Posts tagged: General STAN PETRESCU

O carieră militară de excepție

beta

De la Cârlogani de Olt, la Breaza cadeților cu năsturei auriți, din Sibiul Gușteriței, spre Bucureștii Academiei de Război, apoi urmând Ardealul și toată garnizoana România, Popescu Mihail-Eugeniu nu a ratat nicio părticică dintr-o carieră militară de excepție.

De la funcția de comandant de pluton de artilerie și până la demnitatea de Șef al Statului Major General, acest minunat ostaș nu a avut odihna necesară spre a-și ocroti viața în fața miilor de agresorii toxici cotidieni, închinându-și ultima fărâmă a scurtei sale existenţe minunatei uniforme a Armiei Române, ca o ultimă ofrandă pe altarul patriei, pe care a iubit-o cu toată ființa sa, fără crâcnire și fără obidă.

Frumosul „oltean nebun” și bolnav de bucuria de a fi militar a pus în fruntea ambițiilor sale datoria de a servi țara lui și a noastră, de a fi exemplul pentru toți militarii pe care i-a comandat cu osârdie și iubire.

A fost militarul reper, de-a lungul carierei sale, pentru toți camarazii săi, înnobilat de Bunul Dumnezeu cu dragoste de oameni, dragoste față de cătane, caracterul său uimitor de frumos și echilibrat, aducând, adesea, printre noi, executanții, acea blândețe fermă, aproape molipsitoare, căreia te supuneai din convingere, în executarea oricăror ordine pe care le-ar fi dat.

A fost un om și un comandant drept, pentru că a iubit dreptatea, imparțialitatea și ființa umană, a fost bun pentru că bunătatea l-a condus către inimile tuturor subordonaților săi, captivându-i în chip firesc, adeseori a dat dovadă de indulgență, nu pentru a ierta, ci pentru că avea darul de a ști că fiecare dintre noi avem slăbiciuni, a cochetat cu blândețea și afecțiunea pentru a genera încredere în masa de luptători și a nu-i șubrezi moralul, pentru orice gest mișcător și-a exprimat recunoștința-i proverbială spre a crea mai multă bunătate și coeziune printre oameni, a fost un soldat modest nepereche și lipsit de acel orgoliu păcătos care revoltă ființa umană, n-a jignit, ci a dojenit, nu a fost răzbunător pentru a nu trezi furiile din oameni, nu a cunoscut ura și nu a ultragiat ființa umană, nu s-a situat pe poziții de superioritate camaraderească, făcând bine celor ce-l supărau, a fost rezervat și potolit în cuvânt deși, uneori, spunea, în mod răspicat, adevăruri care dureau, rostindu-le fără perdea și fără eufemisme, a fost temperat și avea un chip cuminte, chiar frumos, recomanda tuturor cumpătarea și îndepărtarea oricărui exces, care ar fi condus la umilirea și distrugerea ființei umane, a fost un admirabil cetățean, adevărat soț și părinte, trăind cu convingerea că România trebuie apărată cu sacrificiul suprem, pentru că acest sacrificiu este necesar pentru siguranța păcii și neamului nostru, pentru asigurarea bunăstării materiale și spirituale a fiecărui român, și-a apărat familia, pentru că aici se aflau ființele scumpe inimii sale.

Dar, în această Românie postdecembristă, unde, de peste două decenii hoarde de canalii și ticăloși au inventat și au exersat „democrația hoției absolute”, mândria neamului românesc, ARMATA NAȚIONALĂ, a fost batjocorită în chipul cel mai josnic de către politicieni abjecți, fiindu-i redusă capacitatea de reacție, dincolo de orice închipuire, generalii ei cei mai de preț, fiind trimiși în pușcării, ori puși la index de către inși și guverne năimite, judecați de către o justiție nu oarbă, ci analfabetă juridic, sau făcută preș de șters dușumele putrede, de către o presă cinică, sălbatecă și aservită, instruită și manipulată din cabinetele negre ale altor centre de putere, străine tuturor românilor.

Ne mor generalii armatei nu în războaie, ci răpuși de politică și politicieni saltimbanci, care s-au cocoțat în vârful politichiei, sfidând și erodând, cu nerușinarea caracteristică fanariotismului dâmbovițean, coloana vertebrală a României- Armata .

Minunatul oștean, care a fost Generalul Popescu Mihail-Eugeniu, a plecat la cele veșnice, patria lui, și-a mea, și-a ta, și-a noastră, refuzându-i, în ultimii ani, fericirea.

Și-atunci, minunatul nostru comandant al oștirii, s-a depărtat de țara lui într-o tăcere absolută, spre a nu o tulbura niciodată, spre a nu-i reproșa nimic, pentru că în caracterul acestui brav oștean nu-i va găsi nimeni, niciodată, vreo undă de adversitate.

El, plecând – dincolo de Styx – cu resemnarea demnă a unui luptător care a ars continuu pentru țara lui, necerându-i acesteia, în schimb, niciun fel de serviciu.

Să sperăm, că această moarte fulgerătoare – a unuia dintre cei mai mari generali ai prezentului – va genera, în masa de militari, acea solidaritate de corp, acea camaraderie strânsă, de care au nevoie toți militarii activi și în rezervă și care să atragă atenția acestor diriguitori, aflați vremelnic la butoanele politicii, că dacă sună goarna și armata nu este pregătită, nu are un moral bun și este lipsită de solidaritate, de coeziune, zadarnice vor fi toate.

Adio, dragă Mișule!

General STAN PETRESCU

****

Nota bene:

Este o simplă coincidenţă de nume între autorul rândurilor de mai sus şi cel al blogului Linia de miră.

~