Category: Jurnalişti români

Gât golaș de Transilvania

✍️ Un “gât golaș de Transilvania”, probabil amețit de apa tare de peste munți scria ieri rânduri de o superioritate ridicolă despre cei care se pronunță în spațiul public cu privire la tragedia Afganistanului și ca să fie mai berbant ca alții făcea o trimitere de doi bani la situația României din 1940, semn că din bocancii ultimelor trei decenii unii văd lumea de azi doar prin prisma drobului de sare mioritic.

👉Cocoșelul menționat – cocoș era dacă avea o logică și argumente pe măsura ironiei intenționate – se credea probabil la o oră de informare politică, în fața unor internauți echipați în uniformele armatei care a evoluat rapid, după 1989.

👉Uita sau habar nu avea că în viață este bine să nu te pronunți acolo unde nu ai experiența reală și instrumentele adecvate de analizare a unei situații de criză.

👉Fluxul de comentarii, date de ultimă oră și imagini despre Afganistan ține de exercițiul de comunicare modernă util celor care vor să înțeleagă nu numai lumea în care trăim, ci mai ales societatea spre care ne îndreptăm.

👉Frustrați sunt peste tot, dar semenii înțelepți întâi cugetă și apoi exprimă un punct de vedere, care poate fi de interes public.

👉Altfel fac dovada unei suficiențe intelectuale, rod al încremenirii într-o proiecție a veacului trecut.

Adică rămâneți cu noi, ca să vă fie bine…

👉 Ne place sau nu, chiar dacă nu au spus nimic public,
pe ideea ce o voi menționa mai jos, președintele Ucrainei – primul din stânga fotografiei – și omologul din Polonia – ultimul din dreapta imaginii – nu puteau să nu constate – privind la oficialii de la București și Chișinău – că și azi este în vigoare
Pactul Ribbentrop-Molotov, care, în Protocolul adițional secret, la Articolul 3 stipula:
„Referitor la Europa de sud-est, din partea sovietică este subliniat interesul pentru Basarabia.
Partea germană își declară totalul dezinteres politic față de aceste regiuni”…

5

De aceea, dezinteresată, vorba vine, Angela Merkel a sprijinit ascensiunea redegistei moldovene Maia Sandu la postul simbolic suprem din Chișinău, oraș românesc.

De aceea, președintele Putin se adresa către președintele Republicii Moldova, de Ziua Independenței (față de URSS!):
”Stimată Maia Grigorievna, primiți sincere felicitări”.

Adică rămâneți cu noi, ca să vă fie bine…

Valoare

😇
Ministrul energiei electrice a fost sunat la telefon de premier:
– Ce este cu dezordinea asta, la facturile la curentul electric?…
– Mă interesez și…
– Lasă-mă cu de astea! Tocmai în cinci anumite case din Sibiu să trimiți facturi însumate la o valoare mai mare decât salariul oficial prezidențial?!…

Instantaneu

✍️ Suntem după cum ne bate vântul altora, nu după cum știm că a fost istoria Patriei noastre…

Pe generalul Ion Antonescu nu aveam cum să îl cunosc, el fiind ucis la 1 iunie 1946, la Jilava.

L-am cunoscut pe locotenent-colonelul Gheorghe Magherescu, apropiat de el, care prin confesiunile sale mi-a confirmat intuiția că Antonescu a fost și a rămas, până în ultima clipă, un om singur.

Pe Majestatea Sa Regele Mihai I l-am întâlnit în trei împrejurări, două la Palatul Elisabeta și una la o întâlnire cu absolvenți români ai Colegiului de Studii Internaționale de Securitate din Bavaria.

DOI

La întâlnirea din biroul său l-am întrebat pe Majestatea Sa – eu fiind atunci colonel activ al Armatei României – cum a primit gradul de Mareșal.

A zâmbit și mi-a relatat că generalul Ion Antonescu trebuia să aibă în subordine feldmareșali germani, desigur teoretic și atunci urma să primească gradul aferent misiunii de eliberare a Basarabiei și Bucovinei de Nord, de cizmele sovietice.

Cum regele nu avea un grad superior generalului a primit primul însemnele de mareșal, ulterior el fiind acela care l-a înălțat în grad pe Ion Antonescu.

Ca militar am fost surprins, dar am înțeles contextul unor asemenea decizii succesive, la nivel înalt.

La 77 de ani de la arestarea Conducătorului României suntem forțați să acceptăm lecțiile de învățământ istoric ale te miri cui trăiește prin nordul moldovean al țării noastre, fiind fratele noului ambasador român peste Ocean.

Regele a fost bun. Conducătorul Statului, respectiv Ion Antonescu, nicidecum.

