Prezenţa Înaintată şi Persistentă
Ministerul Apărării din Polonia a prezentat locurile de dislocare, ale trupelor aliate, pe teritoriul polonez, în anul 2017, în cadrul Operaţiunii Atlantic Resolve, etapa Prezenţa Înaintată şi Persistentă.
Decriptări utile
Într-o lună în care războiul româno-român continuă, cu vizibile scântei publice, preşedinţii Donald Trump, Vladimir Putin şi Xi Jinping, dincolo de amabilităţile exprimate public, în dialoguri bilaterale, se studiază reciproc, imprevizibilitatea şefului statului american fiind cea care pune sub semnul întrebării toate scenariile geopolitice din 2017.
La Capitol Hill
Generalul John Nicholson, comandantul forţelor SUA dislocate în Afganistan, a declarat corespondentului Vocii Americii din Kabul că a decis, în mod conștient, ca să-și concentreze forțele sale de securitate în jurul centrelor populate. Interviul a venit la scurt timp după ce generalul John Nicholson a apărut la Capitol Hill, în Congresul SUA, pentru a cere mai multe trupe pentru misiunea sa.






