Aviz amatorilor…
✍️ Un conațional altfel simpatic m-a sunat în seara asta, pentru a mă invita la ceea ce aș numi, în glumă, trei emițători de opinie și un moderator, limitați cu părerile lor întrunite la doar 40 de minute, adică fiecare, teoretic, cu rafale verbale de zece minute, într-un talmeș-balmeș lipsit de profesionalism, pe care nici CNN nu și-l îngăduie.
Moderatorul, unul dintre cei prea plini de ei, cu ani în urmă pufnea, trosnea, mai că nu îi ieșeau rotocoale de fum pe nări, la un dialog în doi, pe platoul de filmare, în care el punea întrebări de complezență și eu răspundeam uluit la ce impostură jurnalistică asistam.
Am refuzat invitația la mimarea de talk show, în condițiile în care aroganța, îngâmfarea, impertinența unui om de presă anulează din start orice dialog serios, civilizat, focalizat pe o temă de interes general.
Rândurile de mai sus le-am scris pentru cei pe care urmează să îi refuz, dacă absența celor șapte ani de acasă, la ei, este mai vizibilă decât diplomația utilă unui profesionist 100%.
Calitatea și esența comunicării moderne pun pe primul plan atenția acordată onest unui viitor interlocutor, care nu este nicidecum toleratul unui moderator, ci șansa acestuia de a ieși din monotonia unor emisiuni anterioare.
Aviz amatorilor…