Deși realitatea este alta, adevărul pe la mijloc, și fiecare dintre cele două personalități a avut umbre și pe ici, pe colo lumini.

Actualul președinte al României are dreptate când afirmă că “Infamul Pact Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939, a reprezentat începutul tragediei Europei, un moment care a deschis calea unor abuzuri fatale și a sfâșiat teritorii prin împărțirea Europei Centrale și Răsăritene în sfere de influență. ”

Întrebarea firească a încă 20.000.000 de români în viață, de bună credință, majoritatea trăitori în țară, unii de ani buni pe afară, este ce au făcut președinții postdecembriști Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis, pentru ca România să aibă sprijinul internațional necesar pentru ca să refacă pașnic teritoriul interbelic al țării?

Unul nu a vrut să-i supere pe sovietici.

Altul a cedat Insula Șerpilor.

Unul a oferit pașapoarte românești.

Și cel din urmă tot așteaptă să ceară Chișinăul reunificarea.

Suntem după cum ne bate vântul altora, nu după cum știm că a fost istoria…

Măcar Ion Antonescu a comandat plutonul de execuție, care nu l-a putut șterge din cartea istoriei naționale.

Am vizitat, cu ani în urmă Muzeul Holocaustului, din Israel, ca invitat al Forțelor de Apărare / Tzahal.

Am pășit în toate încăperile și nu am văzut nicio referire la România, deși mă așteptăm să am parte de imagini și mărturii dureroase.

Cu israelienii dialogul trebuie să fie ca și cu americanii, sau cu rușii.

Franc, fără prejudecăți.

Trăim în anul 2021, la 77 de ani de la încheierea dictaturii antonesciene, așa cum a fost ea și instituirea iluziilor regale, doar puterea era 100% la sovietici.

După alți trei ani, la finele lui 1947, Majestatea Sa Regele Mihai I pleca, în viață, dincolo de hotarele ciuntite ale țării.

Ciuntite de Moscova.

Cred că este timpul ca despre Regele Mihai I al României și Mareșalul Ion Antonescu să se scrie cu echilibru, fie și pentru că au purtat amândoi, la un moment dat, după cum se vede în imaginea alăturată, o anumită cruce aninată la gât.

Unul a vrut salvarea monarhiei și funcționează în România anului 2021, Casa Regală.

Celălalt a dorit și salvarea țării, atât cât se mai putea atunci și cu cine mai accepta o alianță cu țara noastră.

Istoria României nu a fost niciodată scrisă de la Palatul nr. 1 al puterilor politice trecătoare.

Și niciun cenzor, de tipul fratelui ambasadorului menționat, nu ne pune în genunchi, pe coji, la colțul carpatin, doar pentru a face frumos la un instantaneu fotografic, cu cipilică.

Pe cine apărați?

✍ În decembrie 1989, manifestanții tineri scandau pe străzile Capitalei:

– Soldați, pe cine apărați?

Și într-adevăr nu mai aveau de apărat decât Patria presată de la est și vest de Moscova și Budapesta.

În august 2021, talibanii au desăvârșit cumpărarea, om cu om, a armatei afgane, cu unele excepții, pe alți militari i-au executat, precum făceau și teroriștii din ISIS, la începutul afirmării lor în Irak și acum a rămas praful și pulberea din ei, ici colo supraviețuind câte o mână de fanatici.

În Irak, la cererea guvernului de la Bagdad au mai rămas circa 2000 de militari americani, pentru instruirea celor irakieni.

Și statul irakian a rămas viabil, atâta și cum este.

În Afganistan, trupele SUA au fost retrase rapid de un președinte care confundă liniștea din Biroul Oval, cu realitățile dure din țara aflată fără ieșire la mare, la răscruce de drumuri din Asia Centrală și de Sud.

Administrația Biden a pierdut pe propria incapacitate managerială și pe lașitatea celor care conduc Pentagonul – care au spus lui Joe Biden doar ce vroia să audă – un areal strategic cam de trei ori mai mare decît teritoriul României.

Iar România are acum o problemă.

Dacă într-un viitor incert, cu un președinte la Casa Albă la fel de dominat de muierile din jurul lui, vine intempestiv decizia de retragere a trupelor SUA din România, cum vor răspunde politicienii țării la interpelarea mulțimii furioase:

“- Cu cine ne apărați?”

Cu armata de azi, care are efectivele la puțin peste 50% din cele la care are dreptul, în baza prevederilor legale?

Cu trupe înconjurate de ostilitățile reale și azi, perceptibile la granițele de vest, nord, est și sud?

Sau cu demnitari purtând pe cap Taqiyah – o coifură afgană scurtă, rotunjită?

