Cât privește mila Celui de Sus
✍️După o zi de transmisiuni repetate,
de peste Ocean,
spre miezul nopții,
postul A3CNN a avut inițiativa
unui interviu cu DRAGOȘ SPRINCEANĂ,
pe tema posibilei sale candidaturi la alegerile
prezidențiale din România.
?? Interesant a fost răspunsul lui,
la interogația
dacă a vorbit
cu Călin GEORGESCU.
?? Acesta a confirmat că a discutat
cu cel menționat,
dar a fost surprins că atunci când insista
asupra măsurilor concrete,
pe care acesta le are în vedere
dacă va ajunge la Cotroceni
a fost decepționat de
recursul obsesiv al lui GEORGESCU
la invocarea ajutorului Celui de SUS.
??DRAGOȘ SPRINCEANĂ a precizat că
de regulă, în situații concrete
se așteaptă
ca un interlocutor
să indice concret, succesiv, măsuri pragmatice,
lucru pe care GEORGESCU nu l-a făcut în dialog cu el.
?Așa o să ne trezim
cu iluziile lui C. G. la
COTROCENI…
?Cât privește mila Celui de Sus,
mai bine îl alegem pe
PATRIARHUL ROMÂNIEI,
care are proprietatea cuvintelor religioase
în rugăciunile sale lucide. ?