Nu pentru Putin bat clopotele la Moscova…

?

Într-o intervenție telefonică sugerată de producătorul Dragos Cuzuban am făcut câteva precizări în emisiunea jurnalistei Corina Matlinschi – care are un calm profesional stil BBC – în legătură cu contextul în care a avut loc lovitura devastatoare de Anul Nou, a militarilor ucraineni, asupra unei cazărmi a armatei ruse din orașul Makiivka, ocupat de ruși, care a devenit o mare durere de cap pentru Kremlin, pe măsură ce furia opiniei publice din Rusia crește și căutarea vinovaților se intensifică.

9

Prima mențiune
este faptul că generalii ruși nu țin cont de lecțiile învățate, uitând, de pildă, cum celebrul general Dzhokhar Musayevich Dudayev, primul președinte al Republicii Cecene Ichkeria, a fost ucis în urma unui atac aerian rusesc, Moscova știind atunci locația sa, deoarece vorbea la telefonul mobil.

A doua mențiune
este realitatea că din 24 februarie 2022, până azi, atât militari ruși, cât și apărători ucraineni au fost depistați cu ajutorul telefoanelor mobile folosite de aceștia, diferența fiind că, în ultimul timp, armata ucraineană a introdus restricții, în utilizarea acestora pe Frontul de Est.

Sigur că mai este și nedumerirea, cum de a fost posibil ca sute de ruși mobilizați să fie cazați în apropierea unui depozit de muniție.
Incompetența comandanților constituie o explicație posibilă.

Faptul că, mai nou, președintele Vladimir Putin cere realizarea de filme documentare privind lupta forței expediționare ruse în Ucraina confirmă supoziția că se simte cu spatele la zid.

Ieri, Ministerul rus al Apărării anunța 67 de morți și numeroși răniți, în explozia de la Makiivka, dar în această dimineață au fost recunoscuți 89 și ulterior, probabil, vor fi și alți militari declarați decedați.

Durerea s-a revărsat pe străzile Rusiei și într-o comemorare publică rară, aproximativ 200 de oameni s-au adunat în orașul Samara – de unde erau unele dintre victime – pentru a comemora morții.

Cei îndoliați au depus flori la un monument al orașului, un preot ortodox a recitat o rugăciune pentru morți, iar soldații au tras o salvă de ultim onor, cu armele.

10

Grupul numit Văduvele Soldaților din Rusia, l-a îndemnat pe Putin să anunțe mobilizarea generală, ceea ce confirmă mesajul ministrului ucrainean al apărării, adresat tinerilor ruși, cu câteva zile în urmă, când îi avertiza că granițele Federației Ruse se vor închide și va urma un nou val de mobilizare.
Nu pentru Putin bat clopotele la Moscova…

~