Posts tagged: Marea Chinei de Sud

Maica blândă a Asiei?

Postul de radio Vocea Americii a transmis, pe 16 noiembrie 2011, o corespondenţă din Beijing, realizată de Peter Simpson, axată pe atitudinea Chinei faţă de planul Casei Albe de a consolida cooperarea militară cu Australia şi actualizarea tratatului de apărare încheiat de Statele Unite cu Filipine.

001fd04d757f102a6cb408

În acest sens, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Liu Weimin a semnalat jurnaliştilor acreditaţi la instituţia sa, că este momentul unor discuţii, între oficialii chinezi şi americani, menit a clarifica rostul dislocării de trupe americane suplimentare în Asia de Est, deoarece China se întreabă asupra modului în care va contribui această prezenţă militară sporită la cooperarea paşnică în zonă.

001aa0e0a71c102b185711

După cum se ştie, preşedintele Barack Obama a anunţat un acord de securitate consolidat cu Australia, care prevede staţionarea în această ţară până la 2.500 de militari americani, în anii următori.

001fd04d757f102a6c9b04

Pe de altă parte, în Filipine, secretarul de stat Hillary Clinton a semnat o declaraţie, în care reafirmă prelungirea tratatului de asistenţă mutuală, cu caracter defensiv, încheiat între cele două state.

001fd04d757f1026d08601

Liu Weimin a exprimat rezervele Chinei cu privire la cele două măsuri concrete privind relaţiile americano-australiene şi cele dintre SUA şi Filipine.

001fd04d757f1026d08c02

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Chinez de externe s-a întrebat retoric cum va justifica administraţia Obama, contribuabililor americani, extinderea cheltuielilor destinate expansiunii militare a Statelor Unite în Asia. Asta în contextul crizei financiare globale actuale.

001fd04d757f1026153d3f

Beijingul contestă beneficiile unor astfel de cooperări militare– precum cele două deja menţionate – declarând că „orice amestec din afară” ar afecta pacea, stabilitatea şi dezvoltarea Asiei, pe care, oficial, China şi SUA o doresc în egală măsură.

001fd04d757f102615353d

Chiar la începutul vizitei sale în Australia, preşedintele Obama a afirmat că dislocarea unor trupe suplimentare ar putea ajuta la menţinerea a ceea ce el a numit arhitectura de securitate a Asiei, militarii americani fiind în măsură să reacţioneze rapid în cazul unor dezastre naturale şi în cele ale apariţiei unor pericole pe liniile de transport maritim din regiune.

001fd04d757f1026154f43

Deşi ar fi hazardată afirmaţia că la Beijing sunt privite aceste alianţe americane ca o tentativă de izolare a Chinei, cert este că au produs un disconfort la nivelul decidenţilor chinezi strategici, deşi nu există vreo obiecţie oficială faţă de afluirea viitoare a unor batalioane americane în Australia.

001fd04d757f102615393e

Totuşi, Liu Weimin a ţinut să precizeze că statul chinez nu s-a angajat în niciun fel de alianţe militare străine, precum Statele Unite, China având propria sa opinie asupra modului cum poate fi menţinută stabilitatea în zonă.

001fd04d757f102a6c9002

Asta însemnând, conform purtătorului de cuvânt, continuitatea menţinerii Chinei pe ceea ce el a numit „calea unei dezvoltări paşnice”, pentru realizarea aspiraţiei împărtăşită, în acest sens, de toată comunitatea internaţională.

001fd04d757f102a6cba09

Teoria ca teoria, dar practica infirmă lozinca de mai sus. De ce?

001fd04d757f1026154140

În ultimele 18 luni, guvernul de la Beijing nu a ezitat să atenţioneze pe multe dintre statele vecine în legătură cu drepturile sale teritoriale în Marea Chinei de Sud.

001fd04d757f102a6cab06

Dar China refuză, cu obstinaţie, implicarea comunităţii Asiei de Est în rezolvarea acestor litigii, insistând pe ideea că va soluţiona acest gen de dispute cu fiecare stat, separat.

001fd04d757f1026d0a406

Preşedintele Barack Obama este adeptul existenţei unei Chine puternice, prospere, deci neizolate, aşa cum pare că se teme Beijingul.

001fd04d757f102a6c9703

Dincolo de tam-tamul propagandistic făcut de Liu Weimin, Statele Unite îşi continuă politica de a crea şi consolida capete de pod în Asia, pentru a avea astfel piloni de sprijin pe forţa militară, ca argumente disuasive, în relaţia cu China, dacă, din raţiuni previzibile, aceasta ar trece la operaţiuni ofensive de tipul ocupării, prin surprindere, cu trupe terestre şi nave de război, a unor arealuri râvnite la frontierele sale răsăritene.

001fd04d757f1026d0bb0a

Doar un proverb chinez susţine că Un tată aspru va avea copii buni; o mamă îngăduitoare va avea copii răi.

China nedorind să fie percepută ca… maica blândă a Asiei.

Beijingul utilizează “diplomaţia cecurilor”

renminbi-and-dollar

Michael Richardson, cercetător principal la Institutul de Studii din Asia de Sud-Est, cu sediul în Singapore, a publicat unele considerente privind stadiul actual şi perspectivele relaţiilor chino-filipineze.

Oficial, poziţia autorităţilor chineze este aceea de susţinere a îmbunătăţirii relaţiilor dintre ţara cu economia nr.2, în lume – după aceea a Statelor Unite – şi statul vecin, evident mai mic teritorial şi cu o economie mai slabă.

