Category: Presa modernă

ȘEFUL STATULUI MAJOR AL ARMATEI ROMÂNIEI A AVUT VREUN DIALOG CU SACEUR?!…

Mă simt dezlegat
de ceea ce generalul Constantin Degeratu
– al cărui loc, azi, ar fi fost de nr. 2 la Palatul Cotroceni –
credea că nu este bine să facem.

Să nu atacăm
mandatul actualului ministru al armatei,
pe motiv că este militar…

Ei, aș!…

Dacă un militar tolerează impostura… promovaților de carton – neica nimeni, pe planul comunicării publice moderne, după standardele NATO, nu mioritice, cu semnătura sa -, iar succesorul său în funcție, rămas și azi, cu deprinderile penibile, ale unui simplu comandant de batalion, un conațional parcă apatrid, fără discurs public, voință proprie și proiecte comunicate personal la SACEUR, acceptă să fie doar un… simplu păpușar, de doi bani, în rolul de zambilică, nu cel DEMN, rezervat de drept celui ce este plătit ca să fie șeful Statului Major – dacă așa ceva mai există… – al armatei de șase divizii de strânsură, atunci…

… orice armistițiu public – cu consilieri preluați de la postul public de radio, altfel buni știriști, dar NIMIC MAI MULT, fără nicio calificare în CURSURI MILITARE NATO menite a ilumina manageri reali, nu închipuiți, în presa tipică unei campanii, ce par propulsați de neinformați indiferenți la soarta presei militare, oricum aflată în etapa dezintegrării – este încheiat.

A venit timpul ca actuala conducere de carton a menestrelului armatei să fie evaluată așa cum este.

Un ministru ascuns după abilități pasagere.

Un șef de stat major de nivel batalion.

O secretară de stat ce nu are ce căuta pe fotoliul respectiv, doar dacă dă bine la Angela Merkel, ca și vicepremierul României, la ceremonia jalnică de la fortăreața Sibiului.

UN 007 – EDIȚIA 2020

Cel ce se bucură acum, de aniversarea zilei sale de naștere este un internaut care intră zilnic pe Facebook, citește mult, dar postează foarte rar.
Ziua lui obișnuită se termină concomitent cu lecturile… pe la orele 2 sau 3 sau 4 dimineața și este piperată cu ironii, la care puțini se încumetă să îi dea replica.
Scrie cu ușurință în limba engleză, publică mai mult peste hotare, în reviste unde nu au ajuns să semneze terți cu mari pretenții, poposește, din când în când la Bruxelles, sau peste Ocean, iar nici invitațiile la Beijing nu le refuză.
Probabil că este vârful incontestabil al bărbaților tineri motivați să se afirme pe terenul geopoliticii și asta pentru că își surprinde mereu audiența și moderatorii, coechipierii, radioascultătorii și telespectatorii, cu bombardamentul informațional inedit, cu concluziile temerare, dar ulterior validate de viață, cu capacitatea de a se adapta rapid provocărilor la care este invitat să dea curs și niciun moment nu are senzația că a făcut ceva extraordinar, dar are înțelepciunea să ceară opinii despre evoluția sa, păreri pe care le ascultă atent, pentru a vedea dacă sunt oneste și dacă are ceva de reținut din acestea.

ALEXANDRU

Cerebral, diplomat, manierat, aproape imposibil de citit, Alexandru Georgescu pare mai degrabă, pe plan imagologic, un 007 – ediția 2020, surâzând neștiinței de carte, persiflând impostura celor ce nu o regăsesc pe propriile chipuri, râzând la o narghilea de împiedicații locali, europeni, asiatici sau de peste Ocean.
La viteza sa de lectură, sinteză, capacitate de exprimare în presa scrisă, la radio și televiziune, Alexandru Georgescu ar putea fi oricând promovat secretar de stat, la ministerul armatei, consilier la Palatul Cotroceni sau trimis special al României la ONU, cu mandat de a recuceri încrederea celor ce ar permite țării noastre să devină membră a Consiliului de Securitate.
Până atunci, de ziua sa,
cele mai bune gânduri
și urarea amicală:
LA MULȚI ANI FRUMOȘI!

Desen publicat pe 2 august, în Canada, de ziarul TORONTO STAR

TORONTO

„Cât ne dă România? Cât ne dă Rusia?”

CELE MAI INTERESANTE FOTOGRAFII

C.O.

Aproape în fiecare dimineață descopăr câte un conațional a cărui traiectorie luminoasă mi-a reținut atenția și/sau alături de care am trăit momente aparte, irepetabile, cu fascinația redescoperirii unei oaze de bunătate, lucru mai rar în ziua de azi, când tentația impunerii propriului mod de a gândi și de a fi este la îndemâna tuturor celor ce preferă clișeele de conduită tipice anilor de dinainte de finalul alambicat al acelui decembrie 1989.

Un asemenea compatriot este cel ce, în timpul liber, nu se prezintă internauților cu imaginile unice imortalizate în teatre de război, ci cu trofee incredibile căpătate după ore de răbdare la pescuit sau cu colecția sa de recipiente diferite, în care s-a comercializat și se mai vinde o cola la modă, ieri, ca și azi.

L-am văzut cândva, pe stradă, în compania jumătății sale, ființa care i-a luminat viața și era atât de fericit de jocul vieții, încât ar fi meritat filmat schimbul de cuvinte, incisive din partea ei, conciliante din partea lui.

Aniversatul de azi este o pildă, de cum poți cuceri lumea celor din jur cu o privire limpede, cu un chip tonifiant, cu o pricepere ce ține acum de arta promovării civilizației ochilor, cu o încredere că lumea merge mai departe cu optimiștii, nu cu defetiștii, cei ce preferă singurătăți greu de motivat, într-un context în care monologul parcă ține de spitalul ce avea cândva numărul 9.

Ca unul care am fost prin preajma sa, câțiva ani buni, pot depune mărturie că mai interesante decât fotografiile realizate în diferite arealuri militare… erau cele în care apărea și aniversatul zilei de azi. Dinamita, vorba vine, cu surâsul său natural, orice urmă de tembelism oficial, reinstaurând ordinea de drept a normalității vieții din care facem parte, așa cum este aceasta, cu loialități și trădări, cu interlocutori serioși sau cu dublu chip, cu oameni de echipă sau cu micimani ași în lovituri sub centură.

De la fotoreporterul Cătălin Ovreiu, aflat în Serviciul Credincios al Armatei României, am învățat că mai este și mâine o zi, o speranță, un alt mod de a trăi.

Pentru tot ce a dăruit presei militare, pe planul imaginii deloc machiate, îi urez noi premii în panoplia proprie, albume fotografice de referință, pentru marele public și organizarea unei viitoare recepții, cu semenii ce au caracter, cu pește și cola pe masă, ca într-un festin în care ironia vieții să fie în capul mesei.

La mulți ani frumoși, alături de cei dragi, din familie!

~