LA MULȚI ANI, ROMÂNIA MARE!

✍️

Într-un dialog telefonic prelungit, purtat azi, cu ultimul șef puternic al Statului Major al Forțelor Armate Române, generalul Eugen Bădălan, acesta îmi spunea, cu același optimism cu care a condus Armata României, că de acum înainte va folosi urarea

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA MARE!

O sintagmă dragă tuturor românilor de bună credință.

LA MULȚI ANI DE ZIUA ACESTEI ROMÂNII RĂBDĂTOARE!!!

👀

Dr. Liviu Țăranu, un istoric cu un impact semnificativ, pe micul ecran, la telespectatori de certă calitate, mi-a făcut azi surpriza să îmi citeze câteva rânduri din comentariul pe care l-am publicat în ziarul electronic Adevărul și să încheie de o manieră tipică unui adevărat PATRIOT:

“Dec 1 at 12:01 PM
<< România de azi, lipsită de Bucovina de Nord, de Basarabia de Sud şi de entitatea statală existentă între Prut şi Nistru are răbdarea de a aştepta momentul în care cancelariile europene relevante pentru soarta viitoare a continentului nostru vor înţelege că graniţele naturale ale României interbelice au asigurat Europei stabilitatea după care tânjeşte şi azi....>>
FELICITARI DOMNULE COLONEL SI LA MULTI ANI DE ZIUA ACESTEI ROMANII RABDATOARE!!!
LIVIU”
La mulți ani, ROMÂNIA MARE!

PARADA VERDE

👀

Parada Verde este comentată de colonelul,
momentan în rezervă, Benone Neagoe,
vocea care a prezentat timp de 12 ani
Parada Militară de Ziua Națională.

👉Inserez mai jos atât imaginile video adecvate(2),
cât și comentariul care le însoțește (1).
(1) https://www.greenpeace.org/…/greenpeace-romania…/
(2) https://youtu.be/si5S6FGYrQs

La puțin timp, după terminarea ceremoniei militare de la Arcul de Triumf

👁
La puțin timp, după terminarea ceremoniei militare de la Arcul de Triumf, am avut un dialog plăcut, evident telefonic, cu singurul șef al Statului Major al Armatei Române, care a fost consilier la doi președinți ai țării – la Emil Constantinescu, ulterior la Traian Băsescu – și a fost unicul general român care a predat, ani buni, la Centrul Internațional de Studii de Securitate – finanțat de SUA și Germania -, situat la Garmisch-Partenkirchen, în Bavaria, land german. Acolo am poposit inițial în calitate de cursant, câteva luni bune, apoi l-am vizitat pe distinsul Patriot, când era acolo profesor.

Cu o voce caldă, degajată, generalul Constantin Degeratu și-a exprimat încrederea că națiunea română merge mai departe, iar comunicarea dintre conaționalii ce nu pot dezerta din poporul nostru este de bun augur, pentru ceea ce ne dorim să vină.

Ziua României Reîntregite

Basarabia, Bucovina şi Transilvania – aceasta a fost ordinea revenirii la Patria Mamă a teritoriilor vremelnic înstrăinate de viforniţe imperiale. După 102 ani de la mult aşteptata Zi a României Reîntregite – 1 Decembrie 1918 -, unele rememorări pot fi utile menţinerii conştiinţei naţionale la nivelul mentalităţii învingătorilor, cea a înaintaşilor noştri, care au împlinit visele buneilor, anterior umiliţi, cu armele, de unii megieşi.

