După Tartus urmează Latakia, apoi…

Ceva lipseşte din discursul public al diplomaţiei americane.

Dovadă fiind relativa îngrijorare a secretarului de stat, făcută publică sâmbătă, exprimată iniţial în convorbirea telefonică cu omologul rus, Serghei Lavrov, apoi comunicată presei.

Îngrijorarea viza informaţiile privind creşterea capacităţilor militare ruse dislocate în Siria.

Declaraţia şefului diplomaţiei americane a fost făcută în contextul utilizării unor… fumigene verbale, precum referirea la acurateţea informaţiilor privind trimiterea de noi militari ruşi în Siria.

Cu alte cuvinte, pentru a nu fi surprinsă opinia publică americană privind lipsa de reacţie imediată, a administraţiei Obama, faţă de consolidarea dispozitivului militar rus existent în Siria, John Kerry preferă recursul la… incertitudine.

Vehemenţa lipseşte din declaraţia şefului diplomaţiei americane, care a precizat, spre liniştea americanilor interesaţi de subiect, că discuţii asupra războiului civil din Siria vor avea loc spre finalul acestei luni, la New York, unde interlocutorul său va fi, din nou, Serghei Lavrov.

Cert este, opinia publică fiind doar acum informată, că Rusia a transportat recent… locuinţe temporare pentru sute de oameni şi o staţie portabilă pentru controlul aerian pe un aeroport.

Moscova a notificat deja unor state vecine faptul că zboruri militare vor avea loc în august şi septembrie.

De domeniul certitudinilor ţin şi informaţiile că peste 1000 de militari ruşi sunt destinaţi executării unor misiuni în Siria, iar aeroportul ales pentru finalul podului aerian pornit din Rusia este oraşul Latakia.

LATAKIA

Deci, anterior, Rusia a protestat puternic, atunci când exista intenţia lui Obama de a interveni în Siria, nu doar pe cale aeriană, ci şi cu trupe terestre, iar acum forţele speciale ruse vor acţiona acolo fără ca prezenţa lor să fie iniţial recunoscută, misiunile lor clar precizate şi intenţiile Moscovei să devină publice. Ca în Crimeea.

În Ucraina, Moscova controlează direct Crimeea şi relativ indirect Donbasul.

În Siria, Rusia avea un cap de pod la Tartus, acum va fi prezentă şi în Latakia, nu departe de graniţa cu Turcia.

Rutină militară…nu-i aşa?

DEIR

Cu 1000 de consilieri militari, a se citi militari din forţele speciale ruse, inteligent dislocaţi la Tartus şi Latakia, ulterior poate fi rapid desfăşurată o forţă oficial siriană, practic condusă de profesioniştii militari ruşi, pentru o ofensivă, greu de oprit, vizând închiderea, momentană, a triunghiului la Deir ez-Zur, marcat cu roşu pe hartă.

În traducere liberă, lovitură devastatoare pentru teroriştii din Statul Islamic, care acţionează în zona centrală şi estică a Siriei.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~