UZPR, o structură asociativă care nu are nevoie de un rege pe viaţă

Împreună cu alţi colegi ofensivi, jurnalişti experimentaţi în televiziune, radio, presă scrisă şi electronică, la nivel naţional, am iniţiat o întâlnire informală. Aceasta a avut loc luni, 24 iulie 2017, în inima Capitalei. Am fost prezent cu dorinţa de a asculta, nota şi reflecta idei pragmatice privind viitorul Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. UZPR a ajuns, momentan, într-un impas, datorită unor acte de voinţă unilaterală, a căror dreaptă judecată va aparţine, în mod firesc şi inevitabil, justiţiei. Este primul dialog organizat din respect faţă de înţelepciunea colectivă, faţă de complementaritatea benefică a celor care au excelat în redacţii unde nu au loc decât pasionaţii de arta comunicării inteligente, în folosul celor extrem de sensibili la promovarea adevărului şi deloc iertători cu cei care încearcă să îi inducă în eroare, prin tăceri impardonabile şi conduite care par să indice mai degrabă o schizofrenie, decât o inteligenţă nativă. Asemenea brainstorminguri, la care pot veni cei interesaţi de un dialog ca de la egal, la egal, amical, vor mai fi organizate, în următoarea perioadă, ca urmare a numărului neaşteptat de mare al celor care au contactat, în diferite forme, pe iniţiatorii schimbării substanţiale a UZPR, o structură asociativă care nu are nevoie de un rege pe viaţă, cu abuzurile deja cunoscute, ci de o conducere colectivă, cu atribuţii clar inserate în viitorul Statut, astfel încât nimeni să nu îşi mai permită să transforme această uniune într-o casă de asigurări sociale ilegale pentru… neica nimeni, care nu au îndeplinit condiţiile de a fi recunoscuţi drept jurnalişti profesionişti, dar deja beneficiază, prin înşelăciune, de indemnizaţii care nu li se cuvin,

CONTINUAREA AICI.

~