Observ, evident amuzat, cum computerul unui website
nu are voie să treacă rânduri despre unionişti
mai sus de poziţia 30, din motive ce ţin de
spaţiul cosmic. Şi atunci care este diferenţa
dintre Epoca de Aur şi Klaus Werner Johannis-Ära?

ANA GUŢU, lider politic din Chişinău şi
MATEI ADRIAN DOBROVIE, jurnalist
sunt invitaţii speciali la emisiunea live/în direct ZIUA Z,
difuzată de postul 6TV, joi, 14.04. 2016, la ora 20.30.
Tema emisiunii este DE LA 7 APRILIE 2009, LA 16 ŞI 24.04 2016.

La emisiunea VALORI EUROATLANTICE, cu tema
LA EST DE GRANIŢA NATO, MOMENTAN PE PRUT
care va fi difuzată, de postul 6TV, duminică, 17.04. 2016, la ora 20.30
invitaţi speciali sunt conaţionalii
MIRCEA DRUC, ex-premier al Republicii Moldova
CONSTANTIN CODREANU – Consiliul Naţional al Reîntregirii – şi
ANDREI VLĂSCEANU – Clubul Militar Român de Reflecţie Euroatlantică.

Un comentariu echilibrat al jurnalistului Victor Nichitus, care merită a fi citit, cu precizarea că nici Dodon, nici Usatîi nu pot risca o inflamare a situaţiei interne dintre Prut şi Nistru, vreo repetare a Maidanului de la Kiev, pentru că aşa ceva ar anula înţelegerile, atâtea câte au fost, dintre şefii diplomaţiilor americană şi rusă, recent desfăşurate la Moscova. Liderii menţionaţi chiar nu sunt de capul lor, la Chişinău. Asta ar fi bine să nu uite.
COMENTARIUL MENŢIONAT POATE FI CITIT AICI.

Pe 11 aprilie, folosind indicativul radio “Tabor 41”, patru avioane de luptă americane, de tipul F-22 Raptor au fost dislocate la Baza Forţelor Aeriene Regale Lakenheath, din Marea Britanie, pentru a efectua exerciţii de antrenament cu alte aeronave staţionate în Europa.
“Avioane de luptă multirol, din a 5-a generație se vor deplasa, de asemenea, din Regatul Unit la bazele NATO, pentru a maximiza oportunitățile de instruire, pentru a demonstra durata angajamentelor SUA faţă de aliații NATO, și pentru a descuraja orice acțiuni care ar destabiliza securitatea regională” se precizează într-un comunicat al Forţelor Aeriene ale SUA.
Este pentru a doua oară când Comandamentul European al SUA a găzduit o desfășurare de avioane de luptă F-22, în zona de responsabilitate a EUCOM .
După 23 de ore de la postare,
comentariul intitulat
Reunificarea nu mai poate fi împiedicată
nici de boierii de la Chişinău,
nici de cinicii defetişti de la Bucureşti
a urcat pe locul 6 în TOP-ul
postărilor, din ultimele 24 de ore,
pe website-ul ADEVĂRUL.
