O VOCE APARTE PE MICUL ECRAN: ISTORICUL CONSTANTIN HLIHOR
📺CULT.MIL. /Invitatul ediției a 28- a a emisiunii este CONSTANTIN HLIHOR,
colonel în retragere și profesor universitar asociat la Facultatea de Istorie din cadrul Universității București, din 1996, până în prezent.
Este și conducător de doctorat în domeniul Științe Militare, la Școala Doctorală a Universității Naționale de Apărare “Carol I” din București (2003-2020) și director al Societății Științifice Române de Cercetări Interdisciplinare/ SSRCI.
A fost profesor de istorie universală contemporană și geopolitică, în cadrul Facultății de Istorie a Universității Creștine ” Dimitrie Cantemir’ (2009-2016), iar în perioada 2010-2916 a fost decan al acestei facultăți.
Este (co)autorul sau coordonatorul unor succesive volume de istorie atent reconstituită, precum tomul ALEGĂTOR ÎN ROMâNIA SECOLULUI XX.

