Category: Jurnalişti români

🧐 Generalul de armată François Lecointre, șeful Statului Major al armatei franceze a deplâns „necunoașterea profundă”, de lumea civililor, a realității profesiei militare

✍️Afirmația este valabilă și pentru România, unde, în ultimii treizeci de ani, ipochimeni și dudui parașutate la ordin, în grădina oștirii, au confundat schimbarea propriilor blue jeans – precum unul ajuns azi la Cotroceni – și a provocatoarelor short skirts – precum cele ale unei ofițerese acoperite, cu cosițe, trimisă “par un service de renseignement”, într-o funcție unde nici nu vorbea bine limba română – cu schimbarea ofițerilor care spuneau NU dinamitării regulilor militare, cu lacheii dornici de câte o steluță nemeritată, dar bună, pentru a face diferența specifică, pe crucile de la cimitirile militare Ghencea 1, 2 și 3…

CITIȚI AICI

Apropo…

Un ascultător a sunat la Radio România Actualități și a întrebat:

– Dumneavoastră faceți reclamă la noua mască UNISEX?

UNISEX

– Nu. Dar de ce întebați?

– Păi am văzut lista noilor ambasadori numiți de titularul de la Cotroceni…

– Și?!…

– În reclama de la UNISEX tânărul din stânga are expresia tipică diplomaților rechemați acasă, iar juna din dreapta imaginii râde de noii numiți, care vor promova aceeași politică a… struțului mioritic, care cumpără rachete PATRIOT, dar fuge ca dracu de tămâie să numească adversarul potențial, real.

– Xорошо…

Există însă un domeniu unde nu pot exista coautori

Inserez, mai jos, ineditul comentariu al colonelului dr. Florin Șperlea, despre o situație ce nu ar fi scăpat nici celebrului gazetar Rică Venturiano, nu înainte de a face o mențiune.

În istoria presei militare a existat un terț, care, după trecerea în rezervă a cerut celui ce conducea Statul Major al armatei să plece un an de zlle în Afganistan, pentru a scrie o carte despre experiența militarilor români pe acel pământ islamic.

Cel ce comanda armata nu a fost de acord.

Atunci, rezervistul a scris o carte, s-a prezentat cu ea la generalul suprem, i-a lăsat-o spre lectură și corectare, apoi a tipărit-o trecând pe copertă și numele înstelatului respectiv.

Asemenea lingușiri, precum cea descrisă mai jos nu sunt noi.

Există însă un domeniu unde nu pot exista coautori – cel al artei oratorice.

Și de câte ori văd un tont citind un text oficial, evident deloc scris de el, mă distrez că mai sunt comici înstelați, în anul 2020, ce nu au simțul propriei lor micimi umane.

Lectură plăcută.

CITIȚI MAI MULT AICI.

Pe tărâmul înstrăinat de tăvălugul cizmelor imperiale sovietice, în ultima conflagraţie mondială

Pe 3 septembrie 2020, în garnizoanele aflate în judeţele dintre Prut şi Nistru, cei ce apără Tricolorul – în arealul geopolitic situat între defensiva NATO, pe graniţa de est a României, şi capul de pod al Federaţiei Ruse, din Transnistria – marchează Ziua Armatei Naţionale, în care ordinele se mai dau în limba lui Mihai Eminescu şi se menţine vie conştiinţa inevitabilităţii reîntregirii, pe cale democratică, cu România.

Am avut şansa de a poposi, de câteva ori, pe tărâmul înstrăinat de tăvălugul cizmelor imperiale sovietice, în ultima conflagraţie mondială. Acolo au rămas, printr-o rezistenţă admirabilă, români care nu au uitat cum au trăit bunicii lor, în perioada interbelică, nici cine a decimat intelectualitatea autohtonă, apărătoare a graiului strămoşesc şi a tradiţiilor străbune. După “decesul Mătuşii” – cum o numea cu tâlc, ex-premierul Mircea Druc, prăbuşirea URSS – fosta republică sovietică şi socialistă aflată la graniţa cu România s-a trezit liberă de spaima de sorginte moscovită. Fără armată proprie. Fără trupe de ordine interioară antrenate şi dotate pe măsura provocărilor.

