O realitate impusă de viaţă este aceea că deşi pe plan militar NATO funcţionează conform celor convenite de toţi aliaţii, pe plan politic tendinţa a fost, la unii actori geopolitici, mai degrabă una centrifugă

Meritul lui Jens Stoltenberg, ca interlocutor atent la orgoliile geopolitice ale unui preşedinte sau altul, dintre cei interesaţi în luarea unor decizii noi în cadrul Alianţei, este nu doar că a acceptat, dar a şi promovat concret principiul schimbării NATO, pe măsură ce lumea se schimbă. Aşa a obţinut sprijinul lui Trump, înţelegerea lui Macron şi acceptul lui Erdogan, în condiţiile când opiniile acestora asupra unor dosare geopolitice şi azi incendiare sunt vizibil diferite. O realitate impusă de viaţă este aceea că deşi pe plan militar NATO funcţionează conform celor convenite de toţi aliaţii, pe plan politic tendinţa a fost, la unii actori geopolitici, mai degrabă una centrifugă. Iniţierea unui proces de reflecţie sub conducerea lui Jens Stoltenberg, un brainstorming care să conducă la întărirea, adecvată provocărilor, a mecanismului politic al NATO, constituie un pariu cu viitorul, finalitatea fiind greu de anticipat, mai ales când viziunile Parisului şi Berlinului sunt diferite, la acest capitol. Pe planul realităţii imediate, reafirmarea publică, de către secretarul general al Alianţei a existenţei planurilor pentru apărarea tuturor aliaţilor, inclusiv statele baltice şi Polonia, concomitent cu lansarea noii iniţiative de pregătire a forţelor aliate, cu efective sporite, constituie un reper disuasiv puternic, cu efect imediat în opinia publică internaţională, convinsă de seriozitatea angajamentelor NATO. Dezacordurile publice dintre unii şefi de state aliate, dincolo de picanteriile inserate în presă şi savurate de amatorii de dezvăluiri aparent senzaţionale, ţin de capacitatea asumării atât a dialogurilor, dar şi a monologurilor generate de spirite consecvente în promovarea propriilor interese, chiar dacă acestea nu sunt imediat puse de acord cu cei vizaţi de delimitări dintre cele mai surprinzătoare.

Citiți mai mult aici.

A prezenta NATO în negru şi Rusia ca singura deţinătoare înţeleaptă, de necontestat, a porumbelului păcii este o glumă nici măcar demnă de Radio Erevan

Sigur că NATO este în favoarea dialogului cu Rusia, dar aici este vorba de o relaţie dificilă, deoarece Moscova vrea, în mod constant, revenirea la un trecut care nu mai are viitor. A prezenta NATO în negru şi Rusia ca singura deţinătoare înţeleaptă, de necontestat, a porumbelului păcii este o glumă nici măcar demnă de Radio Erevan. Indiscutabil că există interese naţionale, există interese de putere regională, dar fără un dialog realist, care să depăşească etapa monologurilor agasante, nu rămâne decât gestionarea unei situaţii fluide, cu final mai puţin previzibil. În virtutea unei logici cunoscute, triste, la Kremlin se percepe cu ostilitate opţiunea NATO, care promovează descurajarea şi apărarea concomitent cu dialogul cu Rusia. Dar istoria a demonstrat, din păcate, şi în ultimii 70 de ani, că succesivii conducători ruşi au ţinut întotdeauna cont, în primul rând, de forţa reală, militară, aflată în spatele partenerilor lor de dialog. Altfel nici nu prea i-au băgat în seamă. În mod tradiţional, NATO s-a concentrat asupra Uniunii Sovietice şi mai târziu asupra Rusiei, numai datorită tendinţelor militariste ale Moscovei probate de agresiuni – cu justificări deloc credibile – asupra statalităţii dintre Prut şi Nistru, în 1992, apoi asupra Georgiei, în 2008 şi ulterior asupra Ucrainei, în 2014. De altfel şi actualul ministru al Apărării României, Nicolae Ionel Ciucă, într-o conferinţă dedicată următorului deceniu de activitate a NATO afirma: „Mediul de securitate s-a schimbat atât de mult în ultimii ani. 2014 este anul definitoriu pentru această schimbare, anul reînvierii Rusiei şi afirmării ameninţării ISIS.“

CITIȚI COMENTARIUL INTEGRAL AICI.

