr țeasta;
destul de bună-i… și-i loială
că n-am plecat cu mâna goală !”
Plecă, apoi, neistovit
și-ajunse-acasă fericit.
Dar iarna a venit îndat’
și-un deget, iar, i-a degerat…
S-a dus la doctor, l-a tăiat.
Dar s-a gândit că, încă-i bine,
mai are degete… puține,
dar, totuși, are… și, cu bască,
mai poate, încă, să muncească.
Cum vremea, uite, s-a-ncălzit,
din nou, la drum el a pornit;
și iată-l iar, un hopa-tropa
pe lungul drum spre Europa,
că, neavând niciun pantof,
să-și spună marele lui of:
„Mi-ar prinde bine,-n loc de bască,
o cizmă largă, franțuzească;
cum sunt desculț, fără parale,
măcar, de poți, să-mi dai sandale !”
Primit cu amabilitate
și-aceeași cordialitate,
în ritm, domol, de barcarola,
servit cu-un ciungam și un Cola,
gândi, băgându-și în trăistuță,
încă o bască nou-nouță:
„De văd eu, bine, cum stă treaba
și dacă basca-i tot degeaba,
aș fi nebun să nu o iau
că doar mi-o dă… și nu o dau !”
Și încă-o iarna cu zăpezi
și, iar, omăt făcut grămezi;
alt deget, iarăși, degerat
și iar, la doctor, amputat…
În rest… doar toate-cele bune…!
Măcar de-ar fi înțelepciune !
Când a bătut un vânt de toamnă
și-a amintit de Marea Doamnă:
„Ce-ar fi – își spuse sărăntocul –
să îmi încerc, din nou, norocul…?!”
Primit din nou, cu cinste mare,
(Era la-treia încercare !)
’naintea Doamnei, ia fiola
și-a mai băut un Coca – Cola,
iar în discuția prelungă
a molfăit, din nou, o ciungă…
I-a mulțumit în franțuzească
și s-a întors cu-o nouă bască.
Trecură anii, câte unul,
și omul-și părăsea cătunul
plecând să-și vadă Marea Doamnă
ba-n primăvară, ba prin toamnă,
cum individul a putut
și după cum s-a priceput
că omul nu s-a dat bătut…!
De cum venea încă un an
încă o bască-n geamantan;
că a-nceput s-obișnuiască:
un an… un deget și… o bască !!!
Până într-o iarnă…
Până când,
de atâta zloată, ger și vânt,
i-ajunse frigul la rărunchi
și-a degerat pân’ la genunchi…
A căutat să se salveze,
picioarele să le păstreze,
dar doctorii, blajini, i-au spus:
„Picioarele ?
De unde ?
Nu-s!
Ai fost, bădie, operat;
noi, chiar de ieri, le-am amputat !”
Purtat, pe brațe, de vecini
hai, iar, cu jalba, la străini;
bătând, din nou, l-aceeași poartă
să-și zugrăvească cruda soartă…
Văzându-i noua suferință,
după o lungă chibzuință,
madam, cea bună, a decis
că ar putea să-i dea, precis,
în loc de bască, alt cadou…
Apoi, i-a spus:
„Ești un erou…!
Sunt foarte sensibilizată,
și-n inimă, tare marcată,
că pân’ la lacrimi m-ai atins
cu starea ta… și m-ai convins
să fiu mai darnică cu tine…
Ia, uite-aici !
Dă mâna !
Ține !
Îți dăruiesc, om intrepid,
un cărucior de invalid
cu baterii și cinci viteze
poporul să te-nvidieze !
Are comenzi ascultătoare
și are semnalizatoare !
E de producție flamandă
și toată lumea-l recomandă…
Și, are… și telecomandă !”
A mulțumit evlavios
și nu s-a mai întors pe jos…
Când a intrat în sat natal
era… erou național…!
Sărac român, fără picioare,
ai, astăzi, semnalizatoare ?!?
*** *** ***
Dar, după ce s-a-ntors acasă
cu-așa mașina arătoasă,
cu cărucior și cu subsidii,
s-au plăsmuit și mari invidii !
Căruțul lui, ca o nălucă,
era normal să îi aducă
în casa lui, umilitoare,
o și mai mare supărare !
Căci într-o vară, în toiul nopții,
i-au năvălit, în casă, hoții…
De frică, poate dinadins,
de cărucior nu s-au atins;
dar, negăsind ce să-i ciordească
luat-au tot ce era bască…
Când s-a văzut cu handicap,
în cărucior, sub un valtrap,
fără nimic de pus pe cap,
și-a zis să mai încerce-odată
la Doamna lui cea prea bogată…
Și iată-l, spre sfârșit de toamnă,
s-a prezentat la Marea Doamnă.
„ Mărită Doamnă ! – a-nceput –
am revenit, dar,… n-aș fi vrut
să-ți mai răpesc, cumva, din vreme,
dar, uite, Doamnă, am probleme… !
Îți spun un fapt de neiertat,
în vară, hoții m-au călcat
și-n vechea casă, țărănească,
n-am mai rămas cu nici o bască !
Și vine iarna !
Vine trap,
și n-am nimic să-mi pun pe cap,
n-am nici fular, n-am nici mănușă,
și iarna bate-acuși la ușă…
Fi bună, dar, și, încă-odată,
mai dă-mi o bască-adevărată…
Te rog, acceptă, de socoți,
că știu că ai… și știu că poți !”
Și Doamna mea, cu-n gest molâu,
l-a măsurat, doar, pân’ la brâu…
Și-a reprimat, cu greu, fiorul…
(Mai jos, era doar căruciorul !)
„Te înțeleg, bădie dragă,
dar tot ce ți-aș băga-n desagă
e, doar, această-încălțăminte
și gândul bun !”
Fără cuvinte !!!
Iar după-o scurtă așteptare
continuă cu-o întrebare:
„Bădie dragă, cum știm toți,
tu nici, măcar, nu poți să-i porți…!
Dar, apropo, cum văd c-ai fi
eu cred că nici nu poți munci…
N-ai vrea să-mi vinzi pământul tău,
din Mare, până pe Rarău…?
C-am fost,cu tine, bună – rău !
Cu ce-ți voi da… când ți-oi plăti…!,
îți cumperi tu, ca să deții,
încălțăminte… două tăști…
și… cea mai bună dintre băști !”
***
Morala curge-ncetișor
spre îndemâna tuturor:
Când ai averi, ca-n jebul popei,
tu mergi la mila Europei ?
Bragadiru – 06 august 2014
Interesul general | Ion Petrescu | 
January 14, 2016 07.30
Subscribe