În acel context, Ion Costaş, azi general în rezervă, aflat la frumoasa vârstă de 76 de ani, a fost iniţial numit ministru de interne fiind considerat acum fondator al poliţiei moderne dintre Prut şi Nistru. După doi ani, tot el a fost numit ministru al Apărării devenind cel care a purces la constituirea Armatei Naţionale din judeţele româneşti înstrăinate prin recursul Kremlinului la manu militari. Winston Churchill a devenit, pentru prima oară, pe 10 mai 1940, şeful executivului de la Londra la 66 de ani, iar a doua oară, pe 26 octombrie 1951, adică atunci când avea 77 de ani. La cei 76 de ani ai săi, fondatorul armatei dintre Prut şi Nistru are temeritatea să candideze la funcţia supremă din entitatea ce a fost ruptă, de Patria Mamă, de către Stalin, marele amator şi promotor al zonelor tampon, între imperiul răsăritean şi puternicele state democrate europene, din inima Europei.

Extrem de dinamic, cu o minte limpede şi cu o anticipare pragmatică a evoluţiei viitoare a României de Est, Ion Costaş reaminteşte electoratului chemat la urne la debutul lunii noiembrie: „Mă implic în această bătălie pentru a candida şi a aduce la conducerea acestei fâşii de pământ oameni sănătoşi la cap, la suflet, oameni curaţi, cinstiţi. Să terminăm cu hoţia, cu oligarhii, cu banditismul, să luptăm pentru nişte lucruri sacre pe care trebuie să le lăsăm pentru copiii, nepoţii noştri – un teren nu atât de pârjolit, dar fertil, ca ei să vrea să trăiască aici. Copiii mei, ca şi mulţi alţii, sunt plecaţi din R. Moldova pentru o viaţă mai bună, mai civilizată şi democratică, vrem să contribuim ca ei să revină acasă”.

Citiți articolul integral aici.

Secretarul general adjunct al NATO la dezbaterea online Europa emergentă, din 27 august 2020

În timp ce în gazeta electronică dâmbovițeană “Național”,
un scrib numit Tache îl denigra – la ordin și cu informații vizând clar manipularea cititorilor -, pe Mircea Geoană, acesta nu numai că a participat la evenimentul anunțat și în această pagină, dar a și ținut o alocuțiune la dezbaterea online Europa emergentă, intitulată „Europa emergentă și Statele Unite: spre 2030”.
Tache a mai bătut câmpii, tot la ordin și despre actualul ministru al apărării naționale, sugerând o posibilă viitoare lovitură de stat militară.
Întrebarea retorică este limpede. Ce serviciu de informații îl alimentează, cu inepții, pe acest Tache, bun poate doar alături de Ianke și Cadîr, cei din veacul trecut?…

A TRĂIT DEJA JUMĂTATE DE SECOL

FLORIN

Aniversatul zilei de azi este un român cu o statură aparte,

@pe plan publicistic, unde conduce acum săptămânalul armatei,

@pe plan istoric, unde a publicat și cărți enervante pentru terți,

@pe plan universitar, unde savurează arta baletului oratoric, în aula cu studenți interesați de părțile imprevizibile ale expunerilor sale,

@pe plan personal, unde cultivă dialogul aprofundat cu mulți-puținii conaționali în care mai are încredere,

@pe plan militar, unde este loial instituției pe care o servește cu credință în viitorul robust al țării,

@pe plan umoristic, unde, sub aparente comentarii trecătoare biciuiește pe nemernicii vremii,

@pe plan mioritic, unde, cu toate studiile sale de peste Ocean, prețuiește mai mult pe Decebal, Mihai Viteazul și Ferdinand Loialul.

La cei 50 de ani, acum împliniți, vârsta unei maturități complexe, Florin Șperlea a câștigat toate turneele de interes publicistic, la care viața l-a trimis, inclusiv în Afganistan.

Cum va fi mai departe depinde doar de el.

La mulți ani frumoși, trăiți vertical,

spre mai binele Armatei României!

~