Sau cu prea plinele de ele, funcționăresele înalte de pe Dâmbovița, cărora poate doar Burka le-ar acoperi insolența cu care fac și desfac destinele unor terți?

Apropo, la o adică:

– Soldați, pe cine apărați?

✍️ Mic îndreptar pentru limbajul corpului în televiziune

O emisiune de știri, pe micul ecran, de regulă este o probă publică de oratorie fără sincope, de focalizare pe un subiect de interes general, prezentat într-o manieră atractivă.

Cei mai buni oameni de televiziune nu au nevoie de texte scrise dinainte, pe prompter sau pe hârtie, ci au ideile emisiunii în cap, verbele la ei, puterea de a privi în ochii invitaților și/sau a telespectatorilor, cu obsesia de a nu uita că în absența unei dinamici, știrea comentată moare din prima secundă.

Asta pentru că televiziunea înseamnă mișcare, nu blocajul unei demoazele în fața unei oglinzi magice, obsedată de ideea de a da bine în ochii celor care o urmăresc și neatentă la vârsta sa, la volumul propriului corp, la efectul negativ al filmării dintr-o parte, în care se vede și pagina cu scrisul lăbărțat, neregulat, de care altfel nici nu ar fi avut nevoie.

Păcat că așa ceva i s-a întâmplat ieri și unei jurnaliste de la televiziunea publică, altfel o minte brici, efect probabil al faptului că este mai rar lăsată să fie față în față cu telespectatorii.

Unor asemenea persoane bine intenționate cineva trebuie să le spună, ca la postul NBC NEWS, din New York, unde am fost:

– Lasă hârtia deoparte… vorbește liber…fii tu însuți… cu informațiile și ideile tale.

Mai greu?

Dar se poate…

Nesimțirea la nivel înalt

🖕 Când îți spune cineva că ești beat – de pildă de putere – te uiți în oglindă.

Când al doilea semen îți spune la fel, normal ar fi să te duci să te culci, pentru a nu mai bate câmpii, până la ajungerea în dizgrația opiniei publice.

Rândurile de mai sus au tâlcul lor.

Personajul despre care scriu fiind invitat la un eveniment organizat de o revistă în curs de ascensiune publicistică a intrat într-un schimb de opinii, cu glas ridicat, cu cel mai respectat general în rezervă, fost șef al Statului Major General, ex-consilier prezidențial, la doi președinți ai României.

Știam că amândoi conaționalii erau de ani buni într-o vizibilă divergență de opinii.
Mi-am zis că a fost o întâmplare.

Recent, fiind invitat la o televiziune și îmbătat de auzul prelung al propriei voci, același personaj public fost pus la punct, ferm, de către un general cu studii peste Ocean.
Ca o potaie bătută de un dulău, personajul a scâncit că el este doar profesor, deși înstelatul l-a atenționat că nu mai este consilier la Cotroceni.

Iar zilele trecute, pe micul ecran, același personaj îi învăța pe telespectatori cum să perceapă mutațiile din… Afganistan(!!!), în condițiile în care, prin telefon era invitat și Ioan Mircea Pașcu, pe mandatul căruia, de ministru al apărării, am fost invitați în NATO, ca urmare a trimiterii primului batalion românesc în Afganistan, la solicitarea expresă a Comandantului Suprem al NATO, adresată generalului Mihail Popescu, care comanda atunci armata țării, și pe care președintele Ion Iliescu a aprobat-o.

Trebuie să ai tupeu de zile mari, ca să bați câmpii în prezența celui ce știa tot ce a ținut de trimiterea forței expediționare românești pe tărâm afgan.

Este ca și cum un client al unui restaurant select îl cheamă pe bucătăr și îi cere să ia notițe cum să gătească azi și pe viitor…

Dar ce face personajul respectiv – și îl apără te miri cine, într-un areal de socializare – ține de cancerul societății românești.

Cel de azi fiind simplu, imagologic și inducând nesimțirea la nivel înalt.

Ca să te pronunți într-un dosar geopolitic, doar pentru că un amic de la Cotroceni te-a numit pe un post, ca să ai o bucată de pâine, la îmi scapă ce institut și să confunzi propriile aberații cu realitatea din teren, înseamnă – pot pentru ca să zic, cu scuze pentru cititori -, să nu ai toți boii acasă.

Nu ar fi singurul personaj din societatea românească obișnuit să scoată pe drum întâi carul uitând de cine ar urma să tragă căruța…

Aveți dreptate.

Este numai din cauza caniculei…

<< - Draguță, dacă nu te superi, te-aș ruga, încă un pahar cu apă! >>

~