Nu NATO a încercuit Rusia, cum susţine Moscova şi se mai lasă păcăliţi unii comentatori furaţi de discursul de sirenă generat de Kremlin

Nu NATO a încercuit Rusia, cum susţine Moscova şi se mai lasă păcăliţi unii comentatori furaţi de discursul de sirenă generat de Kremlin. Federaţia Rusă a pus presiune şi menţine ofensiva complexă, nu doar imagologică, pe Norvegia, Suedia, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia şi România. Scopul nefiind deloc cooperarea bilaterală, ci supunerea necondiţionată, treptată, a statelor menţionate, faţă de ţelurile imperialiste – sintagmă 100% corectă – ale actualei conduceri a statului multinaţional cu capitala la Moscova. Şi pentru că semnalam victoria lui Jens Stoltenberg, la Summitul NATO din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, confirmarea acestei izbânzi este afirmaţia preşedintelui SUA, Donald Trump, care, la revenirea sa la Casa Albă a precizat, fără să clipească: „Am avut un succes extraordinar la Londra“. Un succes imposibil fără strădaniile lui Jens Stoltenberg, care a trecut peste orgoliile geopolitice ale unor aliaţi, din NATO şi a cultivat genul proxim, determinarea tuturor statelor aliate de a se apăra contra oricărei agresiuni, inclusiv de a răspunde împotriva unei imprudenţe strategice ce ar viza statele baltice şi Polonia.

CITIȚI MAI MULT AICI.

Cine visează la revenirea Transilvaniei – cu sprijinul lui Vladimir Putin – sub cnutul celor ce vor bate câmpii şi în 2020 cu privire la încetarea valabilităţii Tratatului de la Trianon

Apropo de Polonia, şi preşedintele acestei ţări, aidoma omologului francez, a afirmat, după încheierea reuniunii NATO, că nu Rusia este inamicul Alianţei. Sună frumos, pentru naivii dispuşi la asemenea alocuţiuni strict diplomatice. Deşi polonezii nu uită că Stalin a decis ocuparea militară a jumătăţii estice a Poloniei, în ultima conflagraţie mondială. Deşi românii nu uită că Stalin a ordonat desprinderea manu militari a ţinutului dintre Prut şi Nistru, de teritoriul României unite interbelice. Deşi un curent revizionist maghiar, cu ramificaţii în structuri ale actualei statalităţi conduse de la Budapesta, visează la revenirea Transilvaniei – cu sprijinul lui Vladimir Putin – sub cnutul celor ce vor bate câmpii şi în 2020 cu privire la încetarea valabilităţii Tratatului de la Trianon. Spiritul echilibrat, experienţa îndelungată a lui Jens Stoltenberg a condus la o finalitate pozitivă a reuniunii NATO, de la Londra. Dar anul 2020 vine cu provocări perfide, parţial previzibile, la care ministerul armatei noastre naţionale şi cel al diplomaţiei României trebuie să aibă reacţii pe măsura apărării normalităţii de stat liber, democrat, european, promisă de actualul preşedinte al ţării.

CITIȚI COMENTARIUL INTEGRAL AICI.

VIDEO / Fierté géopolitique en Europe / Geopolitical Pride in Europe

Ediția 209, a emisiunii săptămânale ZIUA Z
– care este difuzată în direct, de 6TV,
în fiecare joi, de la ora 20.30 –
a avut drept invitați speciali
(în imagine, de la dreapta la stânga)

pe dr. Mihai Sebe, abia revenit din Turcia,
pe dr. Alexandru Georgescu, ce va pleca în China
și pe dr. Răzvan Munteanu,
care a condus campania WE ARE NATO,
anul trecut, tema schimbului de opinii fiind
ORGOLII GEOPOLITICE ÎN EUROPA:

Foto: Silviu Gabriel.

12

În următoarele 12 luni,
două alegeri – în Regatul Unit, pe 12 decembrie
și în Statele Unite, în noiembrie 2020 –
ar putea defini Occidentul pentru următoarele decenii.

Rezultatul lor ar putea pune capăt
erei neoconservatorismului și neoliberalismului
inițiat în urmă cu patru decenii
de fostul premier al Marii Britanii,
Margaret Thatcher și
de fostul președinte american Ronald Reagan;
ambele au inspirat o revoluție conservatoare,
care ne-a transformat societățile.

Comentariul integral poate fi citit aici.