Priorităţile inevitabile ale viitorului ambasador american în România
Ceea ce contează, pentru mulţimea de români, cu vreo 18.000.000 de trăitori prin ţară şi circa 4.000.000 de hoinari – de nevoie – pe afară este ca să se pună capăt făţărniciei unora, în raport cu aşteptările lucizilor de pe meleagurile noastre:
I. Iniţierea consultărilor bilaterale menite a facilita, accelera şi asigura investiţii americane durabile, necesare şi serioase în România.
II. Inaugurarea transparenţei necesare informării corecte a opiniei publice din România cu privire la nuanţele cooperării economice româno-americane, cu precizarea explicită a împrumuturilor care vor trebui returnate şi a sumelor nerambursabile acordate de SUA, pentru întărirea democraţiei în ţara noastră.
III. Pregătirea vizitei oficiale în Statele Unite ale Americii a preşedintelui în funcţie sau/ şi a actualului premier de la Bucureşti, cu un program extins prin includerea rostirii unei alocuţiuni istorice în Congresul SUA, una în care, în numele naţiunii române, să informeze, să lămurească şi să solicite sprijinul celor din Congresul SUA pentru viitoarea şi de neocolit reunificare paşnică, pe cale democratică, a celor două maluri ale Prutului şi pentru înţelegerea contextului istoric, de rupere de România, a Bucovinei de Nord şi Bugeacului, aflate acum, temporar, sub administraţie străină, doar ca urmare a unei moşteniri nefireşti, în urma decesului Uniunii Sovietice.
IV. Pregătirea vizitei oficiale a preşedintelui SUA, în România, care să includă un discurs public al lui Joe Biden la Alba-Iulia – pe drept cuvânt numită Meccă a românismului – în faţa a 100.000 de români veniţi din toate judeţele de azi ale ţării şi din judeţele de peste Prut, precum şi un popas simbolic al şefului statului american la mănăstirea Putna, unde este înmormântat voievodul Ştefan cel Mare, pilduitor om de stat, diplomat şi conducător militar, de pe meleagurile la care avem dreptul istoric şi azi.
V. Demersuri comune, cu autorităţile române competente pentru ca la Congresul American, care reglementează intrarea fără vize în SUA, să se decidă eliminarea vizelor pentru românii care vor să călătorească peste Ocean. Acum, nu în anul 2024.
VI.Organizarea anuală, pe 4 iulie, a deplasării peste Ocean, a unor grupuri de merituoşi elevi şi studenţi români, cu dublul scop al promovării interesului naţional al României – reunificarea naţională in integrum – şi al cunoaşterii, la faţa locului, a valorilor americane – Independenţa, Libertatea, Democraţia, Şanse pentru fiecare om de valoare.
Şi lista posibilelor împliniri comune americano-române nu se opreşte aici, dar viaţa va valida, sau nu, asemenea opţiuni dezirabile, în contextul în care, în ultimii ani, în diferite teatre de război, nu puţini militari români au căzut la datorie, pentru cauza Statuii Libertăţii.
We are waiting for you with realistic hopes, Distinguished Mrs. Kathleen Ann Kavalec.