„Sunt gata să accept capitularea din partea rusă”

✍️Într-o intervenție telefonică în emisiunea prezentată de doamna Mihaela Birzila,
am oferit Antenei 3 o informație în exclusivitate :

cu două ore în urmă, Serghei Shoigu, ministrul rus al apărării a vorbit la telefon cu colegul său francez, Sébastien Lecornu, și a discutat despre situația de la centrala nucleară Zaporizhzhia – unde, reiterez și aici, nu va fi nicio catastrofă nucleară.

6

În istoria zilei de azi contează și momentul în care premierul Boris Johnson a vizitat din nou capitala ucrainei Kiev, unde i s-a înmânat Ordinul Libertății, cel mai înalt premiu al Ucrainei, care poate fi acordat cetățenilor străini.

Făcând ultima sa călătorie în această țară ex-sovietică, înainte de a-și părăsi mandatul, Johnson a oferit un ajutor militar suplimentar de 54 de milioane de lire sterline, inclusiv drone pentru a viza forțele ruse.

Și pentru că au trecut șase luni de la începerea operațiunii militare speciale ordonată de președintele rus în Ucraina am semnalat telespectatorilor că
ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a vorbit despre ultimatumul pe care i l-a prezentat omologul său rus Serghei Şoigu, în primele zile ale invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Rusia.

Astfel, pe 22 februarie, Reznikov a vorbit la telefon cu omologul său din Belarus, Viktor Khrenin, care a promis că forțele ruse de pe teritoriul belarus nu vor invada – oferindu-și cuvântul de ofițer, a spus ministrul ucrainean al apărării.

„Și era un mincinos”, a spus Reznikov.

Două zile mai târziu, după ce a început invazia, cei doi bărbați au vorbit din nou.

Reznikov a auzit o voce nervoasă la celălalt capăt al firului.

Ministrul belarus a spus că transmite un mesaj de la omologul său rus, Serghei Şoigu:
Dacă Ucraina ar semna un act de capitulare, invazia s-ar opri.

Reznikov a răspuns prompt:
„Sunt gata să accept capitularea din partea rusă”.

Războiul continuă pe Frontul de Est.

~