600.000 de voturi contra

✍️

La solicitarea jurnalistei Diana Meseșan, de la ziarul “Libertatea” i-am trimis opinia de mai jos:

?? “Ar fi un demers inteligent
al contribuabililor actuali, la bugetul României,
ca să pornească, în analiza condiției pensionarilor militari de azi,
de la realitatea că țara noastră este membră a NATO.

Numai că
nici soldele militarilor activi, nici pensiile militare în plată NU
sunt pe măsura celor de care beneficiază aliații,
din țările cu care avem parteneriate strategice.

Iar graba unor politicieni,
de a pune tunurile infamiei publice
– inclusiv de Ziua Drapelului Național,
tradițional apărat de purtătorii uniformelor militare
și marcată anual la 26 iunie, conform Legii 96/1998 –
pe cei care au urmat o carieră în Armata României este explicabilă.
Ei uită un lucru simplu, pe care l-am tot spus
unor interlocutori din legislativul de la București.

Promovarea – pe repede înainte -,
a unor noi înjosiri financiare a militarilor de carieră
va genera circa 600.000 de voturi contra
inițiatorilor unei măsuri perceptibilă ca fiind punitivă,
nicidecum de înlăturare a unor inechități.

Adevăratele nedreptăți
sunt, de pildă,
situațiile în care pensionari care au avut același grad și aceeași funcție,
înainte de a trece în rezervă, pentru că au ieșit la pensie în ani diferiți,
au acum sume lunare substanțial diferite,
cei din ultimii ani având dublul acelora
care au încheiat cariera militară, cu un deceniu sau mai mult în urmă.

Poate s-a uitat faptul că
Forțele Armate ale României
au acum circa 72.000 de militari
– din care, în ultimele luni, aproape 2000 de militari profesioniști
și-au exprimat voința de a trece în rezervă,
datorită dispariției încrederii că vor beneficia,
la final de carieră, de o pensie echitabilă, nu umilitoare.

Poate nu se știe că
numărul pensionarilor în plată
este la nivelul a peste șapte divizii
– dintre care lunar, circa patru sute și ceva trec Styxul,
majoritatea la doar câțiva ani de la trecerea în rezervă,
datorită stresului acumulat și eforturilor profesionale
efectuate pe timpul carierei lor militare.

Faptul că unii
dintre cei pensionați au beneficiat de o prevedere legală,
încă în vigoare, este problema legiuitorului, nu a celor care au aplicat litera legii.

Dacă problema pensiilor militare
devine un moft, al celor care nu au făcut armata,
nu cunosc rigorile și obligațiile vieții
asumate de un militar profesionist,
discuția duce la ceea ce a fost ani buni
în armata comunistă chineză,
când culmea demagogiei era ca
militarii – mai precis recruții! – să își aleagă comandanții.

Dacă ne uităm, de pildă,
la prevederile privind pensionările în armata americană,
acolo este clar: cu cât cineva trece în rezervă mai devreme,
cu atât are pensia mai mică.

Dar acolo și sistemul de promovare este diferit.

Un militar profesionist,
pe măsură ce înaintează în grad și în vârstă
este periodic evaluat și, după caz, are trei perspective clare:

1. dacă este foarte bun,
să fie promovat pe o funcție superioară;
2. dacă este bun,
să primească un post de același nivel, într-o altă structură militară;
3. dacă este mediocru
să fie trecut în rezervă.

Ar trebui să spună cineva
celor de la palatele puterii:
vor să aibă de gardă
– cum am văzut la Palatul Regal din Belgia –
caporali cu părul dalb?…

Obsesia asta, de tip comunist,
cu vârsta la care să iasă sau nu
la pensie un militar de carieră
pune căruța înaintea boilor,
vorba vine, deși aș fi putut spune de unde.

Criteriul ar trebui să fie și la noi
ca în armata americană.

Evaluarea anuală a performanțelor
unui profesionist militar,
inclusiv condiția sa fizică și a stării sănătății sale.

Până acum erau introduse,
pe ușa din dos, sub pretextul filierei indirecte
– care există și peste Ocean – tot felul de ființe,
cu și fără cosițe,
doar pentru a completa rapid posturile libere,
în condițiile în care minți mai puțin luminate
au redus promoțiile de ofițeri și subofițeri
la un nivel ridicol.

Războiul din Ucraina
a dovedit că armata nu este un pension,
pentru domnișoare,

iar selecția celor care vin să urmeze cariera militară
trebuie să fie pe măsura provocărilor acestui timp,
după cum și perspectivele lor în ierarhia armatei
trebuie să fie clare,
incluzând solde și pensii pe măsura riscului liber asumat,
pentru apărarea României, chiar cu prețul vieții,
cum impune jurământul militar.

Abuzurile
au fost la nivelul legislativului românesc
– singurul abilitat să aprobe legile
care vizează fortificarea organismului militar românesc.

Dacă vârsta standard de pensionare
crește la 65 de ani aștept să văd, la o oră de mare audiență,
pe micul ecran, trecerea în revistă a Regimentului de Gardă,
cu moșnegi cu tunsoare dalbă, de către un președinte tânăr,
în putere, capabil să îl întrebe,
pe șeful de atunci al Statului Major al Apărării României:

– Cine și-a bătut joc de bărbații
care au stat o viață în poziția de drepți,
au respectat statul de drept
și acum râd nepoțeii de ei?…?

~