Am citit, atent, fără prejudecăţi, rândurile dumneavoastră, ingenios intitulate „Cum ştergem petele de pe blazonul Armatei?”

Unele afirmaţii, bune într-o campanie electorală, mi-au atras atenţia.

Bănuiesc că aţi scris textul la prima inspiraţie. Altfel aţi fi fost mai nuanţat.

Aveţi dreptate că unii vinovaţi au activat într-o instituţie cu rol fundamental în statul român.

Dacă aveau o mentalitate americană, apelau la demisia de onoare, ca formă de respingere a imixtiunii abuzive a civililor politizaţi – doar atât cât să ocupe un loc călduţ, în ministerul armatei.

Nu au demisionat în virtutea unei convingeri că trebuie să îşi asume soarta lui Sisif, până la capăt.

Când vorbiţi despre armată, chiar dacă aţi lucrat 10 ani în structurile centrale ale Ministerului Apărării Naţionale, vă sugerez, cu deferenţa cuvenită, să nu confundaţi planurile.

Condamnarea unui ex-ministru al apărării şi a unui fost lider al Statului Major General nu este deloc o lovitură teribilă pentru prestigiul oştirii, ci doar o confirmare a personalizării funcţiilor – în întreaga societate.

Mai faceţi afirmaţia că presa ultimilor ani include şi cazuri în care purtători de grade mari au fost implicaţi în tot felul de dosare vizând inclusiv potlogării mărunte.

Numeroşi?

Mă aşteptam să fiţi ponderat, în sensul de a preciza că proporţia lor, insignifiantă, în raport cu efectivele armatei de azi, este doar expresia degradării care a marcat întreaga societate, armata fiind afectată de sindromul chinez.

Cel al revoluţiei culturale, în care şefi de spitale, profesori universitari, chirurgi prestigioşi, au fost mutaţi pe post de …personal de serviciu destinat curăţeniei toaletelor.

Sub pretextul controlului civil – un principiu democratic necesar a fi respectat – armatei i-au fost puşi miniştri care nici măcar nu aveau plăcerea de a da mâna, cu soldaţii, pe câmpul de instrucţie, unde mergeau cu nu puţini jurnalişti civili, lângă ei.

Cu deferenţa cuvenită, imaginea armatei nu este afectată de faptul că unii foşti militari şi distinşii lor dregători civili sunt acum sub lupa justiţiei.

By the way!/Apropo!

Ca unul care am de 3,5 ori mai mulţi ani de activitate, decât dumneavoastră, în organismul militar, vă semnalez că vă pripiţi cu concluziile.

Nu iau apărarea nimănui, dar, spre deosebire de dumneavoastră, ştiu că unii dintre înstelaţii puşi la zidul oprobiului public nu aveau de ales.

Iar civilii care le-au impus chestiuni evident neortodoxe ştiau asta.

Nu are nicio legătură sacrificiul de sine al militarilor, în cele două conflagraţii mondiale, dar şi în teatrele de operaţiuni militare recente, precum irakian şi afgan, cu conduita individuală a unor personaje aflate deja la periferia publică.

M-a amuzat felul în care ironizaţi aroganţa celor care obţineau posturi didactice nemeritate.

Aţi uitat un lucru. Nu toţi au fost aşa. Unii da.

Vă dau dreptate că apăreau cărţi cu duble sau triple semnături şi toată lumea ştia cine este autorul unic.

Profesioniştii la care faceţi dumneavoastră referinţă nu au nicio şansă pentru că nu fac parte din masonerie, nu au carnet de partid, cu adeziune semnată în secret, şi trebuie să accepte politicieni nemanieraţi, tupeişti, agramaţi, antiromâni, limitaţi intelectual şi vânduţi altor interese, ca să le facă agenda priorităţilor care-i vor conduce, şi pe ei, pe lista celor supuşi oprobiului public.

Blazonul Armatei nu a fost şi nici nu va fi pătat de conduite individuale, cu precedente, pe care sigur le cunoaşteţi, în perioada interbelică.

Blazonul Armatei este cel pe care îl fac să strălucească militarii din Forţa Expediţionară Românească.

Finalul apocaliptic al postării dumneavoastră reflectă un stil pe care nu îl comentez.

Bătălia care trebuie dusă, inclusiv cu condeiul dumneavoastră, este aceea de a fi instituit, în ministerul armatei, principiul de la Pentagon.

Un număr clar de civili, care sunt încadraţi la momentul numirii unui nou ministru.

Şi pleacă în aceeaşi zi cu el.