Despre ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării
?
Într-o intervenție telefonică,
în emisiunea de informații prezentată de
jurnalista Cristina Herea
am explicat, în esență,
faptul că o expresie
a funcționării statului de drept în România,
o constituie convocarea de către Președintele României,
Klaus Iohannis, a ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării,
care va avea loc marți, 11 aprilie 2023,
începând cu ora 10:00, la Palatul Cotroceni.
În acest context,
ministrul de externe Bogdan Aurescu
va informa pe membrii C.S.A.Ț. cu privire la detaliile
celor stabilite la abia încheiata reuniune , de două zile,
a miniștrilor de externe din statele membre ale NATO,
care s-a desfășurat la Bruxelles.
România va continua să sprijine
Ucraina și Republica Moldova,
pentru a depăși dificultățile specifice
– generate, la prima, de războiul real, dus pe Frontul de Est,
la a doua, de contracarare a unui război hibrid generat tot de Moscova.
Referitor
la concepția dezvoltării aviației militare române,
CSAȚ va fi informat
în legătură cu momentele viitoare,
când încă două escadrile de avioane de luptă
vor intra în dotarea Forțelor Aeriene Române,
prin achiziția, modernizarea și operaționalizarea
a încă 32 de aeronave F-16,
ceea ce va deschide calea către etapa finală,
respectiv dotarea cu aeronave de generația a V-a.


