🌲 O AMINTIRE CU GENERALUL APUSENILOR

Într-o dimineață, pe care nu am cum să o uit vreodată, am poposit la poarta unității de vânători de munte din Brad, ca jurnalist militar, dornic să cunoască viața grea a celor care apără crestele Carpaților.

Eram eu cu gânduri bune, dar de la poarta batalionului am dat peste o ostilitate neașteptată…

Deși m-am legitimat cu ordinul de serviciu, actul de identitate ca ofițer și acela de ziarist al Armatei României, am fost preluat de doi ofițeri vânători de munte, cu pistoletele la centura uniformelor lor specifice.

Erau tăcuți și negri de supărare…

M-am gândit că poate am venit prea de dimineață.

Am simțit o brutalitate încă bine controlată la cei doi însoțitori, dar am pus impresia în contul unei iluzii trecătoare.

Am ajuns în biroul comandantului, singurul care mai surâdea în acel debut nefiresc de zi altfel derulată la Brad, acolo unde și acum veghează români pe care se poate baza națiunea noastră.

Ce a urmat ține de domeniul științifico-fantastic!!!

Interlocutorii mei nu credeau că sunt ofițer – chit că eram echipat în ținuta adecvată – și nici că activez ca jurnalist militar, deși prezentasem documentele oficiale.

Singurul care mă asculta cu calm și surâsul pe buze – așa amar cum era el atunci – era comandantul.

Asta mi-a dat încredere că nedumeririle se vor limpezi.

A sunat la București, la ofițerul de serviciu, întâmplător un hâtru, comandorul Gheorghe Vartic.

– Este ofițerul dumneavoastră?

Vartic a intuit situația și a răspuns râzând:

– Nicidecum…

A urmat o pauză de câteva secunde, în care ofițerii de vânători de munte m-au privit gata să sară pe mine…

– Chiar nu mă recunoașteți? am reacționat firesc.

Sigur că atunci colegul Vartic a confirmat identitatea mea și misiunea de documentare, ca simplu jurnalist militar.

Explicația atitudinii vânătorilor de munte este simplă. Anterior sosirii mele, un cercetaș de la armata de la Cluj, care nici ofițer nu era, s-a prezentat la batalionul de la Brad, cu pretext că este ziarist militar, a vizitat unitatea, a pus câteva etichete de “minat”, pe ici, pe colo, luându-i total prin surprindere, pe cei care îl primiseră cu deferența cuvenită misiunii de ziarist.

Eu sosisem în unitate pe fondul furiei celor de acolo, că un cercetaș găsise legenda cu ziaristul militar și le înșelase vigilența.

În ce mă privește am avut noroc cu comandantul batalionului, Vasile Bârea. Altfel, cine știe ce urma…

Acum îi doresc un An Nou fericit, cu multă sănătate, că este mai bună decât toate și cu împlinirile meritate, fiind cel mai vizibil General al Apusenilor, de ieri, de azi și de mâine.
La mulți ani frumoși!