Conform agenţiei de presă Xinhua, la consolidarea relaţiei bilaterale ar trebui să contribuie nu doar determinarea de a avea legături comerciale puternice, ci şi un angajament, fără echivoc, pentru o soluţionare corectă a litigiilor privind traseul liniei de demarcaţie, în Marea Chinei de Sud, unde au pretenţii nerezolvate Filipine, Vietnam, Malaezia, Brunei şi evident China.

Ei bine, Beijingul afirmă că suveranitatea sa, asupra insulelor aflate în dispută, în arealul menţionat, se bazează pe fapte istorice de netăgăduit.

De altfel, la 29 august, în timp ce premierul desemnat al Japoniei, Yoshihiko Noda aştepta confirmarea sa, de către parlamentul nipon, agenţia Xinhua a publicat condiţiile Chinei pentru relaţii mai bune cu Tokyo.

Printre acestea se numără şi aceea ca Japonia să respecte interesele de bază ale guvernului chinez, în Marea Chinei de Est, unde Beijingul pretinde a fi proprietarul de drept al insulelor Senkaku, momentan administrate de către Japonia, care le-a denumit Diaoyu.

Apoi urmează o mostră de diplomaţie chineză. China ar fi gata să rezolve divergenţele şi să exploateze, în comun, cu partea niponă, petrolul, gazele naturale, alte resurse existente în apele maritime din jurul insulelor, “cu condiţia ca Tokyo să recunoască suveranitatea completă asupra arhipelagului.”

Cercetătorul Michael Richardson observă, cu ironie:”Desigur, proclamarea drepturilor teritoriale şi aplicarea acestora sunt două lucruri diferite.”

De pildă, noul premier nipon, Yoshihiko Noda este decis să consolideze alianţa ţării sale cu Statele Unite, ca o contrapondere la ascensiunea Chinei.

Într-un articol pe care l-a scris Noda, într-o revistă niponă, în luna august a.c., el a apreciat că noua politică externă a Chinei, bazată pe capacităţile sale militare, demonstrate recent şi în Marea Chinei de Sud, şi în alte arealuri, generează temeri că această ţară va perturba ordinea existentă acum în regiune.

O opţiune similară are şi administraţia preşedintelui filipinez Aquino. Cu particularitatea că acesta a revenit recent de la Beijing, cu promisiunea unui sprijin economic chinez, concretizat în investiţii menite a crea noi locuri de muncă în Filipine, unde cota şomajului a atins un nivel critic.

Rămâne de văzut dacă guvernul chinez nu va reacţiona dur atunci când executivul de la Manila va invita companii locale şi străine – specializate în energie electrică – să facă explorări ale Insulelor Spratly, din Marea Chinei de Sud, revendicate constant de Beijing.

Ce vrea China? Întărirea controlului său în Asia de Sud-Est. Soluţia? Recursul la presiuni diplomatice şi de altă natură, asupra republicilor Filipine şi Vietnam, deoarece acestea îi limitează aspiraţiile sale maritime în sudul zonei deja menţionate. În acest scop, Bejingul foloseşte „diplomaţia carnetului de cecuri”, vizând interesul clar pentru comerţ, investiţii şi turism – în cele două state amintite.

Atuuri? În privinţa relaţiei cu Filipine, Beijing mizează pe originea etnică chineză a preşedintelui Aquino şi pe influenţa comercială a cetăţenilor filipinezi, de naţionalitate chineză.

Cât priveşte Vietnamul, Beijingul evocă afinităţile politice şi ideologice cu regimul comunist de la Hanoi, deşi acesta din urmă nu uită agresiunea militară chineză din 1979 – considerată, atunci, de Beijing, drept “o lecţie”, una finalizată cu grele pierderi în rândurile Armatei Roşii Chineze.

Consilierul de stat chinez, pe probleme de politică externă, Dai Bingguo, vizitează Vietnamul în această săptămână. Împreună cu vicepremierul vietnamez Nguyen Thien Nhan va aborda priorităţile cooperării bilaterale.

În lunile mai-iunie 2011, nave chineze s-au interferat cu cele vietnameze, în tentativa de a stopa exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze naturale, din arealul revendicat de Beijing, în Marea Chinei de Sud. Vietnamul a răspuns pe măsura provocărilor, declarând că vasele sale se aflau în Zona Exclusivă Economică proprie.

În urma unor discuţii succesive, la nivel înalt, China şi Vietnamul au ajuns la înţelegerea de a rezolva litigiile din Marea Chinei de Sud, prin consultări amiabile.

Un succes al acestor negocieri ar reprezenta o rază de speranţă şi pentru Filipine, Malaezia, Brunei şi Indonezia – care deţine acum preşedinţia ASEAN. China dorind să îşi extindă zona sa de exclusivitate economică şi la nord de insula indoneziană Natuna.

Această presiune a Beijingului asupra statelor vecine menţionate pare a fi o reîntoarcere în deceniul cinci al veacului trecut, când regimul comunist vroia să rezolve, dintr-odată, divergenţele cu ţările din zona sa de interes strategic.

Probabil că la nivelul cel mai înalt, din conducerea de stat a Chinei, s-a uitat proverbul popular autohton:
“Dacă trei oameni sunt o inimă, pământul galben se preface în aur, dacă trei oameni sunt trei idei, chiar aurul se transformă în praf.”

~