Nu trebuie să ne luăm după fentă

?

La invitația
conaționalei Ruxandra Florea
am comentat în emisiunea prezentată de
doamna Luiza Cergan,
documentele „scurse” ale Pentagonului,
care arată implicarea României
în sprijinirea Ucrainei,
ceea ce la drept vorbind nu mai este un secret pentru niciun cetățean român lucid.

În esență,
am clarificat câteva afirmații din documentele făcute publice,
pe care le consider mai degrabă fumigene informaționale.

Astfel:
1. În legătură
cu numitele acțiuni de strângere de date,
acestea sunt NORMALE,
pentru un stat vecin cu țara unde continuă lupte dure pe Frontul de Est.

2. Referitor
la pregătirea militarilor ucraineni pe teritoriul României,
aici este vorba de o ipoteză pur teoretică,
exploatabilă de către Moscova,
niciun comunicat oficial al organismului militar românesc neanunțând așa ceva.

3. Cu privire
la ajutorarea unor soldați ucraineni răniți
ca să se refacă, aici avem de-a face cu extrapolarea unui caz izolat.

4. În privința
derulării pe teritoriul României a unor operațiuni militare, la începutul lunii martie,
trebuie reamintit opiniei publice din țara noastră
că instruirea batalionului multinațional al NATO,
creat în România și condus de un ofițer francez se face în mod permanent.

5. Despre
menționatele misiuni de recunoaștere aeriană
– care ar fi fost efectuate de un avion cu pilot și două drone –
reamintesc celor interesați de subiect,
că este vorba de zboruri de patrulare
efectuate de avioane aliate și autohtone,
care efectuează POLIȚIA AERIANĂ A NATO,
după cum și Forțele Aeriene Române
au trimis avioane de vânătoare în arealul baltic,
pentru misiuni similare.

Trăim în plin război informațional
și – ca să citez pe ex-ministrul Cristian Diaconescu –
nu trebuie să ne luăm după fentă.

~