O gafă impardonabilă!

✍️

În toate variantele posibile,
alegerile prezidențiale rămân,
din perspectivă calendaristică,
în poziția ultimă,
pe lista votărilor viiitoare.

Turul I
al menționatelor alegeri contează doar pentru naivi.

Problema
pentru turul doi al alegerilor prezidențiale
– din perspectiva stăpânilor inelelor imagologice –
este cine anume va ajunge în finală?

De

Laura Codruța Kövesi

se tem toți, ca dracu de tămâie,
atât de mare este insatisfacția generată
de guvernarea pesede-penele-udemere,
una în care am văzut, periodic,
câte un ministru vorbind prostii, pe micul ecran,
apoi…retractează, tace și recidivează.

Mircea Geoană

este speranța majorității tăcute,
dar alde Ciolacu preferă, probabil,
un acord cu actualul premier,
decât susținerea celui care
acum este secretarul general-adjunct al NATO.

Acordul

ar însemna ca prezidențiabilul Nicolae Ciucă
să anunțe că va fi candidatul comun al PSD-PNL,
cu precizarea că, după ce va fi ales,
va nominaliza pe Marcel Ciolacu pentru postul de premier.

În acest caz
madam Codruța sau George Simion
vor pierde în turul al doilea.

Pe

George Simion,

un abil uns cu toate alifiile,
au fost puse toate tunurile din Navarone,
ale copilelor de mingi,
din presa mioritică
și ale unora care le au cu jurnalismul
precum A la turca bre, mămăligă (cazonă)
și-un cafe…

Dar George Simion
– spre disperarea impotenților conducători ai partidelor de buzunar –
va ajunge în turul doi al alegerilor prezidențiale.

Nu pentru că ar fi cea mai bună opțiune.
Nu pentru că are un partid nemaipomenit.
Doar pentru că reprezintă alternativa și revolta
la demagogia publică a puterii actuale, care vizează tăierea unor pensii,
însă menține în funcții pe cei care iau și pensii și salarii.

Mai este și chestiunea cu

Maia Sandu.

Americanii au încercat, cu degetul,
vorba vine, temperatura apei electorale din România.

Unirea vine. Reîntregirea se va face.

Asta pentru că SUA mizează pe o Polonie puternică,
ce va superviza și apărarea Estoniei, Letoniei și Lituaniei.

Și pe o Românie puternică,
unitară, care va veghea la defensiva Slovaciei, Ungariei – ați citit bine – și Bulgariei.

Maia Sandu a simțit pericolul.

S-a dus repede la Kiev,
ca să aprindă o lumânare lângă omologul ucrainean.
Apoi a fost chemată rapid la București,
la trilaterala cu cancelarul german și președintele României.

Vă mai aduceți aminte?

Când Snegur a dorit unirea cu România a cerut o funcție de vicepreședinte. Acum, Maia Sandu nu a cerut nimic, este pusă în fața unui viitor aparte și brusc – după ce a reușit recunoașterea limbii române ca limbă oficială în județele din stânga Prutului – a aruncat pe piața publică adunarea din Piața Marii Adunări Naționale a poporului…moldovenesc.

O gafă impardonabilă!

Chișinăul
este practic prins între placa tectonică geopolitică
a naționalismului ucrainean exacerbat
și teritoriul NATO, unde, dacă nu știa, nu se merge cu jumătăți de măsură.