✍️ ARTA CONVERSAȚIEI, CU MIRCEA DINESCU

Fiind prezent, după ora prânzului, la o emisiune de televiziune,
cum, necum a venit pe agenda de interes public chestiunea guvernului, care cere în instanță retragerea titlului de revoluționar al lui Ion Iliescu.

Solicitarea de doi bani vine de la Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist.

A înfierat măsura, pe micul ecran, poetul și revoluționarul Mircea Dinescu, care în discursul său previzibil a folosit și cuvântul loviluție.

Aceasta fiind, conform dicționarului de limbă rusă, pardon, de limbă română, ediția electronică: lovitură de stat prezentată opiniei publice internaționale drept revoluție populară.

Bun. Când mi-a venit rândul la o opinie încă liber exprimată
am propus, în direct, actualului premier, acum general în rezervă al Armatei României – generalul, nu armata este în rezervă, sau poate nu știu eu – ca să desființeze secretariatul menționat, care rispește banii statului pe te miri ce luptători apăruți peste noapte, după decembrie 1989.

Am semnalat că au fost două etape ale evenimentului de la finele anului schimbării la față a României – inițial lovitura de stat, evident militară, apoi valul de entuziasm al populației, etapă în care a apărut la TVR și Ion Iliescu și Mircea Dinescu.

Ion Iliescu a avut meritul, după părerea mea – pe timpul celor trei mandate, unul post loviluție, două prin alegere directă, de concetățenii săi – de a fi fost omul echilibrului și dialogului, în țară și peste hotare.

Brusc a sunat telefonul mobil al invitatului de lângă mine!

Îmi scapă elegant numele acestuia, și Mircea Dinescu a cerut să intervină telefonic, din nou, în emisiune!!!

Pentru că încă mai suntem o societate democratică i s-a asigurat legătura.

Ce să vezi…eu eram problema!

– Domnule general…
L-am corectat – doar colonel, precum Alexandru Ioan Cuza.

Apoi, Excelența Sa, Mircea Dinescu a dorit să știe de unde opinia mea cu lovitura de stat, că el a trăit altceva.

I-am spus că apariția sa la televizor a survenit în etapa entuziasmului de neoprit a românilor sătui de dictatură, dar înainte de descătușarea mulțimii au fost elementele unei lovituri de stat.

Ironic, din mers, Mircea Dinescu m-a atenționat că mă tot vede pe la televiziuni.

Avea dreptate!

Ca un colonel în rezervă, neinstruit ce sunt,
nu am raportat conaționalului aparte
– pe unde sunt invitat, nu pe bani -,
că nici nu aveam cum,
de vreme ce n-am lăutari și friptane pe malul Dunării,
unde camerele de televiziune veneau ca la Mecca.

Deci, la 32 de ani distanță de la căderea comunismului în România,
un chip detectat pe ecran de Mircea Dinescu
îndrăznește să vorbească de prima parte a loviluției – lovitura de stat din decembrie 1989.

A sărit ca ars și invitatul din dreapta mea, sărăcan de el, deși habar nu avea despre ce vorbea.

Adică faptul că generalul Victor Atanasie Stănculescu l-a sunat,
pe Ion Iliescu, pe telefonul scurt, la editura unde lucra, tocmai pe el, nu pe altcineva, ce era?…

Adică taman chemarea împuterniciților români de frontieră, grăniceri, la discuții cu omologii sovietici, în diferite puncte, pe Prut, înainte de decolarea elicopterului cu Nicolae Ceaușescu, de pe sediul C.C., ce era?…

Iar grija ministrului ungar al apărării, care pregătise coloane militare până în granița de vest a României, ce era?…

Și uite așa, în timp ce rușii decimează Ucraina,
terți cultivă încă fumigena loviluției pe pământ mioritic!!!
Aferim!