Şi azi, unii diplomaţi răsăriteni, chiar cu uniforme militare, reiterează obsesia lor că Basarabia a revenit în cadrul României doar pentru că patru divizii româneşti au preluat controlul ţinutului dintre Prut şi Nistru. Deşi Niccolo Machiavelli credea altceva: “Norocul este arbitrul unei jumătăţi din activitatea umană, lăsându-i pe indivizi să se lupte singuri pentru cealaltă jumătate.” Ei omit, intenţionat, opţiunile de atunci ale Kievului, de a acapara ce nu a deţinut niciodată, ei uită, premeditat, necesitatea protecţiei căilor de comunicaţie şi a depozitelor ce ar fi putut cădea pradă detaşamentelor bolşevice. Asta în condiţiile în care şi Lenin recunoştea că “într-o serie întreagă de cazuri, în vecinătatea regiunilor periferice, care sunt locuite de naţionalităţi asuprite, dincolo de graniţe trăiesc oameni de acelaşi neam cu ele, care se bucură de mai multă independenţă naţională şi este destul să amintim pe cei de la graniţa de vest şi de la cea de sud a statului, finlandezii, suedezii, polonezii, ucrainenii şi românii”. Sigur că unii minoritari etnici de atunci nu vedeau cu ochi buni venirea celor două divizii de infanterie şi a două divizii de cavalerie ale armatei române, după cum şi azi, în etnitatea dintre Prut şi Nistru, alţi minoritari etnici au nostalgia epocii sovietice şi mai speră în menţinerea presiunii militare răsăritene, asupra Chişinăului, prin forţele militare ilegale ale Transnistriei. Momentul de cotitură a fost întrunirea Sfatului Ţării, la 21 noiembrie 1917, for alcătuit din 120 de reprezentanţi ai coagulărilor relevante, din punct de vedere etnic, social şi profesional. Aceşti deputaţi l-au ales ca preşedinte al noului for pe Ion Inculeţ. În mod paradoxal, peste ani, relativ recent, la Chişinău a fost organizat ceea ce iniţiatorii au numit Sfatul Ţării 2, cu o sală arhiplină, mult entuziasm, cu Tricolorul agitat peste tot, cu invitaţi de la Bucureşti, dar acesta nu a fost decât expresia dorinţei unor unionişti de a scoate din încremenirea în mentalitatea sovietică, pe cei obişnuiţi să voteze pe liderii celor ce plecau capul spre Est. Sfatul Ţării, cel din 1917, a proclamat, pe 2 decembrie 1917, Republica Democratică Moldovenească Autonomă, în interiorul Rusiei federale. După numai 22 de zile, această nouă entitate şi-a proclamat independenţa, având drept preşedinte pe Ion Inculeţ, iar în fruntea Consiliului de directori – executivul – pe Pantelimon Erhan. În haosul creat de subunităţi înarmate ale celor ce doreau ca puterea să fie preluată de sovietici, sub conducerea lui V.G.Ludovski, dar şi de deruta unora dintre deloc experimentaţii conducători politici de la Chişinău, au restabilit ordinea militarii români subordonaţi generalului Ernest Broşteanu, care fiind conştient că acţiunea manu militari poate fi interpretată şi într-o manieră ostilă a transmis Sfatului Ţării să organizeze viaţa celor pe care îi reprezintă cum crede de cuviinţă şi nimeni nu se va amesteca în ea. Moscova a reacţionat, ca de obicei, cu ţâfnă, de o manieră imperială. Furibundă a dispus, pe 1 ianuarie, arestarea tuturor diplomaţilor români acreditaţi la Petrograd. Apoi, la 13 ianuarie a rupt relaţiile diplomatice cu România şi a confiscat tezaurul. Ulterior a acceptat eliberarea românilor refugiaţi, în schimbul unui acord semnat de generalul Averescu, care a fost apoi interpretat unilateral de sovietici, ca o promisiune de retragere a trupelor române din arealul dintre Prut şi Nistru, cu excepţia unei divizii, care urma să asigure paza depozitelor. Tot răul menţionat a fost, până la urmă, spre mai binele celor oprimaţi, deoarece a generat întărirea curentului unionist, în rândurile populaţiei sătulă de oprimarea imperială estică. Iar bomboana pe coliva visurilor bolşevice a fost decizia Sfatului Ţării, din 27 martie 1918, când a hotârât unirea Basarabiei cu România. Imediat după votare, şeful guvernului de la Bucureşti, Alexandru Marghiloman, fiind invitat în sala unde se aflau deputaţii Sfatului Ţării a declarat că ia act de hotărârea Sfatului şi proclamă Basarabia unită, pentru totdeauna, cu România. Votarea Reîntregirii a fost rodul unei exprimări democratice a voinţei deputaţilor, 86 fiind pentru, 3 contra, iar 36 au preferat să se abţină, sub pretextul că nu aveau mandat de la alegătorii lor, ca să se pronunţe în problema reunificării. După exact opt luni, la 27 noiembrie 1918, Sfatul Ţării s-a autodizolvat, fiind încredinţat că în România, regimul democratic va fi asigurat şi pentru locuitorii dintre Prut şi Nistru.

CONTINUAREA AICI.