🫵 Controlul mulțimilor
🫵 Controlul mulțimilor,
în vara anului 2023 este la fel de facil
ca și până acum.
Se asigură dreptul la isterie, pe micul ecran,
la exprimare în scris, în diferite arealuri electronice,
cu condiția ca opiniile exprimate
să nu fie contra vântului (geo)politic ce este agreat la nivel înalt,
se declanșează brusc oprobiul public, din motive deloc noi,
doar pentru a scoate din curse electorale
pe terți cu o imagine déjà vu,
se proiectează tot felul de evenimente,
la finalul cărora, în afara unor comice fotografii de familii, de facto, cei adunați acolo nu au schimbat cursul istoriei, doar au reiterat delimitarea lor de imprevizibil și opțiunea, în coloană câte unul, către un previzibil bine programat ș.a.m.d.
În rest facem parte din generații diferite.
Seniorii nu mai speră nimic, dar observă, cu firești surâsuri ironice, inepțiile unor rătăciți prin palatele puterii prezidențiale, guvernamentale și parlamentare.
La vestiarele arenei politice interne se încălzesc tot felul de amatori de funcții, la nivel local și național, cu bani, cu influențe, cu sprijin partinic, în timp ce adevărații învingători așteaptă liniștiți numărătoarea electronică a STS-ului, deși în România mică,
de la est de Prut, doar în câteva ore se știu rezultatele finale.
Iar cineva, care sună rar peste Ocean, întreabă, cu o voce timidă:
– Mai sunt în cărți?…
– Ai puțintică răbdare…