O stare de vânzoleală
„Din perspectiva raportului de forțe șansele lui Prigojin sunt minime de a ajunge la Moscova și a schimba regimul acolo, cel puțin din perspectiva informațiilor din această dimineață”, explică col. (r.) Ion Petrescu, într-o intervenție la Antena 3 CNN.
„Prigojin a fost pe front, a fost alături de cei care au dus bătălia pentru Bahmut și în final au reușit să cucerească localitatea. Este cel care, în mod repetat, a arătat sabotajul conducerii Armatei ruse făcută prin nefurnizarea la timp a munițiilor, pe care le-a cerut pentru militarii săi.
Deși inițial s-a ferit să-l critice pe față pe președintele Putin l-a și alintat cu apelativul „un bunic”, evitând să-i pronunțe numele, acum e tot mai hotărât. Afirmațiile sale în continuare se îndreaptă în continuare însă către cei care conduc Armata rusă și pe care îi consideră incapabili de a desfășura în continuare operațiunea din Ucraina. Pierderile în rândul militarilor ruși sunt foarte mari, nu au armament modern, nu au tehnica modernă de care dispun cei care își apără țara, respectiv ucrainenii. Apare astfel un sentiment de nemulțumire vădită nu doar la Prigojin, dar sunt convins că la fel ca el gândesc și alți purtători de uniformă militară rusă.
Este o stare de vânzoleală deocamdată, în partea de vest a Federației Ruse și vom vedea dacă e o simplă furtună într-un pahar cu apă geopolitic sau va duce la o schimbare de sistem într-o anumită perspectivă la Moscova”

