VIDEO: NIMIC NOU, PE FRONTUL DE EST

Cancelarul german Angela Merkel a fost la Moscova,
duminică, 10 mai, la o zi după sărbătorirea Zilei Victoriei,
care a marcat înfrângerea Germaniei naziste,
în Al Doilea Război Mondial.

KREMLIN

Merkel, ca mulţi alţi lideri occidentali,
a boicotat festivitățile de sâmbătă, din Piața Roșie,
pentru anexarea, de către Kremlin, a peninsulei Crimeea
și ca urmare a intervenției militare în estul Ucrainei,
pe parcursul anului trecut. Merkel şi Putin au discutat
despre Ucraina şi relaţiile bilaterale.
Nimic nou, pe frontul de Est…

PRIVIND ÎN OGLINDĂ…

Săptămânalul infanteriei marine de peste Ocean – care va fi difuzat luni 11 mai 2015 – anunţă măsuri revoluţionare în ceea ce priveşte reforma politicii de personal. De pildă, în privinţa numirilor şi promovărilor, intenţia fiind să arunce în aer, la modul figurat, tradiţia instituită în Departamentul Apărării.

INSIDE

Privind în oglindă, la menestrelul omolog, al mioriticilor, aceştia din urmă au reformat de multă vreme numirile şi promovările, astfel încât unii se vor trezi cu cariera încheiată la nici cinci decenii de viaţă, iar… altele se vor trezi promovate, nu contează că au drept diplomă doar sprijinul politic, pe scaune atât de coco, era să scriu altceva, de cocoţate, încât se vor agăţa de acestea, cum au şi procedat, după debarcarea politicienilor care au trudit la înălţarea lor.

VIDEO Arctica emergentă

AMBASADA SUA ÎN ROMÂNIA a marcat, pe Twitter, ZIUA MAMEI, sărbătorită azi peste Ocean

AMBASADA

SURPRIZĂ! Militari ruşi preferă să treacă în rezervă, decât să lupte în Ucraina

RU1=

DETALII DACĂ DAŢI CLICK AICI.

OSCE Forțele separatiste funcționează eficient, ca o extensie a puterii militare ruse

OSCE

DISCURSUL AMBASADORULUI DANIEL B.BAER, LA CONSILIUL PERMANENT AL OSCE, LA VIENA, POATE FI CITIT AICI.

~