Ultimul comandant

?? Generalul Marin Ilie
este primul și probabil ultimul comandant al
CORPULUI MERITOCRAȚIEI DIN ARMATA ROMÂNIEI.

02

Nu a comandat trupe în vreun teatru străin de război, dar și-a probat inteligența prin păstrarea cumpătului în decembrie 1989 și în anii care au urmat.

A urcat firesc în ierarhia militară
fiind o vreme comandantul actualei UNIVERSITĂȚI NAȚIONALE DE APĂRARE.

Unde și-a condus coechipierii cu surâsul inconfundabil pe buze.

A bine cumpănit la valoarea reală a fiecărui camarad din preajma sa, chit că unii îi purtau sâmbetele, pentru superioritatea sa intelectuală.

S-a străduit să nu facă rău niciunui purtător de uniformă militară românească și a fost și este perceput ca o minte brici,
într-o societate îngenunchiată de incultura unor lideri inventați,
cu schelete bine controlate în dulapurile vechii și noii securități.
A FOST ȘI A RĂMAS el însuși,
obsedat de ce carte mai citește interlocutorul său pasager, ca să știe la ce altitudine culturală poate zbura cu el.
CARTEA a fost arma sa secretă,
nuanțată de lecturi rafinate, cu care presară gândurile sale către cei apropiați.

Adică a fost și mai există lumină pe Planeta Albastră.

Nu doar perspectiva unor noi dictaturi – născute din neștiință și fuga de realitatea în care mai trăim, cu toții.

PROBABIL că va rămâne în istoria Armatei României
DREPT GENERALUL CĂRTURAR, prigonit de șefi vremelnici.

La frumoasa aniversare a zilei sale de naștere,
merită onorul public al celor care și-au ținut fruntea sus și când vremurile le-au fost sau le sunt potrivnice.

LA MULȚI ANI FRUMOȘI,

DOMNULE ??GENERAL MARIN ILIE